Acasă Internet Să ne clătim ochii…

Să ne clătim ochii…

445
27

Nu m-a preocupat niciodată feşiănu’, nici nu cred că mi-am cumpărat mai mult de două reviste în domeniu în ultimii 10 ani. E și asta o industrie care trăiește din slabiciunile unora. Adică, „moda” se face cu săptămâni în șir de pastile de slăbit, sală, nemâncat, anorexie, silicoane… adică mult, mult plastic. Dap, sunt de acord, e și ăsta un job.

În schimb, îmi place foarte mult modul în care unele brand-uri… operează… să-i spun așa. Din întâmplare am dat peste Dolce & Gabbana Gym Fall Winter 11/12… (da, pentru gym… adică mergi la sală toată toată feșiăn) și ce mi-a plăcut, a fost ideea aceea de antrenor în mijlocul testosteronului… nefermentat, necopt.

[nggallery id=62]

Acu’ să n-aveți impresia că ăștia au o viață minunată, nu au coșuri și că transpirația lor miroase a Light Blue. Nu. Dar, așa, ca și campanie îndreptată spre o anumită nișă… e foarte reușită.

PS: Rândul 3, fotografia #4, roșcățelu’ cu flaneluța bordo. Superb.

Articolul precedentWe have porn :D
Articolul următorI was in WonderLand
Se pare ca si robotii se imbolnavesc. Nu as zice ca se scurtcircuiteaza. Dar pot aparea polipi sau tumori in circuit, de rezistenta infinita, care denatureaza auzul si vazul, de alfel divin in “multiplexitatea” sa. Asa au aparut noile masinarii. O masina bolnava (faza nasoala e ca masinile chiar daca sunt bolnave, nu mor), imperfecta, si zgomotoasa, ce emite pe frecvente periculoase si oscilante.

27 COMENTARII

  1. Robert cel pe care l-ai ochit seamana cu tine!!! 😀

    Ideea ta scoate in discutie daca Mister Botezatu e sau nu gay!?

    Cat influenteaza moda in ziua de azi?

    Drept sa spun imi place sa am o haina noua, insa nu neaparat la moda. Important sa sa fie curata.

    Moda e pentru fraieri, indiferent care e producatorul.

    Omul face haina si nu haina pe om. Depinde din ce unghi privesti. Vezi Roberto a admirat mai mult persoana si mai putin haina. Fiecare cu ce-l doare.

    Pentru minie moda e o iluzie asemeni horoscopului.

    • Da, Avocatus, evident ca asa este referitor la moda. Ceea ce mulți nu înțeleg, este că moda până la urmă e un stil, o creație care te poate completa dar și ceva care nu se poate aplica oricui.

  2. Stii ce nu inteleg Roberto? Faptul cand vine unul cu o creatie si isi da cu parerea: „in aceasta vara se poarta sacouri nu stiu de care, sau nu stiu ce culoare”.

    Hai sa fim seriosi. Nu toti avem masura lor in primul rand. Pe urma fiecare om e unic si are gusturi personale. Daca imi place ceva cumpar si daca imi convine pretul.

    Pe urma sunt saraci care nu au nici cu ce se imbraca, caci mama natura le-a dat un dingur rand de haine.

    Vezi omul cand e in calduri refuza orice moda!!!

    Auzisem de o smecherie de-a lor. Intai iti vand cu eticheta la un pret mare pe urma rup eticheta si ti-l vand la alt pret.

  3. De frumosi, is frumosi toti. Da’ partea nasoala e ca numai 3 au barba, ca sa nu zic nimic de vreun fir de par pe piept (poate or avea in alta parte 😳 ). Niciodata nu am inteles de ce moda (sau cine naiba o fi responsabil) promoveaza idealul asta de masculinitate…sa nu cumva sa aiba saracu’ barbat vreun fir de par ca se supara doamna! Ba din contra, nu de putine ori, si nu de la putine femei mi-a fost dat sa aud ca prefera barbatii cu barba si ceva par pe piept sau picioare (chiar daca nu port barba, eu le sustin :mrgreen: ).

    Eu niciodata nu mi-am propus sa fiu la moda. Pur si simplu ma imbrac cu ce-mi sta bine si cu ce ma simt eu mai bine….si nu s-a plans nimeni de mine. Degeaba o fi verdele in combinatie cu roz si cu cacaniu in dungi la mare cautare. Daca nu te prinde, stai in banca ta. La fel, anumite haine nu se pliaza pe stilul tau. Haina, intr-o oarecare masura, trebuie sa-l reprezinte pe om, sa fie in armonie cu acesta si sa fie in concordanta cu evenimentul la care respectivul participa.

    Ia-uite dom’le c-am facut-o si p’asta…am vorbit de moda. 😯

  4. E promovat modelul fara par pentru ca asa se observa cel mai bine musculatura, si da un aspect curat.
    Ca asta e idealul masculin sau nu…nu decide o casa de moda, ci fiecare dintre noi 😎

  5. Comparați cu Chanel, Dior, Hermes, cum se vor ei a fi, nu sunt decât maneliștii industriei modei. Dacă tabloul nu e destul de clar, imaginați-vă ceva de genul Celine Dion vs. Nicoleta Guță.

    Încă o precizare: Moda e trecătoare, stilul nu.

  6. Nu știu cum, când și din ce s-a născut ideea că zdrențele cu etichetă sunt mai bune decât cele fără pedigree. Nu înțeleg, mai ales, de ce simțim nevoia să supunem diamantul brut, găsit în noroi, la un proces complicat de șlefuire, numai pentru a-i înteți și multiplica sclipirile…

    Ceva se întâmplă cu noi de vreme ce sclipirea aceea unică și irepetabilă, de început, nu ne mai satisface. De ce ajungem să ne dorim să închidem frumusețea aceea pură, de început, în cârpe scumpe și-n cutii pe măsură? Dar, mai ales, de ce vrem să îngropăm frumusețea naturală, care ne-a captivat înainte ca noi să-i putem face ceva, într-o frumusețe sintetică, lucrată și infinit mai sclipitoare?

    Să fie asta răzbunarea pietrei scumpe pentru faptul că am scos-o din noroiul care-o adăpostea, dar n-o făcea prizonieră? Și, mai ales, la ce bun un diamant atât de frumos, dacă mâinile nu-l mai pot atinge? Suntem mai fericiți dacă acum catifeaua ne-a devenit o a doua piele?

    😎

    • Grid, îți zic io că mă documentai uite-acu’:

      Se zice că prima și prima dezainărează o fost o duduie pe numelei ei Rose Bertin. Ea avea o fabrică de țesături și ce făcea, erau din punct de vedere calitativ mai bune decât restul. Cum la nush ce prințesă îi plăcu cum se-ntinde pe ea rochia făcută din materialul Rosei, imediat a adus-o la curte și a făcut-o dressmaker. Cred că era ca un fel de piar al zilelor noastre. 🙂 Noah, și dacă s-a plătit pentru așa ceva… normal că s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie.

      Până la urmă, io zic că și o cămașă sau un pantalon croit de croitoreasa Lili este… creație, nu? Una mai modestă… dar e o creație. Și dacă materialul și croiul sunt bune… poate concura cu orice mare feșiăn dizainăr.

      Ce a înțeles omu’ prost… este că frustrările se acoperă cu multe etichete, în cazu ăsta de față… cu embleme mari și LA VEDERE. Că ăsta-i șpiru’ bă nenicule, emblema să se vază. Numa’ că pe om… omenia îl face și nu etiheta la vedere a vreunei case de modă.

      Dar, în linii mari, ceva di firmă de regulă e mai bun decât ceva făcut prin vreun garaj la turcaleți. Nu se rup așa repede, nu își pierd culoarea la spălare, calitatea bumbacului (sau ce-o fi) e mai bună, nu atârnă câte-o ață ici colo… asta îmi place. Deci, asta pot eu înțelege cu mintiuca mea. mai mult, nu iese.

      Oricum, nu m-ar mira ca peste zeci de ani, să reînvie îmbrăcămintea… BIO. O buc’țică de piele la puță și gata. Ca și cu mâncarea BIO. Nu?

  7. Îmbrăcămintea are funcția de a livra omul lumii din jur. Îmbrăcându-se (și îngrijindu-se), omul devine instrumentul celor din jur.

    Hainele sunt mai mult decât un simplu ambalaj al celui care le poartă, pentru că dacă ambalajul e menit să protejeze obiectul din interior, să spună ceva despre el înainte ca acesta să se arate pe deplin și, la limită, să facă obiectul să dispară complet (sau chiar să se transforme) sub o poleială care nu este a lui, hainele fac mult mai mult decât atât. Ele sunt pur și simplu asimilate de cel care le poartă, devin o formă de hrană, dacă nu cumva un drog sau un pansament pentru identitatea individului.

    Vechea zicală: „Nu haina îl face pe om” și-a pierdut sensul. Am trecut demult de etapa în care oamenii erau definiți de hainele pe care le purtau. Acela era timpul în care moda încă mai conta. S-a dus însă moda modelor. Trăim acum vremea când omul chiar este, a devenit el însuși o haină, dacă nu un simplu accesoriu vestimentar. Nu mai e vorba ca omul, îmbrăcându-se, să urmărească un anumit curent. Nici n-ar mai putea, dat fiind că în Era Media nu mai există nici „curente” și nici rețele. Există un singur curent, cel al Rețelei, care străbate pe toată lumea. Așa se face că omul a ajuns un simplu veștmânt, acoperind goliciunea imaginii unui sine cu desăvârșire absent.

    Omul este uniforma pe care Rețeaua o cere – un costum care nu acoperă nimic, plus o pereche de ochelari negri în loc de ochi. În spatele lentilelor negre se-ntinde abisul unei priviri goale, fără cuprindere, extaziată de profunzimea nemăginită și egală a suprafețelor.

    Nu se mai privește nimeni în oglindă, pentru că nu mai există o imagine de urmărit și de promovat. Dimpotrivă, acum locul imaginilor cărora să li te conformezi a fost luat de Oglinda însăși, care a fost interiorizată de toată lumea. Omul identificat cu Oglinda, principiu și măsură a existenței sale – totodată motiv de a exista și dovadă că trăiești – este omul-haină, sau omul-umbră, cel care și-a pierdut reflecția pentru că a devenit una cu propria imagine de sine.

    A fost o vreme când faptul că te puteai vedea în oglindă îți amintea de faptul că trăiești. Acum însă, trăim numai pentru a ne putea vedea în oglindă. Dar, evident, de vreme ce Oglinda ne-a înghițit, din oglindă n-avem cum să ne mai vedem. Din cauza asta, bănuim doar că trăim.

    Omul modern se accesorizează pe sine pentru a se asorta și a se potrivi cât mai bine acestei speranțe că încă mai trăiește. Omul simpatic, dorit și „cu trecere” la alții este vehiculul cel mai potrivit pentru curentul Rețelei. Omul cu mușchi și sex-appeal, omul cu haine de firmă ne amintește, vag, de faptul că suntem oameni. E, pe undeva, o reminiscență (ce-i drept, extrem de stilizată și de sintetică) a imaginii – de mult pierdute – despre noi înșine. Singurul lucru care ne mai ține în viață e speranța asta oarbă că, totuși, încă n-am murit. Însă, la drept vorbind, în calitate de imagini ambulante, fără reflecție proprie și duplicându-se la infinit, nu văd la ce ne mai slujește speranța. Începe să devină o chestie din ce în ce mai incomodă. Probabil e doar o eroare de programare, așa după cum viața adevărată a devenit o simplă aberație de sistem.

    😎

  8. Chiar trebuie sa dramatizam totul? De ce trebuie tot timpul sa ne raportam la trecut cu atata regret, ca oamenii erau atat de cuprinsi de probleme existentiale si atat de plini de personalitate? Oare?
    De ce sunt eu lipsit de orizont si reflexie, si gol pe dinauntru pentru ca port o pereche de ochelari (in principal ca sa nu imi lacrimeze ochii de la soare), iar cei dinaintea mea eram niste demiurgi care isi petreceau ziua in fata oglinzii reflectand la originea Universului?

  9. Grid,

    Eu văd toată Rețeaua asta ca pe un sistem, mult prea mâncăcios. Cu diverse boli cauzate vitezei de creștere. E cam ca și un american din ăla obez. Că omul trebuie sau nu sa fie conștient de existența sa, nu se stie, cert este că nu poate poate trai fără. Vezi tu, vrem sau nu… muncim pentru Rețea, trăim în locuințele pe care Rețeaua ni le-a dat, ne deplasăm cu creații ale rețelei etc. Suntem sclavii rețelei cu acte în regulă. Sa fie vorba de o simbioza, mutualism?

    Acum, cel putin teoretic… Rețeaua nu te obligă să faci parte din ea. De ce nu merg oamenii, unul câte unul, într-o pădure să își facă o cabană din lemne si frunze, să prindă animale și să culeagă alune? Căci pot să o facă. Citeam în articolul lui Fireman de festivalul la care a fost. Păi de ce s-au dus oamenii cu mașina, motociclete și scootere? De ce s-au folosit brichete și alte „plăsmuiri” ale Rețelei? Ca să umble desculți pe-acolo după ce au plătit 100 de euro pe un bilet? Vezi? Deci, încet, încet avem camere holografice, la care, pentru a avea acces, platim si ne lasam pantofii la usa de la intrare.

    Mai mult, cred că originile Rețelei se trag din cele mai vechi timpuri, de-atunci când strămoșii noștrii locuiau în peșteri. Mă înșel? Ba mai mult, inclusiv faptul că avem sexe bine determinate și nu suntem niste organisme plurisexuale… denotă faptul că din punct de vedere sexual avem un rol (determinat genetic) în extinderea Rețelei. Eu tind să cred că până la un punct a fost evoluție și că negreșit vom urma și noi cursul gaussian, un curs obligatoriu pentru orice explozie. Coborârea este oarecum încetinită de medicină, familie, prieteni. Dar, e cert încotro ne îndreptăm.

    Este dezordine, numai un om pripit ar contesta aceasta. Dar, în toată această Mare Bacoviană, moartă de prea mult, printre miliardele de euglene intrate în putrefacție, au mai rămas și flori, sirene și viori… neacoperite de veșminte. Sâmburi de nou sunt, atâta doar că se plimbă singuratici în adierea vântului, aidoma semințelor de păpădie.

    Zilele trecute foștii colegi de facultate s-au gândit să ne întâlnim, ne-am reunit oarecum datorita „minunii” numite Facebook. Majoritatea sunt căsătoriți, copii etc. Unul dintre colegi, foarte destupat la minte, zicea că ar prefera să nu aducem „remorcile” după noi și nici copiii. La care, sare o colega și zice „si daca n-ai remorca sau copii cu trei de iiiiii, ce aduci?”… răspunsul a venit prompt: „mult alcool :)”.

    Întrebarea pe care ne-am putea-o pune, este dacă avem dreptul de a interveni în casa Big-Brother? Înțelegi tu la ce mă refer 🙂

  10. Nu am fost niciodata fashionable. Nu neaparat ca nu mi-as dori. Dar consider ca e nevoie sa te ajute si fata cumva si in mod clar si buzunarul. Pentru ca privind problema „de profundis” imi e greu sa cred ca individul X, cu o figura de benedictin cu acnee si imbracat de la mari case de moda, poate face furori altfel decat prin vestimentatie. Cazul cunsocut: Botezatu. Indiferent cat de bine s-ar imbraca, nu ma atrage deloc individul. Aici e vorba de elementele compensatorii, evident. Insa, pentru ca un produs sa placa nu trebuie privit doar ambalajul in care e livrat. E ca si cum eu as cumpara un ou Kinder pentru ca imi place cum arata hartia care-l acopera, dar totusi nu suport gustul sau. Si pana la urma cu ce raman? Mi s-a intamplat de cateva ori sa cunosc tipi extrem de fain imbracati, dichisiti, dar sa constat ca in spatele unei haine mirobolante se ascunde o personalitate schizoida si indobitocita.

  11. …Normal :)) Eu unul nu am nimic impotriva modei si caselor de moda; cred ca o haina sau un accesoriu de marca sunt ca bijuteriile, au valoare sentimentala

  12. Non_Lose~

    Nu e nicio dramă, iar dramatizarea nu pornește de la mine. N-am expus un scenariu, am descris doar ceea ce nu se vede cu ochiul liber. Nu văd niciun rost în a te simți atacat, sau măcar vizat personal de cele scrise. Metaforele n-au nicio vină. Nu știu cum ar putea fi spuse lucruri neobișnuite altfel decât prin cuvinte obișnuite.

    Lipsa de orizont și de reflexie nu e, fără îndoială, din vina hainelor purtate și nici din cauza ochilor care nu mai suportă lumina. Însă lipsa de orizont ne face, de pildă, să lătrăm la lună și să trecem pe lângă o metaforă așa cum am trece pe lângă o vitrină cu manechine de firmă. Dacă „haina care nu acoperă nimic” nu inspiră nimic mai mult decât imaginea unei haine care acoperă, la propriu, un gol în loc de o goliciune, mă declar dezarmat. Ce-aș mai putea spune? Eu am văzut altceva, de pildă, atunci când (în The Matrix) „agenții” purtau toți ochelari de soare. Le-or fi lăcrimat și lor ochii de la soare, nu știu, însă mie mi s-a părut că erau niște ochelari mai speciali, care nu acopereau doar ochii ci chiar simțul văzului însuși, oprindu-l (în principal) de la a putea vedea nevăzutul care dublează întotdeauna aparența.

    Folosirea timpului trecut nu implică neapărat o referință temporală de anterioritate. Adeseori, vorbirea la trecut sugerează pur și simplu trecerea cu vederea, adică uitarea. Când uităm ceva, nu uităm neapărat lucruri care s-au petrecut cândva, demult. Uitarea care doare cel mai tare e tocmai uitarea prezentului, adică uitarea de sine. Ne închipuim așa, dintr-o dată, că am răsărit din neant și că nu târâm după noi nicio istorie, ca și cum prezentul ar fi un dat cu care suntem, încă de la bun început, creditați.

    Nu știu cum aș putea spune mai simplu și mai concis cum văd eu lucrurile. Am încercat să o fac în primul comentariu. Poate doar să mai adaug că hainele, în special cele de firmă, sunt menite să ne fie o a doua piele. Cu cât sunt mai scumpe și mai „de calitate” cu atât mai mult ele dobândesc o funcție senzorială în raport cu lumea din jur. Ele nici nu-l avantajează și nici nu-l dezavantajează în mod direct pe purtător, atâta vreme cât încă acesta mai poate purta orice altceva. Însă rațiunea de a fi a hainelor scumpe este, din păcate, aceea de a nu mai putea scăpa de ele, pentru că ele șlefuiesc individualitatea purtătorului lor până la a o toci, într-un final.

    Ca idee, dacă cineva îți place și nespălat și în zdrențe, e foarte probabil ca adausul de textile de lux să-i scadă din atractivitate, chiar dacă-i crește valoarea de piață. Simpla preocupare pentru felul în care cineva se îmbracă, strădania sa de a deveni prezentabil, spune multe despre felul în care acel om nu-și mai aparține. Iar oamenii care nu-și aparțin, deși au o surprinzătoare priză la public, sunt totodată și cel mai puțin capabili să lege o relație cât de cât viabilă. Nu trebuie să uităm că civilizarea băștinașilor a început prin „cucerirea” acestora nu cu armele, ci cu oglinzi și cu mărgele colorate. Omul-podoabă nu mai este om, ci poster. Cu un asemenea om-afiș te poți afișa în public, dar nimic mai mult.

    Și totuși, multora li se pare că partenerul este accesoriul ideal. Relațiile din ziua de astăzi merg, de multe ori, în direcția accesorizării partenerului la nevoile proprii. Ori, asta e cu atât mai trist cu cât sclipirea aceea unică a diamantului din noroi e pur și simplu ucisă de montura sofisticată de aur în care ajunge să fie încastrat.

    😎

  13. Pff…m-am straduit sa citesc tot post-ul tau, ceea ce e greu pentru mine pentru ca sunt un tip mai pragmatic iar ceea ce spui mi se pare zid de cuvinte frumoase dar fara continut si nu o sa dau un raspuns pentru ca ar trebui sa folosesc acelasi stil si sa scriu inca 20 de pagini pentru un subiect care nu merita.

    Bottomline: Da, ai 100% dreptate, scuze ca te-am facut sa pierzi timpul cu post-ul ala.

  14. Non_Lose~

    Pentru a continua șirul amabilităților, îmi pare și mie rău că ți-ai obosit ochii de pomană. Evident, pragmatismul nu e specialitatea mea, dar nici nu țin să mă răfuiesc cu pragmaticii. 🙂

    Până la urmă, pentru ce s-au inventat comentariile dacă nu pentru a ne scuti de răspunsuri inutile?

    😎

  15. Robert~

    Nici nu poate fi vorba de a ne împotrivi Rețelei sau de a-i contesta utilitatea. Ar fi și inutil și imbecil – de-a dreptul contraproductiv. În primul rând, trebuie spus că Rețeaua se hrănește din împotrivirea celor care o compun, așa cum conductorul electric opune curentului care trece prin el o anumită rezistență. Rezistența e de-a dreptul structurală Rețelei.

    Însă, mai mult decât atât, pentru mine e evident că Rețeaua nu e un principiu abstract, exterior nouă. Ea există numai în măsura în care oamenii au internalizat-o, investind-o cu întreaga panoplie a dorințelor lor, a tuturor așteptărilor și idealurilor de progres și civilizație pe care umanitatea le-a nutrit încă de pe vremea existenței tribale. Rețeaua nu este străină de evouția noastră naturală, de aceea este inutil și ilogic să fie combătută. Încă de când omul a inventat prima unealtă, de când a descoperit focul și l-a transformat în instrument, s-a lăsat iremediabil pe mâna Rețelei.

    Problema e că relația omului cu tehnica și tehnologia e o relație complicată, căreia omul începe să nu-i mai facă față. Iar pentru a-i putea totuși face față, cred ar trebui în primul rând s-o înțeleagă, pentru că altfel îi va fi în mod sigur fatală. E o relație care a devenit toxică pentru că omul nu se mai regăsește în ea. S-a pierdut undeva pe drumul dintre așteptările pe care le-a avut și investițiile făcute pentru împlinirea acestor așteptări. Rezultatul e că omul a rămas fără repere și, chiar mai mult, că aceste repere strict personale au fost externalizate și încredințate nu se știe cui.

    Pe mine nu mă interesează altceva decât recăpătarea posibilității de orientare într-o lume proiectată special pentru a „ușura” omul de povara reperelor care-l leagă de el însuși încă de dinainte de-a se fi născut. Atunci când venim pe lume, nu aterizăm pur și simplu între oameni, ca un bagaj pierdut. Fiecare corp fizic aduce cu sine un întreg univers, față de care ar trebui să se simtă responsabil, însă pe care nu încetează să îl îndepărteze imediat ce are mijloacele necesare să o facă.

    Deși e evident că nu mijloacele (tehnice sau nu) sunt de vină, dacă vrem să aflăm cum s-a înstrăinat omul de el însuși și de menirea sa în lume, de la aceste mijloace trebuie să pornim. Se vorbea, până nu demult, de alienare, dar în prezent până și alienarea ne-a devenit… străină – cel puțin din punct de vedere tehnic, e o problemă deja „rezolvată” (prin religie, psihologie, asistență socială, medicină etc.). Rămâne însă de explorat tendința mereu irezistibilă de a fugi cât mai departe de orice formă de slăbiciune care ne-ar aminti de omenescul căruia îi suntem încă atât de tributari. Iar Rețeaua tocmai asta este – un infinit lanț al slăbiciunilor, menit să repare slăbiciunile una prin alta, iar un astfel de sistem numai puternici nu ne poate face.

    E drept că e un drum pe bâjbâite, la fel de imprecis și de ciudat ca o vizită pe înserate în cimitr, dar e un drum care cred că trebuie făcut. Oricum, odată pornit nici cale de-ntors nu mai este, nici înainte nu vezi mare lucru… Important e să mergi, chiar din ciocnire în ciocnire, până ce simțurile se trezesc.

    😎

  16. Bai hai ca asta e tare, GAY ANTIMODA, nu ca v-a dezaprob, dar nu este in cultul gaylor de pretutindeni.
    Iar grid supraliciteaza cu tehnologia si culmea chiar are dreptate, dar cum sa spui poponetzului inebunit de tot cei fashion si mai nou in materie de telefonie mobila, ca e ceva care nu conteaza, ca se uita la tine ca la felul paisprezece si te crede un bou venit din Papua.
    Asa ca singurul coment simpatic, culmea si el foarte adevarat, e al lui Alex(Idei de Gay)si la care subscriu, doar la naiba , o viata avem. 😛

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here