Acasă Homosexualitate Soluții vechi la probleme noi…

Soluții vechi la probleme noi…

449
12

DarkQ mai primește din când în când diverse invitații la discuții. Nu le dă la toate curs că n-are sens, vreme sau pur și simplu chef. Însă de această dată, are impresia că nu și-a aruncat timpul pe apa sâmbetei.

Unde vor apărea opiniile* de mai jos? Va fi o surpriză. 🙂

1. Cum te raportezi la termenii „gay”, „homosexual”, „queer”; pe care il preferi si de ce?

Pai… nu-i vorba in primul rand despre vreo preferinta anume aici… e vorba despre a alege acea formulare care sa ma descrie mai bine pe mine ca individ, in acord cu mine insumi si, pe cat posibil, in acord cu perceptia mea despre sine, raportata, fireste, la perceptia despre mine a societatii, daca doresti.

Din perspectiva asta, eu zic ca termenul care ne descrie cel mai bine, de o maniera obiectiva, adica, si tinand cont de manifestarea noastra particulara in raport cu lumea, cu indivizii din jur, este cel de „homosexual”: nu are o conotatie negativa, nu ma judeca gresit, pentru ca numeste cu exactitate ceea ce noi suntem (adica cei care ne asumam pe noi insine cu onestitate), asa ca „delimiteaza” intr-un mod clar unul dintre spatiile noastre de evolutie, ca indivizi cu orientare sexuala indreptata catre persoane de acelasi sex cu cel pe care noi insine il avem.

Sigur ca nu-i doar acesta atributul homosexualitatii, sigur ca nu totul se refera la sexualitatea noastra manifesta si atat, sigur ca sunt si resorturi de natura emotionala pe care viata noastra le actioneaza si le implica si fara de care nu putem fi perceputi ca un intreg, dar, dintr-un anumit unghi de vedere, limitat, asa cum este insa unghiul de vedere al oricarei definitii (care nu o face pe aceasta, insa, mai putin corecta, nu, ci doar partiala, incompleta) eu sunt si ma percep a fi „homosexual”.

Termenul de gay are, dupa mine, mai mult o conotatie culturala si porneste cel mai probabil de la maniera in care aceasta minoritate sexuala careia noi ii apartinem a fost perceput de catre majoritate: o minoritate, adica, fara prea multe griji in raport cu cotidianul majoritatii. Cine este, insa, gay poate depune insa marturie ca lucrurile nu-s chiar atat de simple, ca in realitate nu-i chiar usor, dar nici teribil de greu sa fii altfel, sa fii… „gay”, adica.

Cu termenul de queer eu nu ma prea impac, nu stiu de ce, dar luati asta ca pe o parere personala, e perfect posibil ca altii sa se regaseasca foarte bine in ceea ce eu nu ma regasesc.

 

2. Numeste un film, o carte si un album sau o piesa care reflecta cel mai bine – in opinia ta – spiritul gay [sau homosexual sau queer – in functie de termenul ales mai sus].

Nah… aici e chestie de gustul fiecaruia, evident. Eu am cam trecut de varsta la care raportez realitatile vietii mele traite la carti si la filme si la muzici… asta e o chestiune ce tine de apanajul adolescentei si al tineretii timpurii, iar eu am deja 32 de ani si am inceput sa cresc 🙂 si sa vad lumea un pic altfel.

Nici o carte, nici un film nu pot descrie „cel mai bine” spiritul a ceva. Pot cel mult surprinde cel mai bine spiritul autorului ei, al cartii, sau lui, al regizorului sau scenaristului filmului, sau lui, cantaretului sau cantatorului, dupa caz… filmul care MA reflecta, asadar, cel mai bine pe mine, dar nu „spiritul” de orice chip, este cel care se apropie cel mai mult de felul in care eu percep realitatile lumii mele, ca homosexual ce sunt. Si este „Angels in America”, as zice, prin multitudinea de teme pe care le abordeaza, de la angoase diverse ale spiritului contemporan pana la raportarea noastra la noi insine si la iubire si la boala si la prietenie si la orice fel de relatie, pana si cu moartea, bunaoara…

O carte care sa reflecte „cel mai bine”… spiritul homosexual nu-mi vine acum in minte, poate tocmai pentru ca o carte, ca sa fie si buna, ar trebui sa reflecte „cel mai bine” spiritul, in general… la fel cum e valabil si pentru filme, de altfel…

Daca ar fi, totusi, sa numesc, as numi doua carti: „Pederast” a lui William Burroughs, cititi-o si veti intelege de ce si prima scriere citita de mine si care aborda discret, dar reusit, o relatie de natura homo-erotica, si care se cheama „Codin” si ii apartine lui Panait Istrati.

Cu muzica e cam la fel… daca e sa fie valoroasa, atunci e universal reprezentativa… incerc totusi un raspuns si atunci nominalizez: Madonna si Lady Gaga (cu Alejandro), pentru ca sunt nu doua artiste, ci doua fenomene, care implica si mult marketing, dar si multa imaginatie/creativitate si albumele baietilor de la Pet Shop Boys.

3. Cum iti explici ca o problema care priveste, in orice tara, un procent foarte mic din populatia totala [homosexualitatea variaza, conform Wikipedia, intre 1%-3%] a ajuns sa aiba o pondere atat de mare in discursul public?

Nu as considera Wikipedia o sursa demna de incredere cand e vorba de informare si de statistici. Asta in primul rand. In al doilea rand, unele statistici medicale vorbesc de aprox. 10% din totalul populatiei, si nu de 1 – 3 %. Vorbim, asadar, de 1 din 10 persoane, nu de 1 din 100, iar asta nu-i tocmai o minoritate… minora, ca sa zic asa.

Sigur ca din acestia nu toti sunt asumati ori isi manifesta plenar comportamentul homo-erotic sau orientarea homosexuala sau cum decidem noi sa ii spunem. Explicatia mea se indreapta insa catre aceea ca „discursul public”, de orice fel ar fi el, are o componenta de ipocrizie marcata, ca vrem sau ca nu vrem sa recunostem noi asta, asa ca, intr-un fel tocmai asta ii lipseste discursului ca sa devina public: existenta unei probleme. Sau specularea existentei unei probleme.

Daca nu avem identificata ceea ce numim „o problema” nu prea putem vorbi despre un discurs public. Homosexualitatea e deci, dintr-o anumita perspectiva, o falsa problema. Heterosexualitatea e o problema? Nu prea… doar ca rostitorii de discurs public, pentru a-si construi pe ceva mesajul, pe de o parte, si pentru a capta simpatia/atentia/interesul maselor, pe de alta parte, isi concentreaza mesajul pe teme si probleme usor… de nisa, ca sa le zic asa, in nadejdea de a focaliza in jurul lor mai multi sustinatori ai unei „cauze” anume. Asa cred eu ca a devenit homosexualitatea o problema de interes public, ca sa zicem asa.

Homosexualii sunt, fireste, oameni, cu drepturi si indatoriri egale ca si toti ceilalti membri ai unei societati. Ei nu-s niste ciudati care trebuie tratati aparte, nu-s niste ciudatenii ale naturii care trebuie protejate si ocrotite in rezervatii… ei nu trebuie adica discriminati, nici pozitiv, nici negativ.

Cine asteapta mila sau intelegere pentru ca-i homosexual, nu e un om demn, in opinia mea, e un milog, un cersetor, o persoana care nu a depasit in raport cu ea insasi niste mentalitati invechite si care ar fi trebuit demult depasite. Homosexualii sunt oameni, oameni ca oricare altii si atunci cand ei se vor percepe pe ei insisi ca atare, cu naturalete si fara a se victimiza, fara a pozitiona in prim-planul existentei lor dimensiunea de homosexual in locul celei de om, abia atunci lucrurile astea vor intra intr-o forma de normalitate si nu vor mai fi considerate „problematice”.

E firesc sa ne intereseze respectarea drepturilor elementare ale homosexualului, dar ca om, nu ca homosexual. Ma refer aici la drepturile lui de manifestare a optiunilor si libertatilor personale de alegere, neingradite si nesanctionate de vreun cadru legal anume. Dar tot ce trece dincolo de asta e discriminare pozitiva, care se aplica in general unor „categorii defavorizate” si atunci ar trebui mai degraba sa ne simtim oleaca lezati in demnitatea noastra, nu mandri. Suntem oameni, din perspectiva asta interesam doar ca tinta a discursului public si e firesc sa interesam astfel!!!
Tot ce trece de asta e aplecare catre o anume forma de senzational ori de populism ieftin, care nu face, in opinia mea, decat sa ne jigneasca, dar de o maniera subtila, sub aparenta unei calde intelegeri… suntem priviti, adica, drept niste creaturi freaky, gen copilul cu doua capete, care trebuie privit cu compasiune si protejat… Va place, va convine genul acesta de abordare? Mie nu, sincer sa fiu.

Suntem destul de numerosi, e firesc sa contam asadar in discursul public, dar nu in cel populist, ipocrit. In cel care priveste problematica generala si comuna a omului, a cetateanului, care are in raport cu ceilalti niste drepturi ESENTIALE si niste indatoriri, de aceeasi natura. Atat si nimic mai mult.

 

4. In general vorbind, cum iti explici ca discursul public occidental este dominat, in ultimele decenii, de problema minoritatilor? Nu crezi ca aceasta este, pur si simplu, o falsa problema, o strategie publicitara menita sa indeparteze atentia clasei de mijloc de la probleme mai importante [avem homosexuali in armata sua, deci suntem mai liberali decat talibanii inapoiati pe care ii putem, in consecinta, civiliza – bombardandu-i cu drone; sau sprijinim casatoria intre persoanele de acelasi sex, deci e mai putin important ca 20% dintre americani detin 90% din bogatia tarii si ii stabilesc politica; etc]?

In parte, cred ca am raspuns la aceasta intrebare mai sus. Si eu cred ca discursul public e dominat de o componenta ipocrita, deci e capabil sa genereze false probleme. Am spus-o si am sustinut-o deja. Pe de alta parte, sigur, trebuie recunoscute meritele acelora care, in discursul public din anii premergatori recunoasterii drepturilor homosexualilor, au sacrificat timp si energie si uneori sanatate sau chiar viata pentru a obtine recunoasterea unor drepturi firesti, ale unor oameni care-s firesti, sunt lasati pe lume asta de Dumnezeu, la fel ca toti ceilalti. Prin urmare, nimeni nu le miscoreaza acelora din merit, nu, nu despre asta e vorba. Ei au fost dechizatori de drumuri in ce priveste recunoasterea drepturilor si libertatilor homosexualilor.

Dar acea etapa a evolutiei mentalitatilor a trecut, a fost depasita. Acum, cadrul legal existent in vigoare, ne socoteste persoane cu drepturi egale si cu indatoriri egale, la fel cum il socoteste pe vecinul nostru, heterosexualul de la etajul II, de exemplu. Nu mai trebuie, caci nu mai e cazul si nici nu ar fi civilizat si oportun, daca e sa ma intrebi pe mine personal, sa ne victimizam pentr ca suntem homosexuali. Adesea suntem victime doar in reprezentarea noastra sau generam in jurul nostru antipatie tocmai pentru ca ne comportam ostentativ ca fiind ceva diferit, ciudat, freaky, si atunci oamenii din jur sunt cumva siliti sa ne perceapa si sa ne trateze ca atare.

Sa fim limpezi acuma: sunt cazuri de violente fara precedent indreptate asupra homosexualilor, la noi ca si aiurea. Acestea trebuie cu toatele atent si aspru sanctionate. Ca intervin pe fondul unei intolerante survenita din lipsa de educatie sau ca intervin pe fondul unor probleme ce tin de manifestari patologice (cum a fost recent cazul homosexualului canibal din Canada, care a facut inconjurul mediatic al lumii) acestea trebuie luate in considerare cu seriozitate, analizate, consemnate si facute publice, spre informare si intelegere.

Dar asta nu inseamna nici ca homosexualii sunt bolnavi si nici ca mai suntem in etapa in care sa iesim in strada pentru a ne milogi pentru drepturile noastre. Drepturile noastre le-au obtinut deja generatiile de dinaintea noastra, noi trebuie doar sa veghem atent si lucid la respectarea lor. Atat. Altfel, ar fi ca si cum femeile ar iesi periodic in strada sa-si arda sutienele pentru a clama egalitatea in drepturi a femeii cu barbatul. Vi s-ar parea un spectacol firesc si oportun acesta? Mie nu. Tot la fel si cu noi, cu homosexualii.

Nu creditez insa nici teoria aceasta a conspiratiei, cum ca adica unii din clasa nu stiu care incearca sa abata atentia celor din clasa de mijloc de la probleme reale cu care se confrunta omenirea in acest moment al evolutiei ei. Ori fi si din acestia, nu zic nu. In general, industria publicitara/de marketing se ocupa cu mistificarea/falsificarea adevarului. Dar cred ca genul acesta de false probleme cum sunt cele mentionate de tine in intrebarea de mai sus apar mai degraba pe fondul unor asteptari anume a unui anumit tip de discurs anume. Din lipsa unei educatii a demnitatii personale, individuale, unii homosexuali mai asteapta inca sa auda din partea societatii ca ei reprezinta o problema tocmai pentru ca sunt „altfel”. Si atunci trend-ul „discursului public” se adapteaza la cererea asta a lor din mers.

Eu cred ca suntem firesti, normali si liberi, in masura in care ne consideram ca atare. Si suntem egali cu toti ceilalti, deci implicit cu talibanii, pe care nu, nu ar trebui sa-i „educam” si „civilizam” cu drone, asta-i o parte eronata, ce tine de un rationament militar si strategic asupra caruia eu nu ma pronunt, caci nu face obiectul competentelor mele.

Dintotdeauna insa politica a fost facuta de o „minoritate”, ca sa zic asa. Si dintotdeauna au existat clasamente si ierarhii, inclusiv financiare, e in logica fireasca a lucrurilor sa fie asa, unii sunt mai bogati decat altii, unii sunt mai puternici decat altii si uite tot asa. Cred mai degraba ca problema noastra este aceea de a veghea asupra egalitatii noastre in fata legii. In ce priveste aspectul acesta, toti suntem egali sau ar trebui sa fim astfel. Restul sunt, da, false probleme, si sigur ca pot fi (nu stiu sigur daca si sunt!) orchestrate mediatic, publicitar sau cum doresti de catre cei care vor sa modifice intr-un anume fel perceptia majoritatii despre realitate, pentru a detine „controlul”, orice am putea noi intelege prin asta.

5. In occident, casatoria devine o optiune tot mai putin agreata de heterosexuali; cum iti explici interesul homosexualilor pentru o formalitate invechita? Ce importanta are casatoria, in lipsa unei dimensiuni religioase, metafizice?

Asta cu optiune agreata vs. optiune mai putin agreata vine si dintr-o forma de manifestare a unor optiuni culturale, daca e sa le analizam mai bine si integrandu-le intr-un context anume.
Casatoria nu are doar o dimensiune/componenta religioasa si metafizica, ea are si o dimensiune economica, este un contract social incheiat intre doua parti si consfintit de niste autoritati (religioase si ale statului, spre exemplu) Din perspectiva aceasta, e normal ca homosexualii sa fie interesati de institutia casatoriei la fel de mult cum sunt interesati si heterosexualii.

Sunt unii homosexuali care percep probabil casatoria ca forma suprema de manifestare a nivelului de acceptanta sociala fata de ei ca indivizi. E dreptul lor sa vada lucrurile astfel. Dar eu as zice ca asta-i o viziune usor deplasata, eronata asupra unei realitati ce-i de alta natura.

Sentimentele care ii leaga pe doi oameni intr-o relatie nu-s consfintite de popi si nici de stat, deci din punctul acesta de vedere casatoria e un cec fals si o chestiune lipsita de valoare.

Daca „contractul” convieturii dintre doi oameni se cere validat de catre autoritati, asta e in primul rand din ratiuni practice, ce tin de recunoasterea unui statut sau drepturi legale, ce implica faptul de a beneficia, bunaoara, de asigurarea de sanatate a partenerului in caz de boala grava, invalidanta, spre exemplu, de impartirea unor bunuri sau mosteniri in caz de deces sau separare…chestiuni care ne pot parea prozaice, asa, la prima vedere, dar care fac parte din cotidianul nostru, din realitatea noastra imediata.

Din punctul acesta de vedere, homosexualii ar trebui sa aiba aceleasi drepturi in ce priveste casatoria ca si heterosexualii si eu personal ma declar pentru sustinerea dreptului lor in acest sens.

In Occident, casatoria devine treptat o institutie perimata si mai putin dezirabila tocmai pentru ca occidentalul, prin prisma modului sau de viata,a incurajat foarte mult manifestarea eu-lui, in formele sale care aspira catre atingerea unei independente totale si a unei individualitati personale separate cumva de context. Ce vreau sa spun cu asta? E o diferenta fata de societatile usor mai inapoiate, mai arhaice in mentalitatile lor, bunaoara, mai conservatoare, in care femeia si barbatul, daca e sa ne raportam la un cuplu traditional pentru ca-i mai usor astfel de dat exemplu, si-au impartit rolurile, in sensul ca femeia e responsabila cu cresterea si educarea copiilor, cu bunul mers al treburilor domestice si, daca-i mai ramane timp si energie, cu un eventual serviciu, in timp ce barbatul e musai sa aiba serviciu si sa aduca bani in casa. E o mentalitate usor arhaica, traditionala, cum va spuneam adineauri.

In mentalitatea occidentala, mai up-to-date ca sa zic asa, cei doi parteneri sunt egali in drepturi si indatoriri in ce priveste toate aspectele astea, pentru ca, printre altele, femeia a aspirat pret de secole, decenii catre acest statut de egalitate.

Consecintele sunt obtinerea unei independente inclusiv financiare, economice, profesionale, sociale, cum doriti sa ii zicem, care nu o mai fac pe femeie dependenta in niciun fel de statutul de sotie, ba dimpotriva.

Divortul, pe de alta parte, a devenit o formalitate tot mai costisitoare si complicata si nu mai justifica probabil osteneala, atata vreme cat partenerii sunt oameni civilizati, care se stiu pretui reciproc si in absenta unui petec de hartie.

Cu homosexualii va fi la fel in ceva vreme, zic eu, iar cei care acum asipra la statutul de casatoriti o fac din aceleasi ratiuni din care o mai fac si occidentalii care decid sa se casatoreasca: pentru ca iau in considerare pragmatic viitorul, cu tot ceea ce acesta poate sa aduca, bun sau rau in viata unui om.

Deci nu-i vorba aici de religie si de metafizica, cat de alte considerente, mai practice, ori de o forma entuziasta de a experimenta o forma de convietuire care pana mai acum ceva vreme majoritatii homosexualilor le-a fost refuzata.

O bucata de hartie insa nu poate, caci nu are cum, sa schimbe sentimente, iar sentimentele sunt cele care tin de metafizic, nu casatoria in sine.

Pe de cealalta parte, modul de viata occidental isi are dezvantajele lui: incurajand acest gen de individuatie care nu depinde de nimeni si care isi este suficient siesi nu a facut decat sa creasca ingrijorator numarul de pacienti si de paciente care se adreseaza serviciilor de consiliere psihilogica in cautarea unui raspuns pentru cum sa isi gestioneze eficient aceasta suprema libertate individuala convertita tot mai mult in singuratate absoluta! Asta-i un fenomen global chiar ingrijorator, as zice! Sunt tot mai multi oameni super-realizati profesional si care au un statut economic de invidiat si care-s bolnavi de singuratate si de insingurare si sunt dependenti de tot felul de medicamente care sa-i faca sa fie stabili emotional si intr-un fel anume fericiti.

Nu intamplator, rata sinuciderilor in tari cu standarde de viata extrem de ridicate este si cea mai mare… urmariti statisticile in acest sens si veti vedea ca se intampla ceva cu aceste societati care evadeaza din arhaic cu orice chip… nu poti obtine in viata totul, oricat de mult te-ai stradui in aceasta directie. Vor fi mereu preturi de platit pentru deciziile/optiunile noastre personale, individuale. E dreptul si obligatia fiecaruia, insa, sa aleaga modul de viata si de convietuire anume care i se potriveste cel mai bine si care il defineste cel mai bine la nivel personal. Eu cam asta cred.

* – RobertG & echipa DarkQ.

Articolul precedentIstoria sexuală
Articolul următorWhere is the… love?
Se pare ca si robotii se imbolnavesc. Nu as zice ca se scurtcircuiteaza. Dar pot aparea polipi sau tumori in circuit, de rezistenta infinita, care denatureaza auzul si vazul, de alfel divin in “multiplexitatea” sa. Asa au aparut noile masinarii. O masina bolnava (faza nasoala e ca masinile chiar daca sunt bolnave, nu mor), imperfecta, si zgomotoasa, ce emite pe frecvente periculoase si oscilante.

12 COMENTARII

  1. Doamne, ce de precizari, cata exactitate!.. Daca faceai fraze putin mai complexe de atat trebuia sa scrii Carta Darkq cu articole si alineate.

    Ce nu inteleg e cum poti sa sustii ca a trecut vremea luptei pentru drepturi, ca deja le avem pe toate („Acum, cadrul legal existent in vigoare, ne socoteste persoane cu drepturi egale si cu indatoriri egale,”) ca mai apoi sa recunosti faptul ca nu ne bucuram de dreptul la recunoasterea parteneriatelor de catre stat („Din punctul acesta de vedere, homosexualii ar trebui sa aiba aceleasi drepturi in ce priveste casatoria ca si heterosexualii si eu personal ma declar pentru sustinerea dreptului lor in acest sens.”).

    Iesirile in strada nu sunt doar din cauza privarii de drepturi. E posibil ca acele drepturi sa existe pe hartie, insa sa nu fie respectate, societatea poate avea o atitudine permisiva in ce priveste incalcarea unor drepturi/legi. Sau se poate iesi in strada din cauza unor abuzuri singulare, dar repetate.
    Iesitul in strada e de obicei un semn de sanatate sociala, indica o capacitate de aglutinare in jurul unor principii. Deja nu ma mai refer la marsurile gay.
    Uite, ca sa dau un exemplu din zona feminismului: slut walk. Desi femeile sunt egale in drepturi cu barbatii la nivelul legii, atitudinea sociala dominanta este una discriminatorie, lucru semnalizat de acest mars.

  2. Alex P., Nu știu dacă îți amintești de un alt articol inspirat dintr-o discuție avută cu un tip din occident (nu că l-ar face asta mai special decât dacă ar fi fost din altă parte, o spun pentru a pune în oglindă un alt mod de abordare a subiectului) pe tema abordării „luptei pentru drepturi”.

    Zicea el, așa:

    „During my stay in Romania I had a conference in ACCEPT and I was told gay people should show they are different and be respected for it.

    Don’t you think that saying “Gay people are different and should be accepted as so” is a contradiction? How can LGBT base their speech of equality in rights and duties based on difference in the specific context of traditional Romania?”

    Nu știu câți dintre doi se simt „diferiți”, eu, de exemplu, nu mă simt. Niciodată nu m-am simțit diferit de heterosexuali din cauza faptului că nu-mi spune nimic o țâță. Doar pentrru faptul că îmi să-mi împart dormitorul cu o persoana de un alt sex decât feminin, nu mă face anormal sau diferit, nu mă determină să aspir către acea „normalitate”, nu-mi pare rău de ceea ce sunt și prin urmare nu am nevoie de compasiune.

    Atât de mult s-a mers pe ideea că suntem „altfel” și „diferiți” încât unii chiar și-au însușit, la propriu, aceste atribute și chiar sunt altfel și diferiți.

    Niciodată, dar niciodată, nu am avut probleme cu vreun heterosexual din cauza orietării sexuale pe care o am, însă, da, e drept, nici nu m-am dus la 3 noaptea în stradă să urlu travestit că vreau pulă, nici nu m-am dus toată ruptă cu bucile împrăștiate la primărie să râdă aceia de penibilul situației (și aici nu, nu e vorba de discriminare), nici nu m-am îmbrăcat în femeie ca să apar la TV să declar cât de nefericit(ă) sunt că „nesimțiți și homofobii ăștia de heterosexuali nu mă accepta așa cum sunt!!!”. Bineînțeles, și aceștia sunt liberi să se manifeste așa cum cred ei de cuvință, că na’, însă ei (și deopotrivă restul) trebuie să înțeleagă că nu au cum să fie imagine reprezentativă a homosexualității și e total contraindicat să se lanseze în tot felul de capcane ale mass-mediei de a-i face… „vedete”. Chestiunea asta în fond chiar nu mă privește, e loc sub soare pentru toată lumea, să nu se înțeleagă greșit că n-am chef să-mi iau vreun toc în gură. Însă, din cauza faptului că nu m-am simțit niciodtă nedreptățit în vreun fel, nu am de ce să cerșesc milă.

    Din punct de vedere legal, noi, oamenii (atât homo- cât și heterosexualii), avem aceleași drepturi, mai puțin partea uniunii civile (chestie pe care o susțin sus și tare!!!). În rest… „ne-legal” depinde pe de-oparte de noi, ca oameni, cum suntem, (și nu de orientarea sexuală pe care o avem) iar pe de altă parte de educația și realismul eventual al celor ce ne percep.

    Uite-te, ce zicea o tipă, Roxi – își zicea ea, la un alt articol:

    „Poate intrebarea mea pare putin prosteasca si imatura, dar sunt curioasa. Toti de pe site sunt homosexuali? Eu nu aveam o parere prea buna despre homosexuali, in general, dar voi, cei de aici, nu sunteti “naspa” deloc…”.

    Cum îți explici acest lucru?

    De mărșăluit, putem mărșălui, nimic de zic, însă această actiune nu trebuie să constituie o forțare, dacă vrei, a cursului firesc al lucrurilor ci mai degrabă o demonstrare subtilă a faptului că suntem exact ca și ceilalți, privitorii, astfel ca Roxi, fătuca acesta bunăoară, și alții ca ea, la un moment dat să își pună întrebarea: „Băi, da, lasă-i frate să se căsătorească… îș ca și noi!”. Acesta e ceea ce un homosexual trebuie să (și să se) perceapă și calea care trebuie urmată. Și-atunci, vom vedea, că nimeni nu va întoarce capul după noi pe stradă când ne vom vedea „visul” împlinit, și anume acela de a merge ținându-ne de mână (treaba e că atunci n-o să mai vrem să ne ținem, mark my words). 🙂 Un marș nu va reuși niciodată să educe o societate, să substituie socio-culturale, financiare, istorie.

    Tocmai din cauza acestor derapaje apar și pițipoance dispuse să ne „accepte” în partidul lor, ca și cum noi am fi niște oameni incompleți, incapabili, dar vai, ce extraordinar, ce favoare ni s-a făcut, uite, în sfârșit un partid la care putem adera și sărmanii de noi, handicapații societății. Aceasta este imaginea pe care o are momentan societatea despre noi deoarece lucrurile care s-au făcut în acest sens s-au făcut cât se poate de prost, s-a gândit defectuos, s-au futut niște resurse cam aiurea și acesta e… rezultatul.

  3. SI eu pledez PRO pentru casatoriile intre persoane de acelasi sex, imi doresc si in acelasi timp mi se pare normal sa am aceasta optiune. Nu vad de ce restul oamenilor pot avea aceasta optiune iar eu nu din moment si eu am aceleasi indatoriri comunitare ca si ei si atata timp cat imi indeplinesc aceste obligatii.

  4. Mi-as dori ca lumea sa se documenteze inainte de a face anumite afirmatii – cu atat mai mult pe o tema destul de delicata in contextul social in care ne aflam. Drept urmare, in legatura cu Intrebarea 3, vezi urmatoarele:

    http://en.wikipedia.org/wiki/Reliability_of_Wikipedia

    Apoi:

    http://en.wikipedia.org/wiki/Homosexuality

    Cu accent pus pe:

    In the modern West, according to major studies, as much as 6% of the population is homosexual, while 2% to 10% have had some form of same-sex sexual contact within their lifetime. In a 2006 study, 20% of respondents anonymously reported some homosexual feelings, although only 2-3% identified themselves as homosexual.

    Si cu referintele de rigoare:

    http://en.wikipedia.org/wiki/Homosexuality#cite_note-ACSF1992-7
    (care se continua pana la nota 17).

    Intr-un final:

    http://en.wikipedia.org/wiki/Demographics_of_sexual_orientation

    Problema aici nu sta in cel caruia i s-a luat un interviu, ci sta in entitatea care ia interviul (entitate care in mod clar nu si-a facut temele cum trebuie si citeaza o sursa in mod eronat).

    Cat despre scepticismul tau, Robert, in privinta acuratetii enciclopediei virtuale, e complet nefondat. Toate sursele arata clar ca Wikipedia, la ora actuala, e una din cele mai bine puse la punct enciclopedii – rivalizand usor pana si Enciclopedia Britanica.

    Toate cele bune!

    P.S. Frumos exemplul tau de film – sunt intru totul in acord cu tine, oricat de subiectiva ar fi tema respectiva.

    • Roy Cohn, Wikipedia este open source, ceea ce înseamnă că atât eu, cât și tu, putem scrie articole care să abordeze diverse teme (Wikipedia is open to anonymous and collaborative editing). Dacă cineva care crede că noi doi am greșit, e liber să vină și să semnaleze erorile, să le corecteze, șă adauge informație suplimentară etc dar nu întotdeauna se întâmplă aceasta.

      La chestiile mai simpluțe, șansa de a fi postată o informație corectă, cât de cât, e mare, ce-i drept.

      Sunt unele teme, însă, cum ar fi… medicina, biologia moleculară, sau fizica nușdecare etc, pe care doar cineva care are cunoștințe ample în domeniu le poate aborda. Nimeni nu prea verifică veridicitatea informațiilor postate (Science and medicine are areas where accuracy is of high importance and peer review is the norm. While some of Wikipedia’s content has passed a form of peer review, most has not.).

      Mai mult, a fost o vreme în care Wikipedia era intens folosită ca și unealtă de marketing de către webmastri, deoarece se credea că Google acordă o importanță deosebită legăturilor externe citate. Și-atunci era un fel de bălăcăreală din asta în care toată lumea era „expertă” în toate numai ca să își listeze jos, la legături externe, site-urile proprii.

      În fine, referindu-mă strict la homosexualitate, și la natura sensibilă a termenului (cum se poate face un studiu, prin ce metodă, care e gradul de acuratețe, care să arate procentajul de homosexuali ai globului? De exemplu, vor fi mulți care vor nega că sunt homosexuali, alții vor zice că sunt bisexuali etc… ce vreu să spun este că e greu de realizat printr-un studiu o numărătoare a ceva ce este atât de relativ, interpretabil, sensibil. Dacă un tip va spune că el a avut două aventuri cu femei și 100 cu bărbați, acesta unde va fi incadrat? Vorbim de homosexuali în contextul în care cineva nu a avut niciodată o relație sexuală cu o persoană de sex opus? Că dacă e așa, io is bi, dar nu mă simt bi și aici e the trick. 🙂 Unde e trasă linia dintre „homosexual” și orice altceva ca să putem spune că e 1-3%, 5, 7, 10 sau 14%?). În acest context, (în care nu avem cum să definim cu exactitate ce înseamnă a fi homosexual) da, sunt de acord, nu are sens să ne preocupe procente „conform Wikipedia”.

      Știi cum e… thinking about thinking, e și ea o formă e scepticism… optimist, să zic așa. 🙂

  5. Salut Robert,

    Da, de acord cu tine in privinta open source-ului. Dar lucrurile s-au schimbat intre timp. Mai departe, in fragmentul citat de tine, scrie clar:

    None of the answers from Wikipedia were determined factually inaccurate, while they found four inaccurate answers in MDR. But the researchers found 48 errors of omission in the Wikipedia entries, compared to 14 for MDR. The lead investigator concluded: „I think that these errors of omission can be just as dangerous [as inaccuracies]”, and he pointed out that drug company representatives have been caught deleting information from Wikipedia entries that make their drugs look unsafe.

    Faptul ca exista persoane cu o agenda (fie ei trolls sau companii care incearca sa isi pastreze o anumita imagine), e cu totul alta mancare de peste. Dar, din toate sursele consultate, se pare ca intr-adevar, Wiki e mult mai bine pusa la punct decat alte enciclopedii de prestigiu. Evident ca o carte specializata pe un anume domeniu va fi mai detaliata, mai bine structurata si informata decat un portal unde se incearca incorporarea TUTUROR domeniilor (de aici enciclopedie, nu „website medical”).

    Aici si sursele:

    http://news.cnet.com/2100-1038_3-5997332.html
    http://news.bbc.co.uk/2/hi/technology/4530930.stm

    Nu vreau sa absolutizez aici importanta si acuratetea Wikipedia si nici nu sunt unul din autorii acelui website. Apreciez in schimb efortul lor si mediul (ad-free and free of charge) in care acesta se desfasoara. Din nou, pe mine m-a intrigat mai mult cel/cea care ti-a luat interviul si datele lui/ei in privinta acelui procent (alaturi de sursa) – procent care, de acord, nu e nici pe departe adevarat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here