Acasă Frumusete Viziune asupra frumosului…

Viziune asupra frumosului…

328
18

„Trezire, tramvai, patru ore de birou sau in fabrica, masa, tramvai, patru ore de munca, masa, somn, si luni si marti si miercuri si joi si vineri si sambata – iata un drum pe care il urmam cu usurinta aproape tot timpul. Dar, intr-o zi, ne pomenim intrebandu-ne « Pentru ce?»”. Din intreaga filosofie de viata a lui Albert Camus, cuvintele din citatul de mai sus imi inspira mai mult decat 1000 de carti despre rutina si frumusetea vietii. (sau, ma rog, partea care distruge frumusetea vietii).

Frumosul reprezinta in buna masura o multitudine de viziuni  incat il putem destul de usor incadra  pe o axa a relativitatii intre notiunile de timp si spatiu, imposibil de masurat in ere geologice, cosmice sau de plasat  in spatii astrale sau telurice. Tocmai relativitatea sa este cea care-l face insa atat de patrunzator.  Antichitatea greaca ne-a oferit prin ea insasi un exemplu al gandirii in principii simple. Vechea Elada considera ca idealul  absolut de existenta il reprezinta „kalogatatia” – ingemanarea in OM  a binelui, frumosului, adevarului si ratiunii. Ce putem cere mai mult? Veti  spune „o viata mai buna”. Si aspectul acesta e la fel de relativ. Pentru ca fericirea si frumusetea vietii ne sunt parvenite prin bucuriile cotidiene marunte si nu prin marile succese care pot fi rare sau…niciodata.

Putem defini frumosul  in functie de trairile si aspectele care circumscriu  vietii noastre si nicidecum pe baza unor simple si sporadice evenimente. Si totusi ce reprezinta fumusetea? Un amagitor joc al ielelor? O scanteie in spatiul obscuritatii? Un inel pe degetul unei tinere cerute in casatorie sau un sarut pasional intre doi tipi care se iubesc? Poate ca toate acestea. Poate niciuna. Fiecare dintre noi priveste conceptul de frumusete drept  o monada abstracta, parte integrata si integranta din cursul existential. Natura umana este astfel croita incat, dotata cu ratiune si filtre estetice (pe care fiecare le foloseste in functie de educatia sau mediul social in care activeaza), ofera interpretari diferite frumusetii. Acest lucru poarta denumirea de reflectare poliedrica, din mai multe unghiuri.

Un pictor poate vedea frumusetea in liniile ondulate si  pastelate ale unui tablou.

Un muzician apreciaza frumosul printr-o linie melodica plina de modulatii.

Un scriitor  considera frumos un pasaj descriptiv dintr-o proza scurta.

Eu astronom concepe frumosul ca pe o panorama cosmica.

Si lista poate continua…

In filosofia lui Platon  identificam ceea ce el numeste „eidos”, adica lumea ideilor pure si perfecte. Omul, binele, frumosul reprezinta, in viziunea sa, copii imperfecte ale ideii de om, bine, frumos. Adica tot ceea ce vedem sau simtim nu este neaparat real, ci mai degraba o stare intermediara. Ca sa fiu mai usor inteles: privim un mar. Dar de fapt, conform lui Platon, noi privim doar copia ideii de mar, idee proiectata de noi mental. Cam asa e si cu frumusetea (a noastra, a lucrurilor, a faptelor, gandurilor, etc.)…o simtim si o proiectam mental,  ceea ce ne ofera o stare psihedelica (asemenea unui drog puternic).

Frumusetea masculina…cum o vedeti? Prin trup sau spirit? Astept raspunsuri.  

18 COMENTARII

  1. Interesanta provocare Rauss.

    Cred ca exista o frumusete obiectiva (natura, univers, etc) si una subiectiva (ceea ce e frumos pentru mine nu poate fi frumos pentru celalalt.

    Exista o frumusete intelectuala, unde s-ar incadra si articolul de fata. Putem admite ca exista o frumusete interioara (spirituala) si una exterioara.

    Trec pe strada si vad un tanar. Cred ca primul lucru care iese in evidenta este fata pe urma formele corpului. Daca are o fata rotunda, fina…..daca este barbierit si imbrcat decent. Cred ca o asemenea persoana este placuta la vedere.

    Frumusetea fizica e relativà. Caracterul e mult mai important, deoarece il insoteste pe om toata viata, pe cand frumusetea fizica se intinde doar pe arc de timp.

  2. Frumusetea subiectiva (fizica) a unui barbat cade sub incidenta a ceea ce consideram, fiecare in felul sau, ca este frumos. Pentru mine, nu exista standarde sau limitatii la nivel fizic (trasaturi) care pot sublinia frumusetea, ci mai cu seama acea sclipire in ochi, acea reactie vie la interconexiunea cu mine. Cu alte cuvinte, nu imi plac buzele unui tip (daca ne raportam strict la proprietati fizice) fara a vedea zambetul larg, sincer si curat de pe buzele respectivului tip. Forma lor nu mai conteaza daca ingemanarea intre forma buzelor si zambetul care le animeaza nu este curata, naturala. La fel si cu ochii frumosi, nu tip poate avea ochi de orice culoare si de orice forma (fizic) care pot fi catalogati ca fiind frumosi, pentru mine nu prind viata decat in momentul in care sclipirea lor la interactiunea cu mine devine ceva viu, ceva luminos, ca un fel de descoperire a sinelui in ochii celuilalt.

  3. Frumusetea este doar o iluzie menita sa-i intareasca pe unii si sa-i raneasca pe altii. Intotdeauna am preferat frumusetea interioara,sufleteasca si la un barbat/femeie in perspectiva mea doar ochii definesc frumusetea exterioara.

  4. E imperios necesar sa definim un lucru de la inceput : frumusetea este strict subiectiva. Mi se pare imposibil sa exista „ceva” care sa fie frumos pentru toata lumea. Daca exista cel putin un individ care nu este de acord cu o presupusa parere generala ca acel „ceva” este frumos, atunci este infirmata ideea ca frumusetea nu este strict subiectiva.

    Fiind subiectiva, frumosul este diferit de la individ la individ. Depinde de un numar finit de factori : preferinte proprii, stare emotionala curenta, aspiratii etc. Acesti factori fiind schimbatori releva caracterul efemer al frumusetii.

    In concluzie, cred ca frumusetea este minimum un raspuns egal si unanim la acest numar de factori.

    Cat despre frumusetea masculina (ca de altfel si frumusetea oricarui individ, indiferent de sex), cred ca mai intai ma intereseaza personalitatea, pe urma intelectul. Aceste caracteristici de interior pot schimba viziunea asupra exteriorului. Un aspect exterior mai mult decat decent il consider un „bonus”. 🙂

    PS: Doar o parere.

  5. Exista cineva sanatos la cap care nu crede ca Brad Pitt e, sau cel putin era un model de frumusete?
    Frumusetea e evident, intr-o anume proportie, subiectiva, dar cred ca exista totusi niste standarde care se aplica la toata lumea..

  6. Cat despre frumusete, da, e subiectiva… iti place sau nu. E foarte simplu.

    Cred ca cel mai bine este sa ne bucuram, in masura in care putem, de ceea ce ni se pare noua ca este frumos. Nu are sens sa ne luam dupa parerile altora ca am mai auzit din alea „Vai da’ ce-ti place la ala?”… mai conteaza?

    Non_Lose, da, eu. Nu l-am vazut ca frumos niciodata pe Pitt. Jur ca mai atragatoare mi s-a parut Angelina Jolie decat Brad Pitt, chiar daca mi-s gay.

  7. De fapt Rauss in curiozitatea lui, ne-a intins o capcana.
    E bine de stiut ce gust are fiecare in materie de frumusete masculina, iar de aici poti extrage informatii, care ajuta la definirea caracterului fiecaruia dintre noi.
    Ceea ce nu stie Rauss e ca de cele mai multe ori relatiile cele mai reusite nu sunt cu fanteziile noastre despre fat frumos ci cu chiar opusul a tot ceea ce ne atrage pe noi in dorinta noastra despre jumatatea perfecta.
    Rauss, cum ai defini TU, frumusetea masculina?

  8. Fire Man a exprimat bine viziunea mea asupra frumuseţii. N-o să insist, dar voi folosi exemplul lui Non_lose Brad Pitt. În Burn After Reading joacă excelent un rol de stupizel bine intenţionat ( simplific , evident).Acolo demonstrează că frumuseţea cea obiectivă( ochi de o anumită formă, Pectorali, buze ) nu reuşeşte singură . Dacă nu răzbate printre buze un zâmbet inteligent, dacă pleoapele nu sunt străpunse de o sclipire inteligentă, frumosul devine Barbie şi pe mine m-a pierdut din lista de admiratori.
    Am spus că nu dezvolt, da nu mă pot abţine. Pentru mine frumosul apare câteva clipe în fiecare zi. Înfloreşte o Saint Paulia, sau se coace fructul unui cactus. Sau pisica mea ( bătrână şi grasă ) mă priveşte cu dragoste( da, da , nu zâmbiţi). Sau iubitul meu vine acasă şi îmi povesteşte însufleţit ziua de lucru. Sau bărbierindu-mă îmi dau seama că aveau dreptate foştii iubiţi, am ochi frumoşi….
    Mai ataşezi şi tu ,Admiral, o fotografie minunată şi gata, mi-am luat porţia de bucurie azi, voi visa frumos…

  9. Afirmația că „frumusețea e în ochii privitorului” nu e de fapt o afirmație despre frumusețe, ci despre dorință. Nu ne dorim întotdeauna lucrurile pe care le considerăm frumoase, tot așa cum nu facem întotdeauna lucrurile pe care le considerăm bune. Din conveniență numim atunci „frumoase” lucrurile care ne plac și „bune” lucrurile pe carele facem, chiar dacă știm că la mijloc e o mică minciună, una care ne ajută să trecem peste faptul că există unele lucruri asupra cărora chiar nu avem control.

    Există niște limite destul de clare care definesc idealul de frumusețe – simetria trăsăturilor feței, gradul de adecvare la tipologia sexual-comportamentală (bărbăția bărbatului, feminitatea femeii), caracterele sexuale secundare specifice (voce, pilozitate, organe genitale, funcția sexuală și reproductivă etc.), caracterele antropometrice dependente de sex (talie, musculatură, proporționarea segmentelor corpului). Cu toate astea, aproape nimeni nu-și dorește idealul de frumusețe pentru că, în calitate de ideal, inhibă apropierea. Din pricina asta, persoanele foarte frumoase se simt cu atât mai singure cu cât sunt mai curtate, fiind greu de stabilit dacă infatuarea le face persoane dificile sau dacă, dimpotrivă, sentimentul lor de superioritate este doar o reacție la faptul că sunt respinse instinctual de toată lumea.

    Un ideal nu poate fi decât invidiat, nu dorit. Relația cu idealul nu oferă plăcere, ci frustrare. Nu putem iubi un ideal tocmai pentru că e o permanentă sursă de invidie și un izvor de gelozie. În termeni religioși, idealul este un idol – ceva pe care vrei să-l iubești, dar care e imposibil de iubit pentru că nu te poate iubi la rândul său.

    Invers, Dumnezeu (divinitatea, absolutul) nu e un ideal pentru că nu cere conformare și aderență la un standard de atins, fiind în primul rând El cel care te atinge. Absolutul nu e absolut dacă nu-și găsește împlinirea și extazul în relativul manifestării pure, fizice. Spre deosebire de ideal, cu care nu poți stabili o cale de relaționare pentru că drumul spre ideal e un drum închis (autolimitat), Dumnezeu reprezintă relația omului cu sine însuși, fiind prin aceasta o relație deschisă (autopotențată – cu atât mai intensă cu cât apropierea e mai mare).

    Matematic, relaționarea cu un ideal e liniară, ilustrată fiind de asimptota liniară (din Gr. a-simptotos, adică „fără contopire”), pe când relaționarea cu divinitatea e similară cu hiperbola (din Gr. hiper-bollein, însemnând „aruncat dincolo”, „deschidere” sau „exces”). De notat că asimptota e o aproximație pragmatică, de lucru, centrată pe scop și finalitate a parabolei, motiv pentru care poate fi confundată cu „esența” curbei, însă realitatea este că nu o dreaptă este esența unei curbe, ci invers, curba fiind cazul de maximă generalitate iar dreapta – cazul particular.

    Există, desigur, tentația de a cuceri și de a supune frumosul, însă asta nu generează (după cum am spus) decât tânjire și frustrare. Pofta e, totuși, altceva decât dorința. Dorința e o expresie a foamei, pe când pofta apare mai degrabă la cei sătui. De dorit, ne dorim Adevărul unei ființe, nu frumusețea acesteia, cu toate că pe aceasta din urmă o poftim.

    Ceea ce ne seduce la o persoană nu sunt trăsăturile sale, ci felul în care aceste trăsături deviază de la standardul fumuseții. Or, asta e tocmai ecuația care definește funcția (curba) adevărului vieții fiecăruia. Ne atrage la cineva felul în care ne surprindem că-i iubim defectele. Calitatea celui pe care-l iubim este modul în care ne atrage, misterios, în curba lui existențială, făcându-ne să uităm de idealuri.

    😎

  10. @Grid Desi intrevad ceea ce iese din cele scrise mai sus, textul mi se pare destul de greoi.

    Cel putin pentru mine. Ideea care se desprinde, cred eu, este aceea ca idealurile (standardizate) de frumusete, fie feminina, fie masculina, ne sunt inaccesibile prin simpla lor existenta, pentru ca pun in comparatie frumusetea lor (de multe ori naturala) cu ceea ce constituim noi pe scara frumusetii standardizate. Cu alte cuvinte nu poti iubi un tip extraordinar de frumos, pentru ca in prezenta lui te simti complexat din punctul de vedere al propriei infatisari.

    Stii ca e mai frumos, stii ca toata lumea vede asta, te gandesti numai la asta, si nu lasi nici chip sentimentele de iubire sa se elibereze, pentru ca mintea ti-e ocupata cu frustrarile din cauza frumusetii.

    Dar cred ca pe aceeasi treapta cu frumusetea putem pune si puterea financiara, si conditia sociala. Iar daca un om frumos (conform standardelor majoritatii) este complexat tocmai pentru ca nu are parte de iubire dincolo de admiratia fizica, la fel un om cu bani multi isi face probleme ca el este placut doar pentru banii sai sau pentru conditia sa sociala.

    Astfel, eu nu am nici o dificultate in a aborda cu egale sanse de a relationa un om frumos, pentru ca stiu deja ca el nu se simte prea bine in pielea lui si as porni cu un avantaj, si anume acela ca pot trece peste frustrarile mele legate de frumusete, desi din cand in cand este posibil sa mai clachez. Dar macar incerc sa fac omul respectiv sa se simta cel putin la fel de bine in pielea lui de frumos, cum ma simt si eu in pielea mea de ne-frumos langa el.

  11. FireMan~

    Nu știu dacă textul ăsta e mai greoi decât altele pe care le-am scris, dar ai desprins destul de bine ceea ce voiam să spun, mai puțin implicația că oamenii frumoși ar avea un complex (de superioritate) vizavi de cei din jur, ceea ce i-ar face să nu se simtă bine în pielea lor. Eu n-am spus asta, deși admit că nu am făcut clarificări în această privință.

    Complexe de superioritate au cei care se străduiesc să arate bine, cei care fac eforturi pe care le vor răsplătite de o îmbunătățire la nivelul imaginii astfel obținute. Ei își câștigă, în urma unor eforturi deosebite și cu o determinare de fier, un nou sine (artificial, aș spune) care nu se poate susține, fiind șubred, slab, efemer și instabil, dependent de continuarea eforturilor care au dus la crearea sa. Un astfel de sine-de-sinteză (ego-ul hiperinflat) este cel care se apără prin dezvoltarea complexului de superioritate.

    Complexul este un blocaj intrapsihic apărut din nevoia de a stopa erodarea sinelui. Fie că e de inferioritate sau de superioritate, complexul are o funcție protectivă, frânând dezvoltarea în condițiile în care amenințărilela adresa ei sunt prea mari. Complexul de inferioritate („lasă-mă-n pace, eu sunt mic și slab”) e rezultatul unui efort de a trece cât mai neobservat, pe când complexul de superioritate („n-are rost să mă pun cu tine, că ești prea slab pentur mine”) indică un efort de ieșire în evidență, însă cu același scop de evitare a confruntărilor directe.

    Când am vorbit însă de oamenii frumoși ca ideal de frumusețe (și idoli adorați în societate) nu mă refeream la cei care fac eforturi să arate bine (chiar dacă reușesc). Ei sunt simpli aspiranți la idealul frumuseții fizice. Mă refeream de fapt la genul frumuseții pure, naturale și ingenue. De oamenii cu complexe nu este greu să te apropii pentru că imperfecțiunile pe care se străduiesc să le ascundă sunt totodată slăbiciuni prin care reușesc să rămână totuși umani și atractivi.

    Prin contrast cu aceștia, cei cu adevărat frumoși (care nu fac niciun fel de efort pentru a arăta bine și care te cuceresc prin simpla lor prezență) se complac într-o poziție de idol. Despre idoli nu se poate spune că nu se simt bine în pielea lor, pentru că nu se simt… deloc pe ei înșiși (nici bine, nici rău), simțurile fiindu-le invadate (sau de-a dreptul blocate) de modul în care sunt percepuți de ceilalți. Ei, practic, sunt oameni reci și insensibili, singurele sentimente pe care le au fiind cele cu care sunt investiți de alții. Simțindu-se doriți, ei nu mai pot dori nimic altceva. Prin asta, ei devin inabordabili și absenți, cvasi-imuni la orice formă de relaționare. Situația se schimbă numai în momentul în care nu mai sunt la fel de mult doriți ca înainte, pentru că frumusețea naturală nu durează o veșnicie. Idolii decad, în cele din urmă – și nu neapărat pentru că îi dărâmă cineva. Pur și simplu, la un moment dat nu mai fac față nevoii oamenilor de ceva mai înalt, cum ar fi perfecțiunea imperfecțiunii (natura vie, umană a divinității) – lucru pe care idolul (blocat în proiectul propriei sale divinități) nu îl poate oferi.

    E adevărat că și banii pot avea același efect ca și frumusețea, de inducere a unei distanțe, însă banii nu sunt un lucru fizic ci o abstracție utilă, ceea ce face ca aderența la oamenii cu bani să fie cu mult mai puțin credibilă decât aderența la un ideal de frumusețe care, fiind fizic, nu este transferabil și accesibil/accesabil. Oamenii nu s-au închinat niciodată la un idol pentru că idolul era din aur și pentru că și l-ar fi dorit numai pentru ei; dimpotrivă, închinarea la un idol e o spunere în fața idolului. Relația e deci inversă – idolul e din aur pentru că lumea i se închină. Oamenii pun aur pe idol pentru că îl prețuiesc, practic chiar îl „plătesc” în aur. Tot așa e și cu frumusețea autentică – oamenii i se închină nu pentru că doresc s-o răpească pentru ei, ci pentru că știu pre bine că n-o pot avea, asta fiind exact ceea ce îi seduce și îi subjugă. Un om frumos e aproape o nălucă – întruchiparea visului și aspirației spre frumusețe a celor ce îl admiră.

    Că vrem să ne atingem visele e de perfect de înțeles; eu argumentam doar că nu se poate pentru că nu e un țel real(ist).

    😎

  12. de fapt ce inseamna frumusetea umana? Viziunea asupara frumuseti omului este diferita de la zona la zona, fiecare zona cu conceptul ei unanim recunoscutts si acceptata de membri ei + elementul timp.Viziunea asupra frumusetii umane este diferita chiar si de la om la om.

    Si totusi indiferent de zona, de timp, si de om, exista un element care este universal valabil tuturor genurilor de frumusete umana.

    S I M E T R I A.

    Simetria este elementul definitoriu care decide daca o persoana este frumoasa.
    Simetria este elementul care incanta ochiul si vrajeste creierul.
    Simetria este elementul pe care subconstient il dorim toti dar, il vedem destul de rar.

    De fapt simetria este elementul prim la care aspira insasi natura la forma perfecta a perfectiunii vizibila in absolutul sublimului frumusetii.

    De aceea frumusetea, este dorita de toti oamenii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here