Acasă Povestiri Messalina și-a pierdut capul din nou

Messalina și-a pierdut capul din nou

393
11

În cele ce urmează voi așterne niște rânduri, care, imagistic, ar putea constitui o scurta telenovelă. Spun asta pentru că nu obișnuiesc  să-mi feliez viața privată pe blog. De data aceasta însă, vreau să mă întorc puțin în timp, la adevăratul concept de blog, și anume acela de jurnal… public.

Prin aprilie, într-un anturaj pestriț, am cunoscut un tip. Nu mi-a atras atenția cu nimic în mod special, mai degrabă m-a iritat. Deși era cu noi, se transformase în doi timpi și trei mișcari într-un outsider, preferând compania câinelui cu care venise. Mă voi feri de prea multe detalii pentru a nu lungi și mai mult această… tragi-comedie, să-i spunem așa.

Diverse conjuncturi ne-au pricinuit și alte întâlniri, iar tipul a început să mă intereseze, apoi să-mi placă. Am început să petrecem mai mult timp împreună, să ne cunoaștem. Am început să observ lucruri care nu-mi plăceau, comportamente și reacții complet incompatibile cu modul meu de a trata lucrurile. Însă mi-am zis, că nu se poate să îmi placă absolut tot.

Direct cum sunt, la un moment dat i-am spus că îmi place de el, că nu-l pot privi doar prietenește. Apoi mi-a relatat eșecul lui amoros și cum de atunci nu s-a mai putut redresa și distruge toate relațiile în care încearcă să se implice, relații de prietenie sau de alt nivel. Bine, trecem și peste asta. Dragoste cu sila nu se poate. Nu am mai adus în discuție subiectul.

Pe parcurs a început să-mi povestească tot felul de intimități. Eu am luat-o ca pe o dovadă de încredere, însă după mai multe episoade m-am văzut nevoit să-l opresc, amintindu-i că nu-i sunt nici prietenul cel mai bun, nici confesorul; din motive evidente, cunoscute de amândoi.

Omul începuse să aibă probleme la serviciu, probleme cu prietena cu care împărțea apartamentul și a reacționat închizându-se-n sine. Vreo două săptămâni n-am auzit nimic de el, apoi caând am reluat legătura mi s-a părut mai ciudat ca niciodată. Atunci ar fi trebuit să știu să spun STOP. N-am făcut-o.

Începuse să ia în considerare posibilitatea de a pleca din oraș, el nefiind din același oraș cu mine. L-am întrebat de ce s-ar întoarce într-un loc din care abia a așteptat să scape. Pentru că nu mai avea ce să facă aici, că e mult prea greu, etc. Acest „mult prea greu” s-a adăugat pe lista de lucruri care nu-mi plăceau la el și a început să cântărească destul de mult. Orice om trece printr-una sau mai multe etape dificile sau aproape imposibil de depășit, însă dând bir cu fugiții la primele duduituri ale tunurilor, cum poți spera că se vor rezolva?

După câteva săptămâni, când lucrurile scapaseră de sub control acolo unde locuia el, i-am spus, că dacă are nevoie de ajutor, să stea undeva o perioadă, până se redresează, i-l ofer cu plăcere. Zis și făcut, se mută la mine, cu cățel cu tot.

Abia aici lucrurile încep să capete contur sau mai degrabă, începe să se contureze adevărata lui față. Ca un fin observator al detaliului, am stat și-am observat. Până când pânza s-a pictat singură, iar eu am văzut tot ce era de văzut și-am interpretat tot ce era de interpretat. Când n-a mai încăput vopsea pe pânza aceea, și așa prea încărcată, i-am spus omului că nu are sens să continue șarada de a viziona celebrul site de gay dating și de a veni noapte de noapte dupa 1 acasa, că oricum nu mă mai interesează ca iubit, că perspectiva mi s-a schimbat.

Din acel moment lucrurile s-au răcit și mai mult, petru ca apoi să se încălzească subit. Am savurat momentul, deși știam că e liniștea de dinaintea furtunii. O săptămână mai târziu, după o nouă serie de trăiri complexe, banale-n ochii mei, însă de neîndurat pentru el, își ia tălpășița și câinele și pleacă într-un mod cât se poate de furtunos.

Parcă văd și acum scena: Eu pe un fotoliu, fumând, el în picioare, în fața mea, bodogănind cuvinte atât de încărcate de răutate și atât de veninoase încât ajungeau distorsionate la urechile mele. Când am stins țigarea, m-am ridicat, la fel de calm, am deschis ușa și i-am spus: Te invit să pleci.

A plecat, însă a continuat să-și etaleze monstruozitatea și după aceea, apelând persoane pentru care mi-aș scoate un rinichi pe viu. Asta m-a deranjat cel mai tare. Totuși, sper să nu mai aud nimic de acest personaj nefast câte zile voi avea.

Rândurile astea sunt scrise, pentru că imediat după deznodământul acela furtunos cineva mi-a spus că sunt imatur. Eu am replicat, că odată ce ți se dă ipoteza, urmează rezolvarea, abia apoi se trage concluzia.

Postul meu este sec și dezbrăcat de detalii care l-ar fi lungit mult prea mult, lipsit de alambicările și ornamentele metaforice obișnuite, însă reconstituie, cronologic, firul epic al acestei epopei sufletesc-macabre.

11 COMENTARII

  1. Of, uite de asta imi place mie sa-ti dau huguri >:D<, ca esti sincer si sentimental si mai ales ai un spirit altruist cum rar constat in randul oamenilor cu stare intelectuala astazi. Pentru ca pentru mine esti genul de om rafinat, citit, extrem de prietenos (si in acelasi timp selectiv), dar, pentru ca exista si un DAR, imi dai uneori senzatia de naivitate. Sper sa gresesc. Nu este o prejudecata, ci o constatare faptica. Si naivitatea asta e relativa, nu absoluta. Nu este totala, ci punctuala. Ma refer cu precadere la situatiile cum e cea descrisa de tine, la situatiile care implica afecte. Am o vorba care zice cam asa: "Orice lucru care nu are finalitatea dorita trebuie sa-l numesc experiment(insa niciodata ESEC)". Si prin asta mai anastomozez putin ranile deschise, mai anihilez durerile si suferintele cauzate. Pentru ca stiu ca dispun forta necesara de a "experimenta" din nou. In cazul tau, dorind sa-ti ajuti "prietenul" (sau cunoscutul), te-ai lasat putin prins in mrejele iluziei. Te felicit pentru capacitatea de a spune NU si pentru mine esti un "fighter" cu sange-n instalatie (ca sa ma exprim mai cartieresc).

  2. Ceva totusi te-a atras la el, altfel nu s-ar explica de ce ai avut curajul sa il poftesti atat de aproape in viata ta. Poate o parte din el esti tu ! Poate l-ai invitat in viata ta pentru ca te-a atras acea parte din tine, pe care, dupa ce ai cunoscut-o, te-a plictisit si te-ai hotarat sa mergi mai departe la „the next level”. Oricum ar fi, este o experienta buna pentru tine, as fi eu sigur de asta.
    Nu imi place insa parca faptul ca din tot ceea ce scrii despre tine (si scrii destul de rar despre tine) este ca, parca, exista o urma de regret in ceea ce se indreapta de la tine catre exterior sub forma de sentimente. Si ma refer la sentimentele frumoase. Parca iti pare rau ca daruiesti. Parca faci cuiva o favoare daca tii la el. Parca iti inseli singur iluziile daruind, ca mai apoi sa regreti.
    Iarta-ma daca am indraznit sa imi exprim aceste pareri umile domnule 😛
    Dar eu am credinta ca sentimentele (daca exista) sunt acel ceva incontrolabil care ne face sa fim oameni si frumusetea lor consta tocmai in faptul ca scot ceea ce e mai frumos din noi, indiferent daca scot sau nu ceea ce este mai frumos din persoana al carei subiect il constituie tinta sentimentelor noastre. Iar dat fiind faptul ca suntem capabili sa simtim ceea ce simtim sau vrem sau visam, ar trebui sa ne fim noua insine recunoscatori pentru toate acestea, nicidecum sa ne asteptam ca Celalalt sa fie el recunoscator, dator, iubitor, etc. In plus, ceea ce simtim si visam nu se poate controla, oricat ne-am chinui. Iar daca reusim sa controlam acest lucru este doar o iluzie obscura si cinica.

  3. wow. Sunteti cu adevrat oameni cu experienta.Parerea mea este ca ai fkt ff bine ca i-ai fost alaturi cand a avut probleme si ca l-ai lasat sa stea cu tine cand nu isi mai gasea locul. Urat a fost din partea lui sa iti iroseasca timpul si sa nu fie nici macar un pic recunoscator.

  4. „Postul meu este sec și dezbrăcat de detalii care l-ar fi lungit mult prea mult, lipsit de alambicările și ornamentele metaforice obișnuite”

    Slava domnului…FirstLine, doar nu altul :))

  5. Atunci când suntem atrași de cineva care ne irită, încercăm să-l schimbăm. Pentru asta, facem tot posibilul să-l avem la îndemână, aducându-l cât mai aproape. În final, dacă schimbarea nu ne iese (pentru că nici n-are cum să ne iasă și nici nu ne-ar mai plăcea dacă am reuși să-l schimbăm), ne închipuim că de fapt nici nu l-am plăcut cu adevărat. Așa se îngroapă seducția – punând la index drumul care ne duce prea departe de noi înșine.

    Legile atracției ne fac să întoarcem întotdeauna privirea, capul, sau chiar să ne întoarcem cu totul din drum pentru a urmări lucrurile care ne incită. Incitarea presupune iritare, iar asta ne sperie de multe ori în așa măsură încât, în mod inconștient, facem tot ce se poate pentru a pune capăt stării care ne-a speriat și ne-a scos din matcă.

    Cel mai adesea suntem tentați să spargem gheața, pentru că nu avem nici răbdarea, nici curajul să așteptăm (sau să provocăm) dezghețul. E oarecum mai ușor să manevrezi bucăți de gheață decât apa în stare lichidă. Numai că, odată gheața spartă, vraja dispare. Misterul relațiilor rezidă în aura lor de continuitate; imediat ce intervine o discontinuitate, o ruptură de ritm, seducția dispare și suntem aruncați de pe cărarea pe care seducția ne-o deschide în necunoscut, trezindu-ne singuri pe teritoriul nimănui.

    Vânătoarea e un sport crud, nu admite menajamente. Atacul nu lasă loc compasiunii. Atunci când vânătorului i se taie picioarele, devine victimă. Însă, departe de-a fi un lucru rău sau nedorit, slăbiciunea e totodată sursa puterii unui vânător, așa cum călcâiul lui Ahile era marca nemuririi sale. Vânătorii ar trebui să știe să se lase răpuși de prada lor. La urma urmelor, mistrețul cu colți de argint apare doar o dată în viață.

    Dar sunt puțini vânătorii care recunosc în pofta lor neostenită de cucerire o slăbiciune căreia nu-i pot face față. Cei mai mulți se cred semeți și văd în propria lor putere de control o formă de curaj. Și totuși, în adâncul ființei lor, toți își doresc întâlnirea cu animalul care să-i răpună, chiar dacă adesea preferă să atragă mai întâi în capcană bestia care i-ar putea dovedi într-o confruntare directă.

    Eu n-aș fi așa sigur că ipoteza precede concluzia. De multe ori luăm o concluzie drept ipoteză, doar ca să avem ce rezolva. Matematicienii știu foarte bine că mai întâi apare intuiția unei teoreme, abia efortul de demonstrare fiind adevărata provocare și sursa realei satisfacții. În felul acesta, drumul parcurs până la rezolvarea ipotezei de lucru reprezintă adevărata „concluzie”. Trebuie parcurs tot drumul dintre Alfa și Omega pentru a constata că am plecat de unde am ajuns.

    Dar dacă, dintr-o dată, ceea ce era de demonstrat nu mai este? Cum demonstrăm că nu era nimic de demonstrat?

    😎

  6. Futui. Scrisesem dita’ comentariul… da’ s-o jucat pisica p-acili ‘șa, în fața tastaturii și mi l-o șters. Pe bune. 😕

    În fine, rezumatul iastă că nu poci înțelege cum putuși invita un necunoscut în casa ta, ca să stea acolo bine merci până „își rezolvă problemele”. Sunt o grămadă de oameni fără masă, fără casă… acu’ recomandabil ar fi să nu îi iei pe toți în casă până „își rezolvă problemele”.

    Adică ce probleme atât de grele și usturătoare avea dudul (am mai zis de unde vine… englezescul „dude”… dudă, duzi samd.) dacă își găsea timp să stea cu orele pe site-uri de dating gay și să mergă la futut în timp ce tu probabil că te transformai într-o gospodină, tiparul anilor ’50? Adică, mnoa, poate nu știu d’aste… da’ când un om are o problemă… se pune și o rezolvă și nu stă la „asl pls”-uri. Cel piuțan așa era pe vremea mea.

    Dar, în fine… supozez că erai ușor îmbătat de aburii îndrăgostelii și asta ți-o fi încețoșat mintea. Domnule conducător, nu este recomandat să conduci sub influența beuturilor alcoolice. Cele mai stupide decizii se iau când ești îndrăgostit (și asta nu o spun că așa am auzit sau că așa am cetit pi vikipedia).

    Orișicum, ca o mamă protectoare ce mă constitui, îț recomand să fii mai cu băgare de seamă că nu tot ce zboară se mănâncă se bagă în gură (la vânat mă refer, firește)

    🙄

    Kizzez und hugz.
    Glossy, popsy, mopsy. :mrgreen:

  7. Robert, aș vrea să clarific un aspect: Pentru mine există o diferență între a-mi plăcea cineva și a mă îndrăgosti de acel cineva. Doamne ajută, n-am ajuns să mă îndrăgostesc de el. Probabil că acele aspecte care nu-mi plăceau de la bun început, m-au ferit de ”îndrăgosteală”.

  8. @Firstline – Popsy, mopsy? ;;) : ))) Good to know 😀
    @Robert – cheer up babe, si pisica mea face chestii care ma determina sa o spanzur de limba de la etajul 5 : ))

  9. o laba la vremea ei face cat 10 femei.

    acum nu stiu daca se pune si la gay, dar banuiesc ca e la fel. Acum cred ca erea mai bine s-o freci inante de a-l invita, poate nu mai trebuia sa zici un NU strans la inima sangeranda. Acum e bine ca ai scapat de postul de menajera la catel si asteptarea placuta sa vina simpaticul din intalniri poluante nocturne.

    Acum sincer nu ar trebui sa plangi ci sa-ti vezi mai departe de drum, chiar daca savoarea momentului te-a lasat lesinat si cu dor de mai mult, dar ce vrei, zi merci, altii nici de miros de savoare nu au parte.
    Asa ca fii multumit, pune la seif momentul savuros, la cutiuta celelate faze, sa sti sa te feresti pe viitor si traiesteti viata, amusineaza alt tip care sa-ti ridice moralul politic si mai ales nu ridica piciorul cand faci pipi.
    Esti un NOROCOS, simti viata, asta INSEAMNA SA TRAIESTI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here