No menu items!

Joaca de-a homosexualii…(I)

Acelasi autor

Jocurile de vară… oficial deschise

Jocurile olimpice de vară au început. Mi se rupe pula. Am urmărit delegațiile tuturor țărilor, însă nu știu dacă am văzut vreo 3-4 bunoci....

Joaca de-a homosexualii…(IV)

Oraș nou, prieteni noi, aer proaspăt. Iată condimentele necesare pentru uitare. Așa credeam eu. Până la urmă, cei 3 ani de pe urmă s-au...

Joaca de-a homosexualii…(III)

Iacătă-mă-s, flăcău la 22 de ani, plin de frustrări și neîmpliniri pe plan sexual (încă virgin), cum îmi beam și mințile în primii ani...

Joaca de-a homosexualii… (II)

Ce sunt sentimentele? Când apar pentru prima oară? Adolescența aduce cu sine mari schimbări fiziologice, în strânsă legătură cu afectivitatea. Atunci devenim sensibili, receptivi...

Îmi plac pipele și tutunul vrac. Mă imaginez uneori un bătrân ghiduș legănându-mă pe un scaun vechi cu șine, pe o verandă a unei căsuțe la poalele unui munte. Asta poate pentru că nu am fost niciodată „suficient” de matur, poate pentru că mereu am fugit de responsabilitate fără să realizez asta. Poate că sunt o victimă a clișeului îmbătrânirii, care sperie într-un ritm alert până și pe adolescenții din ziua de azi, născuți obosiți și plictisiți. E o mare problemă: de ce îmbătrânesc copiii aproape instant? Unde e joaca? Unde e imaginația? Unde e bucuria necauzată și nedisimulată de a trăi? Când se încheie joaca și unde începe seriozitatea?

Stând așa pe verandă, cu pipa între dinți, am chicotit ca un nătăfleț și m-am înroșit în obraji amintindu-mi de anii pe când joaca îmi era cea mai importantă preocupare. Apoi am mers pe firul amintirii până ce m-am trezit mai bătrân, așa, din senin.

Primele clipe ce mi le pot aminti sunt acelea când ploua în casă, familia mea locuind la ultimul etaj, într-un bloc „comunist”, atât de comunist încât seara se oprea curentul electric, apă caldă aveam doar o dată sau de două ori pe săptămână, iar fructele exotice erau o raritate. La fel și guma „Turbo”, adusă de la turci, la fel și țigările Kent, la fel și emisia Televiziunii române, din a cărei propagandă nu înțelegeam mai nimic, la fel și desenele animate cu Miaunel și Bălănel. Familia în care am crescut se vrea a fi una de intelectuali, care s-au chinuit toată viața pentru a se ridica, prin ocazia oferită de planurile de industrializare ale sistemului comunist, din rândul agricultorilor oropsiți de colectivizare și pentru a oferi copiilor lor tot ceea ce ei nu au avut prilejul să posede în copilăria lor. Și au reușit, cu mari sacrificii personale, pe care le voi purta mereu în conștiință. Ei poate nu au realizat că frustrările lor vor avea efecte pe termen îndelungat, însă tot acest martiriu a avut un impact major în comportamentul meu, „seriozitatea” cu care mi s-a impus (indirect, de cele mai multe ori) să tratez totul, de la educație, comportament și până la relațiile amoroase, fiind de cele mai multe ori respinsă fățiș sau inconștient.

În familia mea au existat mai multe tabu-uri, subiecte despre care era rușine până și să vorbești despre ele, dintre care cele mai „grave” teme erau sexul și drogurile. Tot ce îmi amintesc de la ai mei în legătură cu aceste lucruri este faptul că era „o mare rușine” . Bineînțeles că cei 7 ani de comunism pe care i-am apucat au avut un mare rol în accentuarea acestei griji spre „a nu te face de rușine”, pe care mi-au insuflat-o părinții și pionieratul (care mă acaparase ca o flamă). M-au apăsat greu toate aceste imputări, iar în momentul în care am „evadat” de sub tutela părintească (și, cam în aceeași perioadă, și de cea a regimului politic totalitar) am devenit un veșnic rebel. M-am răzvrătit pe rând împotriva valorilor morale și spirituale ale familiei mele și, implicit, ale societății al cărei nucleu se presupune că este familia. Am contestat acel Dumnezeu șantajist în care mama își punea mereu speranțele, m-am răzvrătit mereu în fața oricărui mod de supunere, am contestat șablonul educație-muncă-căsătorie-copii-muncă-muncă-pensionare, am ținut mereu cu cei marginalizați, am sfidat mereu formele de autoritate din jur, am încercat toate plăcerile, am călcat toate regulile ce mi-au ieșit în cale. O fi bine? O fi rău? Nu știu, însă cert este că datorită acestor pași rebeli și răzvrătiri uneori iraționale am învățat foarte multe lucruri despre viață, despre oameni, despre mine însumi. Poate că cel mai important lucru pe care l-am învățat este acela de a-mi pune mereu întrebări.

Și una dintre aceste întrebări a fost (și poate încă mai persistă în negura conștiinței mele) „De ce sunt homosexual (tocmai eu)?”. Pentru asta, am încercat mereu să retrăiesc clipele care mi-au influențat viața, pentru a identifica o oarecare cauză, un oarecare impuls. Însă nu cred că în mod conștient putem identifica pietrele de hotar ale vieții, nu putem ști cu siguranță dacă putea fi și altfel sau în ce punct din viață ne-a fost marcat firul „narațiunii”. Poate un specialist în psihologie sau hipnoză ar putea spune mai multe, pentru că  noi ascundem și îngropăm față de noi înșine în mod inconștient multe amintiri neplăcute, care pot fi cauze ale comportamentului nostru prezent. Nu cred în „vindecare”, ci în împăcare cu sine.

Mă așez comod pe canapeaua psihologului și închid ochii.

Eram un copil zbanghiu, cu ochelari, plin de cucuie și curiozități în „tiugă”. Rudele îmi spuneau „Goe” pentru că nu mă lăsam până când nu ieșea totul cum vroiam eu, indiferent cât de josnice ar fi fost metodele folosite. Sufăr de miopie de la 7 ani, fapt care m-a cam împiedicat să mă apropii de jocurile „periculoase” cu mingea. Nu jucam fotbal de teama de a nu-mi sparge (iar) ochelarii, însă jucam „cuci” și elastecul. Băieții nu erau răutăcioși pe vremea aia… și rar auzeai câte o înjurătură, fapt care a făcut să nu îmi fie rușine să mă apropii și să mă joc cu fetele, după ce pierdusem „șefia” găștii de la bloc printr-un KO în fața unui bădăran pe care îl disprețuiam pentru că bătea fetele și pe cei mai mici ca noi. Așa am început să mă joc cu păpușile, ba chiar eram designer-ul păpușilor depozitate de ai mei într-un geamantan (făceau bișniță cu macrame-uri, păpuși, porțelanuri, blugi, aur, etc). Pe acea vreme nici nu mă gândeam că e vreo deosebire între băieți și fete și, încurajat de veșnica părere de rău  a părinților mei (că ei au vrut să mă nasc fată), îmbrăcam hainele mamei, pantofii cu toc și bijuteriile, apoi mă machiam strident și defilam ca o divă, spre amuzamentul lor și al munsafirilor iviți când și când. Nu mi-a spus nimeni că ar fi ceva în neregulă… Îmi dau seama acum de ce nu agreez travestiții – probabil datorită invidiei. 🙂

Prima dată când am auzit că se petrecea ceva „rușinos” în spatele blocului, am pândit zile întregi într-un tufiș, să văd și eu, însă nu am prins „filmul”. Eram prea rușinos ca să mă interesez asupra acestor lucruri, însă un băiat mi-a împărtășit faptul că se juca „de-a mama și de-a tata” cu o anume fetiță acolo. Evident, că m-am arătat interesat, așa că într-una din zilele călduroase, când stăteam pe preș în sala blocului cu el, ne-am luat la trânte și… m-a întrebat dacă vreau să ne jucăm „de-a mama și de-a tata”… Din frecușul ăla, țin minte că simțeam o anume plăcere, însă eram prea mici pentru a considera că exista o atracție sexuală. Ne frecam, pur și simplu, unul de celălalt, dar aveam conștiința că facem ceva interzis, astfel că ne ascundeam de alți ochi. Ba chiar începusem să avem o „relație” în sensul că ne căutam locuri ascunse, unde ne puteam „juca” singuri. Viitorul relației a fost spulberat de mutarea mea în alt cartier. Mai târziu am aflat că băieții din gașca respectivă au făcut ceva „experiențe” între ei. Too bad for me, dacă am vrut exclusivitate cu un neștiutor, ca și mine.

Prima fetiță de care îmi aduc aminte este Ana-Maria, pe care o uram pentru că învăța mai bine ca mine (era tocilară, eu un speculant). Frustrările mi-au fost răscumpărate de faptul că făcea pipi pe ea ori de câte ori avea emoții, spre amuzamentul cinic al clasei.

Îmi petreceam vacanțele la țară, împreună cu vărulețul mai mic cu un an, spre disperarea mătușii și a bunicilor, care încercau să limiteze pagubele din ogradă: acoperișul făcut praf, un incendiu, animale chinuite, răni, cucuie, mâini rupte, etc… Văru-miu era cuminte, însă, lângă mine, se transforma, probabil darului pe care l-am avut mereu în a entuziasma oamenii din jur cu privire la te miri ce idee mai ciudățică. Și efectul era cu sens dublu, pentru că vărul meu îmi era exemplu de curaj în partea practică. Așa se face că la un moment dat, îmi spune că l-a învățat un prieten din sat (pe care eu eram al dracului de pornit, probabil din gelozie) cum „să fută” (era prima dată când auzeam acest termen) și, nici una nici două, îmi și scoate de sub pat o casetă video porno, pe care o pitiseră părinții lui, întrebându-mă dacă vreau să învăț și eu asta. Nu cred că m-am gândit mult, pentru că una-două, ne-am dezbrăcat și ne-am pus în pat unul peste celălalt. La început m-a pus să stau pe burtă, în spirit educativ-imperios, însă mă simțeam ciudat, pentru că îi simțeam puțulica rece pe fund și eram sigur că nu asta e modalitatea în care fac oamenii mari treaba asta, pentru că eu nu găseam nici o plăcere. El se freca de zor de mine, ca un purcel în călduri, și spunea să tac, că eu nu știu nimic. Ne-am sfădit un pic pe tema poziției, eu fiind apărătorul poziției misionarului, el al celei descrise anterior. Am hotărât în final că prima e cea mai bună, însă era necesar să facem cu rândul. Evident că nu era vorba de nici o penetrare, ci doar despre un frecuș plăcut. A început să îmi placă și am repetat povestea de mai multe ori, la cererea mea. Cel mai frumos era când mergeam cu părinții la pădure, la râu, când dispăream ore bune, să „facem baie”. Ne bălăceam goi în apa clocită și ne frecam unul de altul ca doi iepuri în călduri. El mă acuza că îmi place, eu îi ceream să nu comenteze. Idila asta a continuat până când ne-a prins tatăl meu cu chiloțeii în vine în pat, moment în care am devenit foarte rușinoși unul față de celălalt. Ba chiar am auzit ceva glumă ironică a unchiului meu cum că … doar eu eram ăla de mi-a plăcut (văru-meu fiind mai mic și mai nevinovat), fapt pentru care l-am învinuit pe văruț, ceea ce ne-a cam separat cărările ulterior. Deși s-a transformat într-un bărbat irezistibil, nu am avut niciodată curajul să deschid subiectul „jocului” nostru infantil.

Atunci a fost prima dată când joaca a devenit ceva serios.

Previous article
Next article

6 COMMENTS

  1. Ma regasesc destul de mult in isorisirea ta … Poate si pentru ca suntem cam de aceeasi varsta !
    Mi-ai trezit amintiri … Frumoase amintiri ! 🙂

  2. Si vad ca mai nou tastatura nu ma mai asculta si “pap” litere … ;))

    Cu istorisirile astea ! 😀

  3. Unul din cele mai frumoase articole pe care le-am citit pe acest blog pana acum 🙂
    Felicitari! Si evident ca si eu ma regasesc in multe aspecte din postarea ta. Astept cu interes continuarea 🙂

Comments are closed.

Vezi si...

A venit primavara!

Azi dimineata la 6 m-am trezit brusc, fara motiv. De fapt am realizat dupa aceea ca o jucarie (cam tare) de cauciuc ma impungea in spate. Nu, nu ma joc si la 25 de ani cu jucarii de cauciuc: cainele meu imi pune in pat toate jucariile, ca sa...

Articole din aceeasi categorie