Acasă Cupluri Ne despărțim: nu mai simt pentru tine ce simțeam la început!

Ne despărțim: nu mai simt pentru tine ce simțeam la început!

330
26

Înainte să mă ia somnul, noaptea trecută, îmi venise in minte o chestie. Doi tipi, gay, tineri și frumoși amândoi (nu, nu era vorba de una din acele relații moderne cu 20 de ani diferență, bazate pe iubire, evident 😈 ), după o relație de 2 ani – se despart. Nimic nou, nu-i așa?

Motivul despărțirii m-a pus oarecum pe gânduri: „Nu mai simt pentru el ce simțeam la început!”.

Eu știu că sunt un visător și că mintea mea refuză să fie „updatată” cu ultimele patch-uri. Dar… oare nu e normal ca o relație să se schimbe? Sentimentele să se transforme?

Adică, da, la început există atracție (reciprocă, ideal stuff), fluturi în stomac, stat cu ochiu’ pe telefon toată ziua, ț-șpe mii de mesaje. Cei doi probabil că se văd zilnic, sau poate fac cumva să stea împreună.

Bun.

Timpul trece și cei doi poate că nu și-o mai trag de 5 ori pe zi, mai apare câte un „n-ai plătit și tu aia?”, mici dispute… samd. Dar, un univers cu două lumi, dar care împreună formează un întreg, nu?

Adică… ești parte din sufletul meu, sunt parte din sufletul tău… mă bucur că te bucuri, te bucuri că mă bucur… eu cam așa văd lucrurie. Nu mă bat în piept că așa e corect, cine știe, poate nu e corect…

Și-atunci, dacă o relație ar trebui să devină mai puternică o dată cu trecerea timpului… cum e posibil să te desparți de cineva, dacă a fost ceva adevărat, pentru că „Nu mai simt pentru el ce simțeam la început!”. Dacă așa stau lucrurile, suntem sortiți să avem de-alungul vieții 20 de relații care toate să se încheie din același motiv?

Adică cum, la început, în prima lună de relație a fost iubirea la intensitatea cea mai ridicată? Oare se pornește într-o relație direct cu un nivel anume de sentiment, din care aruncăm firimituri, ca din bucata de pâine a lui Hansel si Gretel?

Sau… să fi fost vorba doar de atracție, și-atât?

Cum, nu există casa din turtă dulce? Și dacă există… e mică, mare, dulce sau amară? Voi ce părere aveți? 😕

26 COMENTARII

  1. Eh, mofturi. Slavă Domnului că nu mai simt pentru domnu’ Inginer ce simțeam acum 14 ani, și nici el pentru mine 😉 Altfel ar fi o plictiseală întreagă…

    „Hei, băiete tralala
    ce mai face fata ta?
    Fata mea nu mai e fată
    ce-ntîmplare ne’ntîmplată!
    Nu mai e ce-a fost odată…”

  2. Iată la ce e bună căsătoria! E normal ca după câţiva ani, atunci când e vorba de iubire, sentimentele să se transforme, cum zici tu, dar să rămână tot frumoase.

    Ideea e că heterosexualii angajaţi într-o căsătorie, şi homosexualii, acolo unde e permis, nu renunţă aşa uşor la ultimii ani petrecuţi împreună şi se despart, decât în cazurile în care problemele sunt foarte mari….hârtia aia semnată la primărie, numele schimbat, albumul cu pozele de la nuntă, te obligă cumva să tot „înduri”, să mergi mai departe, încercând să-ţi îndeplineşti promisiunea „până când moartea ne va despărţi” (întrebaţi-i pe părinţii voştri).

    Relaţiile clandestine ale gay-lor români nu pot rezista la fel de mult, pentru că sunt clandestine, pentru că cei doi nu sunt recunoscuţi ca parteneri în societate, amintirile şi activităţile lor se împart în grupuri extrem de mici (ei doi sau ele două şi amicii apropiaţi, sau rar, părinţii).

    E foarte tristă imaginea unui gay singur la 50 de ani ! Nu cred că vreţi să fiţi voi ăla! Până la urmă e normal şi necesar să-ţi programezi relaţia, să lucrezi la ea ca la un proiect important, să gândeşti în perspectivă şi să ai o rezolvare pentru orice problemă care apare odată cu înaintarea în vârstă şi cu diminuarea hormonilor.

  3. Au inceput sa mi se para o nimica toata 2 ani. Noi mergem pe 5 deja! 😛
    Nu prea ai cum sa compari relatii diferite intre ele, ca, deh, ai n-spe mii de tipuri de oameni; adica unii oameni incep avand in minte deja o data de expirare pentru relatie si altii sunt singuri atat de mult timp incat nu sunt in stare sa se deschida si sa comunice.
    Mie mi se pare o porcarie sa te desparti asa dupa 2 ani. Mi se pare si normal ca oamenii sa se schimbe impreuna, atunci cand sunt intr-o relatie, sa mai creasca nitel impreuna, sa-si faca loc unul pentru celalalt in vietile lor.

  4. @cartiergay,

    Mie, personal, casatoria (acel act care atesta ca ai tras langa cineva din momentul in care hartia aceea fu’ creata) e buna din punct de vedere legal (o rata impreuna, asigurari medicale, pensii de urmas etc). Dar atat.

    Dar daca „legamantul”, sau promisiunea aceea, este cea care te tine fedeles legat de cineva… nu stiu daca ii tare bine.

    Vezi tu, iubirea adevarata, nevoia aceea autentica de a-ti trai viata in compania unui alt om… cred ca este cea care te tine legat de acel om. Chestie care musai tre sa fie ceva bilateral, ca altfel, totu-i in zadar.

    Uite, la americani de exemplu… zeci de casatorii, zeci de divorturi…

    La noi, familia traditionala nu divorteaza chiar de le merge greu (violenta in familie, alcoolism, lipsa vietii sexuale, adulter, samd) pentru ca de obicei exista un copil… „ce-o sa zica vecinii, rudele…?” si uite-asa ajunge o viata de om in masina de tocat a unei societati sufocant de conservatoare.

    Asadar, nu casatoria tine doi oameni laolata, ci ceea ce rezulta din aceasta: o casuta construita impreuna, copiii, mobila luata in rate… dar… garanteaza acestea senzatia de „bine”? Ma indoiesc. Trebuie sa fie si altceva, ceva ce ne scapa.

  5. Ştim că mariajul tradiţional nu e atât de frumos pe cât ar trebui să fie, de aceea, multora dintre noi le este indiferent dacă parteneriatul civil va fi sau nu o realitate la noi în ţară. Dar am încercat să găsesc elementele care fac durabilă o relaţie.

    Nu e bine să fim constrânşi de ceva sau cineva să rămânem într-o relaţie dar nici la prima ceartă mare parcă nu-ţi vine să renunţi la tot şi să mergi mai departe ca şi cum n-a fost nimic. De exemplu, în familia mea, eu sunt cel pentru care încă părinţii mei nu au divorţat. Nu e confortabil să ştiu asta dar mă gândesc că dacă v-or face pasul ăsta nu cred că primesc asigurarea de la cineva că v-or fi mai fericiţi.

    Divorţezi, te desparţi, vine un altul, cu care petreci tot 2-3 ani, că atât durează iubirea şi încep din nou problemele, pe care le rezolvi tot printr-o despărţire…..trebuie să te opreşti odată, zic eu, să recunoşti că trebuie atât să suferi cât şi să te bucuri în viaţa asta, apoi să te gândeşti de ce timpul te face să nu mai iubeşti un om, iar dacă găseşti un răspuns, atunci poţi liniştit să te desparţi de el, iar dacă nu-l găseşti(şi e cel mai probabil), îl tot cauţi.

    Sau o altă variantă: trebuie să avem înţelepciunea să înţelegem că devenim tot mai raţionali, mai experimentaţi, mai greu de impresionat, mai dificili, mai perfecţionişti şi toate astea schimbă raporturile pe care le avem cu ceilalţi, inclusiv cu persoana iubită, care ar putea ajunge după 10 ani de relaţie ! doar ! persoana cu care dezbaţi ştirile zilei, te plimbi în parc, cu care iei masa, un prieten.

    De aceea vă îndemnam să vă gândiţi la părinţii voştri, la care puteţi observa tot mai puţine acte de tandreţe, declaraţii de dragoste, săruturi…..e ceva universal, cred, şi nu ştiu dacă am putea face într-un alt fel!

  6. Povestea pantofilor noi

    Eu am impresia ca relatiile sunt ca si pantofii.

    De regula prima relatie de iubire adevarata tinde sa ne ramana mereu ca reper in vietile noastre, sa se etalonizeze, iar tot ce urmeaza dupa, de regula, nu are cum si nu va egala niciodata ce a fost la inceput.

    Povestea pantofilor…

    De regula, prima pereche de pantofi e cea mai spectaculoasa. Dupa ce am umblat pana atunci desculti, dupa ce am simtit asfaltul fierbinte la picioare, dupa ce ne-am zgariat in cioburi si scaieti, prima pereche de pantofi probata… E extraordinara!

    Cu prima pereche de pantofi ne simtim superb. Nu i-am mai da jos indiferent ce-ar fi. Senzatia de comoditate si felul in care aceasta ne schimba viata e de neegalat.

    Insa in timp perechea se toceste. Se strica. Vedem in vitrina unui magazin o alta pereche. Ce avem in picioare e deja uzat. Vrem urmatoarea.

    Urmatoarea pereche este doar o alta. Nu aduce un beneficiu major fata de prima. Poate ca nici nu egaleaza prima pereche. Adica… gandindu-ne… Cu prima pereche am avut cele mai minunate amintiri. Prima alergare, primul meci de tenis, prima saritura in sus de bucurie, primul sut intr-o minge, primul topait intr-un picior.

    Poti sa faci si cu noua pereche aceleasi lucruri. Insa… Nu e ca prima data…

    Iar pe masura ce trece timpul… Devenim cumparatori. Mereu perechea din vitrina este mai frumoasa ca ceea ce avem in picioare. Si mereu cand vom avea acea pereche, o alta va fi mai tentanta.

    Ajungem sa nu mai conteze calitatea efectiva a pantofului. Poate perechea din picioare sunt niste pantofi foarte buni. Insa… Cei din vitrina sunt noi! Pe aceia nu-i am inca.

    Acestia i-am probat. Am fost bucuros cand i-am pus in picioare prima oara. Insa acestia acum, nu mai imi pot oferi acea bucurie de nou. Doar urmatorii pot.

    Si… Astia suntem… Impartiti in doua tabere… Cei care mereu vom dori perechea din vitrina. Pentru care exista o singura pereche speciala… Prima…

    Si cei care… Ce-i drept mai rari… Ne atasam de pantofii din picioare. Pentru ca am batut impreuna prea multe drumuri ca sa-i inlaturam. Si in cazul acesta cei din picioare devin mai valorosi ca toate perechile din vitrina. Nu i-am da pe nimic si pentru nimic.

    In cazul acesta, „nu mai simt bucuria de a ii avea, ca atunci cand erau noi”, se transforma in „imi amintesc ce bucuros am fost cand am cumparat pantofii si acum tin la ei pentru ca am trecut prin atatea”.

    Daca nu ne dam timp sa avem un istoric, daca nu ne dam timp sa ne atasam, daca nu ne dam timp sa avem momente speciale, atunci ramanem cu prima bucurie, aceea de nou, iar cand aceasta dispare… nu mai ramane nimic!

    Fie ca sunteti cumparatori, fie ca sunteti nostalgici si pantofii din picioare au valoare sentimentala. Oricum ati fi, habar nu am cum e mai bine.

    Tind insa sa cred ca valoarea sentimentala e mai stabila. A fi cumparator e ok, insa tine atata timp cat ai valuta forte „tinerete si frumusete”. Dupa ce astea se duc, si nu mai ai nimic pe card ce faci?

    Si daca nu-ti dai ragaz sa cladesti ceva sentimental, ce faci daca te obisnuiesti in postura de cumparator? Ce faci daca sentimentul de nou, ajunge sa devina ca adrenalina pentru jucatorii de poker, si doar cand il simti esti fericit.

    Ce faci cand imbatranesti si nu mai poti sa cumperi? Ce faci atunci? Huh?

    Ce faci? Ce fac? Ce o sa fac atunci? Huh?

  7. noi intram in a opta si pina la 100 de ani nu s-a schimbat nimic sentimentele sunt mai tari c-a laiceputul cind ambii fierbeam ne iubim traim si ne respectam.

  8. Intradevar…tot ce este frumos ne atrage, dar totusi, oare cele mai valoroase capadopere de arta nu sunt acelea antice, care sunt facute manual cu rabdare si dragoste?…….. Eu unu in momentul acesta imi doresc ceva nou, dar acel ceva nou nu este o pereche de pantofi cum spune Silviu Radu, este o persoana, care nu se uzeaza niciodata ci se slefuieste dupa nevoile mele la fel cum eu o fac pentru nevoile lui.Daca ar fi sa fac o comparatie intre un obiect si o persoana, aceea ar fi ca vinul cu cat se invecheste cu atat e mai bun.. pentru ca la fel de bine cum un obiect foarte vechi daca are valoare simbolica poate fi de nepretuit cu atat mai mult o persoana care a stat langa mine pentru un timp trebuie sa fie de nepretuit

  9. Din experienta proprie pot sa afirm ca relatia dintre 2 persoane, fie ele hetero sau homosexuale are cel putin doua mari „etape”, daca pot spune asa! Fiecare etapa are caracteristicile ei si presupune mai putina sau mai multa responsabilitate din partea celor 2 persoane.

    Prima ar incepe din momentul in care te indragostesti, cu toata paleta de simtaminte (flutirasi,etc.) si mesaje,convorbiri interminabile la telefon, nopti nedormite de dor dupa el(ea), etc. In perioada asta fiecare are „locul” lui, de cele mai multe ori alaturi de familie (parinti in cel mai fericit caz, dar si/sau alaturi de sotie/sot-caz nefericit,zic eu) sau locuiesc siguri.Intalnirile sunt asteptate cu nerabdare si timpul petrecut impreuna trece prea repede. Totul e minunat, iubirea este nemaiintalnita. Nu are niciunul vreo raspundere fata de celalalt, in afara de a raspunde la apelul celuilalt in prima secunda si de a fi punctual la intalniri, dar si de a avea ochi numai pentru celalalt, in orice imprejurare.

    Daca aceasta perioada dureaza mai multe luni consider ca este ok pentru ca pe o perioada mai lunga de timp ai mai multe ocazii sa cunosti bine personalitatea „partenerului”(daca s-au declarat astfel), dar si caracterul lui, sa vezi cum reactioneaza in situatii de „fericire” dar si in cele de „criza”. In acesta etapa poti sa vezi daca exista compatibilitate. De aceea zic ca aceasta etapa trebuie sa dureze cateva luni, de la 6 pana la 1 an chiar.

    In momentul in care au hotarat sa locuiasca impreuna se face trecerea in etapa a 2-a. Aceasta este foarte complexa. Sa traiesti 24 din 24 de ore alaturi de o persoana, de la faptul ca fiecare are apucaturile si tabieturile lui si pana la taraiul in comun, vorbesc aici de venituri si cheltuieli, dar si traiul alaturi cu alti, din bloc sau de pe strada, acest lucru presupune multe compromisuri si mult mai multe responsabilitati. Daca, din cand in cand, nu sti sa aduci culoare in relatie in etapa asta care aduce si apasari inerente, se ajunge la „solutia” din titlul acestui articol.

    Cred ca am scris prea mult!!!

    PS: Noi facem anul asta 6 ani de trai in comun. Este ok, dar s-a schimbat mult dupa primele 6 luni cand nu eram „in comun”

  10. SI-AU TRAIT IMPREUNA, FERICITI, PANA LA ADANCI BATRANETI.
    Asta-i o poveste care nu se intampla in realitate decat foarte rar si tocmai de aceea este dorita de toti, dar putini sunt cei care iubesc in timp aceeasi persoana.
    Monogamia in randul oamenilor este rara.
    Putine cupluri rezista uzurii timpului si mult mai putine pot sa spuna ca nu si-au inselat partenerul/partenera cel putin odata intr-o viata.
    Intodeauna intr-un cuplu exista unul care iubeste mai mult si care aduce liantul inimii legaturii dintre cei doi si fara de care nici o relatie nu rezista in timp.
    Aici e mult de discutat fiindca A IUBII NU ESTE USOR.
    Poti intelege mai mult citind aceasta poveste:
    http://www.darkq.net/povestiri/limbajul-daruirii/

    cartiergay spune ca relatiile clandestine nu rezista tocmai clandestinitati lor, e corect? nu este corect? Sa vedem.
    A face stapana clandestinitatea inlocuind iubirea si nevoia partenerilor de a trai acea iubire pana la ultima suflare si a spune ca clandestinitatea e cea care rupe in timp relatia de iubire si nu insasi moartea sentimentului de iubire, e fals, fiindca eu stiu ca si majoritatea dintre voi, ca atunci cand iubesti o faci indiferent de conjunctura, iar orice obstacol intalnesti, reusesti sa-l dobori, numai ca sa ajungi cat mai repede, langa iubirea ta.
    De fapt ce poate rupe o relatie mai repede, decat moartea sentimentului de iubire la unul/a din cei doi?
    Analogia lui Silviu e bestiala, chiar asa si este, iar comentariul lui Doru complecteaza imaginea in asamblul ei.

    Totusi sa nu uitam ca iubirea e complexa, atat de complexa ca nimeni pana acum nu a putut s-o defineasca ca pe-o ecuatie. S-au compus poezii, a fost si este cantata, s-au scris povesti SI LA NAIBA, ce ne mai plac povestile acestea de dragoste, mai ales cele cu final frumos.
    AU TRAI FERICITI PANA LA ADANCI BATRANETI. parca face viata mai frumoasa finalul acesta, NU CREDETI?

  11. Daca e sa avem o ecuatie care sa includa notiunile heterosexuali, casatorie in contrast cu homosexuali si…nimic…parerea mea e ca homosexualii ies in avantaj. Continui ce am citit in comment’ul de mai sus, adica in cazul casatoriei, ‘docomentul’, albumele, casa, copiii te obliga sa tragi la plug mai departe. Homsexualii nu au ‘stimuli’ de geunl asta…suntem fericiti, stam cu cine vrem fara sa fim constransi.
    Si ca sa ma leg in continuare de ce spui tu, Robert:in primul rand pot interveni oricand sute de chestii care sa desparta doi oameni daca legatura dintre ei nu a devenit destul de puternica…gen dezvoltare profesionala, alta persoana mai ok, parintii, problema out vs in the closet.
    In al doilea rand, parerea mea este ca pot exista relatii care merg mlta vreme (dar nu sunt nicidecum de genul romantic-siropos, happily ever after), daca se bazeaza pe niste dicutii gen serii de negocieri inca de la inceput; mai concret, sa zicem ca trece perioada cand incepeti sa va cunoasteti, va obisnuiti unul cu altul, vrei mai mult. Ok, acum trebuie sa discutati si sa raspundeti impreuna la urmatoarele intrebari: Ce vrem unul d la altul? Unde ne vedem fiecare peste 5-10 ani? Ce (nu) ne place unul la altul? Ne putem accepta cu ce defecte avem? Cum ne impartim ca sa petrecem cat mai mult timp impreuna? Dupa asta, bafta mai departe:)

  12. Este primul meu post pe acest blog, asadar salutare la toata lumea! Am citit cu interes toate raspunsurile la acest post si as vrea sa contribui si eu cu propria-mi perspectiva. Iata cum vad eu lucrurile.

    1. Schimbarea este inevitabila. In fiecare zi, ceva se schimba in noi, poate uneori sesizam, alteori nu. Insa schimbarea este cel „mai constant” lucru din viata noastra. Asadar putem considera firesc ca la un moment dat lucrurile sa se schimbe, recte sa nu mai simt ce simteam la inceput.

    2. Fluturasii dureaza cateva zile/luni, in cel mai „bun” caz cativa ani. Si aici ma refer la zvacnirea aceea de la inceput, la emotia noului si in general la acel excitement ca poate ai dat peste prince charming. Daca confunzi iubirea cu acei fluturasi, iar cand acei fluturasi dispar, e foarte clar ca nu mai simteai la fel ca la inceput.

    3. Fluturasii se transforma (de la caz la caz), daca intr-adevar regasesti in persoana celalalta ceea ce ai nevoie. De exemplu eu am nevoie de: incredere, afectiune, sprijin, loialitate, spontaneitate.

    4. Din punctul meu de vedere focusul nu ar trebui sa fie pe celalalt, ci pe propria-ti persoana. La un moment dat am auzit pe cineva spunand ca o relatie este una dintre cele mai bune metode psihoterapeutice. Tind sa cred ca asa e. Daca inveti sa te cunosti pe tine prin intermediul celuilalt, este absolut fabulos.

    6. Sa nu mai tanjim dupa relatii. Cred ca e foarte important ca fiecare dintre noi sa fie in stare sa aiba o relatie cu el insusi, sa se accepte asa cum e, sa incerce sa-si rezolve problemele pe care le are, sa-si puna ordine in camara lui. Cred ca este foarte nesanatos sa asteptam ca celalalt sa ne faca fericiti, valorizati, demni de iubire si respect, cand noi (inca) ne invalidam. Sa invatam sa ne oferim placere singuri, fara sa mai punem presiune pe celalalt.

    7. Cred ca relatii ca in basme nu exista, pentru ca ele reprezinta doar o fantezie. Aici in realitatea concreta, la o relatie trebuie sa lucrezi (daca esti indeajuns de motivat sa o mentii) la modul foarte concret, dupa ce ai hotarat ca esti intr-o relatie.

    8. Acel partener de viata cred ca vine dupa ce fiecare dintre cei doi, au trecut prin niste experiente, asadar cred cu tarie ca fiecare relatie pe care o ai si care esueaza, de fapt te duce mai aproape catre partenerul tau de viata. Cred ca acest tip de relatie se bazeaza in primul rand pe prietenie si imiplicit libertatea de a fi tu insuti (insa asta e cel mai greu de aflat, din punctul meu de vedere si anume sa raspunzi la intrebarea „Cine sunt eu?”.

    O seara frumoasa,
    V.

  13. Cu riscul de a fi injurat, cred ca o conturare obiectiva a dragostei este urmatoarea:

    1 Corinteni 13

    1. Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.

    2. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.

    3. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.

    4. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,

    8. Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.

    13. Acum dar rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

    Si fie vorba sincer intre noi, daca dragostea nu e asa se transofrma in „nu se mai simte ce se simtea la inceput”. De parca iubirea e un parfum care usor, usor.. putizn putizn.. se duce spre fad.

    Cred ca aceasta latura umana are nevoie cel mai mult de educatie, si una justa.

  14. Am citit deunăzi:

    It’s not about how much love you have in the beginning but how much love you build till the end.

    Cred că asta este foarte bine spus, și e adevărat.

    P.S.
    Traducere: „Nu se pune problema câtă iubire aveți la început, ci câtă iubire acumulați (clădiți) până la sfârșit.

  15. Unii se plang ca partenerii nu-i mai iubesc… sa ma invete si pe mine cineva cum sa fac sa nu mai iubesc o persoana. Caci simt ca innebunesc cand ma gandesc cat de mult il iubesc si cat de imposibi imi este sa fiu fericit alaturi de el. Indragostit de un heterosexual, cel mai bun prieten al meu din copilarie. Prima iubire a mea, de altfel. Voi reusi sa mi-l scot vreodata din minte? O sa mor pe la vreo 80 de ani tot cu el in minte? Acum simt ca o iau razna, nu stiu ce sa fac sa nu ma mai gandesc la el si cand il vad pe el cat este de indiferent efectiv simt ca fierb. Dragostea nu-i asa frumoasa mereu… eu tare as vrea sa nu mai fiu indragostit si sa nu ma mai indragostesc vreodata. Dragostea nu e sanatoasa.

  16. Dragostea este sanatoasa si frumoasa, atunci cand nimeresti persoana potrivita care iti va impartasi daca nu in aceeas masura macar 40 – 50% din cat ii oferi si tu ;).
    Nu stiu cum ai putea proceda … incearca sa fii mai indiferent fatza de el … sau incearca sa bati un apropo subtil asa sa vezi cam ce parere ar avea . Sau poti sa incerci sa dormi langa el sa vezi cum ar reactiona… si cea mai buna metoda sa obtii ceea ce vrei imbatal hahaha glumesc … Nu cred ca ai avea sanse cu el … dar e dragut intr-un fel … e o iubire interzisa . Ca sa til scoti din minte asta depinde de tine

  17. @Mary Nu e nevoie sa bat niciun apropo, am avut curajul sa-i marturisesc tot. I-am spus ca sunt indragostit de el. Si cam asta e problema… Daca inainte sa-i spun inca mai exista o mica sansa ca si el sa fie homo/bi acum mi-a zis ca e hetero si ca ar vrea ca eu sa trec peste toata situatia asta. Ca nu are nimic cu mine ca sunt diferit atata timp cat nu-l implic si pe el in asta. Practic mi-a zis ‘daca nu vrei nimic de la mine eu nu am nimic cu tine’. Putea la fel de bine sa-mi bage un cutit in inima, dar na… ce sa-i faci. El n-a fost niciodata indragostit. Poate o sa inteleaga candva ce am simtit eu cand mi-a spus lucrurile alea. Asta e. Acum tot ce mai am de facut este sa mi-l scot din minte. Dar cum? Inca suntem cei mai buni prieteni si ne vedem / auzim aproape zilnic.

  18. Nu am trecut prin asa ceva si nu cred ca eu as fi in masura sa iti dau un sfat … eu cand se termina o relatie ca sa pot sa uit, pur si simplu stergeam orice urma de contact, nr de telefon, poza orice ca sa il pot uita… ba chiar incercam sa il urasc … cred ca raspunsul la problema ta il vei gasi doar in inima ta … incearca sa treci peste sa accepti situatia si bucurate ca sunteti cei mai buni prieteni

  19. Tot ceea ce iti doresc … este sa ai taria sa iti calci pe suflet si sa treci peste, sa incerci sa uiti de iubirea pe care o porti pentru el … este o iubire pe care doar tu o daruiesti dar nu iti este daruit inapoi acest sentiment … si stiu ce fel e sa iubesti fara sa fii iubit … Timpul isi va spune cuvantu si poate va realiza ce ti-a spus poate nu … dar cu siguranta vei avea taria sa treci peste 😉

  20. @Boon

    Multi barbati gay a trecut printr-o situatie similara cu a ta. Stiu ca ti-ar place sa auzi de ploturi, metode, abordari, ai face orice sa poti sa fi cu el, te-ai alia si cu Dracu’.

    Insa observa o caracteristica generala – exista doua tipuri de oameni:

    1. cei care iubesc „no questions asked”.
    2. cei care iubesc… in funcie de parametrii si/sau beneficii.

    2. devine incompatibil cu 1. – si nu e chestiune de egoism ci de reciprocitate.

    Acum gandete-te putin. Cum el este nr 2. in ecuatie, din alt punct de vedere si tu esti tot nr. 2 – vizualizeaza o femeie care se tine dupa tine si tu ii explici – nu imi place „pizdocul”.

    Rar gasesti un nr. 1 genuin.

    Poti sa-l iubesti cat de mult vrei, si atunci cand vei gasi o iubire „beta”, o sa realizezi ca se poate si mai mult, si ce era devine nuclear fallout.

    (*daca stie ca-l iubesti insa cumva nu este de acord, nu era mai simplu si drept fata de amandoi sa mergeti pe cai diferite, macar acum? adica, tu percepi chestiune ca o mare tortura).

    Orice ar fi, mult succes.

  21. Reactie super intarziata.. 🙂 PS: nu am citit toate comentariile.
    Am facut o mica absenta si imi este imposibil sa „catch up” cu tot ce s-a scris, dar acest articol mi-a ramas in cap.
    Deci, pentru o clipă voi fi avocatul diavolului… lol.
    De cele mai multe ori cu totii intram intr-o relatie cu cele mai bune intentii.
    Unii dintre noi cred în iubire până ce moartea ne va despărţi, alţii au nevoie de acel sentiment de început, care daca se pierde ei simt că nu merită să continui, iar alţii sunt fericiţi să trăiască în dedicare şi respect reciproc, iar unii pot face fata nebunie unei relaţii deschise.
    Suntem diferiţi toţi, şi indiferent de câte etichete împărţim în jurul nostru pentru a categorisi, la sfârşitul zilei, când vine vorba să iubim, facem ceea ce trebuie să facem. Căci a sta într-o relaţie nefericită poate avea consecinţe dezastruoase.
    Putem sta şi avea dispute non-stop, dar adevărul este că sentimentele nu pot fi stăpânite. Ele par să aibă o personalitate proprie.
    Să nu mă înţelegeţi greşit. Nu sunt de acord să dai bir cu fugiţii la prima problemă ivită. Însă eu cred că vine momentul când trebuie să fii sincer cu tine însuţi şi să recunoşti şi să-ţi accepţi poziţia.
    Nu cred că e sănătos să tragi de ea când totul s-a sfârşit. Nimeni nu poate fi fericit într-o asemenea situaţie. Din contra, se ajunge la ura si dispret.
    Există o tonă de nemernici care pur şi simplu pur şi simplu pleacă. Dar mai sunt cei care într-un mod sincer încearcă şi tot nu merge. Poate nu mulţi realizează că este la fel de greu să pui capăt unei relaţii, cât este de greu şi celui părăsit. Cred că este nevoie de curaj să faci ceea ce de puţini este privit ca şi nobil şi să spui”Îmi pare rău, dar nu mai merge.” Dacă inima ta este sensibilă, vei suferi şi tu. Puţini îşi dau seama că a fi părăsit este de fapt o binecuvântare deghizată. Puţin realizează că li se dă şansa să-l găsească pe acela care poate fi „alesul.” Cred că durerea şi rănile, şi de cele mai multe ori mândria noastră, ne orbesc şi nu vedem aceasta. Mai bine să fiu părăsită şi să sufăr un timp, dar eliberată pentru a putea întâlni persoana cu care voi fi „până ce moartea ne va despărţi.”
    Nu-i uşor să găseşti asta, dar trebuie să încerci, chiar dacă ţi se pare că eşti la a douăzecea încercare şi să vezi că nu-i acesta alesul/aleasa.
    Este vorba despre ce se ascunde în spatele acţiuinilor tale: eşti un nemernic, sau sincer chiar ai încercat, dar pana la urma a trebuit sa admiti ca nu functioneaze? Asta-i ceea ce schimbă lucrurile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here