Acasă Povestiri In principio erat Freud

In principio erat Freud

313
6

the-talented-mr-ripley

Recitind pasaje din opera freudiană  „Trei Eseuri privind Teoria Sexualităţii”, exemple emerite de sondare psihanalitică, normative pentru cercetarea secolului XX, simt nevoia de analiză şi reflecţie, dar sunt cuprins de amintiri ce-şi  caută referenţi şi cer să fie aduse la lumină, ca un fel de exerciţiu personal de „psihanalizare”.

Atunci

La sfârşitul clasei a VII-a sau a VIII-a, aveam cincisprezece sau şaisprezece ani, am găsit respectiva cărţulie, pe care am asaltat-o cu reflexul şi dorinţa juvenilă pe care un adolescent, fie chiar cel mai cast, le are faţă de un material ce conţine cuvântul cu trei litere. Şi am citit, sau mai curând, am descifrat, am silabisit. Nu erau sfaturile din vreo revistă adolescentină sau glumele şi închipuirile puberilor inspirate din filmuleţele pornografice, ori prezentările anatomice şi fiziologice din manualele şcolare şi nici tabele cu scheme ale bolilor venerice şi măsurile preventive aferente, din broşurile editate de vreun ONG. Ce am citit eu şi ce am reţinut? Freud tratează chiar la început despre inversiune şi invertiţi . Am priceput despre ce este vorba, pentru că explicaţiile sunt inserate în text şi tratate sintetic. Am reţinut  termenul de inversiune, care, cred eu, mai docil, „mai blând” şi mai tainic, alături de cel de gay, alături de termenii homosexualitate şi homosexual, care au o nuanţă peiorativă. Tot de atunci am reţinut tipologia invertiţilor: invertiţii complet;  invertiţii neexclusivi – bisexuali – ( pe care Freud îi numeşte de fapt invertiţi ambigeni) şi  invertiţii ocazionali.

Ei şi cei cu asta? Păi,  am fost uimit că pot fi tratate într-o manieră atât de detaşată, coerentă  şi complexă, lucruri pe care le bănuiam, sau credeam că le mai şi cunosc. Desigur că pe atunci abia îmi puteam abţine râsul, în fond autorul vorbea (a se înţelege trata) despre perversiuni, excitaţii, zone erogene, erotism, subiect şi obiect sexual, cum să nu râzi? Cam atât de pe atunci………

Acum

Aceeaşi cărţulie, aceeiaşi ochi, dar alt om – ca şi cum omul nu ar fi într-o perpetuă evoluţie. Citesc puţin şi continui să răsfoiesc. Pagina 84. Un număr de telefon . Zece cifre în ordine: patru plus şase, inegale şi aplecate. My little brain cells, think, think, remember, remember, cum spune Hercule Poirot, personajul detectiv al Agathei Cristie. Am trecut acest număr in anul acela, la sfârşitul clasei a VIII-a. L-am notat pe o pagină oarecare, la repezeală, pentru că l-am furat, fie de la verişoara mea, fie de la un bun prieten. O pagină oarecare am spus, dar nu o o carte oarecare. Da, numărul era al unui băiat.

Vara aceea a fost una toridă, canicula prelungită, o scorpie ticăloasă şi târşâită ,a fost o criminală. În vacanţa de vară, în Nordul Moldovei, în căutarea antidotului, ca orice flăcău de vârsta aceea mă aflam pe malul gârlii (recte râul Siret) . Caldă ca o supă, ca un izvor termal, apa nu oferea alinare, doar briza ei mai umezea năduful malurilor, din milostivirea cerului. Dar tinerimea şi ştrengărimea tot se găsea să se bălăcească, erau chiar mulţi. Să încerc să mă opresc la cineva anume, la N . Un tânăr scund, mai scund decât amicii lui, dar din alt mediu social şi cultural, N. se evidenţia în rândul celorlalţi printr-o prezenţă de cuceritor spilcuit, deşi timid. De fapt toţi băieţii ( sau flăcăii/feciorii, după împrejurare) sunt la vârsta asta. Preludiile sale, pe lângă duduiţele aflătoare pe malu’ gârlii mi se păreau irezistibile: galant, sofisticat, sensibil, în ciuda contra-rezultatului încasat. Asta fie pentru că duduiţele, vajnice codane moldovence, nu erau dedate cu mirodenii îmbătătoare şi sosuri rafinate ( sunt tendenţios, rog pe onorabilii cititori moldoveni să nu se aprindă de la atâta glumă!), sau  fie că au decis să îi reporteze răsplata.

Mi se părea pe atunci masculin, dar puţin barbar pentru că „podoaba bărbătească a trupului” deosebit de bogată în cazul său nu era mai moderată puţintel. Dar ce ştiu eu! Gata, îmi amintesc, purta un slip alb, pe care apa, umezindu-l, îl făcea să stea lipit de corp şi să lase să se ghicească… Dar iată că vlăjganii se iau la întrecere, joacă leapşa, sar de pe mal în mijlocul gloatei, se împing, se îmbrâncesc, şi crezi că se satură? Pe mal iarăşi se îmbrâncesc, se ţin lupte, şi „se răstignesc”. Privesc cu detaşare cum succesiv fiecare călău devine victimă, cum se încordează în fapt şi în vorbă,  cu dumnezei, mame, cruci şi alte blagosloveni, până când îi vine rândul lui N. să fie prins şi întins, adică „răstignit”. Şi atunci, ei bine nu ştiu, exact cum a fost, dar o zvâcnire m-a făcut să mă întorc, să răbufnesc şi să râd de bucurie, foarte strident. S-au oprtit pentru o secundă şi i-au uşurat priza. „Ti bucuri că l-am prins, ai, îţî pari ghini”?N-am mai scos un cuvânt, fiind surprins şi ruşinat de propria-mi reacţie oarecum grosolană . Dar a trecut, nu mau l-uat în seamă, eram la „grupa mică”, printre băieţei, mai bine aşa. „Mamă, dacă te prind, să vezi ce-ţi fac”, mi-a urlat N., deci nu era chiar aşa drăguţ, acum că-mi reamintesc!

Era poate o seară de iulie, în aceiaşi vară, când el a venit la mine la poartă, ca să stăm de vorbă. Trebuie să fiu sincer şi să spun că verişoara mea era şi ea cu noi şi ea a vorbit mai mult cu el, decât am făcut-o. Dar oricum i-am spus şi eu ceva, adică „salut”, de cel puţin două ori, la început şi la sfârşit. De atunci ştiu că N. este un cuceritor, pentru că reuşea să afle şi să complimenteze gusturile şi calităţile obiectului. De fapt erau destul de superficiale, hiturile în vogă şi cochetăriile fetişcanelor nu sunt chiar greu de intuit, numai că el avea tact şi trecere, îndemânare şi îi făcea plăcere. Dar tot atunci am suferit o decepţie în ceea ce îl priveşte. Ochii săi albaştri, păreau pigmentaţi destul de intens dar  neuniform şi nenatural. A mărturisit, (păcătosul), că poartă lentile de contact, că ochii săi nu au culoarea albastră, ci … verde. Câtă aroganţă, ce prostie, să ai ochii de această culoare, care inspiră atâta mister şi fascinaţie şi să-ţi pui sticle în ochi, pentru ca să îndeplineşti toate canoanele idealului frumuseţii masculine, aşa cum a şi recunoscut ( cu alte cuvinte de fapt)! Nu, lucrul acesta nu se trece, nu-l pot ierta. Non Posumum!

Da, numărul  acesta îmi spune ceva, cred. Dar amintirile sunt clipe, ele nu au locaşul lor şi de aceea sunt maladive, iar impresiile sunt chiar morbide.

Pe bătrânul Freud îl redescopăr, cu toată inovaţia şi avangardismul metodei ştiinţei psihanalitice a sa: cercetarea obiectivă, fără prejudecăţi, disocierea dintre moravuri şi psihologie, opera vastă şi originală, dar şi limitele implicite ale metodei , din punct de vedere istoric. La Freud Inversiune nu este o boală, nu este o perversiune, dar este tratată ca deviaţie, în acest eseu cel puţin. Combate vehement posibilitatea ca inversiunea să fie o degenerescenţă, inclusiv cu argumente istorice: „ Nu trebuie uitat că inversiunea a fost o practică frecventă, aprope că s-ar putea zice o instituţie importantă, la popoarele antichităţii în perioada cea mai elevată a civilizaţiei lor”. Tot el spune, referitor la posibilităţile de cercetare a psihanalizei, în raport cu specificul homosexualităţii, că aceasta „ refuză în mod absolut să admită că homosexualii constituie un grup având caractere specifice care i-ar putea separa de cele ale altor indivizi. Studiind alte excitaţii decât cele propriu-zis sexuale, ea a putut stabili că toţi indivizii, oricare ar fi ei, sunt în stare să aleagă un obiect de acelaşi sex şi că au făcut cu toţii această alegere în inconştientul lor”.

Desigur că ceea ce se reţine, sunt concluzile ( uneori am ură de ele, pentru că riscă să taie tot spiritul ideilor), în care Freud spune, cu toată rezerva rigorii ştiinţifice: „ ne este permis să credem că tendinţa sexuală există mai întâi independent de obiectul său şi că apariţia ei nu este determinată de excitaţii venind de la obiect. Pe înţelesul tuturor, extrapolând, te naşti cu ele şi nimeni nu te poate învăţa (sau dezvăţa?).

Deci, poţi doar să trăieşti, fără să te mai întrebi şi să te frămânţi? Sau poţi doar să repeţi argumente şi contra argumente, demonstraţii şi contra demonstraţii, cum fac şi eu, doar pentru a-ţi satisface amorul propriu? Poate că tocmai de aici va ieşi, se va sedimenta, se va separa şi se va închega, ce? adevărul? nu. Pacea, pacea care vine după o biruinţă – la care însă nu mă pot gândi deocamdată. Voi ce părere aveţi?

6 COMENTARII

  1. E bun articolul, da’ cam incalcit. Nu stiu ce vrei sa zici, ca l-ai cunoscut sau nu? Si sunt multe chesti psihologice, prea multe. A, titlul e cam naspa.
    Bine, da’ m-ai facut sa rad.
    Good luck for the future, but be careful, there is deep water.

  2. Este primul meu articol, deci nu am antecedente. Dacă vrei, ia-o ca pe un laitmotiv prezenţa în introducere şi încheiere a referinţelor şi citatelor din eseul lui Sigmund Freud. Titlul în latină,[l-a început a fost Freud],l-am ales ca o parafrază la primul verset din Evanghelia lui Ioan: in principio erat Verbum, [la început era Cuvântul]. Ar trebui să-l schimb? Mulţumesc pentru urarea de final, if I do not swim, I will stay on calm and shallow waters!

  3. Mi-a facut placere sa imaginez povestea ta, iar referintele din Freud, in toata onestitatea lor, sunt tot asa de bine venite 🙂

  4. Mulţumesc pentru consideraţia arătată, mai ales că este puţin mai greu de digerat. Personal, cred că atât unui teoretician, unui specialist, unui cercetător şi unui activist, unui decăzut, unui om comun, etc le revine amândurora rolul de a scăpa societatea de propriile angoase; doar că primul se adresează raţiunii şi are datoria de fixa prin demonstraţie regulie Ştiinţei noastre, adică a civilizaţiei noastre. Şi suntem noi oare altceva decât propria noastră civilizaţie, cea de astăzi şi cea de mâine?

  5. BINE ai venit Norocosule printre noi. Cred ca ai ceva boase scriind un articol eclectic. Totusi cu plecaciune si multa simpatie iti zic, stilul acesta poate demonstreaza ceva, dar e greu de priceput de altcineva care nu are toate cunostintele tale si mai ales acele subtilitati de asociere ce trec sigur neobservate. Si uite asa in entuziasml tau doresti a transmite ceva si te trezesti ca fiecare intelege altceva, iar tocmai acele fraze care exceleaza si te fac sa te simti mandru, tocmai acelea parca nici nu sunt vazute.
    Dar sunt sigur ca, cu urmatorul articol, vei „sparge” piata.
    Mult succes!

  6. Înţeleg, în fond, complimentul pe care mi-l faci este măgulitor, chiar în această formă ştrengărească. Uneori simt nevoia de a migăli şi de a alterna diferite metode şi procedee narative. Este oare o crimă pentru un blog? Am încercat să fiu mai direct în următorul articol, dacă va fi publicat, fireşte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here