Acasă Întrebări Esti frumoasa, da’ esti proasta…

Esti frumoasa, da’ esti proasta…

286
9

Cred ca fiecare a intalnit persoane care ori erau atragatoare, da’ proaste ca gainile, ori persoane interesante, cu care ai ce vorbi, simti ca sunt pe aceeasi lungime de unda cu tine etc, dar nu spun nimic din punct de vedere fizic.

Deci, daca ar fi sa alegeti, ce-ati alege? Sa presupunem ca nu e cale de mijloc.

Articolul precedentDespre noul layout al lui DarkQ
Articolul următorIntelectualii simt ura?
Se pare ca si robotii se imbolnavesc. Nu as zice ca se scurtcircuiteaza. Dar pot aparea polipi sau tumori in circuit, de rezistenta infinita, care denatureaza auzul si vazul, de alfel divin in “multiplexitatea” sa. Asa au aparut noile masinarii. O masina bolnava (faza nasoala e ca masinile chiar daca sunt bolnave, nu mor), imperfecta, si zgomotoasa, ce emite pe frecvente periculoase si oscilante.

9 COMENTARII

  1. Dacă nu ar fi cale de mijloc, în mod clar aș alege linkul pe care îl aveai acum ceva vreme pe sait…ăla cu băiatul în lanul de grâu (știi tu care).

    Acum serios vorbind, depinde și ce vrei de la persoana respectivă. Dacă vrei să vezi ”găina” și a doua zi, vrei ceva mai mult decât o descărcare hormonală, atunci ar trebui să te intereseze destul de mult și ce e sub tărtăcuță. Dacă vrei doar ceva palpitant, atunci te uiți mai mult la dotările de la mama natură.

    Cred că cele două componente se îmbină și rezultatul lor face un om atractiv sau nu. Mie până acum nu prea mi-a fost dat să văd oameni frumoși dar proști de-a dreptul, pentru că rămân la părerea că prostia profundă se citește pe fața omului, mai ales în cazul bărbaților.

    Să răspund strict pe subiect: doar pentru studiul forțelor de frecare, l-aș alege clar pe ăl mai sărac cu duhul, pentru ceva mai mult, nu aleg pe niciunul.

  2. Atracția față de o anume persoană nu este decât în mod aparent împărțită între frumusețe sau inteligență. Uneori atrage chiar și prostia, după cum și urâțenia își are farmecul ei, în contextul potrivit. În plus, inteligența e un capitol al frumuseții (vezi „A Beautiful Mind”), fără de care frumusețea însăși devine un handicap.

    Atractivitatea cuiva decurge, cred, din complementaritatea existentă între cele două persoane. Nu degeaba se spune că frumusețea e în ochii privitorului, sau că gusturile nu se discută. „Cale de mijloc” chiar nu există în această situație, motiv pentru care nici nu trebuie justificată o anumită alegere înspre aspectul fizic sau capacitățile mentale ale cuiva. Atracția față de un partener e o decizie în primul rând emoțională, bazată pe dorință, iar dorința își bate întotdeauna joc de criterii, acesta fiind momentul în care toate criteriile sunt demascate ca simple idei preconcepute.

    Ne amăgim de multe ori că ne-am îndrăgostit de niște ochi frumoși, de o față angelică sau de niște mușchi bine lucrați, dar în realitate acestea nu reprezintă altceva decât pretextele atât de comune ale îndrăgostirii. Ne legăm atât de mult de ceea ce ne place la cineva numai pentru a face uitat faptul că acea persoană este singura din lume căreia suntem dispuși să-i  trecem cu vederea defectele. În realitate, ceea ce ne leagă de o persoană – și ceea ce sigilează în mod fast o uniune – este de fapt felul în care ne sunt armonizate incongruențele. Altfel spus, dacă nepotrivirile noastre se potrivesc, există mari șanse de a rămâne împreună.

    Click-ul acela care pecetluiește atracția inițială nu e un joc de suprafață. Nu contează nici inteligența, nici frumusețea și nici măcar sensibilitatea celuilalt. Contează doar cât anume din lipsa lor putem suporta, astfel încât schimbul să fie perfect. Orice om caută să scape de povara excesului cu care e înzestrată propria ființă. Oamenii prea frumoși fizic sunt îngroziți de orice imperfecțiune a ființei lor, astfel încât au un comportament la care ne-am aștepta mai degrabă din partea celor mai urâți dintre noi. Dimpotrivă, cei mai puțin înzestrați fizic de la natură se obișnuiesc uneori atât de mult cu condiția lor, încât ne cucerește simplul fapt ca n-au complexe. Inteligența (mai ales cea emoțională sau speculativă) are un mare rol în a contrabalansa auto-percepția deficitului sau excesului de calități personale și de a influența, în consecință, găsirea unui partener pe măsură.

    Însă niciodată – și în ciuda oricăror aparențe ale contrariului – o relație nu se creează pe baza unor aprecieri superficiale, cum ar fi aderența la standardele și valorile general acceptate de comunitate, inclusiv frumusețea sau inteligența. Mai degrabă, aș spune că succesul unei relații (și, în speță, baza oricărei apropieri) stă în sincronismul mecanismelor intime, ascunse, care operează în viața celor două persoane. Două inimi care bat la fel se vor recunoaște instantaneu, dincolo de spațiul și de timpul care le separă, în ciuda manifestărilor uneori foarte diferite. Unii numesc asta suflet (animus), sufletul-pereche trebuind să fie cel care te animă fără încetare, readucându-te mereu la viață.

    😎

     

  3. @rediam,

    si ce-ai face daca, sa zicem, ai vedea „fortele de frecare” ca o extensie a unei legaturi de alta natura decat cea a atractiei. Daca… nu poti fi „acolo” doar cu o parte din tine?

  4. Robert, și eu prefer ca forțele de frecare să fie o extensie a unei legături de altă natură, dar aici e oarecum o altă discuție. Eu am pornit de la ipoteza că am de ales între frumusețe și inteligență, fără cale de mijloc, ca la algebra booleană, ori e 0 ori 1. Așadar am făcut abstracție de alte lucruri și am judecat doar prin prisma celor două proprietăți.

    După cum spuneam, pentru mine atracția și dorința implicită de a avea parte de ceva mai mult decât superficiala forță de frecare (nu am numit neapărat sex), este generată de un echilibru între niște calități fizice și de ”mansardă”. Mai pe scurt, pentru mine un om e frumos dacă frumusețea lui nu e de ceară și exprimă și emoție, inteligență.

  5. Cred că „eşti frumoasă , dar eşti proastă” se poate spune doar despre una despre care ştii că e frumoasă, adică se suprapune peste standardul de frumuseţe acceptat în mediul în care mişuni. Dar ţie nu îţi place 100%, de aia mai ai ochi să detectezi prostia. Fiecare avem o combinaţie de urât-frumos şi de deştept-prost. Cine ne iubeşte ne găseşte micile stupidităţi adorabile. Cine nu, enervante. Cine ne admiră intelectul ne citeşte în ochii asimetrici flacăra inteligenţei, şi pe buzele prea subţiri şi nu destul de roşii zâmbetul cald. Cine nu, vede doar burta prea mare, sau picioarele crăcănate.

  6. Ideea asta de-a alege strict intre alb si negru nu poate fi luata decat ca o gluma sau un exercitiu de filozofie.
    In prima situatie as alege pe frumosul prost, cerand ca sa se schimbe prostul frumos la fiecare intai ale lunii, noutatea nemaidand importanta prostiei, iar o luna este de ajuns timp cat sa nu te plictisesti sau sa te enerveze prostia.
    In a doua situatie alegerea ar insemna o extrema, iar omul nu poate trai mult timp la extreme, deci orice extrema ai alege te-ai trezi undeva candva ca de fapt te afli… intre extreme, alegerea ta stricta ferma ajungand … tot o gluma.

  7. @Grid. Click-ul … acea secunda, acea fractiunea infinita de timp ce dureaza doar o secunda, cand visezi cu ochii deschisi sentimente nedeslusite ce-ti schimba perceptia vietii.

    Este o forta puternica … Click-ul acesta.
    Este sigur o magie, dar orare de unde apare?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here