Acasă Povestiri Floarea inocenței – primul act

Floarea inocenței – primul act

473
32

Costel era în braţele iubitului său, când îi veni ideea: „Ştii, noi avem casă, stăm împreună de ani buni, avem salarii bune… Marian, te-ai gândit să deschidem un nou capitol în viaţa noastră?” El se uită suspicios, gândindu-se că iar i-a trecut o trăsnaie prin cap: „Îhî, nu. La ce capitol te-ai gândit?”

„Să adoptăm un copil”, spuse Costel cu un zâmbet larg. Marian se uită şi mai suspicios: „În România? Glumeşti, nu-i aşa?” Costel zice: „Aşa am crezut şi eu, şi ghici ce am aflat? Există o chichiţă legală de care ne putem folosi, am aflat de asta când mă uitam pe un site gay – care, apropo, nu e porno, nu te mai uita aşa la mine – şi cineva a comentat că a reuşit să adopte un copil, chiar dacă e homo. Trebuie doar să declari că eşti singur şi statului nu-i pasă de orientarea ta sexuală. Cu alte cuvinte…”

„Taci, vorbeşti prea mult.” Îi dă un sărut pe buzele încremenite de întrerupere. „Nu vreau copil. Ne e bine aşa, nu crezi?” Şi pleacă în tăcere. Costel nu e prea mirat. Îl cunoaşte pe Marian de 7 ani şi sunt împreună de 6 şi jumătate, a ghicit dinainte că el o să respingă ideea. Dar dacă va insista suficient, dacă îl va convinge că merită efortul, o să ajungă o familie fericită şi completă.

A doua zi, Costel nu spuse nimic. Marian aproape a uitat de discuţia de aseară. Au vorbit lucruri banale, însă Costel deja a vorbit cu Liana, sora mai mică a lui Marian, şi a întrebat-o dacă l-ar vedea pe fratele ei în postura de tată. Ea a zis că e sigură că se va descurca, chiar dacă el nu-şi dă seama. Seara s-a petrecut cu obişnuita cină în doi şi a decurs în linişte, terminându-se cu un sărut înainte de culcare.

A treia zi, Costel s-a interesat de formalităţile pentru adopţie. Vorbea la telefon cu Liana: „Sigur sunt o mulţime de orfani cărora le-ar prinde bine o viaţă mai bună, educaţie şi altele”. Liana l-a întrebat dacă el ar vrea să ia doi copii. S-a oprit un moment şi i-a replicat: „Doar dacă sunt fraţi.” Seara, Costel aduce din nou vorba: „Vreau să ştii că am vorbit foarte serios.” După ce Marian îi aruncă o privire întrebătoare, Costel completează: „Legat de adopţie.” De data asta, Marian închide robinetul chiuvetei în care spăla farfuriile şi îşi concentrează toată atenţia asupra lui Costel: „Un copil e o treabă foarte serioasă. Nu poţi să iei unul şi apoi, dacă nu-ţi convine, să-l dai înapoi de unde l-ai luat, pentru că nu e un obiect pe care să-l pui deoparte”, având grijă să-i dea şi o privire mustrătoare, la care  Costel îi răspunde: „Ştiu, m-am interesat în legătură cu tot ce trebuie, acte, documente, trebuie să le depun la asistenţa socială, să completez formularele, toate le voi face mâine şi apoi, după ce vor fi depuse, vom aştepta o vreme un răspuns.” Marian îi întoarce: „Sigur, va fi o vreme foarte lungă, suficient cât să te râzgândeşti.”

Costel strânge un moment din buze şi zice: „Sunt foarte hotărât. Aş vrea să-mi iei în serios iniţiativa, să mă sprijini un pic, măcar să-mi spui că fac o faptă bună sau ceva de genul.” Marian stă puţin să se gândească şi spune: „E chiar atât de important pentru tine?” / „Cum să nu! Altfel ne despărţim, nu glumesc!” / „Ei, nu-ţi forţa norocul. Sunt alături de tine atâta vreme cât nu te vei răzgândi. Altfel, eu voi fi cel care se va despărţi de tine.” / „Ne-am înţeles.” / „De fapt, ne-am cam încins, nu-i aşa?” zâmbeşte Marian. „Poate, te gândeşti la ceva?” răspunde Costel. Marian îi cuprinde bustul cu mâinile şi îl sărută pe obraz, din ce în ce mai aproape de buze. „Mm, ştii să mă împaci”, spune Costel. Cei doi intră în dormitor, încheind seara cu o partidă de împăcare.

După câteva săptămâni, într-o zi de miercuri, telefonul lui Costel sună şi, după un „Alo?”, o voce aspră de femeie îl întreabă: „Sunteţi domnul Costel Răzvan Adam?”, iar după o scurtă confirmare îi spune: „Domnule Adam, sunt Cristina Stănescu, asistenta socială repartizată pentru cazul dumneavoastră. Sistemul v-a acceptat cererea, fiindcă aţi completat toate formele de adopţie ca părinte singur, însă cred că vă daţi seama că va fi foarte dificil să adoptaţi un copil, dat fiind că prioritate au cuplurile, înţelegeţi. E foarte probabil că veţi aştepta luni întregi, iar în cel mai bun caz veţi primi un copil care a mai fost luat de o familie, însă nu s-a putut adapta acesteia. Mai urmează să vă fac vizite la domiciliu, să primesc de la dumneavoastră şi cei apropiaţi, precum rudele, confirmarea pentru salariul şi locul dumneavoastră de muncă…” Costel o întrerupse: „Cei apropiaţi?” / „Da, cei cu care locuiţi în acelaşi apartament. Sau locuiţi singur?” / „De fapt, locuiesc cu fratele meu”, Costel îşi muşcă buza de jos. „Aha, atunci voi sta de vorbă cu el, la o oră convenabilă pentru el. Este important să fie acasă, să pot sta de vorbă cu el, dar şi cu tine. Va trebui să-l anunţaţi că voi face o vizită după ce voi doi vă puneţi de acord asupra zilei şi orei, apoi îmi comunicaţi când v-aţi hotărât şi pe urmă voi suna la sonerie la vremea stabilită. Ne-am înţeles?” / „Da, perfect.” / „Bun, mai aveţi întrebări?” / „Nu, mulţumesc pentru tot.” / „Atunci vă doresc o zi bună în continuare, aveţi numărul meu de telefon, deci mă puteţi suna şi în seara asta dacă doriţi, însă nu e nici o grabă. La revedere, domnule Adam.” / „La revedere, doamnă Stănescu.” Costel arată mai palid ca înainte.

În aceeaşi seară, când cei doi stau pe canapea uitându-se la TV şi Costel are picioarele aşezate pe poala lui Marian, el îl anunţă pe iubitul lui: „Suntem cu un pas mai aproape de a adopta un copil”, la care Marian spune: „Serios? Înseamnă că avem noroc.” / „M-a sunat asistenta socială, o doamnă Stănescu, şi mi-a spus că vrea să stăm de vorbă cu ea. Aici.” / „Vrei să spui că ştie de noi?” / „Nu, ea ştie că suntem fraţi.” La auzul acestei veşti, Marian îşi îndreaptă spatele şi zice: „I-ai spus că suntem fraţi fără să te consulţi cu mine?” / „Păi, a fost un telefon neaşteptat, nici nu mă gândeam că o să vrea să ştie cu cine stau.” Marian mârâie: „Eşti un prost. Dar înţeleg că nu-i putem spune că suntem iubiţi, de fapt, ţi-ar refuza adopţia dacă ar şti. Ce tâmpenie.” / „Aşa e, de-asta ar trebui să fii Marian Adam cât e asistenta pe-aici.” / „Bine. Când vine?” / „A zis că putem să stabilim noi ziua şi ora vizitei, ca să stăm acasă când vine la uşă. M-am gândit că vineri ne putem lua liber mai devreme şi la patru dup-amiază vine ea. Ce zici?” Marian stă un moment pe gânduri şi spune: „Bine, pot să fac asta. Voi fi acasă vineri, la patru.”

Doamna Stănescu îi plăcu pe loc, şi ei pe ea, cei trei au stat mult de vorbă pe diverse subiecte, după două ore şi jumătate a trebuit să plece. I-a promis lui Costel că o să încerce să pună o vorbă bună pentru el, apoi va rămâne ca sistemul şi norocul să-şi joace rolul. Sfârşiţi, cei doi stau pe canapea şi îşi împărtăşesc impresiile. „Până la urmă, a ieşit mai bine decât mă aşteptam”, conchide Costel. „Da, cum am fost în rolul de frate?”, întreabă Marian dându-i un ghiont. „Foarte tare, aproape m-ai convins şi pe mine. Acum mă faci să visez un incest”, spune Costel scoţând limba în glumă. „Da, sigur, vezi să nu”, zice Marian dându-i alt ghiont. Seara continuă cu un film la TV şi o cină urmată de un sărut înainte de culcare.

Sfârşitul primului act.

După cum vedeţi, pentru un scenariu real ar merita dezvoltate unele părţi, cum ar fi descrierea decorului, descrierea fizică a personajelor (sau putem sări peste partea asta, având în vedere că rişti să dai de actori care s-ar potrivi fizic, dar n-ar avea talent), dezvoltarea unor replici peste care am sărit sau le-am scurtat, descrierea tonalităţii pentru fiecare replică în parte şi altele. Însă pentru un post ar fi obositor să citiţi o mulţime de detalii neesenţiale, aşa că ceea ce vedeţi aici e mai degrabă „scheletul” poveştii, care lasă mult loc pentru imaginaţie. E adevărat, fiecare îşi poate imagina personaje care arată diferit, locuri diferite, dar cred că din cauza asta se spune că sunt mai bune cărţile decât filmele. Comentaţi şi criticaţi, sunt deschis la sugestii. 🙂 Încă nu sunt sigur de durata potenţialului film, dacă va fi scurtă sau lungă, vom vedea pe parcurs. Şi încă ceva: nu sunt sigur dacă procedura adopţiei e aşa cum am descris-o, nici nu am pretenţia ca eu să cunosc sistemul. De aceea corectările şi completările sunt binevenite, la fel şi criticile.

FireMan, mulţumesc pentru sugestie, sper să nu-ţi pară rău că am urmat-o. 😛 Robert, de ce nu apare litera ţ la titlu?

32 COMENTARII

  1. Hmmm, mi s-ar fi parut mai interesant daca scriai o parte mai mica din actiune, dar mai dezvoltata. In conditiile astea, o sa comentez pe marginea ciotului si probabil o sa fac greseli pentru ca nu stiu cum vrei sa dezvolti actiunea. Greselile din neatentie n-o sa le comentez, mai ales ca nu-s multe.
    Ce ai vrea sa fie filmul? comedie, drama (unii ar zice ca-i SF :))?.. Pana acum mi se pare ca nu e nimic decat o povestire didactica.
    Marian exista in film doar pe post de recuzita. E atat de indiferent in privinta adoptiei…
    Nu, m-am razgandit, nu mai comentez textul ca nu are rost. Totul este extrem de artificial. Nu inteleg de ce te-ai mai obosit sa incluzi unele detalii si indicatii scenice in conditiile in care voiai doar sa schitezi actiunea.
    Daca singura intriga din film e „cuplu gay incearca sa adopte fara sa declare ce sunt”, nu poate iesi decat cel mult o comedie a la Hangover (3?).
    Si asa ajungem si la procesul de adoptie… Ziceai ca nu stii exact cum functioneaza. N-ai voie ca scriitor sa spui asta. Asta e una din greutatile meseriei, ca trebuie sa te interesezi despre multe lucruri din domenii diverse. Si pentru numele lui D-zeu, e subiectul central al filmului, nu un fir epic secundar! Cum sa te apuci sa scrii despre ceva de care n-ai habar? Totusi nu-i un film fantasy, nu?..
    Dupa mine, cel mai bine era fie sa lasi doar ideea principala, fie sa ne arati o bucata de scenariu scris pe bune. Cu toate astea, apreciez initiativa.

  2. Super tare ideea!

    Subiectul tratat e unul foarte important si daca te-ar interesa, m-as oferi sa ne intalnim si sa-ti imprumut o carte pentru inspiratie. Se numeste „Gay Dads – A Celebration of Fatherhood” scrisa de David Strah. Daca o iei de pe net cu atat mai bine, uite un link: http://www.gaydads.info/

    Toate cele bune si astept urmatoarele acte!

  3. @Queeditch

    complicat de explicat tehnic cu litera ț, dar pe scurt ce ai pus acolo nu era exact ț ci altă literă care semăna (era ț cu sedilă, nu cu virgulă) 🙂 Ți-am modificat.

  4. pentru un film cit de mic trebuie sa cercetezi mai bine legislatia, altfel criticii te vor rupe bucati. Substanta e buna, ia sfatuieste-te cu AlexP, sau un alt co-autor,dezvolta putin dialogurile, asta e cel mai important.Asa sublim,o descriere a personajelor nu ar fi rea iarasi.Decorul si restul sint amanunte neinteresante,poti filma unde gasesti locatie,egal ca e la vila sau la bloc.Cunosc o echipa super de filmari, ma bag si eu la productie 🙂

  5. Cea mai persistentă senzaţie este cea de didactic (mulţumesc AlexP, în 1000 de ani nu găseam exprimare aşa concisă). Dacă reuşeşti să scapi de aroma asta sunt şanse să iasă ceva fain.

  6. Alex P, multumesc pentru feedback. 🙂 M-am gandit de la bun inceput ca textul va fi supus schimbarii, de aceea este, cum ai spus si tu, un ciot.

    Ca gen, m-am gandit sa fie 80% drama si 20% comedie, ca in viata reala. Daca altii ar spune ca-i SF, nu m-ar deranja, oricum vizionarea unui film e o experienta subiectiva in sine, insa turnarea acestuia e o treaba atat de imprevizibila, incat filmul poate sa iasa cu totul altfel decat a intentionat scenaristul sau chiar regizorul acestuia. Stiu acest lucru din cele citite pe net si dintr-o carte.

    Interesant ca ai zis ca Marian pare indiferent. Ma gandeam la el ca la un om detasat, care prefera sa observe decat sa participe si, eventual, sa intre in joc daca situatia ii cere. Poate ca indiferenta e o idee buna, in sensul unui „character development”. Pornesti de la ceva simplu, unii o fac chiar caricatural, apoi dezvolti trasaturile de caracter pe masura ce se desfasoara actiunea. Cum nu am experienta, poate ar trebui sa vina si un scenarist cu experienta sa scrie ce mi-a scapat.

    Extrem de artificial? O fi din cauza ghilimelelor si liniilor oblice? A fost tentativa mea de a comprima textul, fiindca in platforma WordPress, daca dau Enter, nu iese iese distanta dintre paragrafe asa cum ar trebui, ci e mai mare decat permite dialogul, ca sa zic asa. Daca te referi ca dialogul e artificial, atunci asta e, scenaristul cu experienta are permisiunea sa-l schimbe, insa avand grija sa pastreze ideea.

    Ai dreptate ca trebuia sa ma documentez mai inainte. Dar am realizat ca pot sa scriu cum imi inchipui ca decurg procedurile si apoi, in timpul documentarii, as confrunta detaliile si le-as modifica conform celor reale. Tin minte ca am avut parte de vizita unor asistenti sociali in trecut si am adaptat din amintiri…

    Actiunea zici ca ar trebui dezvoltata, dar scurtata? Nu stiu cum sa fac asta. Ma intrebi de ce am mai inclus detalii si indicatii scenice. Fiindca m-am gandit ca poate cineva ar vrea sa aiba o idee despre cum am vazut anumite scene.

    „Daca singura intriga din film e “cuplu gay incearca sa adopte fara sa declare ce sunt”, nu poate iesi decat cel mult o comedie a la Hangover (3?).”
    Hm, ma gandeam sa situez actiunea in timpul prezent, in anul 2012, cand Romania e suficient de homofoba incat sa refuze orice adoptie care are legatura cu un cuplu gay. Daca voiai ca personajele sa declare ce sunt si statul sa le accepte asa cum sunt, nu crezi ca ar trebui sa plasez actiunea in viitor, sa zicem anul 2050? Atunci ar deveni filmul SF pe bune. Si ar ramane aceleasi ingrediente care fac din el drama si comedie. Deci cum preferi? Prezentul sau viitor? Pot sa scriu ambele variante, daca e musai, ca imaginatie am.

    „Ziceai ca nu stii exact cum functioneaza. N-ai voie ca scriitor sa spui asta. Asta e una din greutatile meseriei, ca trebuie sa te interesezi despre multe lucruri din domenii diverse. Si pentru numele lui D-zeu, e subiectul central al filmului, nu un fir epic secundar! Cum sa te apuci sa scrii despre ceva de care n-ai habar? Totusi nu-i un film fantasy, nu?..”
    Ai perfecta dreptate, dar cred ca dramatizezi un pic. Nu crezi ca merita sa facem un test screening pentru un rol? 😀 Te pricepi sa subliniezi ce ai de spus.

    „Dupa mine, cel mai bine era fie sa lasi doar ideea principala, fie sa ne arati o bucata de scenariu scris pe bune. Cu toate astea, apreciez initiativa.”
    M-am gandit la ideea principala (cred ca te referi la sinopsis), dar apoi m-am gandit ca poate nu o sa fie inteleasa asa cum o inteleg eu. Si atunci am bagat detaliu dupa detaliu aproape fara sa-mi dau seama, fiindca vedeam totul cu ochii mintii. Bucata de scenariu scris pe bune poate era o alegere buna, daca stiam cum se scrie. Am vazut o mostra, dar n-am tinut minte mare lucru din ea.

    Mi-ai aratat foarte clar ca am de lucrat in doua puncte:
    – sa ma interesez in legatura cu subiectul central al filmului.
    – sa citesc un scenariu real, ca sa-mi fac o idee mai clara despre cum se face.

    Insa imi pastrez optimismul: daca sunt filme reusite care s-au facut din scenarii groaznice (nu stiu care sunt, dar stiu ca exista), atunci pot spera acelasi lucru si aici. Evident, daca voi trage lozul norocos.

    🙂

    Cosmin, multumesc pentru link, dar cred ca acolo se face referire directa la SUA, cu tot sistemul aferent si total diferit de al nostru. Oricum ma voi apuca sa-l citesc, l-am pus in bookmark. 🙂

    Gaybriel, multumesc pentru modificare. Nu stiam ca tastatura mea e data dracului in privinta diacriticelor. Cum fac sa pun litera corecta?

    • Bănuiesc că scrii într-un editor mai întâi și apoi copy-paste aici. În editorul respectiv ar trebui să setezi „encoding” ca și Unicode (UTF-8).
      Până caracterele cu adevărat românești au fost introduse in Unicode (versiunea 3 mai întâi dar devenite standard în 5.2 în 2009) noi foloseam ISO-8859-2 sau Windows-1250 care au caracterele dar cu sedilă, cum sunt în limbile slavice, turcă etc. Din mai 2007, Windows are font-urile care conțin variantele românești. Practic ar trebui să ai doar un sistem de operare mai nou și să setezi tastatura pe Romanian Standard și să salvezi fișierul în Unicode

  7. Sergiu, multumesc mult pentru aprecierea substantei. Din intamplare, cunosti vreun scenarist?

    CM si Alex P, da, voi scapa de aroma didactica. Am luat la cunostinta. 🙂
    Modificarile le voi face in alta parte, nu in blog. Pana la urma, un scenariu bun nu se dezvaluie prea usor.

  8. Dn pacate nu cunosc nici unul, dar cunosc un regizor, tinar destul de talentat, sigur imi.poate recomanda pe cineva….
    Ia sa strigam pe aici….
    Cine e interesat sa contribuie sau sa ajute la filmultet?

  9. Ma bucur ca n-am batut campii prea rau si au mai rezonat si altii cu impresiile mele.
    @Q, referitor la actiune, nu ziceam ca ei ar trebui sa fie sinceri si statul sa-i accepte. M-am gandit ca ce vrei sa scoti e o drama. Dar dupa cum a inceput actiunea, drama va fi a copilului. Cine ar putea sa empatizeze cu adoptatorii din care unul nu vrea copil, dar daca celalalta promite ca o sa fie responsabil [si o sa-l scoata afara] zice „bine, fie”? Si ce e in capul lor sa incerce sa pacaleasca autoritatea de adoptie? Cat timp o sa-i poata pacali (procesul de evaluare e destul de lung si inainte si dupa adoptie)? Si ce efect o sa aiba asupra cuplului ascunderea relatiei lor? Personajele sunt cel putin naive, daca nu complet rupte de realitate.
    Clar, am dramatizat, daca l-am invocat eu si pe Dumnezeu, nu-ti dai seama? 😉 Nah, anumite subiecte ma fac sa ma aprind, desi eu-s molcom de obicei. Chiar ma temeam sa nu fi fost prea acid, dar vad ca ai receptat bine criticile. Sper sa-ti foloseasca si e bine ca esti optimist, ca nu-i lipsita de speranta ideea de scenariu. Bafta!

  10. Q
    am gasit atit scenarist cit si regizor..
    Da-mi un mesaj privat ca eu is mai inapoiat, nu stiu sa iti scriu nikul, nici macar sa il pronunt nu pot…
    @Ceilalti
    Vrea cineva sa il ajute pe Q al nostru, cu cercetari sau cu cu ideei etc etc?
    Haideti sa facem filmul pina la Sfg 2012…
    ce ziceti?

  11. Alex P, poate cateva din problemele pe care le ridici isi vor gasi raspunsul singure, pe masura ce inspiratia va curge… 😛 Acum nu vreau sa ma gandesc chiar la toate complicatiile, ci doar la momentul fiecareia… Sper ca nu par acum un fitzos, dar nu mai poti fi creativ daca te gandesti la toate aspectele vietii reale… Creativitatea presupune, intr-o oarecare masura, tocmai schimbarea realitatii, fie si partiala, pentru a usura intriga sau alte motive.

  12. Gaybriel, multumesc pentru pont. 🙂 Am Windows 7 si Office 2007, deci nu ar trebui sa fie o problema. Eu am scris primul act direct pe blog, fara copy-paste. Dar multumesc pentru idee, o s-o aplic. 🙂

  13. Queeditch, mă bucur că ai dat curs sugestiei mele. Și pentru asta o să încerc să fiu cel mai aprig critic al tău 🙂

    Pentru început, pentru actul 1, eu, în locul tău, nu aș „pune cărțile pe față”, în sensul că nu aș dezvălui înclinația sexuală a celor doi. Aș lăsa acest moment ca o completare a punctului culminant al filmului: ceva de genul: Copilul crește, află că nu este copilul natural al lui Costel și mai află și că „fratele” lui Costel nu este chiar fratele lui. Ar fi interesant de urmărit filmul din punctul de vedere al copilului care crește sub ocrotirea celor doi. Cum învață diferite lucruri, cum este îngrijit impecabil de cei doi, cum ceilalți colegi de școală „fac mișto” de el că nu are mamă, cum el realizează treptat că ceva se întâmplă între tatăl său și „unchiul”… Iar punctul culminant l-ar putea constitui realizarea faptului că este mult mai bine să ai doi tați decât doar un părinte sau nici unul. Adică eroul principal, în viziunea mea, ar fi copilul, ca marcă a subiectivității, care să combată „obiectivismul” unui privitor exterior. Aș urmări chiar, ca un fel de paralelă, evoluția unui alt copil adoptat de o familie de heterosexuali, supus angrenajului social prin diferite drame existențiale: bătăi, abuzuri sexuale, lipsa educației, homofobie, dezvoltarea precară a calităților omenești.

    Iarăși, ca punct culminant, aș introduce în film elemente care constituie fobia generală din cauza căreia majoritatea societății dezaprobă înfierile pentru cuplurile gay: copilul crește, ajunge la 18 ani, un băiat irezistibil din punct de vedere fizic. Aș surprinde câteva scene „picante” cum ar fi momentul în care unul dintre părinți îl vede pe acesta făcând duș. Aș sublinia atracția pe care o simte părintele homosexual față de copil, dar și biruința asupra acesteia a sentimentelor paterne.

    Ca și AlexP, țiaș recomanda să studiezi foarte bine problema din punct de vedere atât legal, juridic, psihologic, cât și social. Alte cazuri de adopție pot fi revelatoare, la fel alte filme pe acest subiect și, de ce nu, poate oameni care au această experiență în România îți vor veni în ajutor.

    Eu mă ofer să contribui la acest film cu tot ce se poate, de la idei și până la a juca unul din roluri 🙂 Bineînțeles, sper că nu mi se va atribui rolul principal 🙂 Ar ieși o mare dezamăgire cinematografică.

    So… i am at your disposal.

  14. FireMan, tu vrei un alt film. Nu e rau, dar am altceva in minte. Ceva la fel de real, insa mai interesant si oarecum scandalos… 😛

    Hai ca ma bag la treaba, am lasat actul doi pe jumatate facut.

  15. Mie nu-mi surâde deloc ideea adoptării unui copil în chip de… „cireașa de pe tort”. Avem de toate, ne iubim, ce ne mai trebuie? Un copil ! Hai să ne luăm unul…. Ce ne costă? Hai, iubi, când mergem să ne-alegem unul? Mă ia cu frisoane…

    În primul rând, nu vreau să aud că ideea adopției vine doar așa, că oamenii (chiar cei care se iubesc) sunt apucați subit de chinurile facerii de bine. Adoptarea unui copil din motive de (ne)împinire personală mi se pare o dovadă supremă de egoism.

    Primul indiciu că adopțiile de felul acesta nu se fac în interesul copilului, ci în interesul cuplului este faptul că nici unul din parteneri (ambii sănătoși și, prezumabil, fertili) nu vrea să-și bată capul crescându-și propriul său copil. Musai trebuie să fie copilul amândurora (probabil ca să-i țină împreună, în caz că nu-și mai ajung unul altuia).

    În al doilea rând, eforturile făcute în direcția procesului de adopție – inclusiv minciunile ticluite în acest scop – nu fac decât să transforme copilul adoptat într-un fel de premiu sau de câștig meritat cu prisosință. Numai că un copil nu este un drept ce se cuvine cuiva, oricât de iubitor ar fi acesta. Dimpotrivă, relația e inversă – dacă putem vorbi de vreun „drept” în toată povestea asta, dreptul este al copilului de a avea părinți (nu al părinților de a avea un copil).

    Nu contest că, uneori, un acoperiș protector deasupra capului reprezintă un compromis pe care orice copil orfan (sau abandonat) l-ar aprecia ca fiind o afacere bună. Însă o relație de familie nu este o afacere și, mai ales, nu este un compromis. Una este să te procopsești cu un copil pe cap și cu totul altceva să începi să cauți unul cu tot dinadinsul. Celor ce vor așa ceva, le recomand să-și ia mai bine o broască țestoasă. Pentru început.

    😎

  16. Mi-ar place daca nu s-ar mai discuta despre adoptii ca despre o afacere din care cineva musai trebuie sa piarda. E adevarat ca exista si un element egoist intr-o adoptie, adica cei care adopta o fac poate mai mult pentru ei decat pentru copil – dar chiar si asa, copilul are mai mult de castigat decat de pierdut. Copiii care asteapta sa fie adoptati sunt aproape intotdeauna intr-o situatie disperata, un camin care li se ofera e aproape intotdeauna o alternativa mai buna pentru ei. Cat despre ¨egoismul¨ celor care adopta copii – ce sa spun, eu cred de fapt ca si heterosexualii care fac sau adopta copii o fac pentru interesul lor si mai putin pentru al copilului, si nu vad de ce persoanele gay ar trebui judecate aici cu alta unitate de masura.

  17. @Grid, mulțumesc, o să mă gândesc să îmi iau o broască țestoasă. Ai perfectă dreptate, un copil nu este o joacă, nu este un premiu. Și dacă nu suntem pregătiți pentru iubire necondiționată, dacă nu suntem în stare să vedem interesul și viața copilului pe primul plan, mai bine ne luăm un cățel sau o  broască țestoasă, cum bine zici.

  18. In atentui lui Queeditch

    salut, am un mesaj pentru tine din partea lui Daniel (amicul nostru din Viena: m-a rugat sa iti spun ca este cat de cat bine (momentan este in spital, dar in 2-3 saptamani crede ca va fi externat), nu prea poate vorbi la telefon fiindca doctorii i-au luat telefonul ca sa nu se agite si sa stea linistit.

    O zi buna sa ai 😉

  19. Ovi, salutari lui Daniel si din partea mea. Multa sanatate si aspetam sa se faca bine cat mai curand. Nu stiam nimic de el in ultimul timp.

  20. Salutare,

    ….cum am promis am revenit cu informatii de la Daniel: se simte mult mai bine, se reface si cam intr-o sapatamana va fi externat, daca lucrurile merg bine ca pana acum.

  21. Ovi, multumesc mult pentru aceste informatii. Salut-l in partea noastra, ne gandim desori la el si speram sa se refaca cat mai curand. Multa sanatate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here