Acasă Povestiri Cum a început și cum s-a sfârșit…

Cum a început și cum s-a sfârșit…

440
36

În urma materialelor postate, câţiva useri mi-au sugerat să devin „autor”. Iniţial nu avusesem această intenţie, aşa că am postat în topicul lui Ichigo.

Cum povestea mea s-a lungit neprevăzut de mult, am publicat-o în „foileton”. Ulterior, am consatat că multora le-a scăpat, sau au fost derutaţi de comentariile dintre episoade. Ajungând la concluzia că aceasta este prima şi ultima mea „creaţie” în domeniu, m-am hotărât s-o postez integral. Mai ales că mă interează cât sex şi câtă dragoste văd cititorii în această poveste. Băiatul din fotografie nu e „frumosul meu”, dar seamănă foarte mult.

PRIMA EXPERIENȚĂ

La început eram vreo 12 băieţi la cercul tehnic. Eu puteam lucra şi acasă, dar mă înscrisesem mai ales pentru a-mi ocupa timpul, să nu mă mai găndesc la prostii stând singur. Pe de altă parte, pentru examenul de absolvire era bine dacă aveam şi realizare practică, iar eu trebuia să fac un montaj electronic.

Eram elevi din mai multe clase. Nu mică mi-a fost surpriza să-l întâlnesc aici pe un băiat după care mi se scurgeau mie ochii de mult timp, dar îmi întorceam repede privirea când îl întâlneam pe hol, pentru că mă simţeam fără nicio şansă. Era revoltător de frumos, dar nu ca o feţiţă, era chiar un bărbăţel, deşi avea o figură copilăroasă, părul cârlionţat, ochi negri, mari, rotunzi şi luminoşi, buze cărnoase, senzuale, zâmbet cuceritor, ten catifelat. Îmi şi imaginam cum o are. Nu putea fi decât aidoma lui. Citisem eu pe undeva că, băieţii cu asimetrii faciale, o au strâmbă, dar el era perfect. Aşa că, băiat finuţ, îmbrăcat cu gust, putea găsi pe toate drumurile fete care să i-o lingă, să i-o sugă, să-l facă fericit la orice oră din zi sau din noapte. Mult mai târziu m-am lămurit că fetele preferă de fapt malacii, maimuţoii mitocani, care râgâie şi scuipă la fiecare pas. I-am văzut de-atâtea ori în spatele şcolii, unde fumau ţinându-şi prietena pe după umeri, ca ţăranii la fotograf, unindu-şi dezgustător boturile din când în când, între două fumuri de ţigară. Că şi fetele fumează, să arate că sunt şi ele bărbate. Ce feminitate!? fineţe!? delicateţe!? candoare!? Pu…la! Scuzaţi!

La cercul tehnic rămăseserăm din ce în ce mai puţini. De fapt aveam program diferit, şi băieţii veneau în contratimp, aşa că nici profesorul – îndrumător nu stătea mereu cu noi în atelier. Eu nu lipseam niciodată, pentru că nici frumosul meu nu lipsea. El era electronist pasionat de-adevăratelea şi priceput. Îl cunoştea toată şcoala, pentru că reparase calculatoarele multora dintre noi. L-am rugat să mă ajute la priectul meu şi s-a arătat încântat. El lucra şi la alte montaje complicate, pe care i le dădea profesorul, iar când îi reuşeau, sărea într-un picior, se bucura ca un copil, îşi băga mâna sub bluza scurtă şi se bătea cu palma pe burtă, lucru care pe mine mă excita la culme, şi striga: yeesss!!

Din păcate, avea un prieten. Unul cu faţă de killer care nu-l lăsa nicio clipă singur. Dar nicio clipă! Erau colegi de clasă, stăteau în aceeaşi bancă, pe hol erau mereu împreună, chiar şi la WC. Veneau împreună la şcoală, plecau împreună. Dar nu numai atât! Tot timpul se jucau, se hârjoneau, se ciupea unul pe altul, motiv ca apoi să se alerge, să-şi sucească mâinile unul altuia. Se strângeau în braţe pe la spate, chipurile pentru imobilizare, lucruri care pe mine mă exasperau, pentru că şi la atelier făceau aşa, când lipsea profesorul.

Într-o sfântă zi, killerul a primit telefon să vină acasă. A insistat foarte mult să plece împreună dar eu m-am opus, sub pretextul că nu mai pot veni zilele următoare şi vreu să mă ajute să termin.
Aşa că am rămas doar noi doi. Nu-mi făceam niciun plan, nicio speranţă. Nu aveam de gând să-i zic ceva sau să fac ceva care să-l sperie, să pierd şi privilegiul să fim doar noi doi, atât de aproape unul de altul, lucrând, fireşte.
Montajul era gata, un termostat electronic cu triac. Dacă nu greşisem cu nimic, ar fi trebuit să funcţionaze. Dacă greşeam, nu eram în stare să găsesc singur defectul.

L-am pus în funcţiune. Încălzitorul cu ventilator a pornit şi trebuia să se oprească atunci când se atingea temperatura prestabilită. Eram amândoi în picioare, lângă masă, el în stânga mea, priveam atenţi, şi… pac, s-a oprit!
Yeesss!! a strigat el, iar când şi-a băgat mâna sub bluză, fulgerător mi-am băgat-o şi eu pe a mea, şi mi-a prins-o fix peste buric, du degetele răsfirate. Am simţit o fierbinţeală în palmă care mi s-a urcat prin mână la creier şi a coborât în călcâie şi, evident, în alte organe…

Îşi ţinea mâna peste mâna mea fără să schiţeze niciun gest, nici de respingere, nici de încurajare. Cu mâna stângă îl cuprinsesem în braţe, pe la spate. A urmat un moment de linişte şi aşteptare. Dacă termostatul funcţiona bine, ar fi trebuit ca încălzitorul să pornească atunci cănd temperatura scădea sub limită. A pornit, funcţiona bine.

Am începus să-mi cobor mâna încet, încet. El şi-a ţinut-o pe loc, lăsându-mi-o să alunece pe sub a lui. Avea nişte pantaloni subţiri, trei sferturi, din pânză. Când degetele mi-au trecut pe sub elastic, i-am dat imediat de cap. Era deja sculată!

Am continuat să cobor, simţindu-i-o în palmă. Voiam să ştiu unde se termină, şi nu se termina prea repede… Am urcat din nou mâna, încet, până la cap, şi am închis cu grijă degetele cuprinzându-i-o ferm. Simţeam cum i se încordează. Cu încheietura mâinii am întins elasticul, ca să i-o pot vedea. Nu-mi venea să cred… Nu-mi venea să cred că nu visez!

În momentul acela m-am gândit că ar fi trebuit să proptesc un scaun în uşă, dar nu puteam lăsa vrabia din mână…

Aşa că am continuat. Ştiam ce vreau să fac. Dacă aş fi fost beat, acum nu mi-aş mai fi adus aminte nimic. Voiam să ştiu dacă se beleşte. Aş fi fost mulţumit şi dacă nu, pentru că era a lui, dar trebuia să ştiu. A mea aşa este şi îmi place enorm aşa. Am auzit că doar 2 din 10 băieţi sunt mulţumiţi de dotarea proprie…

Am mai strâns-o puţin în palmă şi-am simţit cum se întăreşte şi creşte, în timp ce coboram hotărât mâna. Când am ajuns la capătul de jos, capătul de sus era complet belit. Între timp, cu mâna stângă, îi trăsesem chiloţii şi pantalonii până la genunchi.

Am deschis palma, ca să-i dau puţin aer şi ca să i-o pot vedea în toată splendoarea. După eliberare, îşi pastrase cam aceeaşi poziţie, adică la vreo 30 de grade faţă de verticală, uşor curbată în sus, parcă mai înfoiată, după strânsoarea mea. Unghiul se mai micşora, la fiecare atingere, ca din întâmplare, cu vârfurile degetelor. Era o frumuseţe! Nu speram să pot oferi ochilor mei o aşa bucurie.

Părul negru, cârlionţat, contrasta cu pielea albă, catifelată. Mi-am afundat degetele în el. Am avut o senzaţie unică, incomparabilă., care îmi confirma unde mă aflu. Şi când te gândeşti că e acum moda, luată din filmele porno probabil, ca părul respectiv să fie ras. O aberaţie! Numai părul acela îţi demonstrează că ai de-a face cu un bărbat, nu cu un preşcolar!

Îmi plimbam încet palma cu degetele răsfirate prin părul cârlionţat şi-i simţeam pielea fierbinte. Ca din întâmplare, îi atingeam jucăria cu încheietura mâinii. O simţeam cum se încordează, cum vibrează. Am început să i-o pipăi cu vârfurile degetelor de jur împrejur. Simţeam că-i place la nebunie… Am făcut mâna căuş în jurul ei, dar fără să strâng, doar i-o atingeam provocator plimbându-mă în sus şi în jos. Dorinţa îi era tensionată la limita maximă. I-am strâns-o şi am coborât mâna până la refuz. Picioarele i s-au încordat. Am simţit că a sosit momentul să mă apropii şi mai mult.

Genunchii îmi tremurau de atâta emoţie şi fericire şi am începus să mă las pe vine. M-am oprit cu buzele la doar un centimetru. Nu se punea problema să fiu refuzat, dar voiam să savurez momentul, să nu-l uit niciodată.
Am întins buzele şi i-am cuprins capul. I l-am tras în gură, unde l-am întâmpinat cu vârful limbii, făcând cercuri, cercuri. Am înaintat uşor până când buzele mi-au căzut pe gulerul specific, acela care îmi dovedea că nu aveam de-a face cu o banană. Am înaintat înfăşurându-mi limba în jurul ei, dar a trebuit să mă opresc. Nu i-o puteam cuprinde toată, oricât mi-aş fi dorit. Mai rămăsese cât să i-o pot ţine strâns şi cu măna. Am luat-o înapoi, pâna la vărf, şi cu mâna şi cu gura, apoi înainte…, din nou înapoi… şi iar înainte… La fiecare mişcare îmi răspundea cu o încordare, la fiecare încordare mai făceam un pas pe culmile plăcerii.
La un moment dat, am simţit un tremur, o nelinişte în trupul lui şi am perceput un scâncet. Am ridicat privirea să-i citesc chipul. Era îmbujorat, mai frumos ca niciodată, iar ochii strălucitori parcă voiau să-mi spună ceva. Nu i-am dat drumul din mână, dar a trebuit să-mi îndepărtez puţin gura, ca să-i pot şopti: „nu te abiţine”, şi am revenit grabnic.

De unde era os, a devenit cremene, parcă a mai crescut brusc un centimetru, iar în clipa următoare, un jet scurt, fierbinte mi-a ţâşnit în cerul gurii, şi încă unul… şi încă unul….

Eram lucid. Citisem pe undeva că are gust de sâmbure de migdală, amestecat cu nu-ştiu-ce. Nu puteam da o definiţie, nu există comparaţie pentru aşa ceva. Nu e vorba de gust, e ceva cu totul special, e vorba de energie, cava care-ţi dă aripi, REEDBULL! Nu se punea problema să pierd vreo picătură.

Şi când te gândeţti că puţine sunt femeile care ştiu să aprecieze o pu..lă la adevărata ei valoare! D-aia nu le înghit eu. Pe femei, adică.

Nu mai era cremene, dar rămăsese os. Ştiam din proprie experienţă că după acest moment, capul devine foarte sensibil. Aşa că am început să i-l masez cu buzele. La fiecare strângere, îmi răspundea cu o tresărire a întregului corp.

Nu-mi venea să mă opresc. Aşteptam să se înmoaie de la sine, ca să am motiv să mă retrag. Nu mai era os, dar începea din nou să se întărească. Nu mai văzusem aşa ceva! Nu ştiam ce să fac. Mi-am dat seam, însă, că nu apucaserăm să proptim un scaun în uşă. Îmi amorţiseră complet picioarele, aşa că am început să mă ridic încet. Nu mă înduram, totuşi, să-i dau drumul din gură, dar până la urmă, a trebuit s-o fac.
Când eram complet în picioare, şi-a întins mâna la jucăria mea rămasă în pantaloni, să vadă cum stau. Mare greşeală, pentru că în momentul următor mi s-a descărcat în spasme prelungite…

Plăcerile aduc şi neplăceri. Singura soluţie pe care am văzut-o, era un mic prosop, agăţat lângă chiuvetă. L-am băgat în chiloţi să mă şterg şi în momentul acela am auzit zgomot pe scări.

Când a intrat proful, noi tocmai terminaserăm… montajul. Stăteam pe scaune în faţa mesei. Eu, cu ghiozdanul în poală. De ce sunteţi aşa îmbujoraţi? s-a mirat profesorul. A urmat un moment de tăcere. Brusc au început să-mi ţiuie urechile, dar am putut, totuşi, să aud: Dom’ profesor, v-am putea spune, dar ne temem că n-o să ne mai lăsaţi singuri în atelier.

O soluţia era să intervin eu, dar aveam maxilarele blocate. Altă soluţie era să-l lovesc în faţă, dar n-aş fi făcut asta. Să-l strâng de gât era ultima soluţie, dar toţi muşchii îmi erau blocaţi, înclusiv ceafa. Probabil doar ochii mi se mişcau în orbite, gata să-mi sară.

Ce s-a întâmplat? a întrebat profesorul. Băiatul a continuat: Am vrut să verific dacă se încălzeşte triacul, şi când am pus mâna, m-am curentat. M-a azvârlit, m-am împiedicat de scaun şi am căzut jos. N-am avut nimic, dar ne-am speriat amândoi, asta a fost. Aa…, zice profesorul, de câte ori nu m-am curentat eu! Dar aici e linoleum pe jos, nu e periculos. Nu v-am spus că radiatorul triacului dă la masă? Ba da, ştiam, dar am mai pus degetele şi nu m-a curentat, dar acum am mai atins şi altă piesă cu un deget, asta a fost…

Ce înseamnă să ştii meserie! În timpul acesta, încălzitorul termostatat pornea şi se oprea automat.

Am scos montajul din priză şi ne-am ridicat de pe scaune. Ghiozdanul, însă, nu-l puteam pune în spate. Îl ţineam în braţe, ceva mai jos. La plecare, profesorul ne-ntreabă: Dar prosopul de la chiuvetă unde e? L-am pătat cu clorură ferică, i-am răspuns, o să vă aduc mâine altul.
Atâta minciună puteam se debitez şi eu!

A DOUA OCAZIE

Evident că aşteptam cu nerăbdare, înfrigurare şi tremur în picioare o a doua ocazie. În primul rând, pentru a mă convinge că prima nu a fost un vis.

În şcoală nu l-am putut prinde singur, iar la atelier, ca un făcut, eram aproape toţi băieţii. Atunci mi-a venit mie o idee salvatoare. I-am spus profesorului că vreau să-mi dezvolt proiectul, să renunţ la transformatorul de reţea şi să alimentez montajul direct la 220V, că văzusem eu undeva. Frumosul meu s-a arătat imediat dispus să mă ajute. Ştia despre ce e vorba, folosise el o schemă la un senzor de lumină şi trebuia doar adaptat. Dar a sărit repede killerul că, ce, pe el îl abandonează? el nu-şi mai termină lucrarea? el ce face!? Eu sunt un tip paşnic, dar în clipa aia l-aş fi făcut chisăliţă. Evident, m-am abţinut. Avea proful de mate o vorbă: o problemă are cel puţin două soluţii. Semnalul fusese mai mult decât încurajator, urma doar să mai am ceva răbdare, deşi nu prea aveam. Dar nu mă puteam da în spectacol.

Traversam holurile şcolii de colo până colo, doar, doar l-oi vedea singur. Dar întotdeauna killerul era alături. Intr-o zi m-am pomenit cu el în faţă. M-a luat prin surprindere, pentru că tocmai trecusem prin dreptul clasei lui şi erau amândoi în bancă. E adevărat că nu se mai hârjoneau ca înainte, dar erau împreună.

Ne-am pus de acord să mergem după ore să mâncăm, şi, fără să recunoaştem nici măcar unul faţă de celălalt, ne-am făcut intenţionat planul încât să ne întoarcem când nici profesorul n-ar mai fi avut chef să rămână cu noi.

Imediat ce am rămas singuri, el a răsucit cheia în butuc pe dinăuntru şi ne-am repezit unul în braţele celuilalt. Voiam să-l ţin la nesfârşit în braţe, să-i simt trupul, să-i simt inima şi sufletul, să-i simt jucăria cum i se scoală. Dar ratasem faza, era deja sculată! Nu că a mea n-ar fi fost…

Stând aşa, mi-am dat seama ce înseamnă „prieten la cataramă”. Adică intim, sculă-n sculă! De unde şi replica: Ce ne tragem amândoi de brăcinar?! Sau de şireturi?! Originalul fiind: Ce ne tragem amândoi de pu…lă?! Ceea ce noi cam începuserăm să facem.

Toamna îşi intrase în drepturi, aşa că el nu mai era în pantalonii de pânză. Am vrut să-i deschid catarama de la curea, dar nu reuşeam, nu-i cunoşteam sistemul, aşa că şi-a deschis-o el şi şi-a tras fermoarul cu o mişcare scurtă. Apoi şi-a pus mâinile pe catarama mea, semn că pot să mi-o deschid, ceea ce am şi făcut. Mi-am băgat mâinile cu degetele răsfirate sub bluza lui, i-am simţit pielea sub palme şi am început să-i explorez fiecare bucăţică. Doamne, ce senzaţie, ce plăcere! Dar voiam să şi văd. Aşa că i-am ridicat bluza, astfel încât a înţeles imediat şi şi-a scos-o. Era tot ce-mi puteam dori! Pentru acel moment, fireşte. O piele caldă, catifelată, un piept luminos, şi sfârcurile care întregeau de minune peisajul, ca să fiu conştient unde mă aflu. Decât ţâţele fleşcăite ale unei fete, sau imense ca la o vacă, preferam pieptul lui tare şi cald. Nu pot să explic de ce, dar îmi plăcea la nebunie să-l privesc şi să-l mângăi. Poate pentru că în interior simţeam un suflet mare şi înţelegător…

Mi-am coborât palmele pe şoldurile lui şi i-am împins pantalonii cu chiloţi cu tot în jos. Jucăria i-a ieşit semeaţă la lumină. Doamne, ce efect poate avea triunghiul acela de păr negru! Cum îi scoate în evidenţă conturul, cum îi pune în valoare fiecare pendulare! Aici nu mă gândesc la pendularea pendulul pendulei, ci la pendularea pendulul metronomului. Care pendul este îndreptat în sus!

Mi-a pus şi el mâinile pe şolduri, semn că pot să mi-o eliberez şi eu, ceea ce am şi făcut.

Acum erau amândouă faţă în faţă, semeţe şi neliniştite, înflorite ca doi crini. Le-am lăsat să-şi atingă capetele, să se simtă una pe alta, să se cunoască. Apoi le-am făcut să se îmbrăţişeze, să se înfăşoare una în jurul celeilalte, să se hârjonească vibrând de plăcere.

Apoi el s-a îndepărtat puţin, să mi-o poată vedea. I-a pus palma pe cap şi şi-a înfăşurat degetele în jurul ei. L-a întâmpinat cu o tresărire, că doar era vie, dornică şi simţitoare. A strâns-o uşor şi a început să împingă în jos. Mi se încorda de la sine, dar o mai întăream şi eu cu zvâcnete scurte, să-l răsplătesc pentru bucuria pe care mi-o oferise nu cu mult timp în urmă.

Nu ne făcuserăm niciun plan, dar eu nu mai voiam să stăm în picioare. Uşa era încuiată, aşa că aveam de gând să trăim cât mai intens clipele.

Mi-am ridicat pantalonii şi mi-am închis catarama. Am coborât scaunul rotativ de la biroul profului până la limita de jos. I-am înclinat spătarul la refuz şi i-am făcut semn să se aşeze. I-am tras apoi pantalonii şi chiloţii până la glezne. Nu mai mult. Deşi ne lăsase cheia, proful se putea întoarce.

Îl priveam acum de sus, în toată splendoarea, din cap până în picioare! Chipul îmbujorat, ochii fericiţi şi dornici, un zâmbet cald, deschis ca un trandafir în floare. Un trup fără cusur, luminos, în contrast cu triunghiul negru, de unde răsărea provocator tulpina plăcerilor.

Îmi doream să-l sărut, dar nu voiam să risc. Sărutul mi se pare dovada finală de acceptare, care reprezintă momentul maxim de intimitate. Nu înţeleg cum alţi băieţi şi-l risipesc pe fete cu atâta nonşalanţă în public.

Când m-am aşezat lângă scaun, jucăria lui mi-a venit la fix. I-am ridicat-o simţindu-i greutatea şi pulsul. Nu mă grăbeam, voiam s-o admir de aproape. El şi-a întins mâna între picioarele mele căutându-mi catarama. Dar n-am deschis-o şi n-a insistat, chiar dacă nu şi-a retras mâna. Nu voiam să mă descarc nepregătit, să-mi fac o grijă care să-mi umbrească bucuria care mi se oferea. Pe a mea o aveam oricănd la îndemână. Iată că abia acum înţeleg pe deplin sensul expresiei „la îndemână”!

Eram totuşi într-o dilemă: să-mi bucur privirea, sau limba şi papilele gustative? Deocamdată, am început mişcările manuale alternative standard. Bucurie pentru ochi, mână şi trup, al meu şi al lui, şi al spermatozoizilor care am înţeles că în astfel de momente se formează şi se înghesuie în pungile seminale. Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine! Cu mâna aveam avantajul că i-o puteam explora pe toată lungimea, cu gura numai jumătatea de sus. După freamătul trupului lui, înţelegeam că momentul se apropie. Trebuia să mă hotărăsc.

I-am mai lăsat-o să-mi mai bucure de câteva ori cerul gurii, cât mai profund, i-am mai înconjurat de câteva ori capul cu limba, ca semn de despărţire, şi m-am retras. Am avut grijă să-i stabilesc o direcţie spre umărul lui stâng şi un unghi convenabil, pentru ca ăia micii să poată lua cât mai lejer curba când aveau să iasă în cea mai mare viteză din pungile lor. I-am strâns-o în palmă şi mi-am coborât mâna până la refuz, astfel încât ţeava să fie cât mai rigidă şi mai dreaptă, pentru ca gloanţele să poată ieşi în foc automat. Ceea ce s-a şi întâmplat în momentul următor: ţiuşti… ţiuşti… ţiuşti…

Minunat spectacol pentru privirea mea, dar şi un uşor regret pentru papilele gustative. De scurtă durată, însă, pentru că am început să recuperez imediat cu limba fiecare picătură încă fierbinte de pe burtica lui, pieptul şi umărul stâng.

Am revenit apoi să-i masez cu buzele şi limba căpşorul sensiblizat, şi, de ce nu, să recuperez şi picăturile care nu avuseseră destulă energie să ţâşnească mai la distanţă. Evident, în tot acest timp nu i-o lăsasem nicio clipă din mână. Acum o simţeam cum se relaxează. Dar nu a durat mult, începea din nou să se întărească la manevrele mele tandre. Lucru care, ca şi data trecută, mă scotea din minţi de plăcere.

I-am simţit, însă, din nou mâna căutându-mi catarama. M-am ridicat în genunchi, mi-am deschis-o, mi-am împins cu ambele mâini pantalonii şi chiloţii. Jucăria mi-a ţâşnit ca un arc elicoidal tensionat la maximum. Mi-a luat-o cu bucurie şi grabă în mână şi a început s-o facă fericită. Nu i-a trebuit mult. După scurt timp, recuperam rezultatul acţiunii sale în căuşul palmei mele stângi, pe care a trebuit apoi să-l deversez la chiuvetă. Nu era pentru prima dată când se ducea pe Apa Sâmbetei, dar acum, nu ştiu de ce, parcă era cu totul altceva. Poate senzaţia aceea că i-a făcut şi lui plăcere.

CE A URMAT…

Oricât de dibaci eram noi, nu mai reuşeam să găsim un prilej să rămânem singuri în atelier. Nu aveam un motiv să-l chem la mine acasă şi, oricum, nu eram singuri, iar el făcea naveta într-o comună alăturată. Dacă până acum nu am reprodus vreo discuţie privind ce se întâmplă între noi, nu am făcut-o şi nu o voi face, pentru că nu a avut loc niciodată. Ne-am înţeles fără cuvinte.

Când ne făceam planul că proful nu putea rămâne cu noi, nu scăpam de killer, sau de alţii. De fapt era şi politica profului, pentru că avea mare încredere în el şi îi convenea să se ocupe de o parte dintre noi, ca să se ocupe el de ceilalţi. Când rămâneam noi, se uita la montajele noastre, ne spunea ce avem de făcut, apoi ne zicea să-l lăsăm puţin să se odihnească. Cobora scaunul profesorului şi se întindea în el. Cum închidea achii, i se şi scula vizibil jucăria. Mă şi mir că nu i-au zis ceilalţi nimic niciodată.

Dar până la urmă am rămas din nou singuri. Primul gest a fost să ne strângem cu patimă în braţe. Mi-a băgat cu înfrigurare mâinile sub bluză şi mi-a dat de înţeles s-o scot. L-am ajutat şi eu să se dezbrace, apoi el şi-a scos pantalonii complet, lăsându-şi adidaşii în picioare. Din privirile lui am înţeles că vrea să fac la fel. Ne-am strâns din nou frenetic la piept. Nimic nu mai despărţea trupurile noastre. Doar chiloţii. Îi simţeam braţele cum mă strâng dornice şi palmele care-mi alergau nesăţioase pe spate. Trupurile noastre parcă se contopeau şi sufletele se întâlneau bucuroase. Fericirea există, chiar şi dacă are picioare scurte!

Îmi doream foarte mult să-l sărut şi am încercat să-i caut gura, dar nu mi-a ieşit în întâmpinare. M-a eliberat puţin, a prins de spătar scaunul profesorului şi l-a împins cu putere. Rotilele l-au dus până la fereastră. Brusc am înţeles. Am întins un halat pe mocheta din dreptul biroului şi m-am aşezat pe spate, trăgându-l peste mine. L-am strâns la piept, l-am prins între picioare, i-am băgat mâinile pe fesele fierbinţi. Era un moment de vis…

După scurt timp de frământare a trupurilor, s-a ridicat în genunchi, şi când mi-a tras chiloţii, mi-a agăţat jucăria, i-ar când a eliberat-o, aceasta s-a plesnit puternic de abdomen. Mi-a luat-o în mână, apoi s-a aplecat şi mi-a luat-o între buze. S-a răzgândit brusc şi s-a auzit din nou o plesnitură. În momentul următor şi-a scos şi el chiloţii. Bucurie mare pentru ochii mei. Era mai fermă şi mai hotărâta ca niciodată, iar triunghiul negru îi dădea prestanţa cuvenită. Mi-a pus mâinile pe picioare şi mi-a sugerat să-mi ridic şi să-mi îndepărtez genunchii.

Mi-am imaginat momentul ăsta şi totuşi nu eram pregătit. Ideea în sine mă excita la culmea. Ştiam din cărţi că aveam acolo o zonă puternic erogenă, şi nu eram cu nimic vinovat, pentru că toţi o avem. Mai ştiam, însă, că, o dată explorată, rămâneau urme care m-ar fi dat de gol la un control. Dar eram dispus să-l fac fericit cu orice preţ. Era blând şi tandru, dar şi hotărât şi dornic.

S-a aplecat asupra mea, iar cu mâna dreaptă i-a stabilit direcţia de atac. A mai înaintat el puţin, i-am mai venit eu în întâmpinare, dar nu găsea punctul de întâlnire. Aşa că mi-am întins eu mâna pe dedesubt, i-am prins-o zdravăd şi am condus-o fix unde trebuia. Rămânea doar să împingă, lucru pe care s-a şi grăbit să-l facă. După cum se prezenta, părea capabilă să treacă şi printr-o scândură de lemn, dar nu intra. După încercări repetate, situaţia a rămas aceeaşi.

Ştiam că aveam probleme şi cu nişte amărâte de supozitoare, dar prin filmele de specialitate vedeam că intră ca-n brânză. M-am gândit că sunt trucaje, dar mi-am adus aminte că la chiuvetă avem săpun. L-am umezit cu apă caldă şi l-am frecat până am făcut spumă, apoi am încercat o simulare manuală. Mergea uns!

Am reluat grabnic poziţia de lucru, dar… acelaşi rezultat: nu intra! Am mai umezit cu apă, am mai făcut spumă, dar degeaba. I-o ţineam acum cu ambele măini iar el dădea înainte şi înapoi, izbind frenetic cu capul berbecului în poarta cetăţii. I-am simţit pe ăia micii cum îi umflă uretra iar în clipa următoare zona mea erogenă era inundată de o plăcere fierbinte şi lunecoasă. Sincron, şi ai mei dădeau năvală în jeturi prelungite, ţintind buricul. De data aceasta aveam un prosop la îndemână!

CUM S-A SFÂRŞIT…

Trebuia neapărat să ne întâlnim să rezolvăm problema. Îl simţeam cât de mult şi-o dorea, iar eu eram nerăbdător să-l văd fericit. Am stabilit să venim la atelier într-o sâmbătă, când aflasem că proful trebuia să plece la ţară, iar killerul avea treabă acasă. De data asta, am adus un şampon, pentru că săpunul se usca prea repede, dar tot n-a mers! Nu ştiam ce să mai fac! Ba ştiam, dar nu îndrâzneam. Dădusem târcoale unui SHOPSEX, aşteptând să iasă şi ultimul client, apoi am intrat. Înăuntru era semiobscuritate, iar la vânzare, un băiat frumos, cred că proaspăt absolvent de liceu. Eram curios ce pregătire trebuie să aibă, ca să lucreze la un astfel de magazin. M-a întâmpinat protocolar: Cu ce putem să vă servim? Lucru care mi-a tăiat elanul. Ori făcea mişto, ori avea o cameră video, iar patronul îi urmărea prestaţia. Aa.. eram curios ce se vinde aici…, am îngăimat eu. Avem de toate, puteţi să vă uitaţi, nu e nicio problemă. Mi-am rotit privirea împrejur şi, într-adevăr, pe un raft, printre penisuri şi vagine de plastic, era şi lubrefiant. Vreau şi eu nişte… prezervative. Sigur că da! De care?

Când aveam doar două minute la dispoziţie, eram fericiţi să ne ţineam strâns în braţe. Când îl trimiteam pe killer să ia ceva de mâncare, făceam una scurtă. Când aveam mai mult limp la dispoziţie, îmi plăcea la nebunie să-l simt deasupra mea. Improvizam cu ambele mâini un vagin şi foloseam şampon ca lubrefiant. Îi plăcea enorm să dea din fund şi să şi-o înfigă până la cotor. Eu făceam opturi şi-i dădeam contre de-l înnebuneam. Uneori ne mai jucam şi în zona erogenă. Când i-o vedeam îndreptată ca o telecomandă spre senzorul meu în erogen, mă inflamam instantaneu. Ştiam că nu se poate mai mult, aşa că nu-l mai lăsam să se risipească. I-o spălam pe-ndelete cu săpun, operaţie care îmi făcea o deosebită plăcere, apoi mă bucuram de ea îndeaproape.

Când ieşeau băieţii la o ţigară, veneam pe la spatele lui şi, când îi băgam mâna, o găseam deja sculată. Mă înnebunea băiatul ăsta!

Intr-o zi, am constatat că punguţa lui cu doi bani era mult prea relaxată. În general, când ne întâlneam, era tare şi rotundă, ca o minge de tenis. I-am cântărit-o în palmă, m-am uitat la el şi l-am întrebat în şoaptă: Ai dat-o la fete? În ochi i s-au aprins două luminiţe feerice, pe chip i-a apărut un zâmbet vinovat şi a înclinat din cap, ca semn că da. Nu avea rost să-l întreb cum a fost. Se vedea în ochii lui.

Nu eram foarte surprins. Faptul că nu-mi acceptase sărutul mă pusese încă de atunci pe gânduri. Apoi începuse să primească telefoane de la fete când eram la atelier. Răspundea şi se ambala în discuţii fără sfârşit. Era un adevărat vrăjitor în vorbe, lucru care îl exaspera pe killer. Mai lasă, mă, dracu’, telefonu’ ăla, c-avem treabă! îi zicea. La început credeam că o face aşa, faţă de noi, să se dea mare, dar mi-am dat seama apoi că era sincer.

Am mai rămas simguri, dar nu mai era aceeaşi pasiune. După bac nu mai aveam unde ne întâlni. I-am propus să vină la mine şi mă asigura că vrea să vină, dar nu putea pentru că se angajase la un centru de reparaţii calculatoare. Cu tertipuri străvezii, i-am convins pe ai mei să plece fără mine la ţară. Tata s-a prins şi mi-a zis că dacă e vorba de-o fată, pot conta pe el. Mi-a fost milă de el, dar i-am spus că da.

Dar n-a venit. Mi-a dat telefon şi m-a rugat să nu mă supăr şi m-a asigurat că va mai veni, că vrea neapărat să vină, să stabilim altă dată. Am stabilit şi a venit. Ne-am strâns în braţe şi am stat un timp îmbrăţişaţi, apoi mi-a spus că nu poate să stea, dar că dacă vreau să rămână, rămâne.

I-am spus că-l înţeleg perfect şi că poate să plece. Mai multe n-am reuşit să ne spunem. Dar am avut senzaţia că era gata să-mi sărute mâna.

I-am dat apoi un mesaj în care i-am spus că a fost prietenul meu cel mai drag, că de acum încolo îl voi privi ca pe un frate şi că poate conta pe mine.

Răspunsul a fost: Mulţumesc.

M-am simţit foarte bine.

Apoi ne-am mai întâlnit mai mulţi absolvenţi la şcoală. În faţa mea era tăcut, dar printre ceilalţi arăta fericit.

A trecut un an şi-o vară. Am fost pe la „locul lui de muncă” să-l văd.

Arată bine, s-a mai maturizat. Şi, într-adevăr, acum mă uit la el ca la un frate.

Aşa cum se uită şi el la mine.

36 COMENTARII

  1. Am citit tot (si ai scris, nu gluma 😈 ), si este foarte interesant.
    Chiar daca dupa ce am ajuns la partile mai…erotice ale povestirii tale, imi venea sa inchid pagina, pentru ca de obicei nu imi place sa citesc chestii de genu’, am continuat totusi, si nu regret.

    Da…imi imaginez ca a insemnat ceva foarte mult pentru tine, dat fiind faptul ca ai descris totul cu foarte multe detalii (importante) si se vede ca toate vin din suflet 🙂

    Am ramas uimit ( chiar daca, cum am spus, nu e genul meu de lectura ) de felul in care s-a intamplat totul. Fara prea multe cuvinte, dar cu foarte mare intensitate.

    Insa, cum de cele mai multe ori, ce e frumos dureaza putin, s-a terminat.
    Important e ca ai ramas cu amintirea ( ea dureaza pentru totdeauna) si cu o experienta care-ti va fi de folos pe viitor 🙂

    Te felicit pentru ce ai scris, si mai asteptam 🙂

  2. Mulţumesc pentru aprecieri, SecretScent.
    Chiar mă interesa părerea ta, pentru că te-am observat mai… pudic.
    Drept să-ţi spun, nici eu nu credeam că am să scriu aşa ceva, cu atâtea detalii.
    Dar am citit şi răscitit ce am scris, şi consider că nu am fost nici vulgar, şi nici măcar pornografic, deşi am folosit termeni din domeniu.

    Şi eu consideram că lucrurile absolut intime nu trebuie să le pui pe tapet, dar când m-am apucat să scriu, mi-am dat seama că pot retrăi acele momente şi că-mi face plăcere să scriu. Şi am scris cu aceeaşi sinceritate şi curăţenie în suflet ca atunci.
    Consider că intimitatea nu are de suferit în acest caz, pentru că cititorul este singur în faţa textului, iar eu sunt protejat de anonimat.

    Nu am scris povestea cu alt scop decât acela de a transmite ceva.
    Pentru ca mesajul să fie căt mai corect înţeles am încercat să-l pun pe cititor în locul meu. Şi pentru aceasta, trebuia să dau cât mai multe detalii.

    Senzaţia mea de atunci, ca şi în momentele când am scris, sau acum când mă gândesc, era că dacă eliminăm absolut tot ce ar fi despărţit trupurile noastre, sufletele noastre s-ar fi putut contopi.
    Am scris cu bucurie pentru că nu m-am înşelat, sufletul lui era curat şi mare.

    Nu toţi ne maturizăm la aceeaşi vârstă.
    Un an în plus poate fi important în a înţelege şi aprecia gesturile care ţin, cel puţin la prima vedere, strict de erotic.

    Zici să mai scriu.
    Poate ar fi momentul să spun că deocamdată „emit” printr-un intermediar.
    Este foarte riscant să-mi păstrez textele în calculatorul meu.
    Dacă îl parolez, ar însemna că am ceva de ascuns.
    Şi chiar am.

    Mai vedem…

    • Da, ai dreptate 😛 nu ai fost nici vulgar nici pornografic. Tocmai de asta cred ca am si continuat lectura.

      Exact, nu toti ne maturizam la aceeasi varsta. Eu abia am implinit 18 ani, si iti pot spune ca ma simt in continuare copil. Imi place felul in care gandesc, si chiar savurez fiecare moment al „tipului asta de gandire” (–> nu stiu cum sa ma exprim altfel).

      De ce imi place ? 🙂 Pentru ca am observat ca foarte putini gandesc asa, ceea ce cred eu ca e un lucru foarte bun (nu ca nu m-as bucura daca mai multi ar gandi asa).

      Eu nu am avut nicio experienta sexuala pana acum. Au fost doar saruturi, imbratisari…chestii normale, deci nu am putut sa „traiesc” povestea pe care ai scris-o tu, dar mi-am imaginat-o destul de bine (cred).

      Te-am rugat sa mai scrii pentru ca mi-a placut enorm felul in care ai descris totul.
      Bineinteles, cand poti si ai timp 😛

      • sa iti pastrezi inocenta pana la 18 ani sau mai mult e un lucru rar.
        fericit cel ce poate fii copil si la 80 de ani.
        si atunci cand v-a veni timpul si pentru tine sa treci la sex , vei sti si sunt convins ca o vei face cu o persoana care te v-a iubi si la randul tau o vei iubii si tu.
        TU VEI FACE DRAGOSTE NU SEX.
        nu te grabiii, cand v-a fi timpul se v-a implinii.

  3. ASTA SE INTAMPLA O SINGURA DATA IN VIATA.
    nu o spun ca sa m-a dau mare si tare ci credetima este chiar un moment cu care nu te mai intalnesti din variate motive, unul cel mai important este ca timpul trece nemilos, imbatranim cu fiecare zi, iar acei ani de adolescenta, ani  pe care invatam sa-i pretuim de abia cand sau dus demult.
    frumos ,intens ,atragator scris. ai har.

  4. @ Kiwibird,
    Am spus în text că a trecut un an şi-o vară.
    Mă refeream la ultimul momemnt, de fapt la absolvirea liceului.
    Iată că aproape a mai trecut o iarnă.
    Nu am vrut să fie o figură de stil când am spus că mă uit la el ca la un frate, aşa cum şi el se uită la mine.
    Ca să fiu mai explicit, nu mai avem tendinţa aceea nestăvilită de a ne repezi unul în braţele celuilalt, de a ne arunca hainele de pe noi ca să ne contopim trupurile.
    Poate nici fraţi nu suntem, dar nici prieteni nu pot să zic.
    Pentru că nu mai avem dorinţa aceea de a fi tot timpul împreună.
    Din punctul lui de vedere, se înţelege de ce.
    Iar din punctul meu de vedere, pentru că nu vreau să-l pun într-o situaţie stânjenitoare faţă de prietena lui.
    Nu putem frecventa aceeaşi gaşcă şi, ca să fiu sincer, nu aş putea garanta că nu voi intra… în păcat. Fie şi numai cu gândul.
    Vreau să păstrez imaginea chipului său inocent, aşa cum mi-a rămas întipărită în minte.
    Mi-e teamă că dacă l-aş vedea mai des, l-aş putea surprinde şi în momente de dezamăgire, trist şi îngândurat, strivit de problemele zilnice, aşa cum văd nu numai în filme, dar şi în viaţa reală.

    @ Kristymaykei,
    Ca să închei pe un ton mai optimist, viaţa e făcută din momente unice, important este să le însumăm, nu să le regretăm caracterul efemer.
    De acea cred că e bine să le delimităm cât mai clar.
    Poate şi de aceea nu mă grăbesc să trec la momentul următor.
    Singurul meu merit recunoscut de profa de română este spiritul de observaţie.
    Este posibil să reproduc fără să-mi dau seama idei sau asocieri rămase în subconştientul meu din filme sau cărţi, de aceea mi s-a mai spus că am o gândire… matură.
    Dar ce am trăit, am redat cu mare fidelitate.
    E drept că nu pe scurt…

     
    Vă mulţumesc pentru comentarii!

  5. Mă bucur că ai transcris povestea într-un articol pur al tău. Am citit povestea ta atunci si am citit-o și acum. Foarte frumos: pur si simplu!
    xo

  6. nu cred ca ai trecut peste el sau invers.
    dublu negare. cred ca ar trebuii sa mai treci limitele odata si s-o dregi spre avantajul tau. n-ai cum faci sex cu cineva si apoi sa numesti frate.
    ori e patologic, ori e negare – sau mai rau ambele.
    bafta

  7. @ Smog,
    Iată că cineva a găsit şi noduri în papură.
    Probabil că nu ştii prea bine româneşte pentru că nu prea înţeleg ce scrii.
    Din primul rând al textului tău nu rezultă nimic.
    Nici din al doilea.
    Recitind de câteva ori, înţeleg că ai înţeles că am făcut sex cu fratele meu.
    Aşa s-ar explica indignarea ta.
    Am spus că „mă uit la el ca la un frate”. Vorba vine!
    Adică fără emoţia aceea erotică. E aşa greu de priceput?

    Am şi eu o curiozitate: cum faci de scrii cu literă mică la începutul rândului şi după punct? Pentru că la mine, automat, chiar şi când greşesc, pentru că mai greşesc şi eu, litera mică devine mare.
    La tine, e excelent! Nu se cunoaste unde încep frazele şi nu se mai înţelege nimic din text. Norocul meu că nu ai scris prea mult. Probabil ţi-e şi ţie foarte greu.
    Nu sunt eu mare specialist, dar „ar trebuii” nu cred că se scrie cu 2 de „i”.
    N-ar fi trebuit să răspund la provocări, dar…

    Mulţumesc, Essentials!

    • faptul ca te legi de „ortografia mea grabita” si nu vezi logica evidenta dintre fraze e problema ta.
      curios cum ai redacta tu un comentariu de pe o tableta de 7′

  8. povestea ta usor emotionanta,se vede ca porneste din fibra fiintei tale. asta inseamna ca acele momente le-ai trait cu adevarat si la maximum. sa stii ca ai talent! poate mai devreme sau mai tarziu iti vei gasii pe cineva care sa-ti aline dorul.

  9. @ Smog,
    Nu e problema mea că nu văd logica evidentă dintre fraze, e problema ta.
    Pentru că, evident, numai pentru tine este evidentă această logică.
    Adică ce este evident în „nu cred ca ai trecut peste el sau invers” ?
    Fără răutate, explică-mi! Am şi eu nişte limite, nu am pretenţia că sunt… nelimitat.
    În privinţa ortografiei tale, acum înţeleg. Pentru literă mare trebuie să mai dai o comandă, nu marge automat, ca la o tastatură normală.
    Da’ mai pune şi tu un ban d-o parte şi ia-ţi o placă… mai mare! 😀

     
    @ Constantin,
    Mulţumesc.
    Ai spus totul doar în câteva cuvinte.
    Sincer să fiu, am senzaţia că această stare de dor este preferabilă momentelor care vor urma în viaţa mea.
    Aşa că vreau să o prelungesc, pe cât posibil.

  10. @ Smog,
    Calul de dar, nu se caută de dinţi inci.
    Dar eu nu mă cert nici cu tine.
    Sincer vorbind, chiar vreau să-mi explici logica evidentă din fraza ta „nu cred ca ai trecut peste el sau invers”.
    Sunt dispus să modific sfârşitul povestirii, dacă înţeleg şi eu care e problema.
    Nu puteam spune că mă uitam la el ca la un duşman, pentru că nu era nici pe departe aşa, deşi pentru altul în locul meu ar fi putut fi, nici el nu se uita la mine ca la un duşman. Dar nici ca la un străin nu mă uitam. Nici ca la un prieten, că nu mai eram.

  11. „Nici tu nu ai trecut peste el, si nici el peste tine” in sensul ca tu il iubesti, si el te iubeste pe tine.
    Nu e nimic de schimbat, era doar un typo.

  12. @ Smog,
    Aaaaa, păi asta e altceva!
    Dar vezi că aşa cum minimalizarea în tehnică are nişte dezavantaje, şi minimalizarea în exprimare are.
    În primul rând că nu sună româneşte.
    Poţi spune că nu ai trecut de el, dincolo de el, nu… peste el.
    Am mai spus pe undeva că în „comunicare” sunt 3 etape distincte: codarea (codificarea) mesajului, transmiterea mesajului (scrisă, verbală, grafică) şi decodarea (decodificarea) mesajului.
    Dacă foloseşti un algoritm propriu pentru codarea mesajului, nu poţi avea pretenţia la o decodare corectă.
    Pe de altă parte, ţi-am văzut tendinţa din alte intervenţii de a face pe grozavul, de a arăta că ştii multe.
    De exemplu limba engleză.
    Nu înţeleg de ce trebuie să scrii:
    „… iar despre baiatul ala de l-ai pus pe radar, go for it. Ce ai de pierdut?
    go for it = du-te pentru ea,
    Traducere Google.
    Traducere liberă: dă-i o şansă, nu scăpa ocazia – în funcţie de context.
    În româneşte: dă-i bătaie!
    Iată ce interesantă e şi limba română! Ce scrii şi ce vrei de fapt să spui!
    Îţi dai seama ce bătaie de cap pe englezi să traducă această expresie!?
    Sau scrii:
    take a ride on that disco stick ! = să ia o plimbare pe care se lipesc disco
    Traducere Google.
    Se prea poate ca tu să înţelegi despre ce e vorba, , dar sunt curios dacă poţi să şi explici pe româneşte. Sincer vreau, nu te ironizez.

    Şi nu te-am declarat analfabet.

    • Baiatu` ala a spus ca era fan lady gaga si a declarat ca muzica ei i-a salvat viata. Take a ride on that disco stick este un vers din melodia „love game” si nu inteleg de ce folosesti google translate – „disco stick” este o metafora pentru penis. Go for it – „it” nu are gender. Este circumstantial si se refera la situatie, in urma „localizarii” pe radar. (psihologic vbind, am incercat sa fac conexiuni spre cat mai multe.. „dive” – aluzie la alta melodie – radar – ca sa ii ofer sustinerea necesara, simultan sa nu vorbesc in lipsa de cauza. Pe scurt, am fost empatic.
       
      Intentia de a face pe grozavul? E clar ca nu ma suferi.

  13. @ Smog,
    Dacă nu puteam să te sufăr, spuneam că eşti arogant.
    De fapt se numeşte „sindromul student”, adică tendinţa de a arăta că ştii foarte mult, totul, de nota 10.
    Ai făcut cam multe trimiteri şi conexiuni.
    Am folosit Google translate ca să-ţi arăt ce înseamnă o traducere „oficială” motamo şi voiam să te provoc la o exprimare în limba română a celor scrise de tine în engleză.

    Aşa ştiu şi eu:
     
    http://en.wikipedia.org/wiki/LoveGame
    http://ro.wikipedia.org/wiki/LoveGame

    Totul a plecat de la stilul tău alambicat de exprimare, care poate duce în cu totul altă parte. Mi-ai reproşat ceva în povestea mea, ca până la urmă să spui că e în ordine, nu trebuie să schimb nimic.
    Atunci e în ordine, nu am nimic cu tine.

    • Nu am contestat relatarea… ci senimentele. Cat despre Google Translate nu este foarte bine optimizat, categoric nu paote traduce o metafora si sensul acesteia. E doar un.. robot.
      Dar, mi-a placut aia cu sindromul studentului.
       

  14. Tin minte ca mi-am dat cu părerea asupra felului tău de a scrie… dar nu cred ca am apucat sa o fac aici.
    Ma bucur ca am citit… și recitit. Devin convins ca, peste toate aparentele, a fost o experiență care a contribuit la maturizarea ta. Iar asta, este într-un fel, un lucru bun!

    Sper sa mai auzim de bine!

  15. Adevarul este, ca fantezia asta te depasesste. Sincer nici eu nu cred ca as fi putut scrie mai bine si la imaginatia si fanteziile pe care le am zilnic, saptamnanal, anual, as fi gasit una, care sa zic ca ar avea succes, s-o scriu aici si sa ma dau mare si tare.

    Dar aici se simte, aproape ai senzatia ca esti macar unul dintre ei sau percepi ca si cum ai fi un observator invizibil pe undeva privind ceea ce se petrece.
    Asa ceva se poate scrie la anii lui doar daca ai trait, simtit.
    O fanezie, EU O PERCEP ca ceva nereal si am citit cateva fantezii pe aici, cand scri ceva cu inima, aproape intodeauna se transmite mesajul de dragoste si tocmai de aceea cand citim ceva adevarat care ne rascoleste, stim ca e real fiindca inima noastra se uneste cu inima autorului, prin acele cuvinte care ne fac sa vibram, simtim, aproape traim pentru cateva minute ce ne-a daruit inima autorului, prin dragostea sa.

    DAR CAT TIMP NU TRAIESTI/TRAIT O DRAGOSTE NU POTI STI CUM SE SIMTE.

  16. Hombre, ai talent la scris nu gluma ! Si conteaza ca respecti un fir al povestirii. Stii sa treci de la o actiune la alta fara a disipa logica si senzationalul, tensiunea si placerea. Desi cele descrise de tine mi se par aproape idilice INOCENTOS, dar pare’se ca ele pot exista si pe taramuri „minate”. Citind experienta prezentata de tine, ma gandeam cu regret ca poate in randurile urmatoare fericirea va fi spulberata brusc de proful tau sau de acel „killer” intrand buzna in camera din cauza vreunei neatentii ale voastre. Sper ca prietenia voastra sa dureze cat mai mult, sub orice aspect placut al ei.

  17. interesanta poveste,se pare ca ati avut noroc,chestea asta se intampla o data-n viata,dar noi romanii santem prea inapoiati si nu stim ce vrem de la viata 🙁 si mie mi sa intamplat sa-mi placa de un baiat atat de mult ,incat as fii facut orice pt el ca s-o facem .atatea lucruri am facut pt el ,numai ca sa-i dau de inteles ca vreau s-o facem.si nu am reusit am jurat ca alt baiat no sa mai fie in viata mea .pt el mi-am lasat si prietena si tot degeaba .dar ce sa vezi ,pe fata i-mi dadea de inteles ca ar vrea so facem ,si pe la spate ma vindea.ce ziceti???am ramas socat ca m-a vandut la prieteni.eu zic ca daca suferi atunci iubesti sau invers.o singura data l-am sarutat la gat si l-am imbratisat cand eram eu si el in vestiar atunci am crezut ca totul e k.dar na mai fost sa fie asa.dar atunci saracul s-a speriat si s-a ferit de mine crezand ca sant un fel de criminal(si criminalul e vazut bine in romania asta ciudata)iubirea e interzisa.habarnuam cate zile am plans dupa el si lui nici macar nu ia pasat.intr-o alta zi am mai ramas tot asa amandoi in vestiar si i-am zis ca daca vrea s-o facem si ca eu sant de acord si ca varamane intre noi .si culmea l-am si rugat mai aveam putin si ma puneam si in genunchi.raspunsul pe care mi l-a dat este ca nu vreau sa facem asa ceva si culmea s-a si speriat de parca iam dat cu ceva in cap.suferinta pe care am avuto pt el a durat 4 ani si inca mai sufar ,dar degeaba incerc sa-l uit dar nu pot.pt ca inca mai tin la el cu toate ca am prietena.habarnuam ce mi-a facut baiatul asta.il urasc pt ca imi place de el tot mai mult .spunetimi ce sa mai fac ?? nu sant genu care sa decurg la nici o depresie DOAMNE SI FERESTE.SEMNAT OVY.

  18. De la INOCENTOS

    Pentru a nu întrerupe „firul epic” al povestirii „CUM A ÎNCEPUT ŞI CUM S-A SFÂRŞIT…” am eliminat un episod.
    Mă gândeam că-l pot publica ulterior, dar văzând reacţia „publicului” nu mai eram sigur de cum va fi interpretat.
    După cum am mai spus, eu nu-mi pot permite să păstrez textele în calculatorul meu. Dacă îl parolez, înseamnă că am ceva de scuns față de ai mei, și chiar am.
    Aşa că hotărârea de a-l posta nu o voi lua eu.

    Și totuși, INEVITABILUL S-A PRODUS
    Într-una din zile, când deveniserăm mult prea siguri pe noi, am făcut o greşeală. Nu ştiu dacă eu sau el, şi nu am căutat să aflăm. Cert este că atunci când am încuiat uşa pe dinăuntru, cheia trebuia să rămână în butuc pe o poziţie intermediară, să nu poată fi împinsă din exterior cu o altă cheie.
    Dar a fost împinsă, şi proful a intrat.

    Eram complet în pielea goală şi mult prea relaxaţi ca să avem timp să ne îmbrăcăm măcar un sfert, pentru a salva aparenţele.
    Proful a ieşit, evident lovit de trăznet, ne-a lăsat un răgaz, apoi a intrat din nou.
    Eu eram încă buimac, nu credeam că este real, iar frumosul meu era aşa de alb la faţă că am crezut o clipă că se va prăbuşi.
    Nu s-a prăbuşit, dar când a revenit proful, s-a întors cu faţa la pertete, a izbucnit într-un hohot sfâşietor de plâns şi a început efectiv să-şi dea cu pumnii în frunte.
    Panicat, proful s-a repezit la el, l-a tras de lângă perete, l-a răsucit şi l-a prins în braţe blocându-i mişcările haotice.

    Frumosul meu nu se mai putea mişca, dar plângea în continuare, înfundat, pe umărul profesorului, un bărbat în toată firea, cu părul alb. Am putut să-i văd acestuia două lacrimi împreunându-i-se în barbie.
    Când a simţit că s-a mai liniştit, proful l-a prins de umeri şi l-a îndepărtat puţin. I-a luat apoi faţa udă în palme şi l-a obligat să-l privească în ochi. Cu greu, frumosul meu şi-a ridicat fruntea, şi privirile lor s-au întâlnit.
    Atunci proful l-a sărutat apăsat pe gură.

    Frumosul meu rămăsese stană de piatră. Nu mai plângea, dar am avut senzaţia că nici nu mai respiră, iar sângele oricum nu-i mai circula.
    Dar o stană de piatră se poate prăbuşi oricând, senzaţie pe care a avut-o probabil şi proful, pentru că în clipa următoare i-a ridicat cu stânga bluza, iar dreapta şi-a băgat-o în pantalonii acestuia, cât a putut de adânc.
    Şi-a scos apoi mâna şi şi-a pus palma deschisă pe gură.
    Era jurământul în care puteam avea încredere.

    S-a îndepărtat apoi, şi fără să spună o vorbă, a ieşit.

    Dacă aceste rânduri vor fi postate, înseamnă că mi s-a permis să spun că proful este… RHODOS.

  19. @inocentos: multumesc pt poveste! sandra brown n-are nicio sansa in fata ta.

    Intermezzoul cand cei doi au fost descoperiti mi-a placut in mod special. L-am citit cu sufletul la gura si mi-e destul de usor sa empatizez cu ei, fiind implicat intr-o relatie asemanatoare in frageda-mi tinerete. Desi nu ne-am aventurat s-o facem in scoala (ce face pasiunea din om…) stiu senzatia data de frica de a fi prins, mai ales ca pe atunci nici nu ma consideram gay, totul era mai inocent, neasumat si fara etichete. Incerc sa-mi imaginez cum as fi reactionat daca eram prins cum au fost protagonistii. Cred ca as fi paralizat complet.
    Acum incerc sa ma pun si in pozitia lui rhodos. F dificila/ delicata pozitie… Sincer sa fiu, admir prezenta de spirit. Nu cred ca sunt multi oamenii care ar fi avut asa o reactie inspirata si cei doi sunt norocosi ca nu a dat altcineva peste ei. Totusi, in situatia aia, daca ma mai pupa si proful de gura clar deveneam catatonic 😐

    @rhodos: daca inainte de a citi povestea eram curios sa te cunosc, acum sunt absolut fascinat.

  20. Rhodos povestea ta e teribila. Am ras atat de tare ca in cateva momente dupa ce am citit nici nu mai stiam despre ce era vorba, doar ca trebuie sa mor de ras. Chiar si cand incerc sa recitesc ma bufneste rasul si pierd ideile. Neaparat sa scrii o carte, dar vezi sa aiba si prospect sa nu fi acuzat de omor din culpa de la ras =))

  21. Am așteptat câteva zile ca să se oprească Rhade din ras (râs).
    Nu am înțeles de ce mi s-a adresat mie și de ce a râs, dar asta e altă poveste.

    Trebuie să vă mai spun că primele 4 episoade au fost postate cu mult înainte, disparat, în topicul altui user.
    Un cititor scria ceva de genul: abia așteptam să dea cineva peste ei, mi-era ciudă că nu-i prinde nimeni!

    @ AlexP,
    Acum, când citesc, îmi dau seama că nu rezultă suficient intensitatea dramatismul momentului acela.
    Nu lasă impresia din text, dar sărutul acela pe gură parcă mai mult a agravat situația, așa că nu era suficient.
    Spui că știi „senzatia data de frica de a fi prins, mai ales ca pe atunci nici nu ma consideram gay, totul era mai inocent, neasumat si fara etichete”.
    Doar nu rezultă din povestea lor că se considerau gay! Nici vorbă!
    Ba am văzut un comentariu în care li se reproșa că nu au folosit prezervativ.
    Sex oral cu prezervativ! Ha, ha… Erau doi puști care nici la femei nu fuseseră, ca să fi luat vreo boală venerică.

    Nu mai știu pe unde se mai menționează, dar au fost făcute unele modificări pentru a proteja identitatea personajelor.

  22. mi se pare cusuta cu ata alba povestea asta. autorul dispare de pe blog, iar apoi trimite completari prin intermediari. probabil e un utilizator fictiv, cum cred ca mai sunt pe blog. insa istoria e bine conpusa. felicitari!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here