Acasă Cultura Oameni Opinii diferite (3)

Opinii diferite (3)

397
0

Dacă demonstrezi ce ai de spus, atunci ești crezut și respectat. Nu poți cere așa ceva de-a gata, chiar dacă o spui pe un ton autoritar. Poate ei ți-ar face pe plac, însă asta n-ar dura decât un moment, iar ceea ce ți-ar da ei ar fi fals, exact la fel de fals ca ceea ce le dai tu. Bănuiesc că acesta e motivul pentru care lumea, în ziua de azi, nu mai e sigură de nimic și preferă să joace teatru. Teatrul inteligenței, teatrul părerii obiective și absolute, teatrul autorității… Peste tot numai de falsuri dai. Ajungi să crezi că singurii oameni care știu ce e autenticitatea sunt cei tăcuți și care își văd liniștiți de treabă, în timp ce la televizor apar tot mai mulți agitați să capteze cât mai multă atenție, oricum și oriunde, oricând și oricât, numai să se facă auziți, fără să le pese de părerea altora. Nu zic că toți cei care apar la televizor sunt așa, dar unii chiar sunt de toată jena. De-asta nici nu mă mai uit la televizor de multă vreme. Nu sunt la curent cu ultimele bârfe, fiindcă acestea nu-mi folosesc la nimic, sunt doar otravă mentală menită să distragă atenția oricui ar vrea să afle „cât mai multe informații”, când trebuia să afle informații importante. Dacă stai un pic să te gândești, majoritatea știrilor nici nu mai sunt știri, ci doar umpluturi menite să te facă să te uiți în direcția opusă celor mai importante situații care se petrec. Acestea sunt atât de plictisitoare, încât muncitorul obosit nu mai vrea decât distracție și iar distracție, până când creierul îi va exploda de la umplerea rapidă cu informații inutile.

Când te uiți în jur și vezi atât de mulți muncitori obosiți și plini de lehamite, parcă îți vine să urli. Parcă îți vine să faci mișto de ei fiindcă nu (mai) vor să gândească. Dar filosoful a fost foarte înțelept: le-a pus întrebări. Poate ar trebui să facem și noi acest lucru. Poate ar trebui să ieșim în stradă și să stăm de vorbă cu ei, având grijă să strecurăm întrebări bine plasate și strategice. Tactica „din vorbă în vorbă” merge de minune. Merge și „povestea vieții pe scurt”, chiar dacă o inventezi, măcar bagă niște întrebări astfel încât să vrei un răspuns real de la interlocutor. Atenție, nu un sfat, și ai face bine să-i spui asta. Cele mai bune confesiuni pe care le poți face nu sunt date preoților, ci necunoscuților, fiindcă nu există cunoștințe comune cu care să discute despre tine și așa ți-ai făcut o spovedanie adevărată. Ar mai fi și faptul că un necunoscut nu ar încerca să-ți dea lecții de moralitate, mai ales dacă asta te enervează la un preot. Așa ieșiți amândoi câștigați: tu ceri o informație gândită (ai fost de față, intuiești că așa e, dar tu alegi dacă te vei folosi de ea sau nu), iar el se alege cu o activitate cerebală în plus. Dacă cineva se plânge că uită prea des, recomandă-i Sudoku, acesta e un antidot pentru Alzheimer, dacă e practicat constant pe termen lung (adică ani întregi și nu câteva luni).

E atât de comod să ai opinii servite de-a gata și să le identifici ca fiind ale tale fiindcă le-ai primit din copilărie de la părinți, prieteni și oricine altcineva a stat de vorbă cu tine de-a lungul timpului, fiecare lăsând o urmă în tine, încât nici nu te mai uiți să vezi câți au păreri asemănătoare cu ale tale și câți le au diferite, dacă nu chiar opuse. Știi de ce? Fiindcă acestea au devenit realitatea ta, deși nu le-ai verificat niciodată. Nu te-ai întrebat niciodată de unde știi anumite lucruri, dar le aperi cu atâta îndârjire, încât uiți că omul din fața ta nu avea nimic personal cu tine, ci doar avea și el realitatea lui, numai că diferă de a ta. Când faci greșeala de a uita acest amănunt, lucruri neplăcute se întâmplă. Nu trebuie să ai tot timpul dreptate. Asta chiar nu contează. Ce contează  e că acum nu mai trăim în vremuri tribale, în care părerea unanimă era vitală pentru supraviețuire. De fapt, tuturor ne-a rămas în subconștientul colectiv ideea că toți trebuie să avem aceeași părere, dar întreabă-te ce rost ar avea, ce farmec ar avea lumea dacă ar fi așa.

Nu voi trage o concluzie în locul tău, dar pot spune că există mai multe feluri în care lumea merge… Pentru unii merge când banul se învârte; pentru alții, când dragostea e în floare; pentru unii, informația e motorul omenirii; pentru alții, simpla mulțumire și fericire, indiferent de circumstanțe, e tot ce contează, iar aceștia sunt foarte puțini.

Îmi dau seama că nu am acoperit toate aspectele acestui subiect… Însă e un film foarte fain care vorbește despre deschiderea minții, a orizontului percepției umane; se numește Pleasantville. 🙂 L-am văzut de vreo cinci ori și tot nu mă satur de el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here