Acasă Povestiri Înlănţuit

Înlănţuit

422
16

Warning: urmează un post de iţi vine sa te dai cu capul de pereţi. Este primul şi ultimul avertisment… nu-l citiţi dacă nu staţi bine cu sănătatea mintală!!! 🙂 🙂 😀

Inlănţuit… într-o lume prea concretă, muribundă…. mă sting uşor. În lume lor, noi…nu avem ce căuta. Suntem imperfecţi, atinşi de blestemul negru. Plînsete şi suspine se revarsă asupra vieţilor noastre… dar nimănui nu-i pasă.

Inlănţuit… pierdut în zare, mă-nec într-un ocean de minciuni. Mă comport ca ei… dar mă ascund ca un laş în neputinţa mea de a face ceva. Mănînc exact ca ei… dar mă înec cu regrete nesfîrşite. Merg ca ei dar sunt doar un nebun pe o tablă de şah, într-o partidă fals jucată de Rege.

Inlănţuit… încerc să urc dealul curajului dar mă prăvălesc în vale imediat ce sunt aproape cu un pas de vîrf. Inutil efortul meu mental. Închis într-o cutie de sticlă văd cum trece pe lîngă mine… viaţa. Îmi pare rău dacă am făcut îngerii să plîngă… lacrimi reci se scurg din lună pe faţa mea uscată. Nu pot să mă şterg… nu vreau să mă şterg!

Inlănţuiţi… în lumea lor, suntem priviţi ca o molimă. Dar oare nu ei sunt adevărata molima? Ce-au făcut cu legile lor sfinte? Şi-au bătut joc de ele… „Să nu ucizi” s-a transformat în „Să nu ucizi…fără regrete!” Oare caţi au murit dintre noistigmatizaţi de ei? Mulţi… Oare cînd or să se oprească? Niciodată… Oare cînd vom fi acceptaţi în lumea lor normală? Niciodată…

Inlănţuit… în stare muribundă… vreau să evadez din mine. Insă un pot, nu o să pot, nu vreau să pot. Nu vreau să suport consecinţele amarnicei mele greşeli (din punctul lor de vedere) vreau doar linişte.

Inlantuit… prin vene imi curge veninul dulce al obedienţei… aş vrea să fac transfuzie de personalitate cu altcineva. Poate defapt eu nici nu trăiesc, sunt doar o entitate captivă în corpurile celorlalţi.

Inlănţuit… sunt doar  umbra unui om, pribeag prin Palatul Gîndurilor, inlănţuit de frică. Orbecăi prin crepuscul şi tot dau de ei….nu mai vreau, vreau să sparg oglinda cu imaginea lor dar un gasesc puterea.

Inlănţuit… am să mă metamorfozez in normal… în lumea lor, pînă cînd noi vom fi acceptaţi normali în lumea noastră…. a tuturor!

Şi de se va întampla asta ne vom plimba de mînă prin Grădina mea… de pe strada Toleranţei.

semnat un Trecător prin Pustiu

16 COMENTARII

  1. @ Ichigo,
    Excelent gândit, excelent scris, dar cu redactatarea mai ai nişte probleme.
    Din această cauză, un text foarte bun, care trebuie citit fluent, se citeşte cu poticneli.
    Sunt conştient că acum nu-mi dai dreptate, dat dacă tu ai citi scest text după o lună, mi-ai da dreptate.

    O literă lipsă nu e o greşeală condamnabilă, nici măcar nu e de ortografie, e de redactare, dar poate îngreuna lectura.
    Ex:
    „In lume LOR, …”

    Lipsa diacriticelor poate duce pe moment la înterpretări hilare, care alterează farmecul lecturii, chiar dacă reciteşti.
    Ex:
    „Plansete si suspine se revarsa asupra vietilor …”

    Iniţial am citit „planşete”, pentru că eu am o planşetă de desen tehnic acasă, apoi se poate citi „revarsă” sau „revărsa”, ceea ce nu e chiar acelaşi lucru.

    În tot textul următor am citit el” în loc de ei” şi nu înţelegeam nimic, pentru că efectiv aşa e scris, nu aveam de unde să ştiu care a fost intenţia ta. Ar fi trebuit să foloseşti litere mici bolduite, nu mari, ca să eviţi confuzia.
    Ex:
    Inlantuit… pierdut in zare, ma-nec intr-un ocean de minciuni. Ma comport ca EI… dar ma ascund ca un las in neputinta mea de a face ceva. Mananc ca EI… dar ma inec cu regrete nesfarsite. Merg ca EI, dar sunt doar un nebun pe o tabla de sah, intr-o partida fals jucata de REGE.
    Aici trebuie evitată cacofonia „Mananc ca EI…”.
    De ce „fals”?

    Caută să eviţi pleonasmele.
    Ex:
    „…incerc sa urc dealul curajului dar ma pravalesc la vale…”
    Nu te poţi prăvăli la deal, dar dacă scrieai „în vale”, nu era nicio problemă.

    Mai sunt şi greşeli neobservabile la prima vedere, dar dacă le observi ulterior, sau cineva te atenţionează, ar trebui să le remediezi fără să te superi, pentru că înţeleg că ai această posibilitate tehnică.

    Ex:
    „… Sa un ucizi s-a transformat …”

    Avertismentul de la început nu era necesar, dar este incitant.
    Există riscul, însă, ca cititorul să se aştepte la mult mai mult, sau la altceva.
    Tu ai spus aceleaşi lucruri ca şi atlădată, sau ca şi alţii, dar sub altă formă.
    Dacă nu mi-ar fi plăcut, nu ţi-aş fi făcut nicio observaţie.

    Succes!

    • După ce am citit comentul tău…dak textul de mai sus era vreun fel de test şi tu erai corectorul,foaia mea era plină de roşu…aşa că am decis să modific textul,conform sfaturilor tale…ptr care iţi  mulţumesc…:)

      • Neata!!! Sunt Haruka84,sunt sora lui Ichigo si sunt lesbiana!…Imi pare bine de cunostinta dar in acelasi timp sunt putin deceptionata de un personaj…”INOCENTOS” parca isi spune…Nu inteleg ce vrea sa faca? Sa demonstreze ca el are stofa de critic sau de literat?
        Ichigo admir modul de expunere al ideilor,modul de abordare al unor probleme care din pacate inca exista in societatea noastra invechita…Am inteles ca scrierea cu majuscule vrea sa accentueze idei importante si daca asa ai simtit…asa trebuia sa lasi scris! Sunt mandra de faptul ca nu te pierzi cu firea asa cu o voi face eu imediat!…
        INOCENTOS…
        In primul rand sper ca n-o sa-mi dai si mie lectii de expresivitate literara pentru ca eu nu admit asa ceva oricui…Asa ca abtine-te!
        In al doilea rand…dupa ce m-am chinuit sa-ti citesc povestile am ajuns la concluzia ca vrei sa te evidentiezi ca scriitor folosind termeni si detalii care nu intereseaza pe nimeni!(Personal in niciun caz nu ma intereseaza cum arata organul niciunuia dintre personajele tale- nici normala si nici in erectie!)
        As prefera sa nu-mi dai nici un raspuns din simplu motiv ca nu ma intereseaza!
        Ichigo…la cat mai multe postari! 🙂

  2. Este perfect naturala înșiruirea, dar singurul avertisment vis-a-vis de aceasta scrisoare este metafora în sine. Dacă reducem cuvintele simplist, rezulta teoria încadrării în lumea celor multi și normali din perspectiva metamorfozei – lucru ce se întâmplă de mii de ani, fapt știut doar de cei puși în situație (și eventuali duhovnici).
    Nu știu de ce, în orice caz, majoritatea „eseurilor” postate aici au o tenta negativista asupra percepției lumii, care, într-o anumita măsură (poate fi defectiva), dar nu contează cu adevarat. Ne întoarcem la ideea de „coming out” cât mai din timp și cu o oarecare selecție a persoanelor (rude, trustworthy folks) – oricum nu rezolvi nimic dacă afla o țară întreagă orientarea ta sexuala*.
    Dacă o iau ca atare (text literar), e foarte frumos. Aici recomand poezia lui August von Platen-Hallermunde – e mult mai îmbucurătoare în tema. Insa, dacă o luam drept manifest, trimitem un mesaj greșit, acela enunțat dinaintea articolului („nu-l citiți dacă nu staţi bine cu sănătatea mintală”) și ar fi păcat.
    Ma întorc la ideea de duhovnic. Nu știu dacă s-a mai luat în calcul o asemenea discuție, cel putin din perspectiva spovedaniei** și a sfaturilor la obiect ale preoțimii (fiindcă toată lumea știe poziția Bisericii; confesiunea este mult mai intima și încurajatoare, indiferent de rezultat).
    Numai bine.
     
    ________________
    Note
    *exista tendința de a se crede ca poți găsi parteneri mult mai ușor; ei bine, cine cunoaște știe ca și o comunitate gay are preferințele ei în domeniu.
    ** adevăratul creștin știe ca o spovedanie curata trebuie făcută la sânge. Câți gay afirma asta lui Dumnezeu direct?

  3. Am doar o completare la mesajul tau putin cam trist. Si cum mesajul pe care l-as fi adaugat eu a fost deja pus pe hartie, si inca intr-o forma care este deasupra talentului meu, nu voi face decat sa il atasez mai jos.  Este un articol al lui Mircea Cartarescu despre soarta homosexualilor de aici si de pretutindeni, un text care da totusi speranta zic eu.
    Marş pentru normalitate?
    Autor: Mircea Cărtărescu

    A început de câteva zile GayFest 2008 şi noi, luaţi de valul alegerilor locale, nici măcar n-am aflat.

    Lasă că o să aflăm, poate cu vârf şi-ndesat, foarte curând, căci sâmbătă şi luni diverse organizaţii religioase şi/sau de extremă dreaptă vor pune şi ele de contrademonstraţii „pentru familie şi normalitate“. Cu ajutorul câtorva grupuri de cetăţeni indignaţ i, gata oricând să-i aplaude pe mineri şi pe toţi ceilalţi locuitori paşnici şi normali ai ţării, s-ar putea să iasă scântei. Şi nu doar pe spinarea veselilor băieţi de pe la noi sau a admiratoarelor poetei Sapho, ci, din nou, a noastră ca naţiune, a imaginii noastre de nu tocmai evoluaţ i şi toleranţi cetăţeni ai Europei. Dar, fireşte, ce contează detaliile astea pe lângă sfânta indignare a unor suflete curate împotriva celor ce vor să transforme plaiurile Mioriţei în Sodoma şi Gomora?

    Căci poporul român, se ştie, n-a cunoscut niciodată practicile scârboase şi degradante la care se dedau aceşti degeneraţi, excepţie miraculoasă dacă ne gândim că, după datele ştiinţifice valabile în toate celelalte regiuni ale lumii, patru la sută dintre bărbaţi şi doi la sută dintre femei sunt pretutindeni homosexuali din naştere. Cum să ne mai îndoim că suntem un neam ales şi binecuvântat? Ciobanii din vârful munţilor, în curăţenia cugetului lor, preferau să-şi găsească leac aleanului în preajma mioarelor îndrăgite decât să se uite necuviincios unul la altul. Sub turcii vestiţi prin desfrânare ne-am plătit adeseori birurile cu băieţi abia ieşiţi din copilărie, dar le plângeam soarta cu lacrimi de sânge. La curţile domneşti vestite, ca a lui Radu cel Frumos, giuvanii nu erau prea numeroşi, în schimb destul de insistenţi, se pare. Cireaşa de pe tort e, fireşte, trista păţanie a popii din „Povestea poveştilor“, victimă colaterală a ciudaţilor ştiuleţi crescuţi în porumbul binecuvântat de însuşi bunul Dumnezeu. Căci, vorba ceea, dacă n-ar fi, nu s-ar povesti… Cât despre rapoartele din armata de ieri şi de azi, ce vorbesc despre violarea răcanilor de către ofiţeri, ca şi despre cele ce se petrec în puşcării, chiar şi-n mijlocul neamului nostru neîntinat, sociologii ar avea destule de spus.

    Nu e deloc în intenţia mea să-mi denigrez poporul. Dimpotrivă, toate acestea arată că suntem un popor normal, ca toate celelalte. Căci un popor fără homosexuali nu poate fi decât rezultatul monstruos al unei politici de exterminare. În epoca nazistă, pe lângă evrei, artişti modernişti şi ţigani, homosexualii erau şi ei consideraţi fiinţe degenerate şi au luat în consecinţă drumul cuptoarelor. Am văzut eu însumi, la Sachsenhausen, la nord de Berlin, sute de fotografii de homosexuali (cu stea roz în piept) ucişi în acel lagăr. În realitate, homosexualitatea nu este o chestiune de moralitate, ci un fapt deopotrivă biologic, social şi cultural, manifestat în toate timpurile şi la toate popoarele. Nu e o monstruozitate sau o anomalie, ci de multe ori, mai ales în societăţile intolerante, un stigmat infamant şi o sursă de mare suferinţă morală pentru cel care-l poartă. Există numeroase relatări despre oameni, unii celebri, care-au luptat întreaga viaţă cu sentimentele de culpă şi remuşcare căpătate de pe urma „anormalităţii“ lor.

    Biblia, din care cei mai mulţi dintre cei care îi urăsc pe gay citează repetatele cuvinte ale lui Iehova către poporul evreu: „Să nu se afle homosexuali printre voi“, e o carte prea minunată, prea tulburătoare ca gândire şi expresie ca să fie vulgar redusă la câteva clişee. Povestea din Sodoma se referă mai ales la desfrâu, indiferent dacă homo- sau heterosexual. Căci printre gay există şi desfrânaţi, şi asceţi, ca şi printre „normali“: Da Vinci sau Wittgenstein, deşi invertiţi, au dus o viaţă ireproşabilă şi au fost spirite de o nobleţe de neatins. E păcat ca o carte atât de universală ca Biblia să genereze, cum a generat când a fost îngust interpretată, antisemitism, misoginie şi homofobie.

    În ţările mai decente ale lumii, gay-ii, travestiţii şi lesbienele sunt priviţi ca nişte exuberante pete de culoare într-o lume uniformizată. Paradele gen Gay Fest, în unele locuri adevărate carnavaluri, sunt atracţii turistice şi ocazii de divertisment. Din păcate, mulţi dintre noi, cei din Estul împotmolit în prejudecăţi, nu avem faţă de aceşti oameni, oameni pur şi simplu, nici mai buni şi nici mai răi decât noi, decât cele mai primare reflexe de represiune.

    N-am nicio îndoială că destui forumişti vor comenta, în urma acestui articol, lungimea părului meu în poza alăturată. Îmi pare rău să-i dezamăgesc: am fost de când mă ştiu cel mai banal iubitor de femei. Dar nu trebuie să fii evreu ca să condamni Auschwitz-ul şi nici negru ca să condamni Apartheidul. Ajunge doar să ai simpatie şi compasiune pentru semenii tăi, chiar dacă nu-ţi seamănă.

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-mars-pentru-normalitate-804643.html

  4. O singura chestie mi-a dat prin minte citind mesajul lui Corneliu.

    Daca ne gândim ca este o discriminare, o prejudecata, este suficient sa așteptăm ca anormalul sa fie considerat normal. Cum e cu așteptatul? căutând sa ne înțelegem pe noi mai bine și după sa venim cu purtarea fireasca, exemplara, de indivizi gay. Avem o viziune îngustă – ne închipuim ca putem fi poeți sau companioni, ca putem fi huliți mai mult decât adulați. Daca dictatele de lege grecești permiteau, iar atunci nu exista Internet și alte-alea care sa faciliteze schimbul de informație sau înțelegerea propriu-zisa, cum de anumite comportamente erau acceptate public (palaestra, symposii)? Spartanii, bărbați ce-și suprimau nevoile sexuale în vremuri de război cu semenii. De fiecare data când ma gândesc îmi vin în minte cuplul Hadrian-Antinoos. A trebuit sa treacă multi ani ca Antinoos sa nu mai fie divinizat postum, pana la noile reprezentări sculpturale (desigur doar clasiciste, lumea a uitat de arta imitării realului și acestei frumuseți).
    Ruptura a apărut totuși în sânul Imperiului Roman, odată divizat, odată crestinizat. O religie a fraților…
    Insa cea mai mare greșeala s-a format odată cu manifest-urile anti-paganice, pentru „omul nou” întâi apoi pentru „rasa superioara” (dacă ne uitam la ei, în materie de gay – Hitlerjugend erau nimic mai mult decât organizații exclusiv masculine – unde ura se poate confunda cu iubirea într-un bizar mod tacit…). Asa a apărut la noi legionarismul, care, deși nu a afectat prea mult homosexualitatea românească, a imprimat puternic un mod de „a fi” bărbătesc. Lucrurile se perpetuează și astăzi…
     
    De cealaltă parte, cea mai mare vina o poarta mesajele tip Dashboard Confessionals ori siteurile de pornografie. Aceasta promovare a sexualității (din ce în ce mai precoce) afectează și este văzută în mod clar negativ de gura presei, implicit urechile lumii întregi. „Cum sa-mi las băiatul/ fata sa umble pe net? Sa învețe prostii?”
     
    Asa este, „prostioare” s-au inventat de demult, dar greșim „prost-situându-le”.
    Anormalul devine normal atunci când nimeni și nimic nu mai tulbura apa din pahar.
    Democrația permite, doar bucurați-va (!), fraților, ca revenim la spatiile de întâlnire publice, dar nu marșați pe ideea de triumf în recognitie sociala – asemenea schimbări se pot produce cu mult timp după ce noi toți vom fi morți…

    • Am de adus o corectare la ceea ce ai spus, anume „nu marșați pe ideea de triumf în recognitie sociala – asemenea schimbări se pot produce cu mult timp după ce noi toți vom fi morți”. Lasand la o parte pesimismul nejustificat (recognitia sociala e deja produsa in unele locuri, iar in celelalte nu poate nimeni sa prezica CAND se va produce, ci doar ca se va produce), mai e un aspect pe care vreau sa-l lamuresc aici. Fiecare avem un cerc social de cateva zeci de persoane, si in mare masura il putem alege. Daca acesti cativa oameni ne accepta, atunci problema este in buna masura rezolvata. Faptul ca eu nu sunt acceptat de tot restul lumii este mai putin relevant. Fireste, exista un avantaj cand societatea ca intreg te accepta, insa pentru cei care vor asta, emigratia pare singura solutie, din nefericire.

      • către Corneliu
         
        Da, aveți* mare dreptate. Pesimismul meu este nejustificat din simplul fapt ca nu m-a interesat foarte mult subiectul pana acum (statistici etc.), dar consider ca am avut voie sa-mi expun ideile fără sa greșesc prea mult he-he..
        Acceptarea din cercul social cred ca este singura posibilitate, necesara nevoilor noastre directe; sunt de acord cu dvs. Nu știu cât ar rezolva emigrarea problema, când Romania deja suferă ca raport demografic (nu ca ar fi cel mai scăzut din ultimul secol totuși..), iar doar dintr-atâta lucru sa-mi părăsesc țara, eu unul, nu pot concepe. Deocamdată și sper ca nu va fi nevoie.
        Mulțumesc și o seara frumoasa va doresc.
         
         
        _________
        Note
        * îmi place mult ca ma tutuiți, dar eu nu pot rezerva dreptul (după obiceiul personal) de a o face, cel putin nu acum.

        • OK, ma bucur ca suntem de acord in cele din urma (nu pot sa va tutuiesc totusi, pentru ca nu m-as simti bine daca dumneavoastra nu o puteti face).
          Este un lucru frumos ca puneti problemele globale ale Romaniei inaintea intereselor personale, si nu concepeti sa va parasiti tara.
          Cam asta am avut de spus, va urez o zi buna si mai mult noroc in anul care vine.

  5. Dacă strălucești în anormalitatea ta, toată lumea îți va cădea la picioare.

    Problema noastră e că nu suntem destul de anormali.

    Lumea e „normală” doar pentru că e prizoniera banalității. Nu trebuie să te străduiești să fii diferit, trebuie doar s-o asumi.

    Asta nu înseamnă afișare, ci doar lipsa sentimentului de vinovăție pentru anormalitatea proprie. Iar vinovăția nu se cere nici acoperită, nici infirmată. Ea dispare de la sine atunci când nu-i învinovățești pe alții pentru starea de fapt.

    Lumea e vinovată de normalitatea în care se complace, dar e o vinovăție neasumată. Societatea e un mare azil, o închisoare autoguvernată. Anormalitatea e temută tocmai pentru că e atât de răspândită și de contagioasă încât nimeni nu vrea să aibă de-a face cu ea.

    Dar putem arăta că, cel puțin, nu e atât de periculoasă ca normalitatea. Deși, trebuie spus, pentru anormalitatea „normalizată” nu există leac. Cu cât mai normal vrea să pară cineva, cu atât mai tare il roade anormalitatea.

    Si e pacat, pentru ca anormalitatea e singurul nostru aliat, atâta vreme cât trăim. Numai morții sunt normali – dar și pe aceia pământul îi descompune și îi întoarce la anormalitate…

    😎

  6. Tot aud de anormalitate şi cum sunt unii şi alţii „oropsiţi.”
    Tot ce nu intră în tiparele construite de societate de-a lungul timpului, sau impuse de vreo persoane sau grup mai restrâns formează „anormalul.” Anormală este persoana gay, anormală este o persoană bolnavă de HIV/SIDA, anormală este persoana de altă culoare, persoană de altă religie (decât cea preponderent agreată), o persoană care… şi exemplele pot continua. Altă ideologie, altă gândire, altă manifestare care rupe fluxul obişnuit al vieţii, o perturbă, iar oamenii nu se simt în largul lor când se stârnesc „valuri.”
    Pentru că suntem diferiţi de majoritatea prin orientarea noastră sexuală, vom fi discriminaţi de unii, acceptaţi de alţii şi toleraţi de ceilalţi. Depinde de fiecare dintre noi cum se adaptează la situaţie. Da, cum se spune mai sus, vom fi acceptaţi, dar asta nu în generaţia noastră.
    Dacă avem ceva de spus pentru cei care nu ne văd bine, atunci să spunem; dacă vrem să facem ceva care să schimbe starea prezentă, atunci s-o facem; dacă trebuie dată replică unuia şi altuia, s-o facem; dar să încetăm a sta şi a ne plânge şi să ne trăim viaţa de gay de românia ca şi cum am locui în ghetouri, ca vai de noi, bucurându-ne satisfăcându-ne nevoile de bază (caca, pişi, putză, papa)! Lumea ne va privii exact cum ne privim noi înşine.

  7. Am doar o scurta observatie legata de comentariile la topic, mai exact de „spovedania unui gay”. Eu nu vad nici un pacat in a fi gay, nu vad cum orientarea sexuala in sine poate purta o vina.

    • In http://www.christiananswers.net/ , apare un citat de genul:
       

      If God had intended the human race to be fulfilled through both heterosexual and homosexual marriage, He would have designed our bodies to allow reproduction through both means and made both means of sexual intercourse healthy and natural. Homosexual anal intercourse carries a high risk of disease, this is recognized in Scripture where gay men are said to receive in their bodies the due penalty for their error (Romans 1:27).

      In rest, Biblia nu transmite vreun mesaj serios în a sancționa sexualitatea, chiar și uniunea. Se pornește de la ideea ca Dumnezeu a creat si o Eva pentru perfecțiunea relației umane, și răspândirea seminției (cu efect preponderent creștin aici).

      Asa este, dar puse cap la cap, s-a creat o întreagă baricada împotriva gay-ilor. Cel putin ciudata, după mine, dacă ținem cont de practicile de buna credință ale celor de pe muntele Athos! Putem discuta și despre catolicism, dar aici trebuie sa vina altcineva cu mai multe detalii…

      • Eu marturisesc ca nu cunosc originea orientarii sexuale gay (personal cred ca e partial genetica, iar restul are loc in uter, posibil o expunere prea are (sau prea mica) la un anumit tip de hormoni, insa repet sigur nu stiu si nu cred ca stie nimeni). Pentru mine Biblia nu poate fi un arbitru in aceasta problema, pentru ca a fost scrisa in vremuri cand in nu se stia nimic despre toate acestea, si biserica insasi promova unele idei absurde (si pe care ea insasi le-a dezaprobat mai tarziu). Sunt mult mai satisfacut de teoria lui Darwin, asa imperfecta cum este.
        Ce stiu insa e ca, oricare ar fi originea homosexualitatii, „vina” nu apartine persoanei care s-a intamplat sa se nasca asa. Daca crestinismul trebuie sa aiba aici o pozitie, aceasta ar trebui sa fie de compasiune si incurajare pentru o persoana care are de infruntat un neajuns in plus. In loc de aceasta, atitudinea bisericii de-a lungul secolelor a fost una de respingere si represiune brutala. Din acest motiv eu nu pot sa ma asociez in vreun fel cu crestinimul. Insa trebuie se remarc totusi ca exista ramuri ale crestinismului, in special protestante, care au inteles aceasta problema si acum chiar fac propaganda pentru drepturi egale (cum face de pilda biserica luterana, cea majoritara in Suedia). Am atasat un link cu aceste informatii.

        http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Christian_denominational_positions_on_homosexuality

        • Omul este eminamente o ființă complexa, iar codul genetic justifica diversitatea în care (și cu ajutorul căruia) este creat.

          Daca este sa ne gândim, putem divaga foarte mult pe lângă antipatia creștinismului ca unealta contra homosexualității – orice alt gen de împreunare decât cel firesc, al „poporului ales”, era condamnat de Chivotul Legii prin simpla neutralizare a indivizilor considerați „material impur”. Asta fiind o pseudo-teorie științifică, întâlnită oarecum în cartea lui Toni Victor Moldovan, „Programul Terra” (dacă nu sunteți orthodox, cartea o sa deschidă noi perspective).

          Pana la proba contrarie, rămâne susceptibila. Mai de crezut ar fi sa înțelegem creștinismul ca filosofie, de la Hristos direct, pana la interpreții vorbelor Lui. Diverselor învăluiri, lipsei de consens, reformelor, creștinismul a fost exploatat încă din Evul Mediu (din centrul clericilor) pana la un nivel profund științific (cata vreme a fost o preocupare strict elitista). Foarte multe manuscrise au întipărit vorbele multor asa-ziși mireni pioși ai Domnului, încrucișând povestea evangheliilor cu fondul istoric contemporan. Reactualizând modul în care omul vrea sau trebuie sa creadă în ceva, intervenim mai mult decât ne putem imagina…

          Din proprie experiență, nu pot spune decât ca e necesara spovedania cel putin ca fenomen de contact direct cu opinia. Te simți împăcat ca de la tine s-a dat bunăvoință, indiferent de raportul cauza-efect închipuit de oameni, iar Dumnezeu își da seama. De multe ori discutam despre un fenomen fără sa-l avem în fata ochilor. Insa asta nu ma oprește de la a nu ma duce la biserica, de câte ori pot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here