Acasă Cultura Oameni Cine este Irina Niță?

Cine este Irina Niță?

291
8

Cu ceva timp în urmă lansam ideea de a sta de vorbă cu oameni care, printr-un fel sau altul, sunt reprezentativi pentru comunitatea LGBT românească. Suntem încolțiți prea des de informații fără valoare, de „știri” care nu spun nimic și în acest bâlci, amalgam de tonuri de gri, tindem să lăsăm în urmă oamenii care contează cu adevărat.

Irina Niță este cea pe care o veți cunoaște în acest articol: director executiv al ACCEPT-ului, psiholog în devenire și mamă. Cu toate că Irina Niță nu este un personaj foarte prezent pe sticlă, ea luptă din spatele cortinei pentru decrisparea comportamentului homofob acolo unde aceasta contează cel mai mult.

[columns width=”1/2″]

Irina Niță
Irina Niță

Mulți români au auzit de Irina Niță în diverse contexte. Așadar, cine este și cu ce se ocupă Irina Niță?

Cred că nu sunt chiar aşa de mulţi români care au auzit de mine. Cei care au auzit însă, mă ştiu în primul rând din mediul ONG, în care am ajuns să lucrez de prin 1995, ultimii nouă dintre aceşti ani fiind petrecuţi la ACCEPT.

Alţii mă ştiu din mediul psihologic, căci pe de o parte am instruit sute de psihologi pe teme LGBT, pe de alta, recent, am ajuns şi să mă alătur profesional acestei categorii… si de câţiva ani particip la diverse cursuri de specialitate, ca învăţăcel sau ca voluntar care se implică în organizare, prilejuri excelente să pun în discuţie felul în care psihologii se raportează la atitudinile homofobe venite din partea unor confraţi, a unor clienţi etc.

De când sunt directoare la ACCEPT am ajuns să fiu ceva mai vizibilă şi pentru publicul larg; trebuie să recunosc însă ca varianta mea preferată de a interacţiona cu oamenii nu e prezenţa media, ci seminariile sau dezbaterile cu număr rezonabil de participanţi.

De unde afinitatea către comunitatea LGBT? E doar un job, plăcere sau poate un pic din amândouă?

E job, şi e convingere. Uneori uit că e job, dar realitatea prozaică (a hârtiilor ce trebuie completate sau a avizelor de care avem nevoie ca să putem funcţiona, de exemplu) mă readuce cu picioarele pe pământ în fiecare zi.

Avantajul uriaş pe care-l am lucrând la ACCEPT este că-mi obţin salariul făcînd lucruri care pentru mine contează şi despre care cred că contribuie la facerea unei lumi mai bune. Unde lumea mai bună este una bazată pe respect pentru celălalt, echitate socială, curiozitate şi deschidere faţă de diversitate, şi în care oamenii îşi pot exprima identitatea în măsura şi în felul în care vor.

Știu că ai un copil. Cum reușești să împaci rolul de mamă cu cel de director executiv al ACCEPT-ului?

E complicat şi trebuie să fac mereu echilibristica. Imi doresc să-mi găsesc mai mult timp pentru băiatul meu… şi caut continuu o cale să fac asta. Cel mai greu însă îmi e cu grija pe care o am faţă de posibile reacţii homofobe adresate mie care ar ricoşa şi ar ajunge la copilul meu. Mi-aş dori să-l feresc complet de asta.

Imi dau seama că nu e posibil şi-mi aduc aminte încă o dată că mulţi dintre cei care folosesc sintagma „interesul superior al copilului” ignoră cu totul exact acest interes. In interesul copilului este să trăiască într-o lume care valorizează toleranţa, respectul, gândirea critică, autonomia, creativitatea, şi să fie protejat faţă de violenţa de orice fel. Mai avem mult până ajungem acolo.

Privind în ansamblu, cum s-a modificat mentalitatea românească de-alungul anilor vis-a-vis de minoritățile sexuale?

S-a modificat mult. Unele din articolele homofobe apărute acum 10 ani în presa centrală sunt atât de josnice încât mulţi dintre homofobii de astăzi s-ar dezice de ele, considerându-le de prost gust.

La momentul înregistrării ACCEPT-ului era împotriva legii să te asociezi pentru a lucra în domeniul drepturilor LGBT, iar homosexualii şi lesbienele puteau ajunge la închisoare dacă se afla de orientarea lor sexuală. Cu câteva zile în urmă colega mea, Iulia Molnar, a participat ca psiholog din partea ACCEPT la o emisiune TV pentru mame, şi a vorbit despre orientarea sexuală gay şi despre transgeneritate.

Schimbarea se întâmplă mai încet decât ne-am dori, dar e semificativă şi inevitabilă.
[/columns]

[columns width=”1/2″ last=”true”]
Care este viziunea ta referitoare la tacticile care ar putea fi implementate pentru a avea o Românie mai tolerantă la ideea egalității dintre oameni? Ce anume crezi că constituie bariere în calea acestor lucruri?

Ce facem la ACCEPT în clipa asta este să ne concentrăm asupra felului în care instituţiile şi autorităţile pun în practică legislaţia antidiscriminare. Avem legi care ne protejează şi e necesar ca acest lucru să se vadă la nivel instituţional.

Cred însă că e neapărată nevoie să apară cât mai multe voci, fără deosebire de orientarea lor sexuală sau identitatea lor de gen, care să aducă în discuţie problematica LGBT, fiecare pe palierul său de influenţă. Cel mai mare impact îl au cei care şi-au asumat orientarea sexuală sau identitatea de gen, fie şi în cercuri foarte mici de prieteni sau rude.

Apoi, cred ca politicienii ar trebui să includă în discursul lor chestiuni care privesc cetăţenii LGBT. Iar asociaţiile profesionale ale psihologilor şi medicilor ar trebui să facă foarte clar faptul că psihologii şi psihiatrii au convenit cu 40 de ani în urmă că homosexualitatea e o variaţie a orientării sexuale la fel de sănătoasă ca şi heterosexualitatea.

Mass media, la rândul său, are o putere foarte mare în a schimba felul în care publicul larg se raportează la un anumit subiect.

Vezi, spre exemplu, felul în care Gandul şi Romania Liberă au abordat acelaşi subiect – fotografia care surprinde îmbrăţişarea dintre un soldat american întors acasă şi partenerul său. „Gândul” deschide articolul cu o imagine decupată din fotografia iniţiala, decupaj care conţine doar partea de la şold în jos a celor doi. Si pune titlul de „cea mai controversată imagine”. „România Liberă” foloseşte fotografia întreagă, sub titlul „primul sărut gay în public (…) din armata americana”. Cititorul teoretic are acces la aceeaşi informaţie; practic însă primeşte 2 mesaje total diferite.

Fiind alături de comunitatea LGBT de ani buni, s-a schimbat în vreun mod aceasta de-alungul anilor? Încotro crezi că se îndreaptă?

Mi-e greu să răspund, pentru că am fost aici tot timpul. Schimbarea pe care o văd are legătură cu faptul că oamenii sunt mai „out”.

Cum te privesc prietenii, cunoscuții, rudele având în vedere natura oarecum neconvențională a job-ului tău?

După atâta timp, nu prea mai e „un issue”. Cei mai mulţi sunt indiferenţi; unii sunt curioşi şi au întrebări, iar alţii sunt (poate) puţin homofobi, dar dispuşi să stăm de vorbă pe alte subiecte. De fapt, cei mai muţi oameni din jurul meu sunt fie gay/trans, fie gay friendly. Presupun că e o ilustrare bună a proverbului „cine se aseamănă se adună”.

Care este cea mai mare dezamăgire legată de comunitatea pe care o reprezinți prin intermediul funcției pe care o deții?

Nu e o dezamăgire la adresa oamenilor, ci un regret că există atâtea resurse care nu sunt folosite. Aş vrea, de exemplu, ca toţi cei care stau pe margine şi se plâng mioritic că “nu e bine”, să pună piciorul în prag şi să ceară/facă măcar un pas spre schimbarea pe care o doresc. Vezi comentarii homofobe pline de mizerii în subsolul unui articol dintr-un ziar online? Scrie ziarului (anonim e mai bine decât deloc) şi cere-i să le scoată.

La fel, scrie-i politicianului care are discurs homofob. Spune la job că te deranjează bancurile homofobe, chiar dacă nu spui că eşti gay. Cum ziceam şi mai sus, cred că pentru ca schimbarea să se întâmple, e nevoie de multe, multe voci.

Dacă ți-ar apărea un peștișor de aur, așa, din senin, și ți-ar îndeplini o dorință, una singură, care ar fi aceea?

Mi-aş dori ca transportul de oriunde pâna oriunde să fie gratuit pentru oricine. Mi-ar plăcea să călătoresc mai mult şi mai departe, şi să-mi vad prieteni ascunşi prin colţuri diferite ale lumii. Presupun că şi din perspectiva drepturilor LGBT (şi nu numai) ar fi un lucru bun, căci am ajunge în număr mai mare să luăm contact cu perspective şi culturi diferite. Si poate am învăţa, noi românii, să ne relaxăm în faţa diferenţei şi să ne bucurăm de ea.
[/columns]

8 COMENTARII

  1. Mi a facut placere sa citesc cele spuse in interviu. Sper ca munca Irinei Nita si a accept-ului sa aiba rost in continuare si sa fie cu mult spor 🙂 … e cam lame urarea mea, insa nu stiu ce sa spun mai mult

  2. Articolul acesta al tau de promovare al oamneilor care fac ceva pentru noi si care nu este primul, sigur nici ultimul, fiindca e bine sa vedem acesti oameni si munca lor, ma duce cu gandul ca la sfarsitul anului, DarkQ sa rasplateasca munca acestor oameni cumva, chiar daca numai simbolic.

    Stiu ca ideea de premiu pentru tine Robert e perimata, chiar … si ai dreptate ca in Romania lucrurile la capitolul acesta nu stau bine, dar poate e timpul sa schimbam si aici ceva, poate e timpul sa se vada ca poate exista o alegere facuta cinstit, corecta, neinfluentata de varii interese.

    • @cristymaykei, ideea din spatele articolelor de acest gen este aceea ca trebuie sa vedem ceea ce se cheama LGBT si altfel decat ne-am obisnuit.

      @un_tip, nu stiu, n-am auzit si sa fiu foarte sincer, prea putin ma (mai) intereseaza ONG-urile, cine ce face, cum face etc. Stii cum e, la un moment dat, ti se cam rupe. Iar ca mine sunt majoritatea. Pe mine m-a interesat Irina Nita – omul si felul in care priveste ea anumite lucruri si mai putin celelate aspecte, pe care dacă s-ar pune cineva să le discute n-ar termina degrabă. 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here