Mici idei din articolele din ultima vreme pe care le-am postat pentru voi m-au făcut să îmi reamintesc de video-ul pe care l-am pus ca și headline la acest post, un spot publicitar pe care îl văzusem cu ceva timp în urmă. Cât de pertinentă este întrebarea: On what kind of planet am I on? – întrebare care desigur, în contextul reclamei (e reclamă, nu?), super mișto de altfel, este extrem de bine plasată.
Nu vreau să intru foarte mult în topicul relații pentru că e de-adreptul o nebuloasă, însă vorbind de cazul ipotetic în care doi tipi sau două tipe, un cuplu homosexual bunăoară, rezistă 10, 20, 30 de ani (reține, ipotetic… ) și la un moment dat unul din ei… crapă… sau se îndrăgostește de altcineva așa peste noapte… ce se întâmplă? Adică rămâne unul ca și cum ar fi fost singur toată viața (din punct de vedere legal). La americani vorbesc despre social security inequity… și în Europa nu există nimic care să se apropie măcar ca și idee de asta.
Cazuri și exemple sunt multe… o casă construită din resursele amândurora, sunt cupluri care cumpără lucuințe împreună, cupluri care investesc în terenuri, cupluri care au au magazine împreună (chiar dacă pentru unii din voi pare science fiction, cazuri de genul ăsta există) și câte și mai câte.
Trebuie să acceptăm că nu toate relațiile homosexuale sunt foc de paie (gen ne-am văzut, ne-am plăcut, ce rămâne de făcut, ma mut la tine, ne futem ca iepurii două luni, deschidem relația încă una bucată luna, apoi fiecare își ia rucsăcelul și valea) doar pentru că astea sunt mai mediatizate prin cluburile gay (unde e ușor de recunoscut acest cuplu… că vin în club de poponari ca să își arate iubirea nețărmurită, iubire pe care tre s-o vază toată lumea) și pe site-urile de gay dating (unde intră exact unul după altul, fiecare din cei doi, pentru chat, desigur…). Așa… așadar sunt și altfel de relații homosexuale.
Sunt convins că în mintea multora dintre voi ideea unui parteneriat civil, în care să fie recunoscute niște drepturi legale, drepturi de cuplu, ar fi soluția perfectă. Evident, niște drepturi recunoscute nu ar ajuta în niciun fel o relație, nu ar stimula înmulțirea acestora… hai să punem problema așa la modul ipotetic. Repet, vezi video-ul (sorry pentru cei ce nu înțeleg engleza). Mda, mie mi se pare un pic ciudată toată treaba… majoritatea (spun majoritatea că mai sunt și excepții, of course) gay-ilor după o anumită vârsta (40+) sunt singuri.
Oare noi, homosexualii (gay-ii și lesbienele* apropos, vezi nota de subsol aia cu gri deschis) suntem așa de sex addicted încât marea majoritate preferăm “relații” fără angajamente pentru a fi mai simplă crearea si renunțarea la ele? Ne gândim macar vreo clipa la faptul că vrem, nu vrem, vine o perioadă când vom avea cu toții 40-50? Sau pur și simplu nu ne pasă? Sau nu contează ce tre să trăim clipa, o viață avem… (știți povestea…)?
Așadar, On what kind of planet am I on???
*Odată într-un club gay, la baie travestiții la un re-re-re make-up: Făh, pe mine mă disperă deja toate lesbiencele astea, făh!!!
Am observat că majoritatea celor 40+ sunt singuri. În tinereţe, când aveau ocazia să experimenteze ceva frumos (şi poate chiar de durată), au zburat din floare-n floare, iar acum nu se mai uită nici dracu` la ei (vezi statusurile lacrimogene de la headline-urile de pe Romeo).
Eu sunt de părere că toată viaţa ne-o trăim singuri. Avem pe cineva pe care îl iubim şi care ne face viaţa mai frumoasă, ne ajută să trecem peste N probleme and stuff, dar în definitiv sfârşim singuri.
🙄 Nu cred in relatia gay perfecta.
Ahhh! Încă o dată, avem de-a face cu aceeaşi aspiraţie obosită a gay-lor de a deveni egalii populaţiei str8… Nu înţeleg de ce homosexualitatea trebuie să trăiască în umbra heterosexualităţii. Un cuplu gay are toate şansele pe care un cuplu straight NU le are, dar cu toate astea visează la constrângerile normalităţii. De ce ar trebui ca Statul să recunoască timpul petrecut împreună în afara unei relaţii oficializate (socotită in mod derogatoriu, în lumea straight, drept o relaţie de “concubinaj”) mai înainte ca partenerii înşişi să consimtă la acest lucru? De unde să ştie Statul câtă încredere şi iubire a existat între doi oameni, de vreme ce ei s-au ferit toată viaţa ca iubirea lor să lase urme în afara propriului cămin? Bine, ajungem din nou la problema dreptului la căsătorie – o lamentaţie gay la modă care, deşi de dată foarte recentă, se recomandă a fi de natură eternă, probabil de când Adam şi Eva şi-au pus pirostriile. Nu contează că decizia de a te căsători e o chestiune cât se poate de raţională, o afacere în care sentimentele proprii sunt investite şi amanetate pe termen lung, în speranţa că timpul va acoperi, cu greutatea şi măsura lui, eventualul derapaj al investiţiei sentimentale.
Cât despre ăi de peste 40 de ani, să nu-i plângem prematur. Nu contest că mai sunt şi de-ăi care visează la piele fragedă până închid ochii, dar majoritatea celor trecuţi prin viaţă sunt destul de imuni la şarmul ieftin şi la şantajul sentimental tipic adolescentin. Decizia lor de a rămâne singuri e mai mult un rezultat al faptului că, după 40, pretenţiile cresc exponenţial. Nu se reduc, ci cresc. Nu mai vrei să faci educaţie, nu mai ai chef să înveţi toată ziua lucruri noi fără rost şi, mai ales, îţi dai seama că n-are rost să faci pe prostul la infinit… În asemenea condiţii, mai bine singur. Deşi, câteodată, un zâmbet nevinovat te mai poate scoate din casă, e foarte greu să mai poţi fi prostit. Iar îndrăgostelile de gen “două la leu” cam la asta se reduc – la cine pe cine prosteşte. Că seducţia a murit demult. Trăiască producţia!
Câteva comentarii despre videoclip, care mi se pare extrem de reușit.
Se spune că morții se acoperă cu pământ, iar viii cu hârtii. Ei bine, clipul chiar asta sugerează – că imperiul celor vii e de fapt un imperiu al morții, unde fiecare act depus te-ngroapă puțin mai adânc în infernul birocratic, deși fiecare treaptă coborâtă înseamnă o luminiță în plus aprinsă. Dar cât de comfortabil poate fi un mormânt luminat, chiar a giorno? Redevii însă om (viu) imediat ce sistemul te respinge și toate luminile se sting. Abia atunci te trezești. Afară e într-adevăr o altă planetă.
Da, sunt convins si cred cu tarie, in naivitatea mea, ca exista relatia gay perfecta. De ce nu ar exista?…Care este acel factor care face ca o relatie gay sa fie mai putin durabila ca o relatie hetero?…da,intr-adevar, exista ascunzisul acesta mai mult sau mai putin proeminent, care daca este dus la extrem creeaza o tensiune intre parteneri, tensiune care daca nu este gestionata si tinuta sub control, duce la ruptura, adicatelea ajungi la momentul in care ai putea spune: “gata, m-am saturat sa ma tot ascund atat”, si asta e o rascruce de drumuri la care ai doua posibilitati de a merge mai departe: daca esti mai putin hotarat si nu prea stii care e menirea ta pe lumea asta si nu stii ce iti doresti de la viitor, probabil vei tinde sa te izolezi, sa fii atat de egoist incat sa-ti lasi partenerul singur fara a incerca macar sa lupti putin. Daca esti hotarat, si stii exact ce vrei de la viata, niciodata un obstacol de genul acesta nu te va face sa RENUNTI pur si simplu la tot ce ai construit si sa te ascunzi in carapacea ta
Daca tot FUGI, la un moment dat toate fricile si temerile pe care oricum inevitabil le ai, te vor ajunge din urma, nu te poti ascunde mereu de ele…you have to face them sooner or later, ca daca nu, vei ajunge la situatia de 40+ descrisa de voi.
E clar ca multe relatii gay se destrama tocmai datorita temerilor exagerate legate de acceptare, de integrare aproape cameleonica in lumea “normala”, a temerilor legate de ce spun vecinii cand vad 2 barbati locuind impreuna, ce spun cunostintele hetero, rudele si parintii ca ajungi la o varsta si tu intarzii cu desavarsire sa te insori si sa le faci un nepotel sau o nepotica.
Au existat momente in viata mea, la inceput, cand ma ascundeam pana si de propria mea umbra, de groaza sa nu se afle asta despre mine, dar acelea sunt vremuri apuse. E foarte ciudat cand ma gandesc cat de mult m-am schimbat in ultimii putini ani, cat de mult m-au schimbat si maturizat situatiile prin care am trecut.
Deci da, exista relatia gay perfecta, trebuie doar sa gasesti OMUL cu care sa o poti construi…
😉
Robert,
Daca-mi permiti… Titlul în engleză e scris greşit. Ar trebuie să fie: “What Kind of a Plannet Am I On?”
xox
Pai asa era pe Youtube, 🙂
We don’t speak Americano :))
Erata:
“Plannet” cu un singur “n” 😀
Cum crezi. Dar nu e vorba de “americano.” :), iar youtube e youtube… 😛
Şi apropos: am trimis un mesaj în secţiunea CONTACT în legătură cu modul în care pot să intru în contul meu de pe site şi mi-a răspuns nimeni.
Chiar nu ma pricep in atata masura incat sa-mi fi dar seama, merci oricum.
Legat de contact, te rog trimite din nou, intrucat acu’ vazui ca era o mica hibă care (evident) nu redirectiona mesajele catre adresa corecta.
În mesaj întrebam despre cum să intru în contul meu, negăsind o pagină specifică pentru acest lucru, iar link-ul ce mi s-a trimis când mi-am făcut contul, l-am pierdut. Şi (mă) întrebam cum să intru fără a fi necesar să caut tot aiurea prin site în loc să fac logg in de undeva direct. Ieri am găsit modalitatea asta: Înregistrare autori — înregistrează-te (jos în pagină) — log in (sub formatul de înscriere). Cu toate că nici asta nu mi se pare normal.
Merci,
ox
Am pus pe partea laterala, respectiv dreapta, un mic widget care te lasa sa te loghezi direct de pe homepage (doar pe homepage apare, pentru a evita repetitivitatea). Sper ca ajuta.
Oh, Robert, eşti un drăguţ. Aşa mai merge. M-ai ajutat enorm, pe mine , un profan în de-ale chestiunilor tehnice de IT sau orice altceva tehnic.
xoxoxo