No menu items!

Incidente violente

Acelasi autor

Opinii diferite (3)

Dacă demonstrezi ce ai de spus, atunci ești crezut și respectat. Nu poți cere așa ceva de-a gata, chiar dacă o spui pe un...

Opinii diferite (2)

Odată cu acumularea lucrurilor materiale (apă, pietre și alte bunuri) și manevrarea acestora, a apărut conceptul de putere. Cel care avea mai mult putea...

Opinii diferite (1)

Bună, vreau mai întâi să vă spun că această postare va avea trei părți, așa că vă rog să vă țineți criticile și laudele...

Supernatural Activity

Am intrebat câțiva îngeri câte ceva și o să redau doar două întrebări de-ale mele, cu răspunsurile aferente, care au (mai mult sau mai...

Șamanul din mine

Au trecut ani buni de când nu mai sunt eu cel de altă dată, dar pot aduna amintiri într-un colţ conştient al minţii mele...
Queeditch
Queeditch
Hm, prefer sa fiu misterios.

Acest post are o oarecare legătură cu ce am povestit în cele anterioare.

Eram în clasa a 10-a, la scurtă vreme după coming-out-ul accidental de la net-café. Era primăvară, se făcuse seară și mergeam spre casă, când o gașcă mă opri și îmi făcu cunoștință cu un tip pe care-l displac de la prima vedere: mai scund ca mine, mai negricios ca mine și cu cicatrici pe față, semn că e violent din fire. Am încercat să scap de el, dar când am văzut că nu reușeam, l-am lăsat să mă însoțească până la un punct și pe drum mi-a cerut numărul de telefon. I-am dat unul fals, schimbând ordinea ultimelor două cifre. După aceea vorbea cu cineva, dar n-am văzut cu cine, deoarece era ascuns. Când l-am întrebat, mi-a răspuns „cu niște păsărele”. Mă uitam ciudat la el și mi-am zis că ar fi cazul să scap urgent de el.

Apoi m-am oprit, căci nu voiam ca el să vadă unde stau, am purtat un dialog început de când am părăsit gașca, până când m-a întrebat dacă „o iau pe sus”. Am întrebat ce e aia și după ce mi-a spus, am făcut greșeala de a fi amuzat de această întrebare și, în același timp, de a fi rușinat de ea. Încă nu aveam experiență sexuală, așa că aveam reacția tipică a unui virgin. Această reacție mixtă a fost interpretată de huligan ca fiind slăbiciune sau a fi cu garda jos, nu-mi dau seama exact, dar ce e sigur e că mi-a dat cel puțin doi pumni (poate erau trei, nu mai știu precis) în față și am auzit ceva spus de el, am prins doar cuvântul „rușine”; cred că mă întreba în zeflemea „nu ți-e rușine?”, însă eu auzeam ceva în genul „bum”, „rușine”, „bam” și simțeam cum fața-mi era moale și capul tare. Mi-au zburat ochelarii și mi-am închis ochii. Apoi a încetat asaltul. Am deschis ochii. „Gata? Ai terminat?” am întrebat.

Deodată zăresc doi băieți ieșind din ascunzătoare și mi-am dat seama că erau din gașca aceea și că ei erau „păsărelele”. I-am întrebat cu încrâncenare în privire și voce (privirea nu știu cât de clară era, având în vedere că lumina artificială era cam slabă, așa că stăteam toți într-un fel de semi-întuneric, iar vocea nu știu cum a ieșit, că eram puțin amețit) : „Vă place ce vedeți?” și i-am văzut cum stăteau – hm, nu știu dacă mi se părea sau era pe bune – înfricoșați în fața mea. Tipul cu cicatrici a încetat orice tenativă împotriva mea, probabil din cauza derutei pe care am provocat-o neavând reacția tipică de victimă sau de luptător înfuriat.

Eram foarte calm pentru cineva aflat în această situație. Simțeam doar durerea feței și cum îmi curgea sânge din nas. Nu mă interesa ce mi se întâmpla, voiam doar să scap mai repede de ei. Aveam o umbrelă solidă, făcută din oțel și lemn masiv, puteam să o folosesc fără probleme ca armă, dar aveam creierul suficient de întreg cât să-mi dau seama că o luptă în care i-aș fi rupt coastele și spatele nu m-ar fi făcut cu nimic mai bun ca el. Nasul se poate repara, până la urmă, și spatele rupt poate duce la paralizie, iar aceste lucruri le-am realizat la câteva ore sau zile după acea bătaie.

Din instinct, am avut revelația că nu are rost să răspunzi violenței cu violență. E la fel de rău ca a iniția acest act. Din același instinct, am preferat să nu arăt că mă doare sau că aș fi afectat în vreun fel. În trecut am avut numeroase incidente în care m-am bătut cu colegii din cauza unor insulte pe care mi le-au adresat. Mai des din cauză că mă băteau ei. Până la urmă nu rezolvi nimic, agresivitatea nu duce la nimic bun. După ce am realizat acest lucru, au încetat violențele din motive stupide, iar ce mi s-a întâmplat în acel moment nu seamănă deloc cu situațiile prin care am trecut. Motivul era evident homofobia și era prima dată când eram bătut din cauza asta. De asemenea, era prima dată când n-am mai răspuns violenței pe măsură. De ce să mai repet scheme din trecut? Nu mai aveau sens pentru mine.

Așa se face că eram aparent neafectat de cele întâmplate în fața celor trei care păreau terifiați de mine. Aveam un mesaj non-verbal, stând drept și liniștit, care le transmitea că le sunt cumva superior. Le-am cerut să-mi găsească ochelarii și să mi-i dea înapoi, că nu pot vedea prin întuneric. Cei doi din gașcă s-au pus imediat la treabă și unul mi-a dat ochelarii. Nu mă mai uitam la agresor, dar am observat că n-a mai scos nici măcar un sunet. Am plecat de-acolo fără nici un cuvânt de încheiere, în deplină tăcere netulburată. Evident, am tăiat orice legătură cu gașca aceea după acel eveniment.

Poate părea cam aiurea, dar chiar mă bucuram că ochelarii nu s-au stricat, căci mă gândeam la cheltuieli. În același timp, speram că n-o să fie nevoie să merg la spital pentru nas. Din nou, cu gândul la cheltuieli. Atunci m-am gândit că nu vreau să se afle vreodată despre acest incident. Nu, nici vorbă, dacă voi fi întrebat voi minimaliza situația, mă voi revanșa dacă va fi cazul. Am mers cu pași siguri și cu ochelari uzi până la lift, unde am urcat și m-am privit în oglindă. Sângele era împroșcat pe zona dintre nas și buze, dar și de la buze în jos, până la piept. Pic-pic, sângele continua să curgă. Nu-mi păsa, știam că o să treacă.

După ce am ieșit din lift și am intrat în casă, mama s-a speriat de priveliștea cu care am sosit. M-a întrebat ce am pățit și i-am răspuns: „Nu vezi? Niște idioți m-au bătut pentru că nu le place cum sunt”. În mintea mea îi inclundeam și pe cei doi, tocmai pentru că erau părtași prin a fi spectatori tăcuți. M-am descălțat și m-am dus direct la baie, să-mi curăț fața. M-am dus în camera mea și am schimbat tricoul pătat de sânge cu unul curat. Am stat un pic să privesc tricoul murdar și l-am aruncat. M-am dus la baie să iau o bucată sau două de hârtie igienică și m-am întins pe pat, punând hârtia la nas și așteptând să se oprească hemoragia, uneori ridicând o mână. Știți, procedura standard.

A venit mama, s-a așezat în genunchi lângă mine și a început să plângă. „Ce ai acum? O să treacă, e doar sânge”, îi spuneam eu calm și aparent nepăsător. Nu suportam să o văd că plânge din cauza a ce mi s-a întâmplat. E doar o mică bătaie, nu e mare lucru și aveam impresia că suferă pe degeaba. Nu i-am mai zis nimic, m-am mulțumit cu somnul.

Al doilea incident a fost în vara în care am terminat liceul, la mare, când am fost cu mitomanul acela. Mă enerva la culme că voia să mă țină de mână tot timpul, chiar în văzul tuturor și eu voiam să mă fac mic, să nu mai aud comentarii șoptite, să nu mai prind priviri curioase din partea altora. Priveam în jos de rușine și nervi. Nu eram pregătit să mă expun în fața tuturor. Însă el insista, deși îi dădeam semnale clare că nu voiam… așa că își încleșta și mai tare pumnul, de a început să mă doară mâna.

Uite că într-o seară avea s-o pățească din cauza acestui obicei. Pe drum, am dat de un grup… hm, să-i zic vesel, căci a început să glumească pe seama noastră și să ne urmeze, să ne bage în seamă. Erau câțiva băieți și vreo două-trei fete. Din câte am văzut, înaintea apariției noastre „exotice” ei păreau cam plictisiți și noi am apărut exact la țanc pentru a le face seara interesantă. Întrebările curgeau odată cu distanța parcursă: nume, obiceiuri, interese etc. Din când în când, Miky (prietenul de-atunci) le răspundea cu „întrebare personală”. Sincer, chiar nu mă interesa discuția dintre ei și el, plus că eu tăceam, voiam să fie clar că nu vreau să discut cu nimeni. Nu voiam să am de-a face cu ei. Presimțeam că ceva urât avea să urmeze… M-am enervat (mocnit) când am văzut că Miky m-a prezentat lor cu numele de alint și din cauza asta mă strigau ei la fel.

Într-un mic popas pe care l-am făcut toți, am remarcat că un băiat îmi făcea cu ochiul. Nu i-am răspuns. Mă întrebam dacă e din cauză că mă place. Intrigat, după câteva momente de reflecție, i-am împărtășit impresia (la ureche) lui Miky, în șoaptă, în timp ce el le spunea ceva și s-a oprit, iar ei l-au întrebat ce am zis. Deși nu mă surprindea că a mințit, m-a surprins oarecum ușurința și naturalețea cu care o făcea. I-a convins foarte ușor. Atunci am început să mă întreb de câte ori m-a mințit pe mine în aceeași manieră.

După o altă distanță parcursă împreună, la un moment dat ne-am oprit toți și mi-am întors spatele ca să văd ce s-a întâmplat. I-am văzut pe băieți cum se strângeau în jurul lui Miky și unul i-a dat un pumn în moacă, iar Miky a căzut pe jos. M-am dus lângă el și i-am spus să mergem. Bătăușul a venit la mine și mi-a spus ceva, dar nu l-am înțeles, adică îi auzeam vocea aspră, dar nu și cuvintele. Îmi simțeam bătăile inimii cum îmi sunau în cap. Aveam o bâtă de lemn (un soi de toiag) și am trecut rapid într-o poziție subtil-defensivă, gândindu-mă să aștept ca el să atace primul și apoi pot trece la acțiune, numai dacă voi fi nevoit.

Eram tot timpul tăcut. Uitasem de episodul trecut, de acum doi ani, și simțeam că îmi era frică, tremuram. Am avut grijă să nu las tremurul să fie vizibil, așa că strângeam bâta în mâini. Însă liderul (după felul în care i s-a adresat bătăușului am dedus asta) i-a spus să mă lase în pace. Era tocmai băiatul care mi-a făcut cu ochiul.

Au plecat și Miky era nedumerit că el era cel bătut și eu cel lăsat în pace. El credea că bătaia e din homofobie, însă eu nu eram convins. Nu am auzit prea bine discuțiile dintre ei, dar ceva îmi spunea că ei s-au săturat de prostiile lui și că merita pumnul din plin. De altfel, mă simțeam răzbunat pentru că mi-a strâns mâna când i-am spus să n-o facă și pentru prezentarea nepotrivită, așa că nici nu m-am obosit să-i explic cum văd lucrurile, nici să-i spun că cel care a ordonat „retragerea” era cel cu ochiul. Am lăsat așa cum a căzut și am mers mai departe.

Acestea au fost cam singurele incidente violente petrecute cu băieți care îmi știau orientarea. Mai era unul, în București, cu un cretin care nici nu a stat un minut să stea de vorbă, darămite să mă cunoască (prin urmare, nu știa că sunt gay), că l-a apucat cheful să mă bată. Mi-am păstrat calmul și spatele drept, ca în dățile trecute, și l-am privit în ochi. I-am privit și amicul în ochi și el a venit cu ideea să se retragă, ba chiar l-a tras înapoi. Tâmpitul avea mâinile ridicate, pregătit de o rundă de box, dar eu nu voiam să mă joc. Pur și simplu, doar i-am întrebat în ce direcție să o iau. Pentru acel agresor era suficient, probabil, faptul că eu am un accent străin (am călătorit și locuit în țări francofone când aveam între 4 și 6 ani, cu părinții). Cred că era mai degrabă un caz de xenofobie.

Previous article
Next article

13 COMMENTS

  1. Nu prea fericite incidentele.oricum interesantă poveste.este un fel de ‘frame-story’.aş putea să o folosesc şi eu la ora de engleză?bine înţeles cu mici modificări şi tradusă

  2. “Din instinct, am avut revelația că nu are rost să răspunzi violenței cu violență.”- ce instincte elevate ai tu, Queeditch!..
    In ce priveste procedura standard pt hemoragie nazala, n-am inteles niciodata ce legatura are mana cu nasul… stiam ca trebuie sa aplici presiune si sa stai cu capul in pozitie verticala, nu culcat.

  3. Eh ciudat sau nu, eu nu m-am batut niciodata si nici nu am luat bataie (nici macar de la parinti, doar o singura data am primit un pumn de la frate-mio, fara sa stiu motivul). Oi fi avut eu noroc sa nu intalnesc huligani ca ai tai sau poate pentru ca sunt foate pasnic (poate si putin fricos, daca vreti).
    O singura data m-am certat cu cel mai bun prieten al meu din copilarie, iar conflictul a fost rezolvat cu un sut in…cotrobele (da stiu, very girlish, sa mai spuna cineva ca sexualitatea nu e innascuta).

    Imi place cum ai gestionat prima incaierare. Asa zisi “baieti de cartier” se cred puternici cand sunt in haita si vor sa samene frica. Insa tu nu le-ai oferit feedbackul dorit, asa ca i-ai cam pus cu botul pe labe. Bravo pentru stapanirea de sine si controlul emotiilor. In astfel de momente, eu nu cred ca as fi reusit.

  4. Eu doar odată m-am bătut cu cineva … pe vremea când eram mic și prost : )) … >.>
    Niciodată nu mi-a plăcut să mă bat … așa că am evitat pe cât posibil acest lucru … fricos? cam da ^.^

    Îi bine că ai trecut în final cu bine peste fiecare eveniment 😉

  5. Hey Q, nici eu nu am avut incidente de gen dar viata este lunga si niciodata nu poti spune niciodata. Ai tratat cu vitejie si calm situatiile, nu stiu eu ce as fi facut-din fire sunt pacifist- dar am o vorba – macar un pumn sa dau si eu ! :)))) Glumesc. Cred ca nu as mai fi iesit din casa luni de zile.

    LeKick

  6. Tipic Q, nasu plin de sange, fata tumefiata, ochiul umflat si Q se gandeste la CHELTUIELI. Trebuie ca mult gandeste mintea ta Q, la bani.

    Sincer ma gandeam daca povestea e adevarata, fiindca reactia ta la prima bataie nu prea se incadreaza in model, insa mi-am adus aminte de zgaraie-branza si cum ai pomenit de cheltieli, gata m-ai convins ca e reala povestea, poate un pic infrumsetata, dar ne, si eu as face la fel, asa ca una peste alta, merge .. si unde mai pui ca scri expresiv.

  7. Q, exact aceleasi reactii le-as avea si eu (din fericire eu stau linistit, intr-un colt si imi vad de treaba, doar daca se incing spiritele ma bag in seama, si incerc sa le calmez).

  8. cristy, dacă ai ști cât costă operațiile reparatorii (asemănătoare cu cele estetice), ai gândi și tu la fel. Din fericire, n-a fost nevoie să apelez la ele.

  9. Si eu am avut incidente destul de “dragute” care m-au calit destul de bine… Imi amintesc si acuma cum era sa ma trezesc pe capota unei masini (era masina fanului meu Nr. 1)… Daca nu se baga in fata mea o colega (sarmanu’, a trebuit sa opreasca brusc)… sau cum am fost urmarit (de multe ori) de fanii mei (erau in jur de 7 sau 8)… Vroiau ca disperatii un autograf pe armamentul improvizat pe care il aveau… si acuma stau si ma gandesc cum de reuseam sa scap doar cu niste vanatai sau zgarieturi… uhh… sper ca nu m-au uitat.

    Cat de “frumoasa” a fost viata de adolescent. 😀

  10. Ceea ce nu te omoară te face mai puternic…

    Sătul fiind să fiu tocilarul care le încasează pe toate, m-am apucat cu mulţi ani în urmă de arte marţiale.
    Nici să nu îndrăzniţi să mă întrebaţi cât de mulţi 🙂

    Am practicat asiduu, mai multe stiluri, şi am învăţat de acolo în mai mulţi ani de practică… nu să dau cu pumnul, ci să mă abţin. Nu, nu este povestea devenirii mele ca războinic. 🙂

    Au existat vreo 2-3 incidente în care am ajuns  să fac uz de forţă (m-au ajutat dintotdeauna şi statura, şi fizicul) şi, spre ruşinea mea, oricât de mult am încercat să limitez atent violenţa răspunsului meu la agresiunea celuilalt (celorlalţi), am provocat de fiecare dată fracturi – lucru de care nu sunt mândru.

    Dar am învăţat din asta că violenţa (lor) naşte violenţă (a mea) şi… am renunţat la violenţă. Am constatat că de multe ori doar calmul, siguranţa de sine de care vorbea mai sus Queeditch sunt suficiente pentru a descumpăni pe celălalt…

Comments are closed.

Vezi si...

Ca fetele mari la măritiş

De ceva vreme toată lumea discută sau vrea să discute despre căsătoriile sau parteneriatele civile dintre persoane de acelaşi sex. Subiectul nu mă interesează într-un mod deosebit din moment ce nu cred că aş face un astfel de pas. De ce nu l-aş face? Pentru că nu cred că un...

Articole din aceeasi categorie