No menu items!

Orfanul de pe zebră

Acelasi autor

Cum Sunt?

Chestionarele completate vor fi postate pe website-ul în curs de dezvoltare, pe măsura completării lor: www.cumsunt.ro! Scopul poveștilor comunității LGBT este să ofere informații heterosexualilor cu...

Excesul de prea mult curcubeu dauneaza grav sanatatii (mintale)!

Frate, ce aveti toti cu cacatu' ala de rainbow!? Plm, zici ca DarkQ a devenit brad de Craciun. Bine, ideea e ca am observat...

Bunul gospodar isi face vara sanie si iarna car. Uneori.

Rasfoind Internetul, acum cateva zile, am dat peste un articol din publicatia online Ring, un alt tabloid specific romanesc unde fiecare titlu contine macar...

Gelozia, bat-o vina

Am fost un om extrem de gelos si posesiv, m-am mai domolit deoarece pe de-oparte experienta m-a invatat ca nu poti inchide un partener...

Cel mai mare regret din viata mea…

... este ca sunt gay. Pe masura ce trece timpul regret din ce in ce mai mult acest lucru. Ideea de ca lumea gay...
RobertG
RobertGhttps://darkq.net
Se pare ca si robotii se imbolnavesc. Nu as zice ca se scurtcircuiteaza. Dar pot aparea polipi sau tumori in circuit, de rezistenta infinita, care denatureaza auzul si vazul, de alfel divin in “multiplexitatea” sa. Asa au aparut noile masinarii. O masina bolnava (faza nasoala e ca masinile chiar daca sunt bolnave, nu mor), imperfecta, si zgomotoasa, ce emite pe frecvente periculoase si oscilante.

Un mesaj m-a trezit. De obicei pe perioada somnului activez modul silenţios al telefonului, dar de data asta renunţasem la micul meu tabiet. Nu mai ţin minte când am făcut-o ultima oară, însă cert este că avusesem un sentiment plăcut, aveam impresia că sunt mai odihnit decât de obicei şi că frunza nouă a orhideei de pe pervaz, pe care o verific zi de zi, să văz dacă a mai crescut sau nu, era de un verde crud mai crud decât zilele trecute. Era puţin trecut de ora 11. Telefonul meu îl trezise. Pentru o clipă vroiam să fiu lânga el să pot surprinde acel prim contact cu lumina şi acel zâmbet cu miros de împlinire şi recunoştinţă. Mi-a trecut repede, nevoit fiind mai de demult să-mi las dorinţa pe stradă, tremurând de frig.


Am întârziat din cauza traficului, dar el era acolo privind oamenii. Ne-am aşezat într-un colţ unde puteam trece foarte uşor neobservaţi. Decorul era simplu, fiind constituit din cămaşa lui bărbătească, pantalonii mei de pijama, neras, duhnind a întrebări clocite şi neterminate. Dorinţa a rămas pe stradă, mai exact în mijlocul străzii, incapabilă să traverseze, ca o batrână cu mintea încă tânară, pe care a părăsit-o vlaga.

Am povestit despre reforma financiară a lui Boc şi despre modelul spaniol al reformei subliniind faptul că o să ne ia dracu’ așa cum spusese Mircea Badea și că, mai presus de orice, trebuia să ne dea de gândit disperarea din vocea mamei care mă informa cu câteva zile înainte că i se va tăia pensia. Mă jucam cu un şerveţel ca să îmi ţin mâinile ocupate şi încercam din răsputeri să par matur şi realist, înţelegător şi calm. Detaşat. După berea nefiltrată rece, cred că penibilul meu show de travesti al gândurilor a avut un oarecare succes.

În minte dorința îmi şoptea, cu o tonalitate asemănătoare urletelor lupilor în noapte, că a rămas în mijlocul străzii. Se transformase într-un copil, pe care noi încercam să nu-l mai ţinem de mână, un copil căruia nu-i mai ciupeam obrajii dolofani, pe care nu-l mai răsfăţam cu orele târzii în prezenţa cadranelor de ceas ce se scurgeau o dată cu ceara lumânărilor.

Se juca cu o bricheta roşie, marcată pe alocuri, probabil, de zgârieturile fine ale resturilor din buzunare,  iar eu mototoleam în continuare şerveţelul. Începusem să-mi intru ușor în rol şi cred că privirea-mi era din ce în ce mai rece, deşi de fiecare dată când ni se întâlneau privirile, simţeam cum unda mea de gheaţă artificială se lovea mereu şi mereu de nişte cărbuni aprinşi. Îmi spune că a hotărât să îşi vadă de drumul său, de iubita lui, de casa lui, lumea asta fiind mult prea goală pentru el. Îmi mai spunea că deși îl atrag bărbații, niciodată această atracție nu va egala liniştea sufletească și siguranța (aparentă, desigur), pe care i-o poate oferi viitoarea soţie, posibilii copii, presupusa familie. Ce aş fi putut să-i spun? Că dacă preferă totuși să nu facă acest pas, nu va fi singur peste 10-15 ani? Aş fi minţit. Că nu are aceeași demnitate (de care, printre altele, m-am și îndrăgostit) pe care o avusese altă dată şi să nu fie egoist? Să nu distrugă o viaţă? Este în fapt egoism sau realism?

Nu am vrut pentru nici o clipă să aibă impresia, că nu eram întru totul de acord cu acestă decizie, așa că, i-am spus pe un ton convingător că este absolut normală decizia lui și că, probabil, că și eu voi face același lucru cândva. Dar mințeam. Știam că niciodată nu aș fi putut să mă casătoresc doar pentru a avea garanția faptului că nu voi fi singur peste acei 10-15 ani.

Acolo, în mijlocul străzii, abandonată, a nimanui, prea îngrozită ca să se poată sustrage, ar putea să încurce circulaţia în aşa hal, încât alte gânduri și alte destine să ajungă în aceeaşi situaţie, generând un ambuteiaj oribil.

Era datoria mea să-mi avortez dorinţa, înainte să îmbrăţişăm în silă destine paralele. Din spirit civic, din respect faţă de traficul şi destinele altora, din consideraţie pentru noi înşine şi pentru ceea ce ne-a făcut cândva să râdem la aceleaşi glume.

Recomandare: Dacă întâlniţi pe stradă dorinţe sau destine abandonate, incapabile de a se mişca, faceţi un efort şi ajutaţi-le să traverseze. Eventual, încercaţi să le plasaţi lângă vreun coş de gunoi. Nu le priviti în ochi şi nu vă lăsaţi pradă vreunui sentimentalism ieftin. Gestul vostru să rămână un simplu act de igienă urbană.

2 COMMENTS

  1. Murim cate putin de fiecare data cand abandonam, din lasitatea de a fi noi, farame din visele noastre. Murim pana cand aproape ca nu mai stim cine-i strainul pe care-l ducem de mana prin viata.

  2. Îmi place, e scris din suflet. La un moment dat, toţi luăm decizii mai mult sau mai puţin inspirate, pentru că uneori se merge pe “raţiunea” inimii în locul celeilalte raţiuni, şi invers. Nu uita că, faptul că are pe cineva lângă el peste respectivii 10-15 nu înseamnă că nu este singur.

Comments are closed.

Vezi si...

Life in (a few) snapshocks

Casa Bunicii, Timisoara.

Articole din aceeasi categorie