Mi-am pus deseori intrebarea, unde tragem efectiv linie intre cunostinte, prietenie, amicitie, iubiti (bf), prieteni cu beneficii (fwb) si sex buddies? Curios lucru, nu ma framanta prea mult in trecut, dar imi dau seama ca tot intre colturile acestui hexagon (poligon poate?, astept sugestii) ma situam, si ca la sah, treceam pe o pozitie pe alta; fie de la simple cunostinte incercam sa ajungem amici, fie de la amici prieteni cu beneficii si tot asa, cam oricate diagonale si laturi puteti imagina – prin toate am trecut la un moment dat.
N-as vrea sa intru in detalii agasante (am citit si franturi de telenovela aici, nu dau nume), dar va pot exemplifica putin cauza rationamentului meu, intrucat de curand unul dintre colegii mei de serviciu mi-a facut o propunere care mi s-a parut complet aiurea (da, e vorba de avansuri!), in conditiile in care iubita lui il viziteaza cel putin odata la 2 zile la munca, si par fericiti impreuna. Daca nu mi-ar pasa de conduita morala, poate as fi acceptat (e relativ atractiv, dar sincer nu e tipul meu: nu ma apreciaza intelectual, dar l-am prins uitandu-se “interesat” la mine evident datorita constitutiei mele, iar in plus nu e persoana care sa ma atraga moral, are norme destul de joase care il exclud practic din start pana si dintre prieteni). Nu scriu pentru a va cere vreun sfat, pentru mine nu era vreo decizie de luat, l-am refuzat din start; dar v-am dat doar un exemplu in care putem vedea cum colegialitaatea poate servi drept motiv pentru a avansa spre fuck buddy in cazul de fata, sau poate spre mai mult (aici nu era cazul, e destul de limitat baiatul).
Voi dupa ce va ghidati cand vine vorba de a trece de la un stadiu la altul? Ce primeaza in a lua o decizie, si daca, privind retrospectiv, va gasiti luand o decizie total opusa normelor voastre morale, de ce ati luat-o?
Eu am incercat mereu sa pun aspectul intelectual pe primul loc: este capabil sa priceapa tot ce i-as insira eu cand am momente de melancolie/depresie/ libera cugetare, este aceasta persoana vrednica de a-mi fi mai apropiata, este capabila de simtaminte inalte si o intrevad simtind asta fata de mine? In linii mari acestea sunt reperele mele cele dintai.
Excludem din start problema fizicului, este important ca niciunul din noi sa nu aiba complexe grave si sa ne simtim bine in pielea noastra, am avut in trecut prieteni de-a dreptul obsesivi (sa manance mai putin, sa mearga mai mult la sala, sa dramuiasca exact cat mananca si nici sa nu manance dupa nu-stiu-ce ora etc.) care m-au epuizat moral, simteam ca bat apa-n piua cu ei si nu mai razbat! La fel si cu cei care nu pricep ca adevarul este o stare aproape palpabila, independenta si inechivoca, si drept urmare mi-au servit gogosi umplute zile de-a randul, nefacand decat sa se afunde in propriile minciuni ca sa ma faca sa pun punct oricarui tip de interactiune dintre noi. Prefer sa fim sinceri cu ce dorim si ce simtim, altfel cum putem pretinde aceste lucruri?.. Pare o banalitate, dar odata ce ne-am angajat la mai mult consider sinceritatea ca fiind conditia sine-qua-non a unei relatii sanatoase care are sanse sa dureze!
Si uite-asa mi-am facut umilul debut pe scena darkq, unde voi scrie in masura in care timpul si inspiratia ma vor indemna sa o fac iar comentariile voastre nu vor fi prea aspre.
Imi place felul in care pui problema … si de o ora ma chinui sa las un comentariu decent. Asta e doua incercare :
Nu stiu cum sa spun, dar nu cred ca sunt sigur ca am nevoie de o persoana extrem de intelectuala langa mine ci doar de cineva open-minded, cineva cine ma poate intelege, care poate sa scoata ce e mai bun din mine si care in primul rand sa fie sincera…iar asta nu cred ca tine cont de intelect ca sa fiu sincer ci doar de felul de a fi.
Asta nu inseamna ca am nevoie de cineva incult si incapabil sa gandeasca anumite lucruri.
Nu trebuie sa fi destept pentru a intelege o persoana… dar sunt in total de acord cu tine ” este capabil sa priceapa tot ce i-as insira eu cand am momente de melancolie/depresie/ libera cugetare, ” ,dar nu cred ca asta tine cont 100% de intelectul respectivului.
Cand iau o decizie in legatura cu o persoana tin cont de intelect , dar nu acel fel de intelect ci mai degraba de personalitate … adica nu trebuia sa fie extrem de destept ci doar sa fie capabil de a procesa/gandi anumite lucruri si sa se faca inteles.
Nu stiu daca ma intelegi, am in minte asa multe ganduri , muzica imi suna in urechi si nu pot ramane concentrat …
Cat despre … a face o decizie gresita e pentru ca sunt slab si foarte instabil … ma indragostesc de persoane nepotrivite si intotdeauna ajung sa sufar pentru asta de aceea imi propun o schimbare … incerc sa o iau pe alta cale, desi nu stiu unde voi ajunge si cum voi termina, dar vreau sa risc.
Si in ultimul rand , ma bucur pentru alegerea facuta , mi-a dat putina speranta 😉
Toate cele bune
~DelRey
Bariere nu există, sau mai bine zis nu există independent de voința noastră; ceea ce contează e percepția asupra unor aparente limitări. De aceea, cu cât atenția acordată respectivei percepții este mai mare, cu atât bariera ne apare ca fiind mai solidă și mai stabilă. Pe de altă parte, tocmai trasarea unei limite (în scopul delimitării și separării noastre de entități pe care ni le imaginăm ca fiindu-ne complet străine) reprezintă legătura noastră directă și indestructiblă cu aceste entități, ceea ce face să apară la un moment dat perspectiva sau posibilitatea transgresării barierei.
Momentul în care apare dorința de a trece dincolo de ceea ce până atunci era considerat ca fiind insurmontabil depinde de asiduitatea cu care este construită bariera respectivă. O barieră ridicată în mod conștient și cultivată rațional este mai greu de depășit decât o limitare circumstanțială, provenită din complexe de împrejurări în care am nimerit fără voia noastră. De pildă, se poate trece mult mai ușor peste diferența de clasă socială decât peste diferențe principiale sau născute din rațiuni de moralitate.
Orice încercare de minare a unei bariere deja constituite este sortită eșecului, pentru că transgresiunea oricărei limitări autoimpuse atrage după sine sentimente de vinovăție care anulează un eventual câștig de experiență obținut în acest mod. Barierele cad în mod natural numai atunci când nu li se mai acordă credit suficient, ceea ce înseamnă că este necesar un anumit grad de evoluție psihologică și/sau spirituală. E important de știut, totuși, că învingerea unei bariere atrage după sine și diminuarea apetitului pentru transgresiune.
Cu alte cuvinte, cu cât “trecerea dincolo” se face mai sesizabil și mai abrupt există șanse mari de recădere dincoace de barieră. Singurele transgresiuni “stabile” sunt cele care se petrec oarecum pe nesimțite, ca urmare a unui proces de acceptare și asimilare a diferențelor. Acest proces, bazat pe criterii evolutive, poate să fie (cel mai frecvent) unul treptat, gradual, sau (mai rar) un proces brusc având la bază o revelație de natură personală.
Trebuie făcută însă o precizare. Atunci când la mijloc intervin fermenții de bază ai relațiilor interumane, respectiv atracția sexuală sau rațiuni de compatibilitate interpersonală, “transgresiunea” nu mai este de fapt o transgresiune reală. Faptul că doi oameni (care se plac într-un anume fel) nu ajung în același pat nu e neapărat o dovadă a faptului că ar exista o barieră între cei doi. Ceea ce-i oprește să fie împreună poate fi doar un joc de circumstanță, un fel de preludiu. Existența unei bariere reale presupune inexistența oricăror gânduri sau speranțe de transgresiune, cele două laturi ale limitei făcând parte din lumi diferite. Dorința de a trece dincolo este, în acest caz, cam la fel de improbabilă ca dorința cuiva de a face sex cu un extraterestru.
Este adevărat că domeniul sexualității operează cu limite, dar acestea nu sunt de același gen cu limitele de care ne lovim în cazul celorlalte tipuri de relaționare interumană. Limitele sexuale nu pot fi transgresate decât dacă au fost construite anume pentru a putea să cadă. Putem spune că sexualitatea este… limita oricărei limite, transgresiunea însăși. Or, nu se poate spune că transgresiunea poate fi depășită. Sexualitatea poate face ca alte genuri de bariere să fie date la o parte, dar inversul nu este posibil. Depășirea oricărui alt tip de barieră nu poate genera o apropiere sexuală, sexualitatea fiind un revelator de grad zero.
Prin urmare, cred că dacă atracția sexuală există se poate spune că linia a fost deja trecută.
😎
Ei hai, un comentariu aspru acolo, macar de samanta e interesant de avut.Ca daca nu-i nici unul, nici nu ai atins vreo coarda sensibila cuiva undeva.
Iar un alt unghi de-a vedea lucrurile e chiar benefic, interesant si stimulant.
Foarte interesant articolul. Si ca o mica paranteza … cam ai dreptate. Important este sa te simti bine in pielea ta si pana la urma cine te place, te place si asa cum esti, slab, anemic, musculos, atletic, grasunel sau foarte gras.