Imi iubesc parintii. Sunt niste oameni minunati insa au un singur (clar!) defect: habar nu au ce inseamna termenul de “parinte”. Literalmente ma seaca, mereu m-am simtit ca un tampon plin de carmz intre cei doi (*da, cuplu hetero.. barbat si femeie).
Daca iti doresti sa nu reusesti in viata, cere incurajari de la ei – sunt pro in a descuraja. Sunt oamenii care definesc orientarile sexuale precum mofturi si care ar santaja si haituii un barbat (sau femeie, dupa caz) pana la ultima picatura ca sa fie cu orice, ultima, cea mai jegoasa si singura “zavagoaica” sau “zavragiu”.
Acum, acest copil haituit am fost eu (si, se pare ca inca mai sunt). Nu are sens sa imi expun trecutul pentru ca este irelevant; ce pot sa las celor care se vor afla candva in situatia mea este urmatorul lucru: indiferet cat de mult sau nu va iubiti parintii, daca nu sunt de acord cu viata pe care o alegeti fugiti cat va tin picioarele. Nu o sa existe vreo masa moca pentru voi, si toata viata voastra va fi compromisa. Este imposibil sa traiesti cu entitati hai sa le numim “non-sexale” care sunt opuse de tine. Spre deosebire de relatii, in cazul prezentat extremele nu au nici cea mai mica sansa de a se atrage, ci se disrug prin forta de tractiune. Esti vazut ca un parazit de ocazie. Sansele tale trebuie exterminate urgent.
Acesti parinti vor opera prin cele mai deviante si josnice metode: va vor da afara din casa, va vor face de cacat la toti cunoscutii si vor dramatiza ceva evident inexistent. Daca sunteti tineri si lucrati in economia actuala, platiti chirie, aveti vreo mearda de (ex, jegosu’) “gagiu” care va fute viata mai rau ca parintii (incl. firavele finante), inevitabil veti ajunge indatorati. Cand mai aveti putin si declarati faliment, parintii, care tot ei v-ai impins spre cacat, o sa apara ca un cerb cu aripi de pe Venus. O sa va achite datoriile, o sa fie ok! Pana a doua zi.. cand totul este discutat mai rau si mai deviant decat la FMI – adica Satan’s Bank.
Asadar, decat sclav la dusman, mai bine fierar in Bruman.
Si acum trecand peste drama, ajung la adevarata problema. In asemenea conditii de razboi cum este posibil sa mai existe macar gandul la tradare si inselare? Cand nici in parinti nu poti sa-ti pui increderea, ce tupeu poate sa aiba un barbat sa-si insele barbatul ?!
Cand numesti un un barbat “barbatul tau’ si invers apoi te caci pe ea de omenire/scara sociala. Iti devine iubit si “de iubit”, Mantuitor si Drac, Frumos si urat, Grec si Roman, Musulman si Catloic, Pasiv si activ, 6 si 9, frate si unchi, bunic si matusa, liberator si templier, mama si tata, sarac si bogat, nu mai conteaza.
Cei doi s-au facut una.
Un barbat gay foarte rar are sansa sa aiba o familie “OK”. Insa barbatul are doua familii, cea in care se naste si cea care o intemeiaza. Este evident care este cea mai importanta – asa ca daca urmariti fericirea asta… “primordiala si antica”, nu o mai labariti atata in iluzia libertatii. Libertatea inseamna defapt un singur lucru – sa poti iubii. Asa ca iubiti cat puteti – e singurul lucru care daca exista cu adevarat nu are pret.
Smog cel secat, momentan.
*ca un mic reminder. Nu conteaza de unde un om vine, sau ce parinti a avut. Nu exista prostie mostenita prin gene. Totul este vointa.
**exprimare bruta. ma scuz (si acuz) – sunt secat
si totusi…trecutul te-a facut omul care esti in prezent pe care am avut ocazia sa il cunoastem noi toti. (And we’re grateful)
de trecut si de parinti nu poti scapa…nici nu ar trebui. Pana la urma e vorba de capacitatea fiecaruia de a jongla cat mai multe…planuri existentiale.
Sa nu uitam ca vor exista mereu generation conflicts si mai ales la noi generation gaps. Lumea ta a intrat mereu in tangenta cu sute de alte lumi, Smog; gandeste-te ca exista miliarde de microuniversuri pe planeta asta. Ce faci cand mergi intr-o tara straina? Te dai dupa ei.
Un om e considerat de succes dupa numarul de probleme rezolvate…iar din punctul asta de vedere stai bine.
Mai ai tu niste domenii unde sunt necesare lucrari de consolidare, dar ti le-am spus deja.
E normal ca trecutul sa contruiasca prezentul insa nu cred ca denaturarea poate fi justificata cu un “conflict de generatie”.
Iar intr-o tara straina nu este chiar asa de recomandat sa “te dai dupa ei”. Ai sansa sa fi mai “cu motz” :p.
Iar succesul tine de sansa sau perseverenta… restul de furt sau curvasarie.
Oh gawd, de unde sa incep…?
Primul gind care m-a izbit cititnd articolul tau, Smog, a fost o veche zicala personala: singurul lucru pe care-l am in comun cu taica-miu sint ca amindurora ne plac femeile.
In rest, existentele majoritatii fara de parinti sint paralele, si intentionat asa. Pentru ca da, ei sint cei mai buni cind vine vorba de descurajat, puricat si amplificat chestii minore si uneori nici macar maligne.
A propos de mofturi de moment, as mentiona si cazurile in care parintii iti fac “hachita” asta de a-ti “tolera” persoana iubita, fara insa sa se abtina sa te intrebe cind ai sa “scapi de faza asta” in prezenta ei.
Ma simt obosita ori de cite ori ma gindesc la “parinti”… nu prea exista caale de mijloc cind sint intr-un anumit fel. Cel mai bine e sa zici ca ei si sa faci ca tine, stay true si sa traiesti asa cum simti.
@Mia – nu e vorba tu de zis ca ei, si facut ca mine. Recunosc ca si eu am fost un drac de copil. Ce ma deranjeaza pe mine este scurtcircuitul asta – sa faci orice, sa fi ultimul jegos da’ sa nu fi bulangiu. Si asta o sa mi-o zica si peste o suta de ani mai mult ca sigur. Nu ma afecteaza in nici un fel, e doar o curiozitate.
Acum, cand te detastezi complet de familie ai constanta nevoie sa-ti intemepeizi propria familie. Asta ma tot sacaie pe mine. Ca mai nou echivalentul familiei este .. apoi cine dracu mai stie.
Si eu imi iubesc parinti si eu uneori m-am simtit in plus si oarecum la certurile pe care le mai aveau … cate odata chiar foarte aprinse … ma simteam in plus si simteam eu ca din cauza mea stau ei impreuna pentru a imi oferi mie o familie.
De cateva ori sa intamplat sa ma descurajeze. Cand eram mic imi placea sa cant si oarecum aveam si voce si mi-ar fi placut sa o lucrez si sa fac canto si tot odata imi placea sa invat sa cand la pian, vioara, chitara … dar aici a fost taicamiu cel care m-a descurajat si da de multe ori cand vrei sa ratezi in viata iti intrebi parinti … dar hei ! Hai sa fim seriosi ca sunt si parinti care isi incurajeaza spre bine copii, ba chiar ii indreapta pe calea cea buna daca copilul o ia pe cai gresite, sa fure, sa dea in cap, sa se drogheze si lista ar putea comtinua. Totul depinde de mentalitatea fiecarui parinte si cat de deschis este acel parinte pentru secolul in care traim si nu are o gandire de comunist.
Copil hartuit … depinde in care context te referi. Sunt N si N cazuri in care parinti isi hartuiesc copii sau hai sa spun maltrateaza copii, batandu-i, punandu-i la munca intimp ce ei bea, mananca si se distreaza pe banu pe care saracul copil i-a muncit pe branci, sau cum am vazut recent cum o mama isi lega copilu de copac, intimp ce ea ii lua pensia de handicap a fetei si o bea, intimp ce fata era lasata flamanda si nespalata in curte si doar cand stia ca are control avea grija de ea.
Desi cred ca inteleg unde bati si la ce te referi. Si eu in timpul copilariei am fost pedepsit ma punea cu genunghi pe coji, boabe de fasole, ba chiar ma dat afara in chilotei in fata usi pentru ca nu vroiam sa invat in acea zi.
Parinti mei si sa zicem o parte din parintii colegilor si prietenilor pe care i-am cunoscut … nu ii cred ca ar fi genu care fiecare masa sa coste. La o adica din cate stiu parintele face si pe dracu in patru pentru ca odrasla lui sa traiasca cat mai bine . Dar lucrurile difera de la caz la caz.
Cu toate ca mie parinti nu mi-au interzis niciodata sa fac ceea ce vreau eu, eu am decis sa plec de langa ei pentru ca asa am simtit eu, sa ma detasez de ei pentru a invata sa nu mai depind de ei, din orice punct de vedere si cu toate ca le-a fost greu mai ales mamei ei au acceptat si au incredere in mine!
Zic eu … cred ca ai dreptate si in ceea ce ai spus legat de viata Gay.
Desi nu te cunosc, eu nu te vad a fi un om secat, ci experienta de viata si trecutul tau ca a fost unul greu si dificil, eu zic ca te-a facut un om intelept si asta se vede prin fiecare cuvant pe care il scrii aici 🙂
acum inteleg de ce reactionezi cateodata agresiv si vezi doar aerul din paharul pe jumatate plin cu apa.
la faza cu secatul, daca ai avut puterea de a scrie acest articol inseamna ca nu esti secat de tot si inca mai poti duce ceava pana sa te seci de tot [totusi nu recomand asta, exista risc de faramitzare prin deshitratare]
la faza cu familia, orice gay inimos v-a sti sa isi faca o familie, numai sa isi doreasca cu adevarat asta.
iubirea exista, trebuie sa inveti sa crezi ca exista, iar din acel moment cand te-a ciupit, trebuie sa inveti sa daruiesti altruist. insist pe altruist, desi iubirea asa trebuie sa fie, neingradita de conditionari, fiindca atunci cand sunt impuneri de orice fel, nu se mai poate numi iubire ci orice altceva numai iubire NU.
la faza cu parintii, pot spune ca trebuia sa treci prin experienta asta, necesara evolutiei tale spirituale, iar daca nu ai invatat pana acum ca nu-ti poti denigra parintii in public, atunci e momentul sa te traga de urechi cineva pentru simplul motiv ca indiferent de ceea ce iti fac parintii, mama sau tata, sunt stramosii tai pe care trebuie s-ai cinstesti, indiferent cat de culti sa nu sunt.
ideea e urmatoarea;
atunci cand iti denigrezi parintii, te denigrezi pe tine insuti. esti sange din sangele lor, ori daca sangele lor este infect, cum poate sa fie sangele tau sanatos?
ITI INTELG OFFUL, dar fii atent pana unde mergi vizavi de parinti, iti inteleg frustarea, dar sa nu crezi ca ceilati dintre noi nu avem frustarile noastre vizavi de parinti, dar le tinem pentru noi si eventual mai afla, doar celor, foarte foarte apropiati noua.
ai scris acest articol cu alta intentie, sunt ferm comvins ca nici nu te asteptai la acest punct de vedere, dar eu stiu ca nu esti chiar secat de tot asa cum crezi tu si ca mai poti duce si comentariul meu si inca 50 la fel.
oricum ceea ce nu te omoara, te intareste.
Si revenind ca am omis o parte… dar cred ca deja a fost atinsa in comentul lui @Cristymaykei.
Si chiar daca tatal meu mi-a rupt un vis important pentru mine sau am fost pedepsit. Eu imi iubesc parinti si le voi fi recunoscator toata viata mea pentru ceea ce au facut. Fie el putin, mult sau deloc 🙂
E adevarat ca parintii o mai dau in bara cateodata si de cele mai multe ori fac asta neintentionat. Bineinteles, si educatia lor joaca un rol important in relatia cu copilul.
Imi vine in minte o intamplare…Un prieten a picat in urma cu doi ani traseul la examenul auto (la partea teoretica luase 26/26). Tatal lui suparat foc, si ranit extrem in orgoliul masculin, spune ceva de genul asta: “Cum dom’le, sa mai scot eu capul pe usa cand tu pici orasul? ce barbat esti tu?…macar de picai teoria!”. Nu stiu de unde si pana unde asociase ideea de masculinitate cu promovarea examenului. In fine, eu a cam trebuit s-o sterg de acolo cat mai rapid. Ma simteam eu prost, daramite prietenul meu. Mi se pare urat sa-i zici asta copilului tau…si fooarte urat sa o zici cand mai e si altcineva de fata.
Comparand ce se intampla la noi si pe la altii, imi dau seama cam de ce suntem asa de tematori, de lipsiti de incredere, si uneori avem o mentalitate paguboasa. La noi, de mic copil esti invatat de parinti sa taci, sa nu-ti asumi anumite riscuri, sa stai in banca ta, nu esti sustinut si incurajat in ceea ce vrei sa faci, uneori planurile tale sunt luate in deradere. La cel mai mic esec, in loc de “noi te sustinem macar cu o vorba buna” primesti un “ti-am spus eu!” de-ti taie tot elanul. Am avut ocazia sa cunosc tineri de varsta mea din Franta si Austria si porneau cu o cu totul alta mentalitate. Din discutiile avute am descoperit ca parintii ii invatau de mici sa aiba initiativa, ii incurajau si ii obisnuiau cu ideea de “poti fi cel mai bun!”.
Nu spun ca tot ce e afara miroase a parfum iar la noi miroase a rahat. Dar meditand la exemplele astea, ma gandesc ca poate prosperitatea unui popor tine cel mai mult de educatia si mentalitatea cu care indivizii sai pornesc in viata. Iar de educatie si mentalitate, in mare parte, sunt responsabili parintii.
Cu toate astea, eu zic sa nu fim foarte aspri cu parintii nostri, chiar daca la un moment dat in imaginatia lor se vor naste niste drame pe marginea unor subiecte irelevante pentru noi. Macar sa fim noi cei care aratam toleranta pe care o asteptam de la ei, pentru ca pana la urma, ei ne-au crescut. Vorba aceea: prima oara iti adori parintii, apoi ii iubesti, pe urma ii judeci si sfarsesti prin a-i ierta.
@ mary, cristymaykei, rediam
Vedeti voi, imaginea asta a homosexualitatii in “lume” afecteaza mare parte din parinti.
Nu am incercat sa contest faptul ca parintii mei nu au sacrificat suficient pentru mine, si le sunt recunoscator ca m-au invatat cum sa iubesc sau (cred ca s-au asigurat, premonitii chestiuni 😆 )sau ca au fost loiali unul altuia si categoric nu ii judec (au facut ce au putut). Insa ei (si multi altii) confunda puterea de a iubii cu “stasul” de a iubii.
E chestiunea aia intitulata “deal breaker” – oricat ar merge pe banda rulanta se naruie tot (exact ca in viata de cuplu – barbactu` se fute cu altu’ te-ai facut frate cu Dracu’) si apare senzatia aia de tradare.
Desi sunt constient ca intr-o buna zi toata “faza” cu “chestia” gay o sa treaca si o sa fie “bine”, urmaream defapt un singur lucru in toata relatarea asta: cateodata, un barbat gay, trebuie sa se izoleze de familie ca sa nu se “strice”. Trebuie sa actioneze invers (doh), sa-si intemeize o familie proprie – si doar atunci va face pace si cu parintii.
Am observat o nota de incurajare tip “o sa fie bine” insa nu asta e ideea.
Cum “com.” gay este destul de in spatele usilor inchise am incercat sa ma asigur ca urmatoare serie de “prospaturi” nu va recurge la chestiuni dramatice in a-si drege viata.
Sigur, acum as putea sa merg la urmatorul “issue” in “com. gay” care in mare parte se concentreaza pe “tranzactii anale” si nicidecum pe ajutorarea celor aflati in cacat.
(Nu, nu, nu bat vreun apropo, n-am nevoie de ajutor).
Sunt multi care fara o mana de ajutor nu au cum sa treaca peste. Ma uit la campaniile astea de reducere a sucidiului si realizez ca sunt un mare cacat. Degeaba incurajezi un om spre “o sa fie bine” daca defapt nu au cum sa-l ajute. Spiritul moral este foarte important, dar nu destul. Viata nu e facuta doar din sentimente (ca asa, cu inima buna, am suna toti la Natiunile Unite si am dona sentimente pentru a hranii populatia subnutrita din Africa) ci si din fizic.
Asadar, nu am gasit vreun raspuns la problemele abordate si nici nu-l caut.
Tot ce pot sa spun este: fiti buni unii cu alti, in special cand vine vorba de alti oameni gay. Nu buni la pat, nu buni la aptitudini orale (sigur, cu barbatul vostru dati coae ce e mai bun) ci doar dpdv umanist.
Mai avem sa ne facem un cult, si ne-am scos 🙂
@Smog, legat de cum ii afecteaza imaginea homosexualitatii pe parinti se pot scrie romane, drame de succes. 🙂
Deocamdata ai mei nu stiu si nici nu banuiesc ca ar fi ceva in “neregula” cu mine. Dar ma gandesc si eu la momentele cand va trebui sa fentez sau sa fac fata unor de intrebari sau afirmatii precum: “Nu ai si tu o prietena?”, “Ai vazut, baiatul X-uleascai s-a insurat…”. Ai mei nu rateaza nicio nunta pe motiv ca si la mine la nunta trebuie sa vina cineva. Mai nou, ma expediaza pe mine la nunti si am ajuns sa urasc nuntile. 😈
Pentru ei va fi un soc sa afle ca sunt gay, nici nu ma astept sa se comporte prea frumos o perioada. Eu ii voi astepta pana ce vor intelege ca in afara de a fi ‘poponar’ (asta e cuvantul pe care il folosesc ei cel mai des cand vine vorba de homosexualitate…si cu ce dispret!) sunt lucruri mai importante care ma definesc ca om. Poate vor trece luni, ani, zeci de ani, nu am de unde sa stiu. Oricum, pana ce nu voi avea o stabilitate materiala si nu voi mai locui cu ei nu le voi spune nimic.
” cateodata, un barbat gay, trebuie sa se izoleze de familie ca sa nu se “strice””…aici iti cam dau dreptate. E mai usor pentru ambele parti si poate distanta ii face pe parinti sa inteleaga mai bine situatia. In plus, nefiind influentat de parinti iei deciziile care te reprezinta cel mai bine.
Hmmm…ne facem cult? Nu cred ca Asociatia TATA si cu atat mai putin BOR vor fi de acord.
@Rediam
Mah nici ai mei nu si-ar fi dat seama daca nu le ziceam. Insa eu cred asa: ce familie e aia in care nu exista sinceritate? Sigur, nu inseamna ca te te critic sau sfatuiesc sa faci un gang bang de fata cu ai tai. Fiecare caz este unic.
Cat despre cult.. hai sa fim seriosi. BOR incalca constitutia pentru ca este finantata din bani publici/face lobby. Si Asociata TATA.. ne facem si noi o ramura intitulata Go Daddy! 😀
A si mai este o chestie.
Nu le amestecati. Daca nu e ok treaba cu a fi gay in familile asta nu inseamna ca negi existenta acesteia. Este un proces mai lung, desigur. Insa chiar daca aflat intr-o perioada de izolare la nevoie diferentele chiar nu sunt importante. Dai tot ce poti mai bine.
Sula, n-are treaba cu prefectura.
ce bine e scris articolul…foarte fain, felicitari!
@Smog, esti sincer pana ce trebuie sa-ti salvezi pielea. Intr-o oarecare masura, pentru parinti asta cu gay-uiala e o chestie de viata si de moarte. Eu, unul, nu am de gand sa le spun alor mei pana ce nu voi fi independent. Prefer sa fiu sincer atunci cand nu voi fi constrans sau amenintat de parinti cu anumite lucuri, cum am mai auzit ca se poarta. Poti sa iei asta ca lasitate sau ca un instinct de autoconservare.
Bine, poate asa vad lucrurile acum la 20 de ani…poate altfel o sa gandesc peste 5-10 ani. Poate sunt imatur, poate nu am inca o anumita ordine in viata, poate sunt inca crud. Departe de mine gandul ca as detine adevarul. Cel putin, acum fac ce simt, ce cred si ce gandesc. Acum actionez conform convingerilor mele din momentul asta…si deocamdata nu regret. 😉
Politicienii se folosesc destul de mult de BOR, si BOR de politica. O anumita parte din electorat, deloc neglijabila, inca mai crede ca patriarhul e trimisul lui Dumnezeu pe Pamant. Asadar, BOR mai are mult de mancat din banii publici, dar atata timp cat societatea isi da acordul tacit, nu ai ce sa ii faci. Pana atunci: Go Daddy, GO!
@Rediam
Nu e chez de lasitate, te inteleg. Si eu am tot 20 si nu pot sa spun ca a fost minunata independenta financiara (ca sa nu zic ca-s falit)insa are partile ei bune dpdv emotional – apare o alta viziunea asupra proximitatii. Dar, trebuie sa ma descurc. Toti trebuie sa ne descurcam :).
Go daddy, go!
@Razvan
La mai multe.
Sincere felicitari daca la 20 de ani esti independent financiar! Eu nu prea sper la chestia asta pana ce nu imi termin studiile. Bine, eu is si mai comod din fire. 😳
Inca mai copilaresc, chiar daca acum o fac in alt oras decat orasul natal. 😀
@Rediam
Conform relatarii este evident ca independenta mea financiara este echivalenta cu dreptul homosexualilor de a se alia civil in Ro, firava, momentan sortita economiei in declin si a deraderii fortei de munca.
Uf, iesind din modulul Dreptul Muncii chestia asta cu independenta financiara este un lung razboi cu multi factori:
Loc de munca stabil sau nu.
Chirias sau nu.
Intr-o relatie singurul “provider” sau nu.
Cheltuieli neasteptate.
Asteptari.
— si lista continua pana la opt intors.
Cel mai important este sa fi, un barbat bun.
La suflet ! ca dupaia poate fi interpretat ca si “koor bmbat” si nu indem pe nimeni la curvasaraie. 😆