No menu items!

De la un cititor

Acelasi autor

Crăci cu gânduri

M-ai căutat la cimitir, printre mormane de cadavre. Zgurmai nebun printre mormane de oase jilave, neobosit să mă aduni dintre valuri de glie. Și...

Pe cărările „civilizației”

Nu am fost un „umblat” la viața mea. Dar pe unde m-au purtat pașii, am încercat să miros cărările, să simt oamenii, să mă...

Logica unui sinucigaș (plătit) de Ego-uri

Într-o epocă în care dezvoltarea tehnologiei, a comunicațiilor și a individului, în general, atinge viteze amețitoare, sinuciderea e la modă. Oameni picați ca muștele...

Spiritual gifts (3) – Life like a swinging vine

„Vița noastre de vie întortocheată din momentul în care iese la lumină din butucul gros, din rădăcinile familiei și grupului de cunoștințe și influențe...

Spiritual gifts (2): Focul – hipnoză de grup

Mă trezesc din visare, lângă un foc improvizat, cu metale bine forjate care să îl susțină, ca, Doamne ferește, să nu se întâmple ceva...
FireMan
FireManhttps://www.facebook.com/IulianIanis
Cine sunt eu? Sunt un fel de paparazzo. Caut imagini cu care să îmi decorez pereţii camerei în care zăbovesc singur sau "singur". Imagini dragi, care să îmi trezească sentimente dintre cele mai frumoase atunci când imi plimb gândul peste ele. Poate sunt egoist. Vreau să le strâng pe toate şi să nu ofer nici una. Obişnuiesc să cred că nu sunt mai înţelept decât majoritatea pentru că nu se cuvine să ne judecăm judecătorii. Mă hrănesc cu oameni, îi consum, pe ei, visele lor, gândurile lor si apoi rămâne clişeul. Poza. Eu nu hrănesc pe nimeni, decât atunci când o fac fără să vreau. Nu îmi plac predicţiile, regulile, planurile, repetările, banalul, deşi fac parte din rândul lor sau trăiesc înconjurat de ele. Îmi place să visez şi să pictez ceea ce visez. Când cineva are curajul să viseze cu mine... atunci e frumos.

Cati dintre noi nu s-au indragostit? Cati dintre noi nu sunt sensibili? Aseara vorbeam cu un amic despre blog. Si mi-a spus povestea lui. Unica (!?). Despre el si prietenul lui cel mai bun. Heterosexual. Iata gandurile lui:

“Poate ca m-am obisnuit sa vad mereu in el acelasi om inofensiv cu zambetul pierdut si sincer. Privea in umbra si am stiut ca merita totul. Ca A. e omul langa care capatam o alta aura, omul caruia ii puteam spune totul, ca nu e el in acea piele si trebuia sa-i intind o mana…

De cate ori ti-am spus ca am creat un monstru? Si de ce am invatat sa te iubesc?….

Nu stiu ce am vazut atunci in tine, nu stiu de ce eram gelos ca dintr-o data ai ajuns mai presus decat mine (sau poate doar eu te vedeam asa )…nu inteleg de ce aveam si am nevoie de tine.

Mi-e frica ca si atunci sa te ating, de teama de a nu strica ceva in echilibrul asta statornic, monoton, fidel …mai fidel poate decat dragostea mea. Imi vin si acum in minte o mie de ganduri, te pierd printre ele ca in luna aia de vara cand ruptura s-a produs complet. Am incercat sa fie altul, sa fie oricine, numai nu acea privire pe care am revazut-o candva pe strada, suferind in tacere implorandu-ma sa ma intorc, tipand din subconstient ca are nevoie de mine. M-am simtit pierdut …cazut de pe soclul inalt pe care indrazneam sa ma catar in voie, si sa te stiu acolo macar privindu-ma. Imi venea la fel de mult ca si tie sa iti sar de gat, sa-ti spun sa nu-ti fie teama .

Vorbesc de acelasi « taran » , « jeg de om », acelasi A., acum schimbat, mai matur, profund in gandire, iubitor, langa care ma simteam inteles, ascultat. Singurul om langa care existam. Viata mea s-a schimbat si a trecut atat de mult timp .Am ramas captivi in trecutul ala despre care mai povestim inca in noptile tarzii desi nu va mai fi niciodata la fel. La fel de captiva e si privirea aia de sticla cu care te-am urat si cand te-am ravazut, am renascut. Simt inca ,dupa atat timp ca langa tine ard de viu, imi vine sa urlu, sa uit de normele morale ale existentei,sa vezi cata nevoie am inca de tine. Te urasc pentru lasitatea ta, urasc sa vad in ochii tai ca ma iubesti. Urasc partea din tine care ma neaga si ma urasc pe mine ca iubesc inca acel monstru… inger intunecat, acelasi chip, acelasi caracter.

Pe de alta parte te iubesc inca, la fel si poate mai mult pentru ca am stiut mereu ca meriti. Mi-e frica sa-mi fac vise, la fel cum iti este si tie frica sa vezi ca toata existenta asta imbecila,ti-a apartinut si urla cu disperare dupa tine…. Repet…au fost si altii …care au crezut poate in iubirea mea sau nu. Chiar si I., si un alt A. [..]. Simt ca nu pot fi la fel fara tine, nu fac din asta o filozofie,dar tu m-ai invatat sa iubesc asa, sunt mandru de asta ,sunt mandru te tine…

Poate candva vei avea taria s-o repeti. Curajul sa ma iei in brate ca atunci, indrazneala de a te apropia si lucrurile vor decurge firesc, fara a tresari si a te retrage in aceiasi « carapace » opaca, sub aceiasi ochi care implora, sub masca aceluiasi orgoliu prostesc…Stiu ca intuiesti asta deja …stiu ca ai simtit-o si face parte din tine. Stiu ca ti-e teama sa te infrunti, sau sa iubesti, stiu ca te urasc …dar… te iubesc !?…

RiCkY

14 COMMENTS

  1. cat de “gay” poate fi cineva?

    traim, indeobste, cu impresia ca suntem niste neintelesi. cultura dominanta e str8. ne-am construit, prin urmare, dupa exact acelasi tipic “cultural”, o contracultura. fireste, nu recunoastem ca e una excluzionista, ca orice cultura. si pe buna dreptate nu-i uram pe heterrosexuali, desi ne sacaie cu pretentia lor de universalitate. pai, sa vedem–in primul rand, nu-i uram pentru ca vrem sa-i castigam (asta in caz ca nu ne mai e frica de ei); in al doilea rand, multi ne sunt chiar simpatici (si chiar ii iubim, paradoxal, ca pe un fel de… sex opus care totusi ne place); in al treilea rand, ca sa fim cinstiti, nici nu suntem capabili sa-i uram pentru ca, nu-i asa, ideea unei asa-zise identitati “gay” e croita, inevitabil, dupa modelul unicei identitati acceptate social, cea str8 (caci a fi “gay” e pana la urma tot o forma de conditionare sociala a comportamentului sexual).

    acum, daca tot am pus paie pe foc, sa ma explic. sexualitatea (sau, mai bine zis, comportamentul sexual) e una, iar sexul (in sens de “identitate” sexuala) e alta. sexul e ceva potential (desi real, ca existenta e deschis la orice), pe cand sexualitatea reprezinta o actualizare a potentialului sexual–o implinire sau manifestare intr-un sens sau altul. in calitate de comportament (deci in calitate de ceva care chiar se _face_, si nu de ceva care doar _este_ si care numai se deschide putintei de a fi, eventual, facut), sexualitatea e ceva conditionat, adica invatat. a fi gay se invata, dupa aceleasi tipare socio-morale, si cu aceeasi eficienta ca si comportamentul heterosexual. sau, daca vreti, la fel cum se invata sexul oral. de vreme ce exista o “prima data”, inseamna ca de atunci incolo incepe invatarea. (de ce exista aceasta “prima data” e o alta chestiune care, asa dupa cum am spus, tine de fiinta, de esenta, de potential, de ceea ce se cheama – atat de ambiguu – “sex”, dar nu de sexualitate).

    ar fi iluzoriu sa incercam sa ne inchipuim, asa dupa cum multi ar dori, ca ne nastem cu o predeterminare stricta–de o parte sau de alta a baricadei. fireste insa ca acest lucru (nedeterminarea) nu poate fi dovedit, dupa cum nici esenta unui lucru nu poate fi demonstrata sau pusa pe o tava spre examinare, pentru simplul fapt ca la orice “dovada” am recurge, ea nu ar fi decat tot o piesa din puzzle-ul nesfarsit al conditionarilor (prin invatare) la care orice specie (inclusiv cea umana) e supuse inca de la aparitia sa.

    asadar, lamentarile de genul “ala hetero de fapt ma iubeste, dar e inca ‘in the closet’, pentru ca nu se accepta pe sine” nu-si au rostul. de fapt, asemenea idei nu vin decat din propria noastra neacceptare a ideii ca, intr-un fel sau altul, ar trebui -chipurile- sa ne acceptam “identitatea”. in fapt, nimeni nu accepta cu adevarat sa aiba o identitate sociala, iar daca totusi e constrans sa accepte una (sau isi inchipuie, crezand chiar cu tarie, ca are o alta identitate decat cea conventional atribuita, una pe care si-o apara cu mandrie nedisimulata), atunci trebuie sa acceptam ideea ca orice identitate e contrafacuta, intocmai ca un “ceva” pus acolo doar sa inlocuiasca nimicul care ne sperie intr-atat.

    curaj, n-a murit nimeni din lipsa de identitate. ba dimpotriva, multe capete au cazut degeaba, crezand orbeste ca reprezentau ceva anume, desi in mod cert nu reprezentau nimic mai mult decat… nimicul din care, in perfecta ignoranta, se nascusera.

  2. Draga grid,
    ,,ITI SCRIU ACESTE RANDURI ca sa stii ca ti-am scris”….:)
    Nu, ideea articolului meu in sine, nu e de a ilustra conform vastei tale opinii ,,frustrarea mea” fata de asa-zisa ,,normalitate” a celor str8 pe care ii dorim ,involuntar sau poatevoluntar.Iti spun sincer ca studiul tau teoretic si toata filozofia asta nu m-au interesat ,drept urmare am sarit peste nenumarate pasaje .Ideea articolului in sine era de a exprima un oarecare moment de ,,val ” ….in care te cufunzi cu/ca ? toNtul in unele momente ale vietii; in serile alea intunecate cand privesti fara reper intr-o directie labila oricat de sigura ti s-ar fi parutmacar la inceput. sunt sigur ca nu sunt singurul care simte toate astea ,sau care trece prin asemenea stari ,dar nu toti au puterea sa le recunoasca ,sa le scrie ,sau sa vbeasca dsp ele.Am scris pentru ca e o problema de-a mea. care nu neaparat ca ma macina zilnic, dar …face parte din mine. e nu fel de solidaritate fata de cei care simt la fel .Solidaritate pe care unii si-o asuma prin vorbe si eventual o pagina pe care sa scrie si ei cand simt nevoia s-o faca…Probabil ca ideea blogului este sa surprinda nu numai ,,barfele din cluburile de profil unde X l-a incalecat pe Y si i-a explicat stiintific anatomia “:-J…ci astfel de lucruri ..sa le zicem ..umane. cat despre lamentari …,,ca nu ma iubeste ala”..nu a disperat nimeni .fac parte din viatza lui si a prietenei lui. iesim impreuna. ..ne jucam prin parc ,mergem la terase ,iesim in disco ,ne spunem glume ….exista gesturi si atingeri de ,,profil”…uneori .asa ca nu ma lamentez in nici un fel ,ci dimpotriva sunt multumit ca-mi e prieten si ca este fericit cu tipa de langa el …si ca fac parte din universul lui….ura aia pe care incerci s-o nondefinesti cat si dragostea dsp care incerc sa vorbesc sunt in interiorul meu si nu reprezinta tocmai o frustrare ,ci o nevoie de a vorbi …de a-i vorbi si lui despre lucrurile care se petrec in prezenta lui. si din lipsa de curaj de a-i spune sau teama de a -mi pierde locul in universul ala ,,al lui”….din care fac parte nu pot vorbi cu el dsp lucrurile astea..il respect ca om ,il iubesc in interior si sunt multumit de orice ar face..asa ca nu exista lamentari:)…ms de opinie ,totusi …dar parerile sunt impartite:) asa a fost dintotdeauna:)

  3. Ma regasesc! Dar nu merita, cum am zis nu merita osteneala, nu o sa-l fac niciodata sa ma priveasca cu alti ochii decat cum ma vede …. totul trebuie sa fie reciproc! Plus ca nu conteaza, ce? o partida de sex cu el? no way … nu sunt femeie si nici nu m-as dorii …. no comment … interesant subiect Robert! Asa mi-am inceput eu viatza gay, indragostindu-ma de cel mai bun prieten al meu! Desi aveam prietena eu eram indragostit de amicul meu! Cum iti explici? Ciudata nu? Si eu am zis aceeashi chestie, ajungeam sa petrec mai mult tim cu el decat cu prietena mea. 🙂 Nu regret nimic din ce a fost, stiu doar ca a fost superb! NU mai are rost …. e o intreaga poveste! Fiecare are povestea lui, dar cand am citit articolul, ma regaseam nu in totalitate, dar conteaza ca m-am regasit

  4. draga RiCkY,

    te asigur, nu sunt un capcaun. mi-am exprimat si eu opiniile, trairile, asa cum ai facut-o si tu. n-am facut un comentariu la adresa ta personal, ci am pus la bataie perspectiva mea asupra lucrurilor relatate de tine. nu s-a vrut a fi un atac la felul in care percepi tu lumea, si nici nu am pretentia ca perspectiva mea e cea adevarata. eu chiar ma recunosc in adevarul tau, pentru ca a fost o vreme cand am gandit si eu la fel. ar fi absurd sa spun, acum, ca pe atunci nu gandeam bine, sau nu la fel de limpede–gandeam cum gandeam. si am sarit si eu pasaje. inca le mai sar. unele lucruri, care azi nu-mi spun nimic, maine imi spun totul. m-am obisnuit deja cu ideea ca sunt si nu sunt buricul pamantului. singura problema e ca… imi pun aceasta problema–totusi, sunt sau nu sunt? ca deh, speranta moare ultima.

  5. thank you grid;)… la “urma cozii” suntem oameni ,deh poate nu toti, cei ca noi ,trec prin asta dar majoritatea asa incep:-

  6. Si totusi… as insista pe acest subiect…
    Nu a simtit nimeni placerea de a “converti”? nu a simtit nimeni dorinta de a avea in pat sau in viata pe un prieten (sau nu) heterosexual?
    Personal am convins un singur om ca placerile homosexuale nu sunt atat de neplacute si interzise precum credea. Si am simtit o satisfactie extraordinara, nu atat pentru “cucerirea” mea, cat pentru placerea de a transforma un homofob in gayfriendly… sau mai mult de atat.

  7. actul sexual in sine e expresia unui act de cucerire, fiind pana la urma o forma de dominatie asupra partenerului.

    acum, n-as vrea sa se inteleaga “dominatie” in sens de forta; dominant nu e neaparat “cel de deasupra”, cel “activ” sau cel care depune mai mult efort in atragerea partenerului de pat. dominatia e un joc cu doua elemente – dominant fara dominat nu exista, insa niciodata, in ciuda oricarei aparente de contrariu, nu se poate sti cine ce e cu adevarat. de pilda, in sexul straight a te intreba daca femeia sau barbatul are rolul dominant nu are nici un sens–fiecare domina si e dominat in acelasi timp: femeia domina prin seductie, iar barbatul prin forta. sigur ca intr-o relatie, daca cineva ar putea face calculul “valorii absolute” a relatiei (a “modulului” acesteia), numai unul din parteneri ar iesi ca dominand in mod cert cursul relatiei; insa nu e deloc garantat ca partea “activa” va lua premiul cel mare. 🙂 totul se invarte in jurul chestiunii–cata nevoie are activul sa ramana activ? pentru ca daca activul e legat de maini si de picioare prin “activitatea” sa, atunci asta devine automat o forma de pasivitate, o vulnerabilitate in fata partii formal “pasive”. activul care are nevoie sa-si dovedeasca in permanenta si in mod formal (adica prin proba evidentei) ca e activ, e de fapt pasiv la modul metafizic. dominantul adevarat e cel care stie sa nu se impotriveasca metafizicii propriei sale fiinte, fiind in fiecare moment cel care propria lui fiinta ii cere sa fie.

    apropo de “convertire” parerea mea e ca ea nu se produce niciodata cu adevarat, pentru ca fiecare dintre noi suntem deja “convertiti” metafizic, prin faptul ca ceea ce “suntem” (in aparenta) e in mod inefabil orientat spre ceea ce nu suntem in realitate. cu alte cunvinte, metafizic suntem deja predispusi la orice nu e posibil din punct de vedere fizic. viata noastra e o continua cautare a imposibilului posibilitatilor noastre reale.

    asa ca oricine poate fi convertit se afla deja “dincolo”, so to speak, in sensul ca numai cine e predispus la convertire va fi convertit. prietenii radeau de mine cand spuneam (despre heterosexuali) ca fiecare a facut-o macar o data, iar daca nu a facut-o, o va face. orice nas isi are nasul, cum se spune. trebuie numai sa fie la momentul potrivit langa omul potrivit. asadar, orice dorinta de a converti pe cineva e mai mult o expresie a orgoliului ca amor propriu. satisfactia pe care o avem (si pe care nu o neg) vazandu-l pe celalalt dezechilibrandu-se si “cazand” de partea cealalta numai pentru ca i-am dat un branci e o realitate. totul e sa fii pregatit sa-ti asumi consecintele unui astfel de gest, si daca te-ai jucat cu cineva in acest mod sa stii sa fii “dincolo” sa-l prinzi in brate. pentru ca oricine trece un prag inainte de vreme, adica atunci cand nu e pregatit sa-l treaca, va avea de suferit si de recuperat tot drumul pe care nu l-a facut la timp, caz in care trebuie sprijinit de cel care l-a “impins” inainte si care trebuie sa-si asume si o anume “pasivitate” in raport cu cel asupra caruia isi orientase, mai devreme, proactivitatea. altfel, toata viata celui convertit va fi o continua lupta cu sine insusi, iar dominantul va avea de ispasit condamnarea unei vieti dominate de necunoscutul fiintei (adica o viata de pasivitate in raport cu propriul destin – o viata epuizanta, in care tot timpul ii va ramane ceva de cucerit, pentru ca niciodata n-a cucerit ceva cu adevarat).

    8)

  8. grid, iarta-ma, nu imi sta in caracter sa glumesc nesarat dar acum nu ma pot abtine: eu cred ca partea pasiva va lua premiul cel mare. 🙂

  9. a so… inteleg … scuze ..io cu limba asta romana ..inca nu sunt familiarizat 😛

  10. pasiv-activ… what the fuck? toate sunt de o importanta minima atunci cand esti langa un om. Cred ca exista undeva o balanta care se inclina in functie de imprejurari. Se poate schimba de pe o zi pe alta, de la un moment la altul. Parerea mea este ca nu se pot face categorisiri dupa “screenshotul” balantei intr+un moment sau altul. Asta in legatura cu ceea ce tine de sexualitate. Totul se leaga… normal. Activismul sau pasivismul sentimental este, dupa parerea mea, foarte bine legat de instinctele sexuale… de balanta de care vorbeam mai devreme. La fel, nu poate fi descrisa miscarea balantei (cel putin in ceea ce ma priveste) pentru ca diferentele de “temperatura” pe care lel incerc sunt prea putin relevante pentru a-mi bate capul cu ele.
    Un singur amanunt mai ramane de subliniat, grid, din commentul tau. Acela ca ne dorim imposibilul.
    Nu stiu daca e bine ce cred, dar am fost mereu de parere ca orice persoana heterosexuala are cel putin cea mai infima inclinatie spre homosexualitate. Ceea ce devine el ca individ constient de sine, mai tarziu, se datoreaza tuturor factorilor ce ii pot influenta trairile: societatea, familia, scoala, religia, etc. Nu sunt deloc adeptul “genei homosexuale”, nu ca nu s-a demonstrat existenta ei, ci pentru ca poate ea se regaseste in fiecare individ in parte.
    Nu vreau sa inglobez aici tratate, citate, cercetari de specialitate. Acestea sunt concluzii strict personale, ce nu se vor destinate spre a chestiona intimitatea intelectuala a nimanui. Imi asum raspunderea daca sunt teorii eraonate sau daca ranesc orgoliul de sine al vreunui cititor. Insa pentru mine sunt rezultatele trairilor personale, analizelor mele facute asupra oamenilor in general. Analizez, de multe ori fara sa vreau, priviri, gesturi, starile sentimentale ale oamenilor de langa mine, fac comparatii, apoi concluzionez. Repet, imi asum raspunderea daca ecuatiile teoriilor mele au pierdut pe drum din necunoscute.
    Eu, NeurIonel si botu meu
    Va salutam

  11. P.S. In general urmaresc premiul cel mare indiferent de modalitatea de a ajunge la el. Asa ca daca vreau ceva, pot fi si “pasiv” spre a obtine acel ceva. Nu am spus niciodata ca “po(st)(z)ez” ca sa fiu “activ”. Doar ca… vreau premiul cel mare
    CE NU INTELEGETI? VREAAAUUU PREEEMIUUUULLLLL
    Si totusi, care e premiul?
    Roby gandeste-te foarte bine . In curand devin maniaco-depresiv in leagatura cu premiul… Si… nu cred ca ai vrea. Deci nu imi mai amintiti de el 😉

Comments are closed.

Vezi si...

Paris is burning

Hey! Joi pe 6 august, la ora 18.00 va avea loc la ODD (Str. Dr. Iacob Felix 72A, Bucureşti) evenimentul "Quiet ODD #4 ROQDOC presents Paris is Burning". În cadrul evenimentului va fi proiectat documentarul "Paris is Burning" (1990), care are ca temă scena drag din New York-ul anilor 80. Documentarul...

Articole din aceeasi categorie