Acasă Homosexualitate Uitați ce zic ei! Abia atunci veți fi liberi.

Uitați ce zic ei! Abia atunci veți fi liberi.

306
16

În general, despre uitare nu se vorbește foarte frumos, aceasta fiind privită mai degrabă ca pe un handicap al omului. Și mă gândesc că dreptul de a uita este, de fapt, dreptul de a ne reconstrui lumea, de a (re)descoperii bucurii, dar și noi cicatrici. Printre altele, uitarea ar putea să însemne un nou început, ar putea însemna distrugerea acelor bariere menținute prin „așa e firesc, așa trebuie să trăiesc”, iar trecerea lor nu ar însemna decât a ne descătușa între noi. Așadar, de ce n-am vorbi frumos despre ea?

Și îmi place să uit! Îmi place să uit cine sunt; doar așa mă pot redescoperi – Îmi place să uit ce gândesc; așa îmi antrenez raționamentele – Am uitat și de ce trăiesc, chiar dacă nu am descoperit niciodată; e o modalitate prin care pot să zâmbesc – Ador să uit cine sunteți, chiar dacă nu prea reușesc; doar așa vă pot cunoaște iarăși, poate altfel, poate diferiți, mutilați de transformări, așa cum e firesc, cică – E plăcut să uit gustul plăcerii; îmi provoacă sete de cunoaștere, de explorare – Uit câteodată și de câte ori am fost rănit; așa prind curaj, încep să îndrăznesc – Uite de oameni, că sunt judecat, că unii nu mă vor sau că ar considera că sunt bolnav, fie handicapat sau sclerozat; abia atunci încep să trăiesc, atunci reușesc să iubesc transparent. (râd ironic) Unii ar zice că nu așa e firesc, dar uitați și voi măcar o dată cum credeți că eu ar trebui să trăiesc, atunci veți fi liberi să vă trăiți al vostru „firesc”.

Și cel mai mai mult regret că uit prea rar, prea puțin… și poate că uitarea asta e un dar pe care unii îl au, dar la care eu tânjesc. Nu uit atât de mult pe cât îmi doresc.

16 COMENTARII

  1. cu cat rana este mai adanca cu atat uit mai greu,

    a uita inseamna a te elibera pentru a face loc la ceva nou,

    pentru a uita e nevoie de timp,

    a uita pentru a fi liber,

    imi spun: niciodată nu uita SA IUBESTI!

  2. sa uiti este un dar. amin.
    dar totusi ne este greu sa vorbim despre uitare. de ce?! pentru ca noi vedem doar ceea ce uitarea ne’a luat din ce ne era drag. dar, toate acele nimicuri de care ne descatuseaza permitandu’ne sa fim mai liberi, mai usori, mai zvelti.

    @ avocatus

    spui ca nu trebuie sa uitam niciodata sa iubim.
    🙂 zambesc, caci niciodata este atat de relativ. cind va incepe si cand se va termina?!
    eu zic sa ne lasi sa uitam, caci, cu atat mai inflacarat, mai puternic, vom iubi cand vom redobandi iubirea.

  3. Uitarea este bună, chiar necesară pentru a putea merge inainte.

    Uitarea este strâns legată de iertare, trebuie să iertam si uitam pentru a ne elibera si a merge mai departe.

    Uităm sa ne iertam pe noi insine, pe apropiatii nostri ii iertam dar pe noi ne iertam oare?

    Nu este deajuns să iertam pe ceilalti trebuie sa ne iertam si pe noi.
    Pentru a putea uita cu adevarat. Si a merge mai departe.

    Hugs,
    Alexander

  4. Fără supărare, uitarea poate sa facă cel mai mare rău.
    Dacă uiţi ce ai păţit, ce ai făcut rău, ai şanse să faci aceleaşi greşeli…

  5. Dacă uitarea te ajută să depăşeşti perioade dificile din viaţă, OK, doar trebuie să-ţi asumi vina dacă o mai păţeşti iarăşi.

    @Rhade
    Din câte îmi amintesc „refularea” se referă la respingerea, înăbuşirea sentimentelor ceea ce pt mine nu se suprapune nici măcar cu un colţişor, cu uitarea.:(

  6. Daca nu se suprapune inseamna ca intelegi perfect ce inseamna cele doua desi dupa postul anterior nu mi s-a parut asa 😛 . Refularea este atunci cand „respingi”, desi persoana confunda aceasta „respingere” cu „uita” (asta imi aminteste de o melodie de la N&D: „Vreau sa plang, De tine sa uit, Vreau sa uit” 😆 ), intentionat ceva pentru ca nu ai gasit puterea necesara de a intelege si trece peste acel eveniment. Incapacitatea de a intelege evenimentul te determina sa faci aceleasi greseli cum ai sugerat mai sus, de multe ori fara a-ti da seama. De aceea am considerat ca ceea ce ai spus anterior se refera la refulare, nu la uitare.
    Prin uitare nu respingi ceva ce iti apartine, ci lasi sa se scurga ceea ce nu te mai defineste. Toate lucrurile care stau „lipite” de noi sunt acolo pentru ca asteapta ca noi sa le oferim ceva iar dupa ce nevoia lor e satisfacuta pot trece in uitare pentru ca nu ne mai apartin.
    Daca oamenii nu ar fi uitat cine sunt de fapt poate nici nu ar mai fi fost la fel de palpitant acest „joc al vietii”.

  7. Dragul meu Rhade,

    Din fericire pt mine, din păcate pt alţii, am o gândire inginerească – că deh, asta sunt, prin urmare ce vad ca-i scris, aia este.
    Este posibil sa fiu ceva mai radical, dar uitarea e uitare, iertarea ii iertare.
    Dar în general un cuvânt trecut prin noi, noi fiinţe diferite, poate să aibă înţelesuri diferite. Nu vorbim de DEX că nu-i nimeni nebun să stea cu cartea după el.

  8. Și dacă uit și am să greșesc iarăși, care-i problema? Ar fi prima greșeală? Dacă n-aș greși niciodată, sigur m-aș plictisi enorm și aș ajunge să mă sinucid. Nimeni nu zice de uitare în meseria lui, cu toate că și acolo ar putea fi o parte bună: redescoperi raționamente, redescoperi plăcerea de a căuta, de a îndrepta.

  9. Uitarea este o binecuvântare. Dacă nu am putea uita din trecut, nu am putea trăi în prezent și nu am putea privi optimiști către viitor. Creierul nostru poate supraviețui datorită somnului și uitării.

    Însă uitarea a ceea ce suntem… mi se pare un lucru cel puțin bizar. Pierderea noțiunii a ceea ce reprezentăm ca oameni sau ca suflete, ca ideologie sau ca sentiment, nu cred că este indicată. Suntem ceea ce suntem tocmai pentru că am avut prilejul de a trece prin experiențe de tot felul, pentru că am fost supuși neplăcerii, suferinței sau necazurilor. Aceste lucruri construiesc, nu distrug.

    Nu trebuie să uităm de suferințele trecute, ba dimpotrivă, trebuie să ne aducem aminte, de exemplu, că un om care ne-a rănit ne-a învățat de fapt să nu rănim.

  10. Eu nu sunt de acord, FireMan! Uitarea a ceea ce suntem este poate cel mai frumos lucru, pentru că el ne oferă libertatea de a porni de nicăieri și a ajunge unde dorim, cel puțin pentru un timp. Uitând de noi, uităm că avem anumite norme de conduită obligatorii statutului nostru, iar asta poate fi interpretată în sens foarte larg.

    Ca să dau exemplu:  cine-i mai câștigat, mai dulce, mai de apreciat, un bebe mic sau un om plin de cicatrici ale vieții? Cu siguranță, amândoi sunt, dar mai pur va rămâne bebe, mai atractiv.

    Suferințele trebuiesc uitate, ele aduc mâhnire, păstrează o doză de regrete, de durere, ceea-i poate lua omului din curajul de a se aventura în alte situații, poate din care ar ieși bucuros, învingător în lupta cu Universul.

  11. Tom Cruz, ceea ce ai spus tu ar putea fi adevărat dacă odată cu uitare s-ar putea șterge din firul timpului (istoriei personale) anumite evenimente… Dar nu se întâmplă așa. Dacă uiți nu înseamnă că acel lucru nu s-a întâmplat niciodată. Nu exiști numai tu în ecuația vieții, ci influențezi și alte vieți, la fel cum a ta este influențată. Tu singur alegi dacă evenimentele din viața ta te schimbă în bine sau în rău, chiar dacă TU le uiți sau nu. Uitarea, așa cum o descrii tu, este similară spălării pe creier. Și cu asta nu sunt de acord, pentru că din moment ce ne spălăm creierii singuri, intrăm într-un cerc vicios din care greu putem ieși: repetarea fără sfârșit a greșelilor din trecut, fără măcar a ne putea da seama unde am greșit noi înșine.

    Nimeni nu este o victimă. Toți merităm ceea ce ni se întâmplă, pentru că acele evenimente au darul de a putea contribui la creșterea noastră spirituală.

    Suferințele nu iau omului curajul de a se aventura în viață, ci dăruiesc înțelepciunea necesară de a nu se aventura în acele experiențe care îi pot provoca tristețe. 🙂 Depinde DOAR de tine să poți face acest lucru, să poți transforma nefericirea respectivă în lecție învățată. Sau nu? 🙂
    Ești copil dacă tu crezi că omul este într-o luptă cu Universul 🙂 Mă faci să râd. Omul FACE PARTE din Univers, el trebuie doar să se așeze în el, să își recapete liniștea în sânul universului. Liniștea pe care o avea înainte de nașterea sa. Eu cred că sunt un suflet întrupat.

  12. Altfel spus, şi raportându-mă la un film (Mereu la prima întâlnire), dacă TomCruz vrea să fie Drew Barrimore, FireMan ţine morţiş să se pună în pielea lui Adam Sandler… sau măcar să îi aducă aminte (sic!) cât de nasol ar fi să fie în pielea ăluia…

    E important să nu uităm să ţinem minte (sic!) că uitarea e utilă: dacă nu am uita, am fi în postura bolului dintr-o pildă zen (cu cât torni mai mult, cu atât se umple şi dă p-afară mai mult); dar chiar dacă este bine să uităm (a.k.a. să dăm afar’ din noi acele mărunţişuri nesemnificative care ne umplu de venin sau orice altceva) unele chestii e bine să rămâie acolo.

    Cum zicea FireMan, în general chestiile din viaţă nu ne presupun doar pe noi – implică şi pe alţii. Prin urmare, dacă X m-a făcut să sufăr, cred că e bine (1) să mă bucur şi să degust până la capăt suferinţa, pentru ca prin suferinţă (a se citi, prin contrast cu suferinţa) să îmi reamintesc ce plăcut îmi este când sunt fericit, ergo să învăţ să gust fericirea la justa ei amploare/valoare, şi (2) să învăţ să nu provoc suferinţă altora, chiar dacă peste (…) ani tot voi uita cine a fost X.

    Pentru că dacă uit cine a fost X nu am pierdut nimic. Dar dacă uit să mă bucur de fericire, dacă uit să nu fac pe alţii să sufere, atunci tot episodul a fost trăit în van.

  13. Din articol am crezut ca vorbim despre uitare in sensul de „let go”, dar acum mi-am dat seama ca fiecare a spus despre uitare sub toate implicatiile sale.

    @Tom Cruz mi-a placut articolul insa cred ca acum te-ai zapacit din nou. Spui ca „daca n-ai gresi, ai (…)” dar a fost vreodata sa nu gresesti? A spune ca ar fi plictisitor e o presupunere fara fond pentru ceva ce nu ai experimentat. Sau de fapt era tot un joc al uitarii prin care presupuneai o situatie pe care ai ales constient sa o uiti? 😛

    @FireMan „Lupta” pe care a mentionat-o crudul e reala insa atunci cand nu ii intelegi implicatiie e simplu sa spui ca universul e cel care ti se impotriveste, si intr-un fel asa si este pentru ca omul nu trebuie sa se aseze in el sau sa isi recapete linistea, trebuie doar sa exprime starea de a fi sub orice forma crede de cuviinta – chiar si in forma unei lupte. Un FireMan = un suflet? Mi se pare o ecuatie cam inegala 😀

    @RZV Ce te faci cand iti dai seama ca bolul nu are limite si poti turna in el la infinit? Si chiar daca ar da pe alaturi, o fantana in trepte poate fi foarte placuta si racoroasa vara.

    Si pentru ca tot e vorba de uitare am avut o revelatie CAND IN NICIUN CAZ NU E BINE SA UITI: IN SESIUNE!!! 😛

  14. Rhade, voi fi delicat şi voi parafraza pe Einstein, cu riscul de a fi un pic offtopic: cred ca doar Universul şi prostia umană n-au limite, da’ ultimele mele ecuaţii sugerează că s-ar putea să mă înşel cu universul…

    (a se interpreta „Nu cred că bolul respectiv nu are limite; mai degrabă cred că îi forţăm noi limitele”)
    Fac precizarea pentru că s-ar putea să sune maliţios şi să fie interpretat aiurea ce am vrut să zic în spirit de glumă mai sus.

    Iar cu sesiunea… am constatat că volumul de toceală în sesiune este invers proporţional cu două variabile: (1) timpul rămas până la examen şi (2) perioada pentru care reţin(eam) prostiile respective. 🙂

  15. Uitarea e nevasta timpului care a nascut un frumos fecior numit estompare si care va trai destul de mult timp ca sa uite de mama sa uitare, iar cand crede ca s-a sters uitarea, timpul ii aduce aminte ca odata uitarea a fost mama lui.
    ………………. sau………………………………

    Uitarea este un paradox in sine, exact atunci cand crezi sincer c-ai uitat, amintirea iti aduce aminte de uitarea uitata.

    ……………….ori……………………………….

    Uitarea e o curva, nu uita decat lucrurile marunte iar pe cele dureroase care trebuiesc uitate, le ascunde.

    sunt vorbe marca cristymaykei, poti cauta Rhade pe unde vrei sa verifci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here