Acasă Cultura Oameni Călătoria…

Călătoria…

408
4

-Fatăăăăăă…hai să mergem prin Bucreşti! Vreau să-mi întâlnesc dragostea!

Me: (horror face) ok, hai mergem (la naiba, nu cred că o să iasă bine)

Ne luăm bilete de tren, ne aşezăm confortabil pe locuri şi pornim înspre neant. În tren, diferite genuri de oameni dubioşi, printre care şi un moş ce nu lăsa un copil în pace. Copil ce a urlat întreaga călătorie iar spre sfârşit, de la atîta emoţie a avut un „accident”, de a „înmiresmat” tot trenul.

Trenul trebuia să ajungă la 17:30, însă am ajuns în Bucureşti la 18:30 (Romania iz my cauntri). Prietenii noştri tot ne sunau şi ne întreba unde dracu suntem. În fine, am ajuns în Bucureşti unde a început adevărata distracţie. Prietenii la care trebuia să mergem au început să-i dea prin telefon to my BFF (best friend forever) indicaţii. Aceasta a înţeles că trebuie să luăm metroul până în Piaţa Victorie (la o staţie de Gara de Nord). Coborâm noi în Piaţa Victorie şi îi sunăm pentru indicaţii viitoare. Când Haruka (BFF) le-a spus că suntem în Piaţa Victorie, a aflat cu stupoare că este bătută în cap. Că nu trebuia să coborâm acolo, ci în Dristor 2 (la vreo enşpe mii de staţii de Gara de Nord). În fne, ne întoarcem în acelaşi metrou şi ne îndreptăm spre Dristor 2. Coborâm în Dristor 2 şi suntem sunaţi de amici. De data aceasta iau eu telefonul şi discut. Primesc urmatoarele indicaţii: „Ia-o în direcţia în care pleacă metroul, urci scările, pe partea dreapta este o ieşire, nu o lua pe aia…mergi înainte prin tunelul spre Dristor 2 şi ai ieşirea pe parte stângă.”

Boooon…metroul tocmai pleca. Hai să o luăm în direcţia în care pleacă ăsta. Urcăm pe scări, pe partea dreapta o ieşire, nu o luăm pe aia! Continuăm să mergem un pic şi dăm de un tunel (horror face). Tunelul arăta ca unul de mineri sau mai de grabă ca unul din acele filme de groază care nu se termină bine. Wtf? Hai pe aici…intrăm în tunel (în fundal auzim o voceee…”Nu intraaaaţi acoloooo!” În tunel, numai fire de electricitate, panouri (deja începusem să ne indoim că ne află pe drumul cel bun). Haruka speriată îmi spune „Simt ochii Poliţiei pe noi”.Iar eu îi răspund „ Stai liniştită, suntem pe drumul cel bun”(însă tot mă aşteptam ca de undeva să iasă un criminal în serie, sau în paralel…lol). Însă pe la jumătatea drumului o uşă se deschide şi iese o babă opărită. „Ce dracului căutaţi aici? Well…ieşirea spre Dristor 2, îi spun eu speriat. „Păi nu e pe aici, trebuie să vă întoarceţi, este în capătul celălalt al metroului din care aţi coborât!” Ahaaa….scuze, nu am ştiu…şi am tulito!!! La ieşirea din tunel, ne aştepta vocea care a strigat după noi, era o alta femeie care ne-a făcut morală.

Într-un final am ieşit pe unde trebuie, când am fost sunat de amici pentru alte instrucţiuni. După unele nelămuriri şi la acest telefon, am ajuns la ele acasă. Mai aveam o jumătate de oră până  la ieşitul în oraş. Am băut o cafea (deja super mega obosit, gândindu-mă că mă aşteaptă alte neplăceri), m-am schimbat, m-am făcut frumos „ca din cur scos” şi am ieşit cu „toatele” în oraş. Pentru început am mers în „Voyage”, bar care cică ţine de „Purple”. Am mers acolo, am jucat darts, am ras, am dansat, am băut, Haruka şi-a întâlnit „iubirea”, (însă nu prea a ieşit cum vroia ea), am cunoscut persoane cu care am aflat că sunt rudă etc etc! După care amici noştrii au vrut să mergem în Purple, însă prietena Harukăi a spus că nu e muzică bună (fapt confirmat şi de amicii noştrii, însă lor le plăcea atmosfera de acolo) şi mai bine mergem în Alexander unde se ascultă muzică bună (fapt infirmat de amicii noştrii).

Ajunşi în Alexander, am simţit cum mă topesc la propriu. Basul îmi suna prin fiecare celulă a corpului, buntzi, buntzi, buntzi…boum, boum, boum! Wtf…unde naiba am ajuns. În fine, m-am aşezat pe canapea şi am început să cercetez diferitele specii de indivizii ce se perindau pe ringul de dans. Printre care un individ care dansa singur mângâindu-şi pieptul în sensul acelor de ceasornic, un alt individ scheletron care dansa lasciv pe lângă nişte fete, alţii indivizi care se rupea pe un ritm absolut infernal şi Haruka, care se prostea (lol). La un moment dat am mers cu Haruka şi cu prietenele ei ca să intre într-o cuşcă (în care am refuzat să intru, pentru că …) să danseze ca nebunele scăpate de la Socola.

Cea mai tare fază, dacă pot spune aşa, a fost cand m-am trezit cu tip în culoţi, care işi arunca bărbăţia înspre mine (lol). Ulterior am aflat că era cică un gay porn star de prin nu ştiu ce ţară. (whatever)

Însă tot ce vroiam era să ies cât mai repede, pentru că mă durea capul, eram obosit, pilit şi sictirit. În concluzie, clubul mi s-a părut un loc extrem de trist în care oamenii îşi îneacă amarul…asta e părerea mea! Aşa că nu îmi daţi în cap, pentru că mi se cam rupe…muahahha!!! Evil me!!!

Celelalte două zile nu au avut parte de evenimente notabile, însă am să revin cât se poate de curând în Bucureşti, poate mă şi mut acolo, pentru a vizita şi Purple (să vedem despre ce mâncare de peşte este vorba acolo).

Per total însă mi-a plăcut această călătorie, i had fun, şi m-a scos pentru moment din banalul în care trăiam!!!

Articolul precedentPăltiniș, impresii!?
Articolul următorThe man in the suitcase
Un nebun si jumatate,serios vorbind. Cu propriile viziuni obscure asupra vietii, asupra oamenilor care ma inconjoara si propriile idealuri care vizeaza paroxismul. Un neinteles al societatii, un om care umbla prin umbrele vietii, mereu in obscuritatea sistemului, sitting, watching, learning, adapting... Nu incerca sa ma intelegi,iti vei antrena mintea intr-un joc diabolic de-a soarecele si pisica, si in acelasi timp mi se pare pueril. De ce trebuie sa ne intelegem? Ar trebui doar sa ne simtim, restul vine de la sine. Asta doar daca ai ceva materie cenusie in dovleacul tau. Daca vad o mica urma de prostie in comportamentul sau limbajul tau, te dau dracului si te trimit la origini. Daca incerci sa-mi zici ceva...think first, you bastard!

4 COMENTARII

  1. am ras copios:))) cine a scris articolu asta:)) e genu de persoana care se distreaza si priveste lucrurile ca si mine:)).Tine-o tot asa:D

  2. Faina povestire…dar, exista vreun club in lumea asta care sa se ridice la…jumatatea asteptarilor bulangistelor? (in general, nu numai cluburi gay)

  3. chris92@ mă bucur că te-am facut să râzi. Aşa sunt eu…stau şi privesc, râd de mă sparg, mă distrez…pentru că viaţa oricum are grijă să-ţi „dea la coaste” everz single daz…:))
    Non_Lose@ Or exista, habar nu am, nu am stat să le întreb în general. Dar sunt convins că au nişte preferinţe bine întipărite în minte…:d. I*m glad you liked the story!

  4. frumoasa povestea si super stilul de a o scrie, tocmai mi-ai adus aminte cand m-am pierdut cu masina prin bucuresti, tot asa la indicatiile prietenilor:)) gps-ul prin telefon nu functioneaza asa bine :))

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here