Adineauri, am descoperit scrisoare, pe o foaie de hartie invechita de timp. Culmea, scrisoarea fusese expediata ieri si primita azi. Dupe ce am citit continutul de trei ori, nu am putut atribui acestei scrisori, cuvantul “e-mail”. Deci, chiar daca a sosit in format electronic, pentru mine este o scrisoare, scrisa de mana, in care poti urmari codita de la a si d, bucla lui f…
“Cand scriu aceste randuri e deja “Buna dimineata!” Prin urmare – Buna dimineata, Robert si bine te-am regasit!
Straniu…a fost nevoie sa hoinaresc pe internet pentru a se ivi ocazia sa comunic ceea ce in chipul cel mai firesc as fi putut sa comunic prin viu grai…
Si pentru ca orice naratiune incepe printr-o scurta introducere in atmosfera povestii, iti voi marturisi ca apa cumparata sambata noaptea in Sauvage, cea cu 100 000, nu avea deloc un alt gust…gustul era identic cu cel al surorii mai sarace, cea de 40 000…cea scumpa “plusa” doar la capitolul impresie artistica…dar asta se intampla in general in viata, nu-i asa?
M-am aplecat asupra randurilor tale dintr-o ratiune simpla: mi-a placut felul in care scrii! Bine, concis, clar, cu sinceritate si dezinvoltura, analitic, chiar si atunci cand e vorba (doar) despre sentiment/sentimente…
Cum firul epic nu mi-e complet strain, voi cauta sa fiu usor mai rezervata in ce priveste opiniile personale, in favoarea unor consideratii de ordin general.
“Topicul” blog-ului tau este unul remarcabil prin calitatea adevarului inclus in el: suntem, cu adevarat, nu prizonierii destinului, ci prizonierii propriilor noastre minti.Iar atunci cand vom reusi, cu eforturi sustinute, sa abolim propriile bariere mentale, asezand insa in deplin acord nevoile ratiunii, pe cele ale spiritului / sufletului si pe cele ale trupului, abia atunci vom putea spune ca suntem cu adevarat liberi si fericiti. Printre altele, atunci cand parerea celorlalti despre noi nu va (mai) avea in ochii nostri nici o relevanta…afara doar, poate, de simpla afirmare cu caracter constatativ…
Si pentru ca intuitia imi spune ca beneficiez de (dez)avantajul catorva ani in plus fata de varsta pe care tu o ai, fapt cumulat cu un sincer si nedisimulat sentiment de simpatie fata de inteligenta care emerge din randurile tale, iti voi marturisi un mic secret, in fapt o concluzie la care am ajuns eu insami dupa indelungi si zbuciumate “deliberari”: cand vine vorba despre irationalul din sentimente, nici Kant, nici Hegel, nici oricine altcineva nu isi pot exercita puterea ordonatoare…pe acest taram schimbator si nesigur al sentimentelor esti doar tu, omul, oricare ar fi el, fata in fata cu oglinda propriei constiinte si aflat in cautarea propriului adevar si a propriei cai…Iar daca acea cale aleasa se dovedeste a fi satisfacatoare pentru tine, fericindu-ti trupul, raspunzand nevoilor ratiunii si implinindu-ti visul (fara a-ti mutila insa sufletul!), atunci esti pe drumul cel bun, iar parerea celorlalti, a altora, chiar nu mai conteaza…
Iar speranta exista, chiar si pentru cancerosi, dragul meu, sa fii convins de asta! Insa ea sta, asa cum probabil intuiesti, exclusiv in ei insile! In capacitatea lor de a se detasa, fie si pentru perioade limitate de timp, de realitatea cumplita si dureroasa numita boala…In puterea de a-si construi o realitate paralela, alternativa, numita, poate, vremelnica insanatosire…In priceperea de a substitui amagitoarea dependenta cu imprevizibila in-dependenta.
Sunt multe moduri de a cunoaste lumea, dragul meu! Cel analitic si cel sintetic sunt doar doua dintre ele…Cand vine insa vorba despre sentimente, cel mai util instrument de cunoastere este dialogul interior, plonjarea in propriul tau eu…iar cea mai potrivita cale e calea pe care tu insuti, in acord cu propriile-ti asteptari si propriile-ti nevoi, o alegi spre a te face fericit…
In rest, nimic altceva nu conteaza…Iar judecata celorlalti limiteaza, pentru ca nu face decat sa imparta lumea si intelesurile ei in felii de adevar, suficient de inguste si de accesibile cat sa poata fi “digerate” de “stomacul” unui flamand si avid de senzational muritor de rand…
Ma opresc aici. Am nadejdea ca ma vei fi inteles, macar in parte. Om mai avea prilejuri sa vorbim, sunt sigura de asta…
Pana atunci, gand bun si urmeaza-ti visul!
Cu sinceritate,
L.”
Nu pot comenta nimic, deoarece risc sa strivesc corola …
desi o citesc destul de tarziu, chiar ca nu poti comenta absolut nimic ❗
Ohoo, ce vremuri domnule, ce vremuri… Doamne cum trece timpul, parcă ieri primisem mail-ul acesta de la ea. E relativ timpul, nu? Poate că a trecut doar o zi, și nu 3 ani. Nu aveam pe vremea aceia să știu că această femeie îmi va fi tutore și că îmi va dărui iubire așa cum niciodată nu am gustat. Unele lucruri chiar trebuie să se întâmple în viața și învățăm mereu și mereu iar uneori nu se poate altfel decât întinzând palma să primim câteva lovituri cu nuiaua.