Acasă Frumusete Aburi de vin…

Aburi de vin…

208
22

Ieri seara am baut cateva pahare si m-am ametit. Eu ca eu, dar iubitul meu o luase razna. Ce vorbesc prostii? Nu era razna. Era el, mai aproape de „eu”-l lui. Haios, fragil, dragalash si… obositor de explicit.

Mereu am crezut ca voi iubi tabloul cu atentie conturat in mintea mea inca din adolescenta. Acel baiat masculinizat pana la limita badaraniei, a bunului simt si subiectivismului. Cred ca ceva in interiorul meu ma face sa imi doresc sa domin ceva/pe cineva mai puternic decat mine. Poate si asta e motivul pentru care sunt gay. Mereu am crezut ca o sa iubesc un baiat care ma va domina moral, pe care-l voi admira cum isi admira un discipol profesorul. Un baiat langa care sa ma simt in siguranta, mai puternic decat mine. Si culmea, chiar am cautat tot timpul lucrul asta. La un moment dat am renuntat, pentru ca am fost convins ca eu caut zadarnic imposibilul…. din cauza pretentiilor „exagerate”.

Se spune ca nu e bine sa cauti, nu e bine sa te agiti, pentru ca cele mai frumoase lucruri ti se intampla atunci cand te astepti cel mai putin.

Omul langa care visez acum este atat de diferit de ceea ce cautam ! Nu credeam ca voi accepta in viata mea un om cu atatea defecte. Dar cred ca tocmai defectele lui ma atrag ca un magnet. Il privesc acum sub aburii betiei si imi dau seama cat de diferit incearca sa para in viata de zi cu zi. Incearca sa isi ascunda defectele, incearca sa fie mai inteligent, mai responsabil, mai ne-copilaros. Si toate astea, doar ca sa ma faca mandru de el. Pe mine, care am in plus fata de el, doar o anumita experienta de viata.

Cine sunt eu sa merit ca un alt om sa mi se dedice in asa fel incat sa uite de sine, sa isi manipuleze gandirea, numai ca sa imi fie mie pe plac? Si ce am facut eu sa merit atatea?
Si cu toate astea, joc in fiecare zi rolul tutorelui, a celui care vrea sa schimbe in bine pe cel la care tine. Si din ce incerci mai mult sa schimbi un om, din aceea iti este tot mai greu… Cu timpul se creeaza distanta pentru ca realizezi ca toate stradaniile tale iti sunt sortite esecului. Cred ca am uitat semnificatia cuvantului „compromis”. E atat de frumos sa faci compromisuri pentru persoana iubita! Niciodata nu mi-a parut rau daca am facut compromisuri. De ce cred ca voi regreta acum? Mi-e frica sa iubesc un om asa cum este, „crud” cum mi l-a daruit soarta? Cred eu ca-l voi iubi mai mult daca se va transforma in ceea ce imi doresc?

Nu. Puiule, te ador asa cum esti acum, imbatat de vin. Mic, fragil, caraghios in exprimare, copil, complexat, orgolios fara motiv, „atoatestiutor”, nepasator pentru ziua de maine, mincinos pentru ca ti-e frica sa nu ma pierzi prin adevaruri neplacute. Vreau sa stau langa tine si sa admir cum te dezvolti, cum din faptura asta inocenta creste un om. Indiferent cum va fi el. Esti liber sa alegi.

Dupa ce ai adormit te-am luat in brate. Te voi lua mereu.

Articolul precedentO iesire cu prietenii
Articolul următorSauvage organizeaza Halloween Party
Cine sunt eu? Sunt un fel de paparazzo. Caut imagini cu care să îmi decorez pereţii camerei în care zăbovesc singur sau "singur". Imagini dragi, care să îmi trezească sentimente dintre cele mai frumoase atunci când imi plimb gândul peste ele. Poate sunt egoist. Vreau să le strâng pe toate şi să nu ofer nici una. Obişnuiesc să cred că nu sunt mai înţelept decât majoritatea pentru că nu se cuvine să ne judecăm judecătorii. Mă hrănesc cu oameni, îi consum, pe ei, visele lor, gândurile lor si apoi rămâne clişeul. Poza. Eu nu hrănesc pe nimeni, decât atunci când o fac fără să vreau. Nu îmi plac predicţiile, regulile, planurile, repetările, banalul, deşi fac parte din rândul lor sau trăiesc înconjurat de ele. Îmi place să visez şi să pictez ceea ce visez. Când cineva are curajul să viseze cu mine... atunci e frumos.

22 COMENTARII

  1. Amandoi sunteti norocosi ca va aveti si va iubiti unul pe altul. Va doresc sa va iubiti si sa imbatriniti impreuna la fel de frumosi, de buni si de simpatici. Va iubesc pe amandoi.

  2. Salut. am descoperit site-ul tau si am fost curioasa sa vad ce fel de om esti. Sunt surprinsa in modul cel mai placut ca mai exista oameni pe lumea asta capabili sa fie sensibili, atenti si sa daruiasca multa dragoste. Tu esti unul din ei, felicitarile mele. Imi este foarte rar dat sa am tangenta cu oameni capabili de o asemena sensibilitate. Cred ca prietenul tau e cu adevarat o persoana norocoasa ca te alaturi. Felicitari pt blog-ul tau,e super misto!

  3. Va multumesc mult pentru aprecieri, insa eu nu sunt cel ce a creat acest blog, ci doar unul dintre autori. Robert e cel care merita cele mai multe laude. Eu sunt doar unul din cei fermecati de puterea lui de a trai. M-am decis sa pun umarul si sa cream o alta imagine despre noi, despre gay. Asta incercam, o impacare cu semenii nostri. Si ma bucur ca incepem sa reusim.

  4. Ma uit pe comment-uri logat. Pot vedea si pe cele inca neaprobate. Imi suscita interesul unul din ele, pe care Robert nu cred ca il va aproba… sau ma insel?
    „George”, dupa ce s-a gandit fooooaaarrrttee mult, spune ” Baga-mi-as p*** in ma-ta de poponar! Sa fii ars! ”
    Draga George, ma bucur sincer ca acest site nu starneste numai reactii pozitive. Sincer. Prea multa bunavointa si bucurie si… inteligenta… nu mi se pare „naturala”, imi da senzatia de fals.
    Eu sincer te inteleg, numai ca tu trebuie sa realizezi un lucru. Eu/noi suntem gay. Si existam. Asta e. Pe unii dintre noi chiar ne excita supararea ta, de expresiile tale sa nu mai vorbim. Cunosc indivizi care nu s-ar supara nici chiar daca i-ai da cu capul de calorifer… Si iti sta bine cu atitudinea ta. Sau cel putin sunt convins de asta. Doar de-asta esti barbat, sa fii rau.
    Intrebarea mea este insa de ce te-ai obosit sa ne scrii. De curiozitate? Vrei sa ne cunosti? Eu te invit la o discutie intre patru ochi. Doar tu si eu. Nu si prietenii tai care te adora cand ai atitudinea asta homofoba. Sau chemam acelasi numar de prieteni. Vrei?
    Eu as vrea… Cat despre „Sa fii ars!!”, in general mi se spune fata in fata si se foloseste si cate un complement de agent.
    Neuronul meu mic si obosit acum nu isi da seama daca ai strecurat vreo subtilitate in vorbele tale, asa ca nu imi pot da seama de IQ-ul tau. Altii poate ca da.
    Eu te accept asa cum esti. Tu?

  5. aburii de vin… o rezolvare aproape miraculoasa a inecuatiei ce exprima ambiguitatea existentei. ce-i drept, nu departe de ambiguitatea jocului cu focul–aţaţat atunci cand e nevoie de pasiune, sau domolit pentru a nu ne mistui chiar de tot… 🙂

    si, pentru a ramane pe domeniul incertitudinilor, se pune intrebarea–de ce iubirea ia intotdeauna chipul pe care imaginatia noastra il refuza? (pentru ca, trebuie spus, aici regula e regula: nu putem iubi ceea ce dorim, la fel dupa cum nu [ne] dorim decat lucrurile care, in mod cert, nu pot fi iubite.)

    calitatea irezistibila a prozei acestui post rezida in poezia sa. o fi avand si vinul partea sa… dionisiaca in aceasta poveste cu parfum imbatator de realitate, insa pun pariu ca poezia randurilor nascute la marginea patului are o alta miza. de pilda, miza ar putea fi curajul de a pune intrebari, daca nu nesabuinta de a gasi intrebari numai bune sa confirme raspunsuri care deja exista, dar de care ne indoim si ne e frica. nu in ultimul rand, poezia realitatilor de zi cu zi are nevoie, pentru a rasari in toata splendoarea, nu atat de paharul cu tarie cat de niste ochi indeajuns de infierbantati si de obositi, care sa-si ceara – suficient de insistent – dreptul la odihna.

    iubirile, ca si crimele, se razbuna. nu poti iubi pe cineva fara a te iubi in primul rand pe tine insuti. ironia este insa ca, de regula, aceast adevar e luat „de bun”, taken for granted, at face value, pe cand soliditatea lui sta tocmai in faptul ca nu poate fi in nici un caz manipulat. filozofia de budoar concepe iubirea de sine doar ca unealta in slujba iubirii aproapelui–dar daca e invers? daca ii iubim pe altii numai pentru a invata sa ne iubim pe noi insine?

  6. un_baiat: asa e, ma mint singur. poate. defineste iubirea, te rog ! da argumente! scuza-te !
    grid: imi place cum faci notite pe marginea textelor. imi place, pentru ca ele intregesc. fara ele, textul in sine ar ramane inteles poate gresit, intr-un singur sens. sau nu ar fi inteles deloc, chiar refuzat. ma intreb insa de ce nevoia de a completa existentele celorlalti, si nu pe a noastra? de ce sa nu cream, chiar si sub „aburi de vin” texte… sentimente, care ar putea fi lasate ca amprente. indiferent daca vor fi sau nu completate de notite pe marginea textului. Pentru mine nu e importanta imprejurarea, ci gandurile in sine. Nu sunt importante reactiile cat cauza in sine, nu importante comentariile cat textul in sine.
    Felicitari pentru profunzime si viziunea dincolo de „tapet”

  7. imi place formularea dintr-o piesa a lui robbie williams: „try to be misunderstood”. dupa parerea mea, textul are virtutea asta… sa zicem, sacra, de a ne face sa credem ca intelegem ce se ascunde in spatele lui.

    din punctul meu de vedere, nu conteaza deloc in ce imprejurari se naste un text. ceea ce voiam sa spun e ca nu doar alcoolul are virtuti dezinhibitorii asupra limbajului si perceptiei noastre. uneori e suficient sa fim suficient de obositi, de stresati sau de… plini de dorinta ca sa dam pe fata ganduri pe care, in alte circumstante, poate nici nu ne-am fi permis sa le gandim.

    exista totusi ceva care ma tulbura atunci cand aud (sau citesc) o poveste de viata. cred, desi nu sunt sigur, ca povestile au menirea nu de a revela realitatea, ci de a o recompune sau chiar de a o reinventa.

    cuvintele ne sunt dragi ca instrumente ale expresiei. problema e ca, o data rostit, cuvantul poate ucide. poate ucide speranta, posibilitatea, spontaneitatea existentei. si e pacat. luciditatea perceptiei si exprimarii noastre ne poate izola. de fapt, cred ca traim intr-o lume care, construita fiind pe cuvinte, are stabilitatea unui castel din carti de joc. norocul nostru e ca, in general, cuvintele au capacitatea de a se sustrage interpretarilor unice, totalizante, asta contribuind fara indoiala la artractia si frumusetea comunicarii.

    trairea sociala a omului este, ca proiect, un succes total. ca realitate, insa, ingineria sociala e un esec total. fortand limitele disponibilitatii fiecaruia dintre noi catre ceilalti, chiar catre cei mai apropiati noua, ne regasim singuri, mereu mai singuri, si asta din cauza ca exprimarea deschisa si sincera, departe de a fi un balsam pentru suflet, ajunge invariabil sa raneasca.

    avem nevoie de mister, de necunoscut, de adevaruri cu voal, oarecum mai pudice. iar asta nu exlude sinceritatea, privirea critica sau chiar acida, dupa cum nici nu cred ca atenteaza la mangaierea pe care ne-o ofera cuvintele.

    dar cum am putea vorbi nu pentru a spune, ci pentru a evita sa spunem ceea ce se cere spus? nu stiu. si nici macar nu stiu daca e absolut necesar. se prea poate chiar ca, la un moment dat, sa nu mai avem chef sa ne spunem nimic. mi-e oarecum teama ca vom ajunge sa traim intr-o lume a tacerii, in care nu va mai fi nevoie de cuvinte pentru ca toate vor fi clare, mult prea clare pentru a mai fi nevoie de povesti brodite in jurul a ceea ce toata lumea stie deja. simt ca tehnologia e un mediu propice pentru a o astfel de dinamica a lucrurilor.

    scriind acum, vorbesc doar cu ecranul. ecranul ajunge sa ma contina, sa ma cunoasca mai bine chiar decat m-as putea cunoaste eu vreodata. si asta ma sperie, pentru ca nu cred ca ar trebui sa ma cunosc. asta e, probabil, metafora alungarii din paradis. vrem cunoastere cu orice pret? atunci trebuie sa fim pregatiti sa traim complet dezveliti, acoperiti mereu de mii de adevaruri care inca mai sangereaza. inocenta omului „gol” (pe dinafara) era menita sa ne apere de goliciunea, cu mult mai cumplita, a interiorului expus fara menajamente in fata unei constiinte avide de impresii.

    corpul nu ne e doar vehicul si carcasa–e, poate, cu mult mai mult: fortareata si ascunzatoare, retragere din fata asaltului nemilos al cunoasterii. poate ca de asta sexul place pana la epuizare, si dincolo de ea :). corpurile unite, contorsionate si spasmodice, isi spun povesti pe care nici constiinta cea mai lucida nu le va auzi vreodata…

    8)

  8. ma sfatuiam cu un amic deunazi si am ajuns la concluzia comuna ca filozofii intretin relatii sexuale citand din texte celebre.
    nu duc sexualitatea la extrem, dar nici filozofia…
    Imi e de ajuns sa savurez, sa ascult, sa fac sex, fara filozofii… Da, imi asum riscul de a parea indolent, incult etc dar prefer o viata fara filozofie marcanta, oricat de mult mi-ar placea. uita-te putin: am ajuns sa „filozofam” despre valentele cuvintelor scrise.
    eu ma plang in fiecare zi ca nu am timp sa fac tot ce vreau. crezi ca ar fi mai bine ca fiecare dintre noi sa scrie in fiecare zi cateva pagini despre… orgasmul filozofilor? crezi ca ar interesa pe cineva? crezi ca ar folosi cuiva? atunci promit ca voi scrie despre…
    nu, imi place sa zugravesc momente din viata… asa cum le simt atunci. poate folosete cuiva. sau macar mie

  9. cand sunt luat prea in serios incep sa-mi inchipui ca am dreptate :-). sper sa n-am. take it easy.

    recunosc insa ca zugraveala ta e infinit mai reusita. a mea arata ca dracu’… unde mai pui ca nici nu foloseste la nimic. nici macar ca decor in dormitor.

    de acord, ratiunea si sexul nu fac casa buna impreuna. orgasmele ratiunii sunt sterile, iar sexul e oricum destul de inteligent ca sa-si poarte singur de grija, fara lumanarea ratiunii.

    insa, din pacate, ratiunea face ce face si tot ajunge sa-si vâre coada-n asternut. tocmai asta-i problema. „aburii de vin” o mai ametesc intrucatva, dar degeaba–coada asta (umbra ratiunii) nu se da dusa de sub cearsafuri. si jur, chiar dac-am vazut-o si-am vorbit despre ea, n-am pus-o eu acolo!

    dar probabil ca mi-am meritat uppercut-ul :-). daca tot ai pomenit de citate, sa produc unul. wittgenstein spunea ca „Despre lucrurile de care nu se poate vorbi, trebuie sa se taca.” — un principiu pe cat de folositor, pe atat de inaccesibil mie.

  10. „The fastest way to succeed is to look as if you’re playing by other people’s rules, while quietly playing by your own”
    Michael Korda

  11. Robert & FireMan: you’re right on the money, as they say… 😉

    zugraveala, tavaleala – ce mai, dormitoarele spun totul. (daca nu ma-nsel, acolo se ascunde si ‘the skeleton in the closet’ – ‘secretul succesului’, by any other name.)

    8)

  12. imi place cand cineva imi da dreptate 🙂 glumesc
    Grid, probabil ca neuronul meu s-a revoltat vazandu-i pe ai tai venind atat de multi, perfecti, gata gata sa il calce in picioare… si saracu… a cedat printr-o iesire nevrotica demna de institutiile cu toti peretii albi si grilaje la geam.
    Nu vreau aici decat sa imi exprim umila parere… asupra lucrurilor ce se intampla , numai ca uneori mi-e greu sa ma ghidez dupa filozofie. Sunt avid de idei, de diversitate, de nou… Iar cand citesc randurile tale, nu ajung decat la concluzia ca purul adevar este reprezentat nu de o ideologie sau o personalitate, sau o combinatie de idei, ci doar de substanta pura a instinctelor personale. Si chiar nu vreau sa cred asta.
    Cat despre „tavaleala”, subiectul este vast. Personal ii acord atentie exagerata doar cand nu sunt impreuna cu cineva. In rest, este un lucru la fel de normal ca si nevoia de a bea. E normal sa iti fie sete dupa ce ai mancat la fel cum vrei sa faci dragoste cu persoana iubita. Si da, cred cu toata fiinta in ideea ca viata sexuala se revarsa asupra psihicului, cel putin la nivelul perceptiei despre lumea inconjuratoare. Dar nu sunt de acord cu… „dormitoarele spun totul” .. din motive pur personale.
    Daca „uppercut-ul” din randurile mele ti-a diminuat cumva din elanul de a te exprima aici, imi cer iertare. Si ca scuza (pentru ca alta nu gasesc), am sa precizez ca este un defect personal obiceiul de a lovi si a pupa obrazul atins, nu numai in plan verbal… 🙂 (acum sa nu te sperii, fac asta numai cu persoanele care imi sunt foarte dragi si care ma accepta asa cum sunt)
    So… accepta-mi scuzele, daca te simti „atins” !
    P.S. Imi place foarte mult cum scrii, dar poate nu si sa (mi-)o recunosc.

  13. m-a durut un pic falca, cei-drept, dar a trecut repede–chiar inainte de pupicul salvator :). ma simteam prea bine atunci cand am scris postul cu pricina, ca sa ma poata supara ceva. de fapt, mai mare decat durerea a fost surpriza. dupa cum poate s-a observat din interventiile mele, deja m-am declarat cu trup si suflet in favoarea recastigarii dreptului de-a fi uimiti de lumea in care traim.

    chiar daca apar uneori ca un nesuferit Stie-tot, dorinta mea cea mai mare e sa incetam a ne inchipui ca am reusit sa dibuim mersul lumii. pentru ca lumea ofera surprize placute, chiar daca dureroase uneori. ma gansesc chiar ca atatea ocazii de bucurie facila ne sant oferite zilnic, si ne hranim cu atata soap sentimental, incat orice bucurie adevarata seamana oarecum cu broboana de sudoare de pe corpul atletului obosit si fizic terminat. bucuria adevarata, la fel ca adevarul insusi, e o aparitie efemera si nesigura. dureaza putin, dar efectele ei nu ne parasesc niciodata. pare ca ne dorim clipa de fericire, dar ceea ce vrem de fapt – daca avem taria s-o recunoastem – e nu perenitatea momentului sublim, ci amintirea lui; nu constanta bucuriei ci sentimentul de a o fi putut simti. traim intr-o lume atat de plata, de cognoscibila, incat nu ne putem permite sa ratam ocaziile de a fi surprinsi nepregatiti. nu mi-a venit sa cred c-am incasat-o, si poate tocmai asta e motivul pentru care mi-am revenit atat de repede :). dar deh, conteaza si cine te pocneste! 😳

    e interesant ca vorbesti de „substanta pura a instinctelor personale” ca fiind varianta mea de Adevar. incerc sa-mi dau seama daca chiar asta cred, de vreme ce asta dau impresia. sigur, alternativele pe care tu le dai („o ideologie sau o personalitate, sau o combinatie de idei”) nu prea definesc adevarul in viziunea mea, dar pana la urma trebuie sa recunosc ca nici n-am incercat vreodata sa definesc adevarul („purul adevar”), ci mai degraba sa fug cat mai departe de nevoia de a-l defini. orice definitie a adevarului, orice „cum?” plasat in locul unui „de ce” imi pare doar o incercare de a pune mana pe adevar si a-l transforma intr-o maciuca pusa in mana celui care se intampla sa fie fericitul posesor al definitiei cu cea mai larga priza la public.

    chestia cu dormitorul si zugraveala se referea nu la „tavaleala” in sine, ci la felul in care atmosfera ghideaza (sau sustine) apropierea dintre doi oameni. unora le plac oglinzile, altora culorile, altii urasc dormitoarele si viseaza la natura, sau la sex pe malul marii. patru pereti reprezinta o limitare; felul cum ii decorezi/amenajezi reprezinta felul in care incercam a ne depasi propriile constrangeri si limite. sigur, nu vreau sa creez prin asta o tipologie–imi plac impartirile didactice, dar didacticismul are sanse maxime sa fie prost inteles, pentru ca se pune intrebarea–daca faci o impartire artificiala, pur didactica, atunci la ce bun o mai faci? didactica e utila nu pentru a invata pur si simplu, ci pentru a invata cum sa inveti. mica-marea diferenta metafizica…

    pana la urmatoarea bataie cu perne,
    8)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here