„Vița noastre de vie întortocheată din momentul în care iese la lumină din butucul gros, din rădăcinile familiei și grupului de cunoștințe și influențe de care ne bucurăm din vlăstărie se unduiește în nuiele, alene în vânt, acaparând orice urmă de soare, crescând mereu la întâmplare, în voia vântului de peste zi. Orientarea este strict la dispoziția hazardului, spunem noi.
Vițele fac struguri. Struguri dulci sau acri, struguri uscați sau zemoși pe care îi consumă vizitatorii casei noastre. De-aia le și spune struguri de masă sau struguri de vin. Unele vițe de vie se bazează pe amețeala ce o provoacă sucul atent acumulat în boabele gustoase, altele desfată papilele gustative cu hrana dulce ca mierea a boabelor mari, bogate, coapte ale înțelepciunii.
Dar vița de vie se usucă și moare peste ani și ani. Este o serioasă bătaie de cap să o dezrădăcinezi din pământul în care a rodit atâta amar de vreme, unde a dăruit atât de multă desfătare ani și ani de-a rândul. Dacă nu o tunzi, coardele de vie cele mai aproape de pământ ating pământul din cauza greutății strugurilor. Pământul cheamă ciorchinii către el. Dar când secțiunea respectivă a coardei atinge pământul se întâmplă să prindă rădăcini și să creeze un butuc nou, copil.
Îți imaginezi ce greu se scoate din pământ vița de vie sălbatică, ce nu a fost forțată să nu facă butuci noi, ci a fost lăsată în voia vântului și-a soarelui, să-și unduiască alene destinul către fel și fel de direcții…
Spuneam de vița de vie uscată. Te chinui să o arunci pe foc, să-ți folosească un timp pentru ultima dată. Și atuni butucii uscați, îi pui grămadă, arunci peste ei un lucru ușor inflamabil și îi dai foc. Focul mistuie și șterge urmele. Este cel mai bun ucigaș de vie. Nu lasă în urmă decât amintirea, selfie-ul natural, o aruncă în groapa comună de amintiri.
Și totuși… Nici un foc nu pornește fără o scânteie. Ce scânteie? Nu știu ce e scânteia. Este ca un fel de magie nepământească cu care ne-a procopsit universul. Poți spune asta și despre frumusețe, este cam același lucru. Aprinde sufletul. Aprinde simțurile. Aprinde tot ce ai mai bun în tine. Scânteia studiată nu are nici o urmă de bun simț sau respect față de bătrânul butuc de vie. Însă scânteia primordială, aceea este un fenomen greu de neluat în seamă. Fulgerul este unealta cu care se poate realiza un „electroșoc” destul de puternic, care poate scurta drumul către foc, către văpaia și căldura care ne ocrotește.
Dar scânteia, chiar și cea primordială, cea absolută, are un singur defect: stârnește focul dar nu îl întreține. Este o mare enigmă pentru mine… Cum oare se poate ca Scânteia să aibă o așa viață scurtă și totuși atât de intensă, de luminoasă și totuși să fie atât de inutilă în timp. ”
– citat din „Jurnalul vikingului Floki”
DarkQ moare încet, eram curios dacă reușești să-l întreții, se pare că nu. Asta îmi demonstrează încă odată că nu doar că am scânteie ci și că pot întreține focul care poate da o altă scânteie. Nu este lăudăroșenie ci pur și simplu o confirmare a capacităților mele. De două ori am resuscitat DarkQ, iar la momentul când am decizia să nu mai intru pe DarkQ decât foarte rar, se comenta zilnic. cu toată indolența lui Robert vizavi de blogul lui și invidia lui Roy Cohn – care fie vorba între noi au ucis DarkQ. Ca să fiu mai exact poate or citii și ei acest comentariu – nu am nimic cu voi ca oameni în special cu Robert pe care l-am cunoscut și pe care îl stimez în continuare, dar indiferența ta Robert și invidia lui Roy Cohn au dus DarKQ la starea asta bolnavă. Nici geniul lui Grid, nici scânteia ta FireMan nu pot readuce DarkQ la ce a fost, poate doar dragostea revenită a lui Robert față de DarkQ mai este posibil să revitalizeze DarkQ, iar asta doar dacă Robert pricepe ajutorul prietenilor este esențial atunci când vrei să faci ceva durabil. Eu unul îmi mențin poziția de observare cel puțin până voi observa schimbări de atitudine din partea prietenilor care au fost uniți odată pentru un scop nobil, iar acum nu mai sunt.
Maykei. Înainte să dai drumul la șuvoiul cu vorbe și a-ți așeza coroana de spini pe fruntea transpirată, te provoc să te mai privești din când în când în oglindă, în oglinda de acasă și în oglinda sufletului. Încetează cu râca asta pe teme de afirmare personală… Ți-am mai spus, lucrurile pe care le crezi tu în capul tău nu sunt adoptate de toată lumea, mai multă sau mai puțină lume, pentru simplul fapt că tu centrezi, tu dai cu capul, tu îți dai premiul, tu ridici premiul cu mâna, tu vorbești la TV în locul prezentatorului. Și lumea e sătulă de Becali… așa cred, cel puțin… Înainte de toate astea, mai bine mănâncă niște zahăr, poate îți scade gravitatea crizei de glicemie… și poate așa o să îți odihnești puțin neuronii obosiți.
Mulțumesc