Acasă Frumusete Un tip de nota 10!

Un tip de nota 10!

297
7

 O infatisare care imi place din multe puncte de vedere:

fashion0155.jpg

Articolul precedentAfganii si extraterestrii
Articolul următorO iesire cu prietenii
Se pare ca si robotii se imbolnavesc. Nu as zice ca se scurtcircuiteaza. Dar pot aparea polipi sau tumori in circuit, de rezistenta infinita, care denatureaza auzul si vazul, de alfel divin in “multiplexitatea” sa. Asa au aparut noile masinarii. O masina bolnava (faza nasoala e ca masinile chiar daca sunt bolnave, nu mor), imperfecta, si zgomotoasa, ce emite pe frecvente periculoase si oscilante.

7 COMENTARII

  1. frumoasa poza, pacat ca e perfecta, a ajunge la perfectiune si ati dori sa arati lafel e un efect de turma, ne place normal, dar hai sa fim mai analitici, fiecare cu unghiul lui de vedere:P, poate sa-ti placa multe la o pers … in cazul de fatza infatzisharea, apropo nu ti-ai dori sa-l si cunosti … vei avea surprize poate :P, nu se stie … dar noh in cazul de fatza e frumos baiatul … dc e str8th? … hmmm degeaba … rebut!(nu ma pretez) …. asta e o alta poveste … va pup dragilor .. si apropo de blog: Robert puiule tzine-o asa … e tare! the best … pup dulce!

  2. Eu am o problema. Ce e cu banana aia de pe catarama? Si ce e cu „TOP” ala? Si daca lipseau mataniile alea de la gat parca era mai bine, nu? In rest … e frumusel, bonus pt ca e nebarbierit, adica are cioc, contur pe fata, intelegeti ce vreau sa zic :p

  3. incercand sa-mi dezlipesc retina de ecranul monitorului, ma intreb daca obsesia esteticii nu ne duce cumva la groapa.

    marturisesc ca pana acum n-am avut ocazia sa impart patul cu vreun tip care sa arate la fel de… mortal precum barbatul-asfis de mai sus, insa mi s-a intamplat sa incerc un teribil sentiment de inferioritate fata de anumite exemplare masculine ramase pana la urma inaccesibile.

    pana la urma, suntem sclavii aparentelor. ne-am obisnuit sa privim oameni, oameni in carne si oase, cu sentimente si trairi (autentice sau nu–uneori plini doar de ifose), ca pe niste figurine de portelan numai bune de pipait, fotografiat si afisat.

    dorinta de a „avea” pe un altul ca al tau si numai al tau e direct proportionala cu inclinatia de a-l privi pe acel cineva cu o detasare absolut isterica, ajungand pana la infama (si extrem de comuna!) situatie ca subiectul in cauza sa devina un simplu obiect al interesului nostru. obiect al pasiunii si, evident, al posesiunii.

    si daca esteticul ne subjuga intr-atat, ce-i de facut? nu cumva am facut din frumusete (si perfectiune) o arma mortala? iar daca facem uz de o astfel de arma, ce nevoie suplineste ea?

    cineva ar putea argumenta cu ideea ca tineretea si frumusetea sunt valori perene, si ca au atras dintotdeauna. doar si animalele „prefera” partenerii cei mai vigurosi si mai sanatosi. pare o nescrisa lege a naturii. insa sentimentul meu e ca noi, oamenii, gasim cu cale sa deturnam legile nescrise spre a ne folosi de ele. ca si cum nu legile nescrise ne-ar servi noua, ci noi am vrea sa le punem la lucru. mersul la sala suplineste – cu destula nesansa, as zice – lipsa noastra organica de vitalitate, caracteristica a carui unic beneficiar este amorul nostru propriu.

    printr-un subtil joc de putere, orgoliul ne joaca intotdeauna feste. cum as putea pune laba pe adonis-ul din poza? sau, cel putin, cum mi l-as putea scoate din minte? incercand sa arat ca el? sau pur si simplu atragandu-l, intr-un fel sau altul, intr-o aventura sexuala care sa-mi potoleasca, macar pentru o seara, sentimentul neputintei de a _avea_ ceea ce vreau (cu tot dinadinsul) sa posed?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here