În ultima perioadă DarkQ a avut o abundență de articole legate de dragoste, iubire, relații, dragoste, fericire, iubire și iarăși relații. Mie unul mi-a ieșit pe nas, să fiu foarte sincer.
Pe cât de mult mă amuz uneori de toate aceste teorii fixe legate de cum “ar trebui” să fie iubirea și dragostea și dracii și relațiile pe care le mai citesc p-aci, pe atât de mult mă și întristez oarecum că văd că de fapt voi aveți o idee bine definită despre ceva ce nu (prea) ați trăit de fapt și nici nu poate fi definit, creionat în vreun fel anume. Și mi-e cam groază să fiu sincer pentru că aceste așteptări le proiectați asupra diverselor persoane pe care le întâlniți și mai încolo, dacă apucați, când veți vedea de fapt cam cum merg lucrurile, o să vă întrebați cu disperare “unde am greșit!?”.
Mai văd pe unii de 16-20 de ani care vor… relație, iubiri din alea yin-yang-ylang, cu Lenor și Cocolino etc. Da’ se supără nevoie mare dacă “ubitu'” intră pe vreun chat, mess sau alte prostii, urmează lamentarea, lacrimile de crocodil etc.
Oameni buni, a iubi pe cineva implică mult, mult, mult mai mult decât a-ți plăcea de persoana respectivă și a simți doi fluturi amețiți și ăia prin burtă.
Mai mult, încercați să vă trăiți un pic viața, mai ales pănă pe la 25 de ani, ajută ENORM în evitarea unor frustrări mai încolo. Ajută și în crearea unei percepții cât de cât sănătoase asupra celor din jur și gestionarea cu cap a sentimentelor. Nu te poți îndrăgosti de orice tip care are un pic de minte și știe să-ți spună două cuvinte frumoase, mai ales dacă îți cunoaște și slăbiciunile.
Nu știu ce să zic, fiecare al doilea post e din gama RDI (Relații, Dragoste, Iubire)… și cred că, înainte de toate, majoritatea dintre noi sunt al dracului de singuri, iar singurătatea e o chestie pe care un prieten imaginar nu o va alunga.
Puneți mâna pe telefon și sunați o persoană care vă e apropiată, invitați-o la un suc, priviți-o în ochi, plimbați-va… la momentul oportun sunt sigur că viața vă va scoate în cale omul potrivit.
Cât despre articole, cred că ar fi infinit mai util decât să scriem scrisori la Moș Craciun, să povestim ceva din ce am făcut, ceva real, o întâmplare din viața de zi cu zi, ceva din ce s-a întâmplat for real, indiferent de ce a fost… ceva bun sau rău. Vorbăraia asta ipotetică, cu “așa îmi imaginez”, “iubirea trebuie să fie asa… si pe dincolo”, “dragostea din tei…” e zero barat. Sincer. Eventual, hai să povestim despre cum e, sau cum a fost (adică ceva real)…
“Puneți mâna pe telefon și sunați o persoană care vă e apropiată, invitați-o la un suc, priviți-o în ochi, plimbați-va… la momentul oportun sunt sigur că viața vă va scoate în cale omul potrivit.”….mda, la mine nu a dat rezultate chestia asta :)).
Asa ca merg pe metoda old, club, agatat pe net, un futai si daca e sa fie va fii si ceva mai mult. O sa va plictisiti la un timp sa tot invitati persoane la suc si sa realizati ca defapt nu e persoana potrivita, sau va apropiati prea tare, sau e vreun ciudat, sau ajungeti sa il cunoasteti atat de bine incat va dati seama ca nu merita efortul, sau e in relatie, sau nu stie ce vrea,….sau sau sau.
Mai bine fiecare sa o faca in felul sau pentru ca fiecare stie ce vrea, iar cei care inca sufera nu si-au dat inca seama ce vor, nu sunt “copti” in ale relatiei….dar ce naiba au toata viata inainte….”Un sut in fund, un pas in fata.”….sau ma rog altceva in fund =))
Mă, evident că face fiecare în felul său, am dar doar un exemplu, nu era un how to universal, dar mulți visează la cai verzi pe pereți, stau în casă și… așteaptă să pice din cer (caii) plângându-și de milă.
Orice om trebuie, zic, să aibă și o viață socială… să privească și restul lucrurilor din afara sferei formate din club/futai respectiv iubit/inchis în casă. Bineînțeles că toate lucrurile au magia lor, nu contestă nimeni acest lucru, însă înainte de a ne lansa în vorbe (aici, pe blog, în rest mi se rupe) despre niște concepte netrăite ci doar închipuite, cred că e bine, totuși, să le și experimentăm un pic, altfel riscăm să părem ca niște fecioare care scriu un compendiu despre pulă fără ca ele să fi văzut vreodată una.
La faza cu întâlnitul oamenilor, mă refeream la o viață socială cât de cât sănătoasă, cu părinți, amici, prieteni în jur s.a.m.d. și nu la metodă de agățat gay cu care vorbim în prealabil pe Romeo.
Nu cred că viața cuiva trebuie să se rezume exclusiv la alergat după “iubit” și apoi pulă între pauze (nici măcar…), atât și nimic mai mult. În momentul în care te poți privi, tu pe tine, cu o oareșcare urmă de respect și nu te plictisești chiar și singur fiind, sunt sigur că va veni și prințul pe un cal alb…
A fi cu cineva închis între 4 pereti, nu e o conditie sine-qua-non a vieții. La fel, nici fericirea nu e conditionata de un iubit pe care sa-l iei si sa-l pui bibelou in casa.
Nu știu, mi-ar plăcea tare mult să mai citesc articole cum scria Fireman sau alții, care povesteau ceva real, nu imaginat.
P.S.: Tu pune-te și fă problemele lu’ pește, ce cauți pe bloguri? 🙂
Mai, Robert, tu vrei sa nu mai fie lumea virgina?! Ce-o sa zica Fat-Frumos cand o veni?
Alex P., nu mă, da’ uneori îmi vine să-mi dau pălmi. Ieri, vorbeam cu cineva, prostii… (nu, nu era de pe glob)… și nici nu cred că am schimbat 5 replici, și-mi vine cu prostii despre dragoste, despre cât poate el să iubească, că nu se poate controla… și din astea.
Nu știu, e prea mare disperara asta după a avea pe cineva… cum o fi, da’ să fie. 🙂
Mai toți cred că a fi solo e un coșmar, ceva de neimaginat, ce soartă crudă… vai mie… sigur si nefericirea tot d-acolo vine… viata nu are niciun sens… (de zici că-i un film de kusturica), si-atunci, daca-i asa, poi hai frate să scriem pe blog… hahaha, nu de alta, da’ îț dai tu seama, încă un pic și pentru cuvintele de căutare “nefericire”, “relatii”, “iubire” o sa apara darkQ primu’… 🙂
Trebuia sa le vina randul si cuvintelor astea. Pana la urma, orice ai cauta pe google, de la procesoare la Wittgenstein si de la inceputul universului la slapi de baie, vei fi trimis la DarkQ si atunci google va deveni un departament al blogului. Si vom conduce lumea. Mwahahaha!
Lol, 😉
In sfarsit le-am elucidat si eu, is fericit ca intr-un final am inteles ce era in foile alea :)).
Complicata mai e si dragostea asta :)). Oricum din tot ce am experimentat eu niciodata nu va fii bine nicicum.
Eu zic ca de acum inainte sa isi ia numar de ordine lumea cand doreste sa scrie story-uri de dragoste, iubire si ce ai mai zis tu, iar tu sa mergi sa le tii lumanarea sa fii sigur ca au fost traite acele “experiente” despre care vorbesc ei pe blog.
Mai, eu unul nu cred ca asa se pune problema, nu cred ca cineva se pune sa scrie din fantezii (iar daca chiar e asa si ai dreptate ar mai trebui sa faci o sectiune cu titlul SF :)) ), da totusi am o urma de indoiala legat de ce am spus mai devreme.
Totusi te sustin si cred ca nu ar mai trebui sa fie atata Queen Drama pe blog, cel putin daca nu e real. Dar trebuie sa recunosc ca mie imi place sa ii bag in ceata pe acesti micuti fantezisti, ai vazut si tu :P.
@ AlexP : 2 LOL :))=))
iaca și dezavantajul de a citi (și răspunde) posturile în ordine cronologică. Tocmai îl ciufulisem pe Smoc. Dacă citeam acilea poate scăpa neciufulit. Too bad, too late. 🙂
m-ai facut sa rad.
E o metodă de a te îngrășa, Smog. 🙂
hahahaha
Next, please! 🙂
How about a joint?
În principiu, nu-i rău să visezi la relații de iubire, numai că în realitate nu relația în sine e obiectul real al fanteziei. Oamenii își doresc în primul rând nu o relație, ci intimitatea cu o altă persoană și apropierea care să conducă la o viitoare relație.
Pericolul, în această situație de confuzie a obiectului dorinței este ca mult-trâmbițata “iubire” să devină o simplă etichetă plasată – aproape în necunoștință de cauză – pe un proiect al apropierii de cineva anume. Or, iubirea nu se pretează deloc la a fi proiectată și construită.
Dimpotrivă, în momentul în care se încearcă așa ceva întreaga construcție sentimentală eșuează lamentabil, spre surprinderea celui care a investit acest proiect cu cele mai bune intenții. Teritoriul emoțiilor și sentimentelor desfide orice formă de planificare și reprezintă cea mai proastă formă de miză posibilă. E ca și cum ai încerca să pui fundația unei case în mijlocul unei mlaștini, pentru că nu găsești absolut niciun punct solid de sprijin, iar cu cât te bazezi mai mult pe ceva (și, în consecință, cu cât mai greu te lași în locul respectiv), cu atât mai tare te scufunzi.
În plus, cei care visează la relații stabile nu o fac toți din același motiv. Unii vor doar o relație sexuală permanentă și nu se feresc să admită asta în mod deschis, ba chiar sunt gata să înghită multe mizerii pentru ca să aibă ceea ce își doresc (“relația-contract”). Alții vor să stabilizeze și să permanentizeze o relație deja existentă, care însă le scapă de sub control (“relația-crucifix”). Există, pe lângă aceștia, unii care doresc doar să scape de fantoma unei vechi și demult încheiate relații nereușite, invocând în acest scop nevoia de o relație nouă, în cu totul alți termeni, menită doar să-i salveze de durerile de cap (“relația-medicament”).
Dintre cei foarte tineri, care n-au avut niciodată parte de o relație (nici măcar sexuală), puțini sunt cei care să viseze la iubire. Majoritatea celor de această vârstă visează doar la un prieten apropiat, cu care să-și permită orice, dar de care să nu fie legați prin obligații de altă natură (cum ar fi, de pildă, fidelitatea sau responsabilitatea). La vârsta lor, care e vârsta explorărilor, iubirea apare chiar ca un inconvenient, dacă nu cumva de-a dreptul ca o prostie, așa că ei nu-și doresc propriu-zis iubire (chiar dacă poate nu-i găsesc un alt nume și se justifică numind “iubire” ceva fără legătură cu iubirea). Însă asta nu li se poate imputa, pentru că n-au de unde să știe care e “doza toxică” într-o relație, ce e permis și ce nu, care sunt tabu-urile într-un cuplu și așa mai departe. Toate acestea se învață prin dez-amăgirea față de acea idee nebuloasă (dar atractivă) din mintea lor a iubirii-minune.
Misterul și frumusețea iubirii nu vin din faptul că iubirea ar fi rezolvat vreodată ceva, ci din modul în care toate problemele care au nevoie de rezolvare nu mai reprezintă o problemă atunci când iubești. Mai mult decât atât, departe de a avea un caracter nepractic (iluzoriu, ireal sau fantomatic), greutatea iubirii constă în calitatea sa de solvent universal pentru prejudecăți, tendințe de control și atitudini orientate spre scop. Tocmai din aceste considerente practice, empiric demostrate de-a lungul mileniilor de existență umană iubirea și-a câștigat reputația (nemeritată) de miraj și de tărâm al fericirii.
Așa se face că iubirea începe să devină un ideal abia odată cu apariția primelor decepții, de unde și rscul foarte mare ca menirea iubirii să decadă la înțelesul profan de panaceu universal și de resursă gratuită de fericire. Din astfel de situații se naște tentația de a transforma iubirea într-o simplă etichetă, lipită pe cele mai diverse pachete cu dorințe.
Ar fi bine ca amatorii de iubire să știe că iubirea nu poate fi căutată, ci doar găsită. Niciun efort și niciun ajutor, oricât de sincer și bine intenționat nu va ajuta iubirea să calce pragul cuiva. Singurul mod în care cineva se poate pune la dispoziția iubirii (ca să zic așa, deși sună cam aiurea) e să fie el însuși, cel de zi cu zi, cel care se privește în oglindă, întrebător și nesigur. Bine-nțeles că nici autenticitatea aceasta nu poate să devină un proiect. Drumul autocunoașterii nu duce la autocunoaștere, să nu ne amăgim. Mai ales, nu este un drum marcat sau presărat cu premii de etapă. Nu-l recunoaște decât cine-l parcurge și, evident, cei cu care se va fi întâlnit undeva, la o întretăiere de cărări, pe la jumătatea drumului.
Mdea…eu nu caut nici o relatie. La ce naiba sa cauti cand toti pana la urma or sa te dezamageasca mai mult sau mai putin? Am incercat si eu de curand aceasta chestie numita “love” dar nu a mers ptr ca am crezut prea mult ca va merge…:))
Momentan ma axex pe viata in sine fara love story…and i*m feeling good!!!
Eu stiu ca dragostea vine la tine cand esti pregatit pentru ea, nu cand vrei tu… dar poate ma insel.
Asa e, atata ma plictisesc si pe mine toate textele astea despre ce e iubirea si cum ar trebui sa fie o relatie.
In tot timpul asta in care scrieti si va ganditi la tot felul de teorii puteti face ceva cu adevarat util…cum ar fi un cont de Romeo!
@ asp.pet Joint Account? 🙂
Mi-a placut mult sintagma lui Robert de la un moment dat: “m-am tarat ca un caine” cand vorbea de una din iubirile lui. Eu, constient prefer sa ma tarasc ca un caine decat sa-mi pierd puiul si sa stiu ca ar mai fi ceva de facut care ar sta in puterea mea. Ca doar si eu am luat decizia de a-l iubi la un moment dat in trecut, nu doar el pe mine; si cu cat un cuplu trece prin mai multe dificultati dar se pretuiesc si doresc, cu atat legatura e mai puternica; dar important este ca intr-un final legatura sa se consolideze definitiv.
Vorbim despre iubire deseori pt ca avem intotdeauna tendinta sa vorbim despre ceea ce ne doare sau despre ce ne lipseste.
Pana a ajunge la acea relatie de iubire trebuie facuti cativa pasi mai mari sau nu, mai multi sau nu. Nu putem teoretiza; fiecare cuplu ajunge la starea respectiva in felul lui.
@Smog ce planuri ai? :))
@ asp.pet :)) lasa ca te-ai prins si singur.