Acasă Povestiri Tehnica asta, bat-o vina!

Tehnica asta, bat-o vina!

324
28

Am fost plecat în weekend-ul ce tocmai a trecut la ai mei. Am mers cu Andrei. Marea întrebare a săptămânii trecute a fost … „ce să facem cu Fetița (pisicuța mea iubită)„?. :cat: S-o luăm cu noi nu era o opțiune viabilă întrucât Andrei nu suportă aerul condiționat iar eu nu suportam să știu că pisica ar putea suferi de căldură. Așa că pe Fetița am lăsat-o la o prietenă, asta după lungi dezbateri conjugale și mai multe idei argumentate de genu’: „Nu mai mergem deloc!”, „Mă duc singur, tu rămâi cu Fetița!”, „Da’ de ce să mergi singur? Vin și eu!”, „Ai rezolvat cu mâța?”, „Așa-ți trebuie că ție ți-a trebuit mâță”, „Hai Fetița lu’ mama, stai cuminte!”…

Așa că, Fetița a rămas la Timișoara. Aveam două opțiuni… să o las la Firstline, care stă la 5 și care doarme cu geamurile deschise că nu are încă aere condiționate. Fetița e obișnuită să mai sară pe pervaz (eu locuind la parter), mie mi-a fost frică de un posibil acces de plonjare în necunoscut, în scopul de a se autocunoaște, așa de pe la 5 în jos… Firstline zicea că se spânzură dacă i se întâmplă ceva Fetiței  :hypnotized: așa că luând în calcul numărul mare de victime posibile, am dus-o cu ochii înlăcrimați și inima îndurerată pe Fetița la o prietenă. Care stă și ea la parter și are fobii nefondate, cum că violatorii se flenduresc așa de unii singuri prin oraș și la o adică, chiar ar putea să sară în casă, așa… tam nesam, neinvitați – motiv pentru care stă mai mereu cu obloanele trase și cu ușa ferecată. :beauty:

Deci, clar că ea era o mai bună candidată pentru privilegiul „Îngrijirea cu sfințenie a Fetiței lui Robert timp de două zile”.

În fine, am pornit la drum, din 300km s-au făcut 500 că am facut un mic ocol prin Ungaria. Pe drum, am tot schimbat locul soferului pentru ca să aflăm care din noi doi conduce mai economic. Rezultatul fu’ că eu aș fi cică cel care conduce prea agresiv, că ar trebui să fiu mai liniștit, să nu apăs pedala de accelerație așa de tare atunci când fac o depășire, că cel care ar putea să vină din sens opus, bunăoară, ar putea să frâneze un pic, și să mă lase pe mine să îmi termin depășirea. Normal, nu? Nu știu unde mi-a fost capul? Scor final: el 5,7- eu 6,3/100 km.

Ajunsărăm acasă și la iubita mea mamă. Unul din motivele pentru care am mers acasă a fost pur… tehnic. Să mai zică cineva că gay-ii nu se pricep la tehnică. Despre ce este vorba?

Acu’ vreo lună când am fost la ai mei am descoperit că am semnal 3G, o singură liniuță anemică ce-i drept, undeva în pod, într-un anumit colț. Ai mei locuiesc la țară, undeva în județul Salaj, și casa părinților mei este înconjurată de multi nuci, este și într-o vale… așa ca nu există nici un fel de semnal de telefonie mobilă. Asta până acum. Căci… eu după ce am descoperit liniuța aia de 3G… am venit înapoi și am căutat cum se poate amplifica acel semnal.

Soluția? Cu o antenă Yagi cu polarizare verticală, care să fie făcută pentru 2100 MHz. Lungimea elemenților contează că se calculează cumva cu lungimea de undă, prea complicat. Așa, și îți mai trebuie și un amplificator, care nu știu exact cum funcționează. cert este că amplifică prin ceva minune tehnologică semnalul 3G. Un inginer electronist ne poate spune, cred. Pentru ca acest sistem să funcționeze, e necesar să fie prezent totuși un pic de semnal, condiție îndeplinită. Boooon. antena și amplificatorul le-am comandat de pe net, nu au fos extrem de scumpe, vreo 250 de euro cred.

Internet-ul l-am „cules” cu un modem USB de la Vodafone (care chiar au o acoperire foarte bună, fără ‘șto), modem care a fost vârât într-un router 3G wireless.

Adicătelea, sistemul imaginat de mine trebuia să funcționeze, cel puțin în teorie, cam așa: liniuța aia de 3G era preluată de pe vârfu’ casei de o antenă Yagi cu polarizare verticală, de acolo semnalul mergea prin intermediul unui cablu în amplificator, iar de acolo, semnalul amplificat ieșea printr-o antenă de  interior. În apropierea antenei de interior trebuia să se afle modemul USB care să capteze semnalul 3G, modem care prin intermediul unui alt cablu ducea semnalul în router, care îl distribuia pe o rază suficient de mare încât să am acoperire de Internet wireless peste tot prin casă. Exact așa am făcut, și… A MERS.

O chestie drăguță… tata mi-a făcut rost de o țeavă de câțiva metri și antena yagi venea amplasată taman în vârful acelei țevi. La un moment dat eram în pod eu, Andrei, tata și fratele meu… vorbeam fiecare în același timp despre cum trebuie făcute legăturile, benzi izolatoare, 3G-uri, lungimi de undă și alte chestii complicate. Trebuia dată o gaură în respectiva țeavă, gaură unde trebuia să intre un șurub. Tata la un moment dat întreabă „de cât să fie gaura? de 6, de 12..?” Moment în care s-a așternut tăcerea… „Păi uite, cam așa de mare!” am venit eu cu răspunsul după câteva secunde, indicând inteligent către șurub. :sweat:

Mi-a plăcut mult acasă. E atât de multă liniște, mereu mă simt atât de iubit și de răsfățat… :silly:

Un alt aspect plăcut este faptul că ai mei știu de orientarea mea sexuală, de faptul că trăiesc de aproape 10 ani cu Andrei și deși sunt niște oameni foarte simplii au un bun simț, au ceva… nu știu, ceva cu care te naști, e instinctual… astfel încât niciodată nu am auzit nici măcar un apropos, sau o glumă nesărată, de dumnezei și păcate, etc. Nu știu cume  la voi, dar pentru mine lucrurile acestea conteaza foarte mult. Mama, săraca, i-a făcut lui Andrei „grisuleț cu lăptic” că el nu a mâncat mâncare „grasă”, explicându-le alor mei cât de nocive sunt „grăsimile trans”. Mama, l-a aprobat mereu (cred că acesta e unul din secretele unei relații pe viață, așa cum au ai mei). Deci, cine spune că nu te poți înțelege cu mama soacră?

M-am plimbat prin livadă, vreo două coțohârle stateau și chicoteau pe uliță (curvele dracu’)… m-am și bronzat un pic. Am primit de la Firstline și un video cu Fetița, ca să vad io că îi bine „țuțurina”.

Ne-am întors aseară, am luat-o pe Fetița, care nu mai putea de bucurie așa că s-a frecat de mine și a tors ca și cum ne-am fi regăsit pe lumea ailaltă după scufundarea Titanicului.

Nu știu cum sunteți voi, dar pentru mine dar pe mine toate aceste frânturi de clipă, aceste „uite mă că se poate”… acest praf de stele… îmi dă o putere imensă care șterge momentele neplăcute, o încredere deosebită în mine și în faptul că nu sunt singur pe acestă lume cam singuratică, dacă e să fiu foarte sincer. Exact ca în videoclipul de mai sus.

Același, eu.

 

Articolul precedentDiscriminarea printre elevi
Articolul următorSe caută un „travestit”!
Se pare ca si robotii se imbolnavesc. Nu as zice ca se scurtcircuiteaza. Dar pot aparea polipi sau tumori in circuit, de rezistenta infinita, care denatureaza auzul si vazul, de alfel divin in “multiplexitatea” sa. Asa au aparut noile masinarii. O masina bolnava (faza nasoala e ca masinile chiar daca sunt bolnave, nu mor), imperfecta, si zgomotoasa, ce emite pe frecvente periculoase si oscilante.

28 COMENTARII

  1. Foarte fain Robert, dar nu esti singurul. 😀 Ieri iesisem din Carol cu Alex si mi-am propus sa o sun pe mama, sa vad ce mai face. M-a intrebat ce fac, cu sunt, unde sunt, cu cine…la care ea …”saluta-l pe Alex din partea mea si spune-i ca abia astept sa-l cunosc intr-o zi, doar e al treilea fiu al meu”. Putea fi mai cool de atat situatia?! :chic:

  2. Saraca Fetiţa, a asistat la o cearta conjugala . Pana la urma e bine ca si-a gasit un locusor!
    Akum am inteles si eu de faza cu podul si am ras cupios .

    Na uite ce ingenios este Robert in legatura cu amplificarea semnalului si ma bucur ca a mers ! Poate asa nu te mai urci in pod hehe !

  3. Foarte tare!:-)

    Esti norocos! Ai o familie care te apreciaza si te iubeste asa cum esti!

    Totusi nu am cum sa nu observ ca noi astia din generatia tanara, desi facem cartofi prajiti la aifon si tocam carne la coolerul de la laptop, nu suntem chiar atat de priceputi cand vine vorba de dat o gaura sau de folosit ceva scule, chei de 6,8 etc.. Si mai zicem de parintii nostri ca sunt atehnici…Am invatat saptamana trecuta cum sa montez o bilbioteca, sa pun parchet si sa izolez un perete. Noroc cu tata ca e un fel de superman cand vine vorba de treburi din astea.

    Mda, iar mi-am amintit ca am picat la partea de semnale!:cry:

    @Adi, naspa sector!:-P

  4. @cristymaykei, cred ca si in ziua de azi ar prinde bine ca tinerii sa mai faca si ei cate ceva prin casa, nu numai sa butoneze la calculatoare. Ma uit ca multi se dau mari masculi, dar habar nu au sa schimbe un bec, sa bata un cui. Nu e mare scofala sa faci lucruri minore prin casa, dar te ajuta mult. Si parca e si mai sexy un barbat cu o scula-n mana. Mai sunt si cei care conduc masini scumpe, stiu sa-ti spuna ce jante si-au tras, cum si-au tunat masina, dar nu stiu la nivel elementar sa-ti explice cum functioneaza masina aia si de ce i se invart rotile.

    Ce am vrut sa subliniez e faptul ca in ziua de azi parca prea ne specializam in anumite directii, uitand sa invatam ceea ce este de baza.

  5. Ce-i drept, în ziua de azi un baiat mai degrabă știe ce fond de ten să folosească și ce parfum a mai scos nuș’ cine… decât cum să lege două fire fără să dea foc la casă.

    Ideal este să le știi pe toate, 😀

  6. @RobertG, barbatii cu fond de ten is la fel ca aia care-si lasa doar un fel de contur din spranceana, bleah…

    Ca sa fii in ton cu ultimele discutii de pe blog, ar fi trebuit sa te „asortezi” cu o antena Yin sau Yang, nu Yagi…deh, vibratia asta, bat-o vina!

  7. Nu crezi pana nu vezi!?…se pare ca nu ti-ai invatat lectia karmica din viata asta, sau cum s-o numi.:-P

    Mie subiectul imi face cu ochiul cat de cat, dar incerc sa nu musc orice mi se arunca. Vedeam chiar zilele trecute un documentar cu niste samani care consumau la fiecare ritual niste substante cam interzise pentru muritorul de rand. Culmea era ca mereu oamenii astia aveau experiente in afara trupului. Prin comparatie, ni se prezenta o stimabila doamna, mare amatoare de metamfetamina, careia ii placeau plimbarile nocturne prin padure, mai ales ca se amuza teribil cand vedea veveritele jucand baseball si erau costumate ca atare (cineva vazuse prea multe faze cu chipmunks pe youtube). Bine ca micile animalute erau pasnice, ca altfel ii dadeau cucoanei o bata in cap de o faceau dintr-o data sa aiba o experienta in afara truplui…definitiva!

  8. Robert, simt că trebuie să-ţi mulţumesc pentru că m-ai făcut astăzi aşa de fericit…am tot căutat imagini, melodii, povestioare, conversaţii care să mă scoată din microuniversul de gânduri gri în care mă plimbam, fără să vreau, şi tu ai reuşit, cu pisica, cu mama, cu cei 10 ani….să luminezi totul!!!

  9. Next time daca mai ai nevoie suntem disponibili pt. cat-sitting.. 🙂
    Asta mic al meu este nebun dupa pisici..am avut-o pe Lily un an..acum este la tara si zburda free. Dar pt. scurt timp ne-ar face placere sa va ajutam cand mai aveti nevoie si daca suntem in oras.. 🙂
    -xx-

  10. @Robert, am o rugaminte, Iarta-ma daca indraznesc prea mult. Vreau o fotografie cu voi amandoi. Tu si partenerul de viata Alex parca.

    Daca nu esti de acord nu-i nici o problema.

  11. Mi-ar fi placut si mie sa am grija de fetitza , imi plac mult pisicile si cred ca ar fi fost amuzant sa o vad cum sta in fata usitii de la cusca papagalilor mei 😉 ( lol glumesc dar oricum e facuta in asa fel incat nu ar putea intra ) . Imi plac pisicile, defapt cam toate animalele

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here