Acasă Homosexualitate Morala crestina si decredibilizarea

Morala crestina si decredibilizarea

301
15

Veti considera probabil ca tema este epuizata sau enervanta, cel putin in ultima vreme. Eu vreau totusi sa pun in lumina cateva aspecte esentiale fara a ma lega absolut deloc de scandalul de pedofilie actual.  Nu stiu cati ma vor intelege sau cati vor vrea sa ma inteleaga. Articolul  asta e in buna masura pentru cei care considera ca „filosofia” nu e doar o „paine de mancat pentru cei cu gargara”, ci e o metoda… chiar asa, o metoda. Exact cum exista metodele lingvistice de cercetare, cele matematice, fizice…numai ca metoda filosofica este cu mult peste cele enumerate tocmai prin prisma libertatii de cugetare pe care o ofera. E diferenta intre „imago mundi” (imaginea lumii) si „imago personae” (imaginea individului).

Morala crestina… un concept veterotestamentar (figura pentru prima data in scrierile biblice ale Vechiului Testament, cam de la a patra generatie dupa Moise).  Pana la urma ce inseamna morala? Nu coincide cu cea facuta de tata seara la o vorba si nici cu cea pe care o primeam la scoala pentru o nota proasta. E ceva mult mai complex si tine de respect, buna purtare, valorizare, etc. In sanul Bisericii (indiferent ca e vorba de cea de rasarit sau cea de apus, indiferent de schisma din 1064 care a stabilit alte linii de moralitate), morala crestina a avut intotdeuna in centrul sau DRAGOSTEA fata de aproape si fata de divinitate.  Sentiment care presupune afectiune neconditionata si nemijlocita.

In secolul IV, Sfantul Augustin, unul din marii teosofi ai Antichitatii, punea problema moralei crestine in cartea sa numita „Confesiuni” si in care se regasesc pe alocuri cateva pasaje interesante despre iubirea fata de acelasi sex. El insa nu a  blamat acest lucru tocmai prin prisma a ceea ce spuneam mai sus: DRAGOSTEA. De ce? Va explic imediat. Augustin considera ca exista 2 lumi:  Civitas Terrena (cetatea pamanteana, adica lumea pe care o vedem si pe care o simtim zilnic, societatea cu sodomiile, mojiciile, abjectiunile sau altruismul ei) si Civitas Dei (cetatea lui Dumnezeu, nevazuta si perfecta si catre care am tinde toti dupa ce ne dam duhul).  In capitolul dedicat Cetatii pamantene el afirma ca desi este impotriva moralei crestine sa savarsim fapte abominabile sau perversiuni homosexuale, tocmai  liantul cel mai de pret al crestinatatii, si anume DRAGOSTEA, trebuie sa ne determine sa intelegem astfel de fapte si mai mult decat atat, sa nu le condamnam, mizand pe cuvintele lui Iisus: „cel fara de pacat, sa arunce prima piatra”.

Augustin considera relatiile „indecente” dintre persoanele de acelasi sex ca sunt de fapt fundamentate pe  conjunctura istorica si sociala: in acele vremuri, cel putin in Imperiul Roman, astfel de lucruri nu doar ca se savarseau, dar erau si incurajate (lucru care s-a reiterat mai tarziu in perioada Renasterii, cand dogii florentini si venetieni aveau la curtile lor spectacole sexuale gay sau lesbi in aer liber).

Si stau si ma gandesc… daca un individ a putut gandi atat de frumos si corect  in urma cu peste un mileniu si jumatate…de ce n-ar face la fel, astazi, minunatele sutane negre? Pentru ca aducand acuze homosexualitatii consider ca ei insisi isi decredibilizeaza baza meseriei pe care o practica: DRAGOSTEA neconditionata de aproape. Adica atata timp cat  Biblia, cartile scrise de patristi (parintii bisericii) sau dogmatica dupa care se ghideaza, spun cat se poate de clar: Dumnezeu iubeste in egala masura si pe cei pacatosi si pe cei curati pentru ca dragostea nu tine cont de faptele savarsite caci acestea vor fi mai apoi judecate, de ce te trezesti ca tusea si cu junghiul sa mergi in fata multimii de la un asa-numit mars al normalitatii? Ca sa fii exact impotriva a ceea ce scrie in cartea de capatai a ortodoxiei? Sa vina un preot in fata mea si in 20 de minute il mananc de viu cu tot cu doxologia lui. O sa-l fac sa treaca de la ochii beliti de incredere in sine, la scula belita de la angoasa pe care o sa i-o provoc.

Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. (Levitic 19:18b). Inseamna ca Biserica si acolitii sai nu manifesta  prea multa iubire de sine daca au atitudinea  asta de pana acum…

O pilda pentru popi: „Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare un PREOT cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă, şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea. (Evanghelia după Luca 10: 30-37)”

Nu cred ca mai e nevoie de cuvinte pentru a explica ceea ce am vrut sa spun prin pilda de mai sus. Pilda e  mai mult decat inteligibila.

Si in final, un moment remarcabil cu George Carlin… nu-l ocoliti. Are si subtitrare. E genial tipul. Spune adevarul cu o incredibila doza de umor:

🙂

15 COMENTARII

  1. imi place articolul fiindca aduce informatii pe care multi nu le stiu. se vede ca rauss e baiat destept. :mrgreen:
    nu te supara dar cred ca te-ai grabit cand ai scris articolul si ai strecurat o greseala minora: Marea schisma a fost in 1054 nu in 1064; dar cu toate acestea apreciez munca ta 🙂

  2. Din întâmplare, am crescut pe băncile unei şcoli teologice. Sau nu din întâmplare. Poate a fost un „boom” spre o mai bună conştientizare a sinelui pentru mine. La un moment dat interesul pe care îl aveam pentru subiectul „religie” s-a transformat în interes pentru subiectul „spiritualitate”, ceea ce este o cu totul şi cu totul altă mâncare de peşte. Învăţătura de credinţă a oricărei religii se bazează la un moment dat, atunci când devii din ce în ce mai interesat, pe sintagma „Crede şi nu cerceta!”. Bine bine, mi-am spus în acel moment în care unul din profesorii mei rămăsese fără răspunsuri la întrebările mele destul de copilăreşti şi destul de lipsite de orice urmă de voită luptă, atunci ce rost mai are o şcoală teologică? Dacă orice încercare de a elucida misterele spiritualităţii sau ale religiozităţii mi se încheie cu „Crede şi nu cerceta”, atunci de ce să nu punem acest precept pe eşafodul şcolii şi pe pancarde cu care să ieşim în piaţă şi atunci de ce trebuie să îmi pierd timpul în această şcoală. Nu a fost în zadar. Deloc. Acolo mi-am cunoscut sinele. Acolo am avut primele gânduri răzleţe, primele ejaculări, unele intelectuale, altele nu. Acolo mi-am cunoscut inutilitatea, acolo am visat prima dată, acolo am fost prima dată revoluţionar. Şi mulţumesc destinului pentru asta.

    Dar. Atunci când subiectul Religie atinge unele din nelămuririle nelămurite de mine, încercând să mă lămurească, aşa cum se întâmpla pe vremuri în şcoală, fără nici o lămurire concretă, atunci parcă iau foc pe casta preoţească şi pe toată şarada asta menită doar să prostească oamenii slabi. Oameni care caută refugiu apropos de inutilitatea lor în această viaţă. Nu există nici un refugiu. Suntem la fel de inutili ca şi frunzele care cad şi se ofilesc. Se pune problema necesităţii religiei sau religiozităţii. Dorind să găsesc motivele pentru care lumea, într-un mod atât de dezinvolt, acceptă promisiuni deşarte, teorii care se contrazic ele însele, am încercat să îmi explic necesitatea religiei. Da. Omul se naşte cu multe frici. Şi cred că Freud ar putea explica mai bine aceste spaime, mai ales aceea spaima de necunoscut, spaima de moarte, spaima de inexistenţă. Omul învaţă destul de curând în viaţă că nu are o existenţă lungă pe pământ. Şi caută nemurirea cu disperare. Asta ar explica de ce lumea este atât de avidă după Religie. Pentru promisiunile legate de un paradis pentru care nimeni nu poate aduce vreo dovadă, ci toţi încearcă doar să creadă. Apoi ar mai fi acea frică a omului de necunoscut. Se vorbea, neoficial, între prietenii cu care mai stăteam la filozofii noaptea după „stingere” despre faptul că religia este utilă, că fără existenţa religiei, lumea ar fi într-un haos total. Dar nu. Religiile s-au adaptat în timp societăţii în care au fost inventate. Au fost şlefuite şi adaptate „nevoilor” societăţii, care de fapt erau nevoile unei caste restrânse (Sinoade Ecumenice, conducerea Bisericilor, Concilii papale) de preoţi „cu grade”. Şi aceste nevoi erau foarte lumeşti. Erau legate foarte strâns de nevoia de control asupra celorlalţi, nevoia de dominare teritorială, nevoia de profituri lumeşti. Să nu uităm că papa era acum câteva sute de ani deasupra oricărei conduceri statale în Europa, de exemplu. El hotăra cine urma la tron într-o anumită ţară, cine era asasinat, cine era excomunicat sau cine era declarat „eretic”. Averile bisericilor au fost mereu ferite de ochii prostimii. Vieţile preoţilor şi ale sutanelor cu grade au fost mereu ferite, ocrotite de morala credincioşilor sub teorema „sunt şi ei oameni”, dar atunci când vine vorba de învăţăturile pe care aceştia le propagă cu o neumbrită disperare de a acapara cât mai mulţi fraieri, ei sunt urmaţi uneori orbeşte. Orbeşte.

    Religia şi învăţăturile de credinţă ale oricărei religii au fost prelucrate de-a lungul timpului. Din cauza asta, unii dintre luminaţii învăţători ai vremurilor de mult apuse, au fost trecuţi pe listele negre ale prezentei organizări ale Bisericilor. Aşa este şi cazul Sfântului Augustin, pe care biserica Ortodoxă îl consideră „scriitor apocrif”, adică un fel de „rătăcit”. Cum poate considera o organizare tardivă a bisericii creştine (din secolul 11) că unul din învăţătorii creştini din secolul 4 … spunea el bine ce spunea, dar mai spunea şi prostii. Adică? Cine dă dreptul unor adunături… de popi… (Sinoade) să hotărască asupra persoanei unuia dintre fondatorii iniţiali ai preceptelor creştine pe care însăşi Biserica Creştină ar trebui să îi fie recunoscătoare pentru existenţă?

    Biserica nu este decât o metodă de control. O metodă de a hrăni cele mai mari temeri ale omenirii cu promisiuni şi speranţe deşarte asupra unui loc minunat, fără griji, fără suferinţă şi asupra imposibilului: nemurirea. Şi în schimbul acestor promisiuni, aceşti cerşetori cu gura până la urechi primesc putere, control, avere şi influenţă neîngrădită de nici o lege pământească.

    Nu ştiu dacă a fost cineva curios să citească fragmente din scrierile de la Marea Moartă. Este vorba de papirusuri originale din primele decenii de creştinism. Dar religia sau teoriile religioase descrise în acele scrieri nu seamănă deloc cu cele din zilele noastre. Ba mai mult, seamănă cu vechile credinţe „păgâne”. Nu mai ştiu cine a scris o carte despre evoluţia creştinismului din credinţele egiptene. Da, creştinismul timpuriu conţinea elemente din religia egipteană, credinţa în Zeul Soare, Amon Ra. Pentru mine acele scrieri de la Marea Moartă au fost dovada vie că Religia creştină a evoluat credinţele spirituale din cele mai vechi timpuri, a fost prelucrată şi şlefuită în aşa fel încât să deservească intereselor conducătorilor bisericilor, fără a oferi drept de combatere sau chestionare indivizilor curioşi.
    Învăţăturile morale conţinute în religiile de orice fel nu sunt rele. Aşa cum este centrul creştinismului, învăţătura despre DRAGOSTE de sine şi de aproapele nostru. Dar aceste învăţături morale sunt mânjite de multă vreme de sânge (vezi Inchiziţia), de imoralitatea clerului, de noroiul amestecului politic al conducătorilor religioşi şi mai ales de un extraordinar fanatism religios care constituie cauza multor suferinţe şi decepţii pentru o mare parte din semenii noştri.

    P.S. Rauss, scrie mai mult. Eşti delicios :p

  3. @Blue – da,scuze, eroare, l-am scris noaptea…16 iulie 1054 😀
    @FireMan – Multumesc.Asta e doar partea I . In functie de interesul vostru voi mai scrie. Partea a doua este in „coacere”, adica am nevoie de alta noapte cu inspiratie 😛

  4. @Cristymaykey – mascota e cu dublu sens totusi 🙁 ori de ras ori de plans, ori de bataie de joc ori de admiratie 😯

  5. rauss e adevarat tot ce spui dar ce uiti e ca mascota devine atat de iubita incat dwevine simbolul suprem.
    ia incearca sa schibi mosul de craciun al coca-cola.

  6. @Amiral Rauss – (Epistola lui Pavel catre Romani 1:26-28) sau (Epistola soborniceasca a lui Iuda 1:7) iti spune ceva? Noul Testament, da???

  7. mascota nu e de admiraţie niciodată, nici de bătaie de joc. E o chestie ( un item, na! ) pe care un grup de oameni care fac împreună o chestie o adoptă ca porte bonheur. Aduce noroc aşa că nu-şi permite nimeni să îşi bată joc. Dar nici talisman nu e, nici idol, aşa că n-o admiră nimeni. Doar sexele frumoase o mai iau câteodată la ele sub plapumă şi o pupă şi o copleşesc cu atenţii.

  8. CM si mai zici ca esti gay, phoaf.
    Cum sa nu fie iubita mascota? Ci doar coplesita cu atentii, pt ca a fost pupata sub plapuma!

    Mascota e insasi esenta grupului ce o alege si de cele mai multe ori membrii grupului se schimba, dar mascota, NU.

  9. Cristy, mă văd nevoit să insist, deşi probabil că asta deturnează discuţia (dar nu eu am început-o…). Nu am spus că nu e iubită, am spus că nu e admirată. Conotaţia pe care o simt eu ataşată acestui termen bate spre superficial (pupăceli, smotocelişi alte diminutivele), pe când admiraţia, cât şi bătaia de joc sunt chestii mai grave.
    Schimbând subiectul, observaţia ta că aş fi un gay mai special mă onorează, deşi cred că nu-s chiar atât de atipic pe cât îmi place să mă dau…

  10. Cm iti scrisesem ceva interesant, dar s-a sters din greseala, asa ca dus a fost si n-o sa afli niciodata ce-ti scrisesem asa de frumos, pacat.

  11. Şi mie mi se întâmplă să mai şterg mesajul , doar că eu reuşesc să-l recuperez ( din memoria pesonală, din Recycle Bin…) fă un efort de dragul meu.

  12. Eu sunt creat altfel, nu am Recycle Bin la memoria personala, ce se pierde, pierdut ramane, dar asa ca o idee pot spune ca sigur ai fi ras, sau cel putin ai fi zambit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here