Acasă Cupluri Observație: muritorii se plictisesc!

Observație: muritorii se plictisesc!

293
16

Citind articolul lui Toto și comentariile adiacente (dintre care unele m-au amuzat teribil) mi-am reamintit ceea ce îmi spusesem cu ceva timp în urmă, și anume că este periculos să visăm cu ochii deschiși. Blestemul ochilor de sticlă obisiți de-atâta privit, cuprinde multe aspecte, inclusiv pe cea a… „relațiilor care trebuie să fie”.

And they lived happily ever after. They did?

Treaba e simplă: mai vedem un film siropos în care, în ciuda soartei nefaste, cei doi se sărută prelung pe fundalul notelor grave de pian vechi și ne place. Apoi, dacă ne place, vrem și noi. Vrem acea relație care dureze o eternitate (sau mai mult), să pice petalele de trandafir toate-toate grămadă, să dea buzna porumbeii albi și să trăim așa ca într-o bulă de săpun colorată până… până… adică mult, se-nțelege. 🙂

Aceste povești cu multe inimioare zburătoate pe un fundal de tril de ciocârlii, care sunt dorite de atâta lume, sunt vise și nimic mai mult. Vise care se ciocnesc de realitate.

Așa se face că „experții” în felații relații de lungă durată și rețeta magică a succesului acestora sunt persoane care n-au avut de fapt o relație (poate decât din acelea de scurtă și foarte scurtă durată bazate pe o… dieta cu cârnăciori).

Problema este că acest somn autoindus este destul de periculos pentru că creează așteptări. Mulți emit adevărate standarde, creionează adevărate epistole despre cum trebuie (musai trebuie, că de nu, nu-i ‘a bună) să fie partenerul care întârzie să apară și cum, de asemena, trebuie să se desfășoare ipotetica relație care trebuie să țină până ce moartea ne va despărți (și eventual după aceea). Ce-ar fi să-l eliminăm pe acest… trebuie… ?

Lumea vrea un prieten înțelegător, atrăgător, sportiv, inteligent, cu care să aibă multe, multe, multe lucruri în comun. Ah și să fie romantic până la cer și ‘napoi. Acel prieten trebuie să își accepte partenerul așa cum e, că doar așa ceva trebuie numaidecât inclus în pachetul standard a ceea ce ne imaginăm noi că ar fi o relație. Iubitul trebuie să fie sfâșiat de dor și jale și să dea cam 10-15 telefoane pe zi și cam de trei ori mai multe sms-uri cu textele „Mi-e dor tine!”, „Te iubesc mai mult decât propria-mi viață” – la alegere. Iubitul trebuie să fie loial, nici să nu se gândească vreodată la altcineva. Nici să nu discute cu altcineva decât cu o prietenă, dar și cu aceea cu măsură. Iubitul trebuie să răspundă la telefon neapărat, că de nu, sigur îi cu altcineva. Iubitul trebuie să… fie iubit.

Dacă nu se întâmplă așa, evident, tot iubitul e de vină că nu iubește așa cum… trebuie. Și începe depresia, comportamentul de Emonel, plângeri și suspine, melodii dramatice postate de-a valma pe Facebook, inimioare rupte, picuri de sânge căzuți peste spini de trandafiri ofiliți, samd. Toate astea până la un alt fraier iubit care va trebui să aibă toate calitățle iubitului precedent și încă câteva în plus.

Una din marile defecte pe care le au visătorii este că rareori își pun întrebări legate de propria lor persoană. De câte ori v-ați întrebat dacă oferiți ceea ce cereți? Dacă sunteți capabili să faceți un compromis? (Iubirea cică-i necondiționată… sau nu?) Dacă nu cumva încătușați un om cerându-i să vă iubescă într-un anumit mod, imaginat de voi? De câte ori vi s-a întâmplat ca cineva să se fi îndrăgostit din senin de voi și voi să fi dat înapoi pentru că acea îndrăgosteală nu corespundea pattern-ului din mintea vostră? Ia încercați să vă puneți aceste întrebări sa vedeti ce iese.

Credeți că o relație este o telenovelă în care Jose Armando se îndrăgostește de Fernandita, fug împreună in Mexic și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți? Nu, nu este așa. Nici pe departe.

Un om trebuie luat așa cum este, și ori te îndrăgostești de el… ori nu. Dacă se impun condiții care încep cu „trebuie”, dacă se impută bucăți din personalitatea reală a acelui om, din start se pornește cu stângul pentru că acel om nu mai are cum să fie… el. Deci, practic duci o relatie cu o plasmuire a ceea ce crezi ca e bine, nicidecum cu omul pe care l-ai intalnit. Mai mult decât atât, mie mi se pare o dovada crasă de egoism să vrei să schimbi pe cineva ca să îți fie ție pe plac (been there done that, nu iese nimic bun din așa ceva).

Un alt lucru pe care mulți nu îl realizează este că în primul și în primul rând, ar trebui să ne cunoaștem pe noi înșine. Singurătatea nu este o cruce grea așa cum și-o imaginează unii, menită să nască întrebări de genul „oare pentru ce mai trăiesc!?”… un om care se simte singur cu el însuși se va simți singur cu oricine altcineva. Menirea unui iubit nu este aceea de a lucra cu normă întreagă în calitate de arlechin, care trebuie musai să ne facă să nu ne mai simțim singuri, și-a cărui răsplată să fie mulțumirea noastră (cum se intampla demult prin palatele de cristal, unde angajau fo 2-3 clovni ca sa-i entertain-uiasca). Nu putem aștepta să trăim viețile altora și să uităm s-o trăim pe a noastră.

Chiar aseară povesteam cu un prieten, care tot așa, ani de-a rândul, a așteptat să vină Făt Frumos, să se pogoare direct din carpeta cu răpirea din serai. Până ce, omul a încercat și alte variante, a devenit mai realist, mai cu capul pe uneri și a învățat să se bucure și de micile firimituri de pâine așternute-i ici-colo, prin pădurea lui Hansel si Hretel. Și e oarecum fericit. Râde cu poftă. Aparent, e solo. Dar are pe cineva care îl va iubi, cu puțin noroc, toată viața: pe sieși.

Articolul precedentBănuțul de aur
Articolul următorChestii, trestii, socoteli…
Se pare ca si robotii se imbolnavesc. Nu as zice ca se scurtcircuiteaza. Dar pot aparea polipi sau tumori in circuit, de rezistenta infinita, care denatureaza auzul si vazul, de alfel divin in “multiplexitatea” sa. Asa au aparut noile masinarii. O masina bolnava (faza nasoala e ca masinile chiar daca sunt bolnave, nu mor), imperfecta, si zgomotoasa, ce emite pe frecvente periculoase si oscilante.

16 COMENTARII

  1. Foarte adevarat Robert! sunt deacord cu tine.

    Oamenii trebuie luati asa cun sunt, nu ii putem schimba.
    Dacă vrem o schimbare atunci trebuie să ne schimbam noi.

    Eu sunt constient că nu ai cum să găsesti persoana perfectă, o sa gasesti o persoana imperfecta la fel ca tine.

    Ideea este să reusesti să construiesti ceva cu cineva pe iubire şi respect. Si sa nu fi sigur că este mai usor in viata dacă esti in doi că ai un sprijin.

    Certurile vor fi inevitabile, dar este bine că ai macar cu cine să te certi. :))) Si trec si vin altele si tot asa …

    Important este să rămână respectul și iubirea pentru ca relatia sa poată sa contiune.

    Trebuie să invătam să dăruim și să nu primim.

    Iti multumesc pentru articol este de mare ajutor, sunt unele aspecte unde am mult de lucrat cu mine. 🙂

  2. „…un om care se simte singur cu el însuși se va simți singur cu oricine altcineva.”

    Foarte bine zis, ai foarte multă dreptate aici am de lucrat.
    Oricum am facut pasi considerabil in acest sens.

    Iti multumesc Robert că re-amintetsti acest adevar.

    Big Hugs,
    Alexander

  3. Robert,
    Hmmm ai uitat cite ceva pe linga romantic, sportiv,inteligent si mai agatator ca iedera.
    Ai uitat Q7 sau X6, vila, cont (gras) in Elvetia.
    Nu fi rau, lasa lumea sa viseze, ce e rau ca viseaza?
    Multi traiesc numai pentru a visa.

    • Eh pula. E neproductiv din toate punctele de vedere. Doară nu mă pun io de-a curmezișul în calea fericirii nimănui, opinam și eu pe DarkQ, cu bunăvoința voastră, dar uneori e puțin ciudat să vezi că toată lumea are teorii bine formate despre ce ar trebui să fie o relație, cum și cât trebuie să fie iubiți, când și în ce mod… etc. Aruncă numa’ o privire pe facebook, zici că e zidul plângerii acolo, toată lumea e tristă și deprimată, toți caută cu fervoare omul perfect care… nu e de găsit.

      O fi fugit Făt Frumos din lumea nostră? Mai bine. N-avea niciun viitor în lumea asta de oameni zombificați, însetați să sugă (nu vă gândiți la prostii!!!).

  4. Măi, tot vorbiți voi de Q7, acum și de X6, îmi spune și mie cineva ce naiba înseamnă acestea? Zău că am rămas în urmă cu lumea.

  5. Ce zici tu e perfect adevarat. Si chestia asta poate sa ti-o confirme oricine a iubit. Nu are sens sa stau se despic firu-n patru ce inseamna iubirea. Cei care au simtit-o stiu ce inseamna.
    Pana nu am ajuns sa iubesc nu am inteles semnificatia sintagmei “dragoste la prima vedere”. Pana atunci toate relatiile ce le avusesem, unele derivate din „crush-uri” altele din amicitii, toate aveau ca numitor comun dorinta de a-l modela pe celalalt astfel incat sa corespunda nevoilor mele. Si cand nu mai corespundea mergeam mai departe.

    Pana m-am indragostit si am ajuns sa iubesc. De ce zic “dragoste la prima vedere” ? Pentru ca lucrurile au evoluat cu o viteza ametitoare, distanta intre prima intalnire si primul “te iubesc” a fost scurta.. ar fi fost si mai scurta dar mi-a lipsit curajul de a-i spune. N-am simtit la inceput nevoia de a o cunoaste sa vad daca corespunde cerintelor mele si nici pe parcurs n-am vrut sa o transform conform idealului meu. O iubeam si fericirea suprema era sa o am langa mine.

    N-a tinut o vesnicie fericirea.. ne-am despartit. Uneori avem tendinta sa dam vina pe celalalt cand ceva nu merge bine. Sau sa ne invinovatim pe noi si sa incercam sa reparam. Eu am incercat ambele variante. Nici una n-a mers. Asa ca am ramas singura. Inca n-am reusit sa merg mai departe.

    La inceput n-am vrut. N-am putut sa accept ca omul cu care la 20 de ani visam sa-mi petrec restul vietii nu ma mai vrea. Apoi de voie, de nevoie, am inceput sa ma gandesc de ce nu ma mai vrea. De fapt, de ce nu ma vroia nimeni??! Raspunsul a fost destul de curios: pentru ca nici eu nu ma voiam!

    Abia apoi am inceput sa apreciez singuratatea. Am inceput sa vad altfel viata, sa ma bucur de chestii marunte.. un vant rece de primavara, un cires inflorit.. O dimineata in curtea casei doar eu, o cana de cafea, o tigara si o carte a inceput sa aiba semnificatia unui ritual ce ma individualiza, ma definea. Incet am inceput sa ma descopar. Mi-am dat seama ca pot sa ma simt bine, implinita nu doar alaturi de ea, asa cum fusese situatia timp de cativa ani. Puteam in sfarsit sa zambesc si cauza sa nu fie ea!! Incet lucrurile au inceput sa se regleze. Am invatat sa ma accept. Mai am mult pana sa ajung sa ma iubesc, dar cred ca dupa ce o voi face voi reusi sa imi gasesc pe cineva.

    Eu cred ca in viata trebuie sa tinem minte o chestie: ca mereu suntem in schimbare. Niciodata nu vom ajunge sa ne cunoastem in totalitate de aceea trebuie mereu sa fim in contact cu noi. In primul rand trebuie sa avem o relatie sanatoasa cu noi insine si doar asa vom reusi sa cultivam o relatie frumoasa cu cei din jur.

    Momentele post despartire au fost groaznice.. imediat dupa am simtit ca a murit o parte din mine… si acum uneori imi pare rau… dar privit in ansamblu a fost un lucru bun. Viata iti ofera ceea ce ai nevoie, poate nu e tocmai ce iti doresti sau ce ti se pare ca meriti, dar e lucrul potrivit pentru tine.

    Asa ca tind sa cred ca suntem singuri pentru ca inca nu suntem pregatiti pentru mai mult.

  6. Sergiu, nu cred că vârsta contează. Niciodată nu m-au interesat mașinile. Dar să știi că imediat după ce am trimis comentariul m-am gândit: „te pomenești că sunt mașini care au nume de cod în loc de mărci”. Mulțumesc pentru confirmare. 🙂

    Robert, iubirea poate să țină un an sau 25 de ani… Depinde de fiecare cum o trăiește, cum o experimentează, cum trage concluzii conform celor știute… Că poți avea parte de ceva în legătură cu care nu ești informat și să cauți în continuare informații în legătură cele trăite, pentru a analiza și a concluziona. Problema e că iubirea nu poate fi analizată, fiindcă iubirea e a inimii, iar analiza e a minții, însă inima și mintea nu sunt întotdeauna compatibile. De fapt, iubirea moare când mintea ia inima în stăpânire și nu o lasă să se exprime așa cum dorește. Cred că acesta e motivul pentru care multe relații se sfârșesc, că oamenii gândesc: „bă, vezi că nu merită să mai trec prin așa, e ceva ce nu corespunde standardelor mele” (a se citi „nu-mi gâdilă orgoliul suficient de mult”).

    Zic și eu… mergând pe ideea că „inimii nu-i poți porunci”, iar dacă o faci, atunci ai toate șansele să rămâi singur.

  7. In romana suna putin ciudat „singur” pentru ca in engleza exista si „lonely” si „alone” care fac mult mai bine diferenta in acest caz.

    Mi-am pus acele intrebari din articol si nu am dat peste niciun raspuns revelator. Poate pentru ca am incetat sa am asteptari de vreun fel. Iubirea de sine e greu de inteles pentru ca nu se invata, ci din contra, o castigi atunci cand eliberezi si renunti la tot ce te defineste si lasi universul sa-ti dea inapoi ceea ce ai nevoie. Ori pentru multi a renunta la tot ceea ce sunt inseamna o catastrofa megalitica. Si chiar si asa e un proces desfasurat doar in aparenta pentru ca nu avem cum sa nu ne iubim pe noi insine dar facand acest lucru primim raspunsurile inainte ca intrebarile sa se nasca.

    Totusi asta nu inseamna ca nu trebuie sa nu aiba vicii: toata ziua i-as trage numai in gura daca il prind cu beutura sau tigari :))

  8. Hai ma Robert ma … Nu fi chiar asa RAUTACIOS … nu le clasifica pe toate la a fi doar vise ce se ciocnesc cu realitatea … Ok poate nu e chiar fundalul pe care l-ai descris tu … dar totusi chiar daca asemenea tip de iubire/relatie nu este la ordinea zilei, ele totusi exista … pe cale de disparitie dar inca exista. Iar acele persoane sunt ff norocoase 😉 dupa parerea mea.

    „Iubitul trebuie să fie sfâșiat de dor și jale și să dea cam 10-15 telefoane pe zi și cam de trei ori mai multe sms-uri cu textele “Mi-e dor tine!”, “Te iubesc mai mult decât propria-mi viață” – la alegere. ”

    Hmmm … Partea cu 10 – 15 telefoane si cu sms-urile cu texte de genul acela, trebuie sa stii cand sa le dai, chiar daca intr-un nr atat de mare pe zi … cu toate ca e cam mult, dar daca faci asta zi de zi, deja devine obositor sa stii 😀 .

    Toate ca toate … imi place ca ai cam surprins toate etapele unui indragostit 😀 … De la fericire pana la tristete si din nou la fericire si tot asa mai departe.

  9. unora le place să viseze … nu cred că e ceva rău în asta … adevărata problemă e să știi să faci diferența între vis și realitate … și să nu fii ipocrit … dacă tu ai astfel de „cerințe” de la persoana iubită trebuie să te aștepți ca și ea să aibă anumite „cerințe” …
    e una când persoana care vine la tine nu se potrivește pattern-ului pe care tu îl ai … nu îți pasă, ignori și mergi mai departe (vorbesc aici la cazul general :)) ) … dar cum e atunci când rorulie sunt inversate? … lumea e în general egoistă și se gândește doar la persoana proprie

  10. Intr-o relatie, doi oameni se pot plitctisi unul de altul in diferite masuri, la mine plictisul nu e peste masura, exista momente in care am o stare blank.

    Plictisul asta apare inevitabil in toate relatiile, si a-l elimina, unii oameni isi „invioreaza” relatia cu alti parteneri , cu un threesome din cand in cand, cu certuri sau cirect cu acel „draga, trebuie sa discutam”. Personal cred ca anumiti factori sunt de vina, cum ar fi oboseala continua (job, si/sau scoala), un ritm de viata mai putin sanatos, neglijarea aspectului fizic (kg in plus), stresul creat de cei din jur, si alte maruntisuri care se aduna.

    Cred ca la inceputul unei relatii, este bine daca se pun niste reguli in discutie, reguli care sa nu fie egoiste ci sa fie in avantajul amandurora si catre scopuri benefice pentru convietuirea lor (o casa, o situatie materiala buna, lipsuri cat mai putine).

    Cele din urma reprezinta un parteneriat, intorcandu-ma la problema de baza, consider ca in momente de plictiseala (sau de cautare a unor sentimente ratacite pe undeva), nu trebuie sa ne aruncam impulsiv in certuri si despartiri, se pot gasi cai de calmare a spiritelor. Comunicarea cu regula „fara cearta, ne spunem of-ul” este foarte importanta, ca SI pentru ea ne-a dat Dumnezeu gura.

  11. @Adi, asa-i. teoretic asa îi frumos și logic. Dar când e vorba de dragoste, sau lipsa acesteia… teoria e apă de ploaie. Mai mult decât atât, îi o vorbă „pentru o relație e nevoie de doi”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here