Acasă Homosexualitate Joaca de-a homosexualii…(III)

Joaca de-a homosexualii…(III)

377
13

Iacătă-mă-s, flăcău la 22 de ani, plin de frustrări și neîmpliniri pe plan sexual (încă virgin), cum îmi beam și mințile în primii ani de studenție, alături de colegii de cămin. Nu mă simțeam deloc bine, fiecare din ei având prietene și planuri de viitor, eu având în cap numai puli.  Eram obsedat de ideea că nu voi reuși să fiu niciodată fericit, datorită atracției mele „nefirești”, fericirea însemnând pentru mine, la acea vreme, căsătoria și copiii.

Am cunoscut o fată de care nu m-am îndrăgostit, însă de care m-am atașat în timp datorită inocenței ei, soră cu prostia, datorită ochilor ei mari migdalați și a pielii albe ca ceara. Era tot ceea ce îmi imaginam că ar trebui să fie o femeie: sensibilă, elegantă, modestă, blândă. Având în vedere că eram în totalitate un neștiutor în cele ale dragostei, această relație mi-a conferit liniștea emoțională de care aveam nevoie.

Ne-am explorat împreună viețile, trupurile și visele, ca doi copii nevinovați ce eram. Am făcut dragoste abia după vreo șase luni de când ne-am cunoscut, pentru că mi-era foarte teamă de un fiasco. Relația noastră avea să cunoască în timp numeroase întorsături, care, credeam eu, constituiau „sarea și piperul” vieții. Aveam să ne certăm pentru nimic, să o folosesc ca pe o acoperire, să alerg în brațele ei ori de câte ori mă certam cu băiatul pe care urma să îl cunosc, să fie doar „rezerva” mea în caz că ceva nu mergea bine.

În același timp în care am cunoscut-o pe frumoasa Alina, eram preocupat de atracția mea pentru băieți. Îmi impuneam să aflu mai multe, de vreme ce simțeam asta și petreceam nopți în șir prin sălile de internet (la acea vreme internetul abia apăruse în România, doar în sălile din oraș, foarte puțini fiind aceia care își permiteau să-și „tragă” și acasă) citind articole în engleză, vizualizând poze, filmulețe și discutând cu diverși pe Mirc. Nu a durat mult până mi-am dat seama că ceea ce mă atrage nu este ceva greșit și că nu are dreptul nimeni să mă judece.

Mă credeam deja bisexual când am cunoscut un băiat de aceeași vârstă cu mine, cu care am vorbit luni în șir despre atracțiile și despre peripețiile noastre. Ne fixasem chiar un program după care ne puteam găsi online. El locuia cu prietena sa și era extrem de precaut, ca nu cumva să se afle despre ceea ce discutam, așa că uneori mai lipsea, ceea ce mă isteriza cumplit (deja). Singura fotografie pe care mi-o dăduse îl arăta ca pe un tip drăguț, creț și bine construit. Pe atunci aveam obiceiul să îmi dau întâlniri la care mergeam la o oarecare distanță, pentru a-l studia pe respectivul, fără a mă compromite și fără a fi nevoit să dau explicații pentru un eventual refuz.

Eram total dezamăgit de contrastul dintre virtual și real, așa că nu aveam încredere că este o fotografie reală și îi tot repetam că nu ne vom întâlni până când nu îl voi vedea pe webcam. La un moment dat mi-a îndeplinit cererea și… văzându-i chipul frumos, nu am stat pe gânduri atunci când m-a invitat să ne întâlnim la el. Avea același obicei ca și mine, de a studia „victima” de departe. Am mers repede să mă schimb, am împrumutat bicicleta unui coleg și am început să gonesc spre cartierul lui. Am ajuns transpirat leoarcă, tremurând de emoție, la locul unde trebuia să ne vedem și, după ce m-a observat vreo 20 de minute de la balcon, m-a strigat să urc.

Aveam niște emoții incredibile, pentru că nu știam ce să spun, ce să fac și, văzându-mă ca pe un pui prăpădit de Avicola, mi-a spus să mă liniștesc, să fac un duș și apoi să ne punem la povești. Mi-a povestit cu lux de amănunte prima lui experiență cu un băiat, fel de fel de peripeții nebunești, călătorii și alte lucruri care mă fermecau. Eram hipnotizat de atitudinea lui ștrengărească, din care emana siguranță de sine, inteligență, dar și bun simț și sensibilitate. Trăgeam cu ochiul când nu era atent pentru a-i studia corpul. Avea o structură solidă, cu picioare zdravene, brațe puternice, un spate „în V”, datorate muncilor pe care nu se sfia să le îndeplinească pe unde apuca. Ochii îi erau mari, deosebit de expresivi, zâmbetul ștrengăresc, tonul cald și o dantură perfectă.

Mi-a spus că sunt singurul om cu care a povestit atât de multe lucruri și cu care se simte în largul lui. Aveam să aflu mai târziu că nu era chiar atât de inocent și sincer pe cât voia să pară. Eu eram… topit. Pentru că se făcuse dimineață și trebuia să plec, spre a nu da nas în nas cu prietena lui, am hotărât să ne mai vedem în viitor. M-a atenționat că dorește să fim doar prieteni buni, care se mai și coțăie, fără sentimente și fără gelozii. Nici nu aveam cum să refuz, pentru că nu mi-aș fi închipuit pe atunci cât de mult avea să mă transforme legătura noastră și pentru că îmi doream exact același lucru.

Au urmat întâlniri amoroase destul de rare la început, din cauza faptului că nu aveam prilejul să rămânem prea des fără prietenele noastre. M-a învățat ca pe un copil tot ce făceam în pat, eu fiind extraordinar de tâmp la acest capitol, spre amuzamentul său. Am început să ne întâlnim mai des, să ieșim prin fel de fel de cluburi obscure, unde nu ne cunoștea nimeni sau unde auzeam că mai intră gay. Timpul petrecut cu el era cel mai fericit lucru care mi se întâmplase până atunci. Era un nebun cu care nu aveai cum să te plictisești.

Făcea glume din aproape orice, se schimonosea, crea fel de fel de scenarii și povești în care ne transpuneam, făceam tot felul de nebunii, mergeam noaptea și ne scăldam goi în mare, ne îmbătam ca porcii… toată lumea era a noastră. Nu îi plăceau discuțiile serioase și toată viața lui era (și este și acum) o continuă petrecere și voie bună. Foarte rar avea depresii puternice, datorită conjuncturilor dificile în care trăise, momente în care îl sprijineam. Devenisem practic dependent de el. Nu mă simțeam bine dacă nu ne întâlneam, dădeam la o parte absolut orice pentru a fi cu el și eram în stare de orice.

La un moment dat, îmi amintesc că am plecat amândoi la un amic comun din București, având doar bani de dus în buzunar. Avea un farmec aparte, cucerea pe toată lumea prin caracterul său și reușea să facă mai tot ce dorea fără prea multe bătăi de cap, spre disperarea mea… Amicul nostru a sesizat că eu eram mai „prostan”  și mai sensibil, avertizându-mă că nu-mi va fi bine dacă voi continua să fiu gelos. După o distracție nebunească,  ne-am trezit că plecăm înapoi spre casă fără nici un ban. Mă bazam pe farmecele lui asupra „nașului”. La jumătatea drumului, acesta ne-a dat jos din tren, la o temperatură de vreo -20 de grade, cu niște geci subțiri și blugii găuriți, cum se purta. Am mers pe jos, ne-am ținut în brațe pentru a ne încălzi, am căutat zadarnic un adăpost. În final, Adi a convins un tirist dintr-un bar de pe drum să ne ia și pe noi până acasă. De multe ori plănuiam să fugim în America împreună, cu un vapor de containere. Și nu cred că mi-ar fi luat mult timp să mă decid, dacă ar fi vrut să facem asta atunci.

Devenisem atât de dependent de el, încât eram deprimat când nu era lângă mine, făceam crize când spunea că nu are timp să ne vedem, eram gelos pe oricine intra în contact cu el… După vreun an, s-a certat cu prietena lui și… eu m-am certat cu a mea, ca să îl invit să locuim împreună în chirie, cu încă 3 colegi de facultate. Lucrurile s-au complicat, pentru că el nu vroia să se afle despre noi sub nici un chip. În scurt timp devenisem o drama-queen în toată regula, fapt pentru care colegii de apartament începuseră să pună întrebări…

Eu am fost sincer, însă, spre disperarea mea, nimeni nu mă credea. Zâmbesc acum când îmi aduc aminte câte plânsete pe capul meu, câte crize de nervi, câte futaiuri „în draci” trăgeam, așa, de răzbunare. La un moment dat ne-am certat… De fapt a început o serie de certuri și împăcări interminabile. Mă transformasem într-un nebun posesiv, obsedat și sufocant, de care îmi aduc aminte cu rușine. După un timp, s-a împăcat cu prietena lui și m-a invitat să locuiesc împreună cu ei. Ne coțăiam pe ascuns și nu suportam să îi văd giugiulindu-se. Tipa s-a prins că e ceva în neregulă, dar nu a aflat decât că eu sunt gay. Nimeni nu bănuia nebunul, așa că nu avea rost să încerc să mă răzbun prin sinceritate. Bineînțeles că i-am făcut crize de nervi și acolo, eu fiind un catâr încăpățânat și el un drac căruia îi plăcea să mă vadă perpelindu-mă la foc mic. M-a dat afară ca în telenovele, moment în care m-am simțit profund trădat.

M-am resemnat, însă după o lună am început iar să vorbim. S-a cuplat la un moment dat cu un tip cu foarte mulți bani, care îi promisese nu știu ce avere… Hotărârăm să fim doar amici din acel moment. A început să mă cheme pe la ei, să ieșim prin cluburi, piscine, fițe, chestii, lucru care nu îmi displăcea, mai ales că aveam ambiția de a-mi demonstra că Adi este istorie din punct de vedere sentimental, pentru mine. Am devenit confidentul prietenului lui (culmea!), care știa că suntem prieteni din copilărie.

Dracul se amuza nespus, văzând că săracul om plângea pe umărul meu. Am asistat la un moment dat, obligat fiind de ei, la o ceartă furtunoasă, în care urma să fiu arbitru. În sufragerie încercam să stăvilesc șuvoiul de lacrimi ale nefericitului, iar în dormitor încercam să calmez dracii dracului. Aiurea! Omul-drac a dorit să creeze doar împrejurările necesare pentru a dormi cu mine.

Țipa ca din gură de șarpe la suferind, să nu cumva să vină să doarmă cu el și la mine, să vin să dorm cu el. 🙂 Eu am rămas interzis… Nu a ezitat să mă pipăie și să pună degetul la gură, ca eu să înțeleg ce planuri diabolice avea. Omul din sufragerie se puse să doarmă, iar noi ne-o trăgeam ca bestiile, dar în liniște. Am mai avut astfel de peripeții… Odată, obosiți din club, am mers să facem o baie în mare toți trei. Eu voiam doar să păzesc hainele, însă haimanaua l-a trimis la mal pe prietenul lui și m-a invitat să fac și eu baie. Prietenul credea că doar înotăm pe la fund…

Nu mi-ar ajunge jumătate de blog să povestesc alte pățanii de acest gen. Cert este că timp de 3 ani ne-am tot certat și împăcat, ne-am bătut și apoi ne-am pupat, ne-am spart capetele și apoi fundurile, ne-am distrat și ne-am porcăit. Nu a fost o relație propriu-zisă, ci o prietenie nebună, presărată cu tot felul de pățanii și nebunii, cu sex nebun, călătorii peste tot. În final, m-am decis că nu pot rezista psihic și afectiv „monstrului” care refuza să ia ceva în serios, care nu își făcea niciodată planuri pentru ziua de mâine și pe care nu îl interesa decât să își trăiască momentul la maxim. Ca urmare, am profitat de prima ocazie de a evada din orașul primei iubiri.

Am fugit ca un laș, fără să privesc înapoi. A fugit și el, dar din alte motive, în altă țară. Ne-am mai întâlnit o singură dată. L-am regăsit la fel și am cinstit în același mod nebunesc de altă dată reîntâlnirea, însă nu ne-am mai certat. Nu ne-am spus „te iubesc” câtă vreme am fost alături, decât acum, recent, după mulți ani de la aventura noastră palpitantă,  cu o sinceritate de care atunci nu am fi fost vrednici nici unul din noi.

Este omul de la care am învățat să mă bucur de ceea ce îmi oferă viața în orice moment, omul de la care am învățat că iubirea nu înseamnă posesivitate, gelozie și dramă, omul de la care am învățat să țin la imaginea mea, să mă îngrijesc, să fac dragoste, să zâmbesc când mi-e greu, să nu îmi fac griji, să am încredere în mine însumi și să obțin ceea ce vreau. A fost omul care mi-a demonstrat că nu poți susține că iubești în timp ce îi sugrumi libertatea respectivului și că nu poți dicta sentimentelor, oricât de bravă ți-ar fi dorința. Și cel mai important lucru: să mă joc.

Joaca este haina ideală a iubirii.

13 COMENTARII

  1. Ezi….Din cuvintele tale reiese ca esti o fire sensibila. Viata ta pare a fi mai mult o aventura decat un joc. E un joc fara reguli.

  2. mersi mersi.
    mai are telenoveaua mea, încă nu e gata 🙂
    JustMoi, trebuie să fii cel puțin nebun ca să ai parte de nebuni.

  3. Wow, imi plac „povestile” tale… din mai multe motive, tine-o tot asa… mi-ar fi placut si mai mult daca le gaseam pe toate intr-o carte 🙂

  4. Mai, Ezio, ai un stil de a scrie… captivezi omu’. Mi-a placut povestea descrisa de tine presarata pe ici pe colo cu espresii comice. Observ ca ai trait in extreme relatia asta si de aici nu pot decat sa-ti apreciez psihicul tare imbracat pe un spirit sensibil…

  5. Frumoasa poveste; ar trebui sa scrii o carte care sa cuprinda toate aceste intamplari. Poate intr-o zi o sa am si eu un umar de care sa ma sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here