No menu items!

Antinous, efebul divin devenit istorie

Acelasi autor

Educarea copiilor ca proces natural

De ani buni, se derulează în lume programe educaţionale pentru copii, privind protejarea în timpul actului sexual şi a interzicerii traficului cu persoane. Unele...

“Ți-aș spune că te iubesc, dar…”

„hey, buna. cmf?” (…erase message) Nu. Nu are rost să te deranjez. Sunt convins că o arzi cu persoane mult mai faine decât mine. Apoi, ce...

Un gay preistoric în Praga?

Arheologii din Republica Cehă au dezgropat mormântul a ceea ce poate fi, în exclusivitate, cel mai timpuriu om homosexual sau transsexual descoperit vreodată (vezi...

Când totul se duce de râpă…

... reușim să ne facem viața cumva mai frumoasă. Ce facem când ne naștem întregi și sănătoși, dar nu știm să ne bucurăm de ea...? Uitându-mă...

Lex Scantinia – o realitate?

Când aruncăm un ochi către arta romanilor, este important să nu facem acest lucru cu ochii secolului XXI. Cupa Warren (Fig. 1) este un...
Peter
Peter
Se spune că regretele în viață sunt neajunsuri menite să te tragă înapoi. Cu fiecare pas făcut, presărat de întrebări cu bună știință, nu ezit să reflectez că a mai trecut o zi, să compar greșeala cu o victorie. Cel mai bun prieten al istoriei (și cel mai de temut inamic), este puterea omului (deștept sau prost), de a specula.

O revoluție când Coco Chanel nici nu exista. Când vremurile erau tulburi și permisive, iar funcționalitatea sclavajului deriva în multiple forme.
Este bine știut lucrul că Grecia antică angaja, în condiții contractuale nescrise printre primele civilizații, efebi (ephebos /pl.:-oi – “devenit matur”, “tânăr de optsprezece ani care și-a îndeplinit dokimasia și este înregistrat ca cetățean al Athenei”) la curțile regale, model înăsprit de doctrina militară a Imperiului Roman.

Ephebophilia este preferinţa sexuală a adulţilor pentru adolescenţi, în general, între vârsta de 15 și 19. Termenul a fost folosit iniţial în secolul al XIX-lea, mijlocul de secol XX şi a fost mai recent revizuit de Ray Blanchard. Aceasta este una dintre o serie de preferinţe sexuale între grupe de vârstă subsumate tehnic prin termenul “chronophilia”. Efebofilia denotă strict preferința sexuală pentru parteneri aproape adolescenți, nu doar simpla prezență a un anumit nivel de atracție sexuală. În etica sexuală, ea poate fi definită ca o preferință sexuală printre fete, în general, de 14-16 ani și băieţii de 14-19 de ani. Unii autori definesc efebofilia ca o preferinţă sexuală comună printre adolescenți.

    ÎNCEPUTURI

Antinous [/Antinoos] s-a născut în orașul Bithynion-Claudiopolis, în provincia greacă Bithynia, de pe coasta de nord-vest a Asiei Mici. Naşterea sa a fost cu siguranță în noiembrie şi cel mai probabil pe 27. Anul naşterii sale nu este cunoscut, dar în momentul morții sale, în 132, el a fost descris ca “ephebe” şi “meirkakion“, două cuvinte menite să transmită despre băiat ca se afla în timpul adolescenței târzii (aproximativ douăzeci de ani). Putem postula ca Antinous s-a născut în 110, 111, sau 112. Arborele lui genealogic este necunoscut; niciun detaliu despre familia lui nu au rămas intact. Se crede că părinţii săi ar putea fi fost inițial menționați în epitaful de pe obeliscul pe care Hadrian l-a ridicat pentru băiat, după moartea lui, dar secțiunea unei asemenea mențiuni a fost răzuită din piatră.

    Fig. 1 – Glyptothek, Copenhaga.

Puține se știu despre felul în care Antinous a ajuns să fie în casa lui Hadrian. Se crede că el a fost luat de la Claudiopolis în timpul uneia dintre excursiile lui Hadrian prin provincii, din 123, când băiatul avea în jur de unsprezece sau doisprezece ani. Fie că a fost luat cu forţa sau a mers de bună voie, suntem deschiși speculațiilor, dar că el a mai târziu a devenit favorit împăratului pare să excludă vreodată ca ar fi fost sclav, deoarece Hadrian a fost cunoscut pentru acceptarea limitelor sociale. Faptul că multe busturi care-i aparțin lui Antinous, ni-l arata în jurul vârstei de treisprezece ar indica faptul că el a devenit un membru al cercului împăratului la scurt timp după plecarea lui de acasă. Se crede că el a fost dus la Roma nevătămat şi, probabil, a intrat în paedagogium imperiale. Paedagogium putea, în parte, sa fi servit drept harem de băieţi, dar rolul său oficial a fost de școală de instruire conceputa spre a cizela băieții în carierele viitoare din cadrul palatului sau ca simpli funcționari publici. Este imposibil să spunem exact când Hadrian s-a îndrăgostit de Antinous, dar se crede că s-a întâmplat la întoarcerea împăratului în Italia în 125 şi în călătoria lui prin Grecia, în 128, unde Antinous îl însoțește ca favorit.
Este important ca atunci când se discută relaţia dintre Hadrian şi Antinous este moral sa-i raportam la sistemul pederastic, care a existat timpul lor. A apărut în primul rând in cadrul instituțiilor elene, iar faptul ca Hadrian s-a simţit atras nu este deloc neobişnuit, dat fiind dragostea lui vis-a-vis de toate lucrurile greceşti. În stilul clasic grecesc, iubirea unui om pentru un băiat era considerată a fi cea mai pura forma de iubire. Dragostea pentru o femeie, asa cum consimt filosofii antici, era o pierdere, femeia fiind o ființă inferioara, iar plăcerile pentru o femeie erau un lucru murdar necesar numai pentru procreare. Un băiat este egal și demn de adorare indiferent de vârstă. Băiatul, în astfel de cupluri, era cunoscut sub numele de “eromenos” și își modifica statutul după apariția parului facial. Orice bărbat care ar prefera rolul pasiv în relaţiile după acest moment era arbitrat ca patetic. Bărbatul mai în vârstă într-o relație, numit în continuare “erastes”, avea, de obicei, vârste cuprinse între douăzeci şi patruzeci de ani. În schimbul respectului, devotamentului şi satisfacției sexuale, oferită de eromenos, erastes ar oferi băiatului cizelarea mintii, trupului, moralei, precum și aspecte de responsabilizare.

    DUBII ASUPRA MORȚII

Ceea ce s-a întâmplat cu adevarat cu Antinous, în octombrie 130, este incert. Rapoartele Historia Augusta spun: “El [Hadrian] l-a pierdut pe Antinous de-a lungul Nilului”. Hadrian mărturisește și mai simplu: “A căzut în râu.” Acesta fiind singurul comentariu existent, rămas în scris de la împărat aduce frustrare prin faptul că el a folosit verbul “a cădea”, ce înseamna fie cădere accidentala, fie deliberată. Este imposibil a discerne ce s-a petrecut în realitate, având în vedere faptul ca trupul lui Antinous nu a mai fost recuperat. O cădere accidentală pare improbabilă, dar este o optiune pe care cercetătorii moderni nu sunt în măsură să o ignore complet. Cei mai mulţi istorici preferă în schimb o teorie a sacrificiului auto-motivat.

    Fig. 2 – Bustul din marmură al lui Antinous zeificat, din colecția Clarence.

Este aproape sigur că moartea a survenit prin înec, asa cum Hadrian susține prin cultele lui Antinous, ori cum proclama zeitățile cu care acesta a fost identificat. Există unele idei care au circulat de-a lungul secolelor sugerând decesul prin alte mijloace, dar fără nicio dovadă. Una dintre teorii spune că Antinous a fost o victima a unui complot care i-a adus moartea. Cu toate acestea, Antinous nu a avut niciodata puteri depline prin instanţă şi absolut nici o barfa cu privire la vreo crimă sau chiar ceartă nu a supravieţuit, în cazul în care ar fi existat vreodată. Suspectul principal în această teorie pare a fi Sabina împărăteasa, dar este aproape imposibil cata vreme Hadrian însuşi a scris în epitaful lui Antinous ca era prietenul favorit al Împărătesei. O alta teorie centrează în jurul valorii de o expresie vagă că Antinous și-ar fi pierdut bărbăția. Unii vizionează acest lucru ca pe o greva la comportamentul său homosexual, venind cât se poate de aproape de a fi “patetic”, datorita vârstei; s-a postulat că moartea i-a survenit în urma complicațiilor castrării. Desigur, aceasta este genul de lucruri asupra cărora s-ar fi tacut, dar Hadrian a simpatizat cu legea care interzicea castrarea şi deoarece Antinous avea cel puţin optsprezece ani, o astfel de operaţiune nu ar fi servit niciunui interes. Cu toate acestea, o altă teorie bizara afirma că el a fost spintecat în cadrul unei ceremonii oraculare. Este foarte putin probabil ca Hadrian ar fi îngăduit o moarte atât de tulburătoare partenerului sau de viata, iar teoria se bazează exclusiv pe traducere a cuvântului “hierourgetheis”, găsit într-un material scris de Dio Cassius. În mod normal, cuvântul ar presupune un sacrificiu, inclusiv eliminarea măruntaielor, dar este destul de probabil ca el a folosit cuvântul vag sau la figurat.

Dar chiar şi ştiind că Antinous s-ar fi sinucis prin înec, ne spune puţin. Este posibil să fi fost un accident. O teorie pretinde că poate a fost o victima a unui accident de navigație, vasul pe care se afla răsturnându-se. Cu toate acestea, nu numai că nu există dovezi, era de neconceput ca Antinous să se fi aflat pe un vas mic în secțiunea învolburată a Nilului, dând recurs ideii ca la festivităţile Nilului moartea lui era deja pusa în scena (în acea perioada, inundațiile erau scăzute). Dacă am ignora posibilitatea morții accidentale, acest lucru ne lasă două opţiuni: sacrificiu ori sinucidere sau, cel mai probabil, o combinaţie a acestora. Sacrificiu pe care scriitorii lumii antice par să-l indice de cele mai multe ori.
Ideea de sacrificiu poate fi argumentata. În primul rând, se știe cert ca se afla în Egipt. Ultimele două inundaţiile din Nilului au fost nesatisfăcătoare şi a existat o veche tradiţie în Egipt cu privire la sacrificiile prin înec, ca o modalitate de influenţare a zeilor râului, pentru inundații mai bune în anii următori. Particularizarea secetei ar fi putut aduce foametea în Egipt, ceea ce ar duce la turbulente în Imperiu.

În al doilea rând, a existat o teorie în Grecia antică, care prin moartea unui individ s-ar adăuga ani la durata de viaţă a celui pentru care persoana a murit. Anti-psihicul, asa cum făceau grecii referire, este o continuare a conceptului ca cei care iubesc sincer au puterea de a vindeca. Faptul ca la acea data Hadrian suferea de boala care avea sa-l răpună mai târziu, este posibil ca Antinous sa fi crezut că moartea lui l-ar vindeca pe împărat.

Ne-am putea întreba de ce un tânăr vibrant ar dori sa se sacrifice pentru împărat și pentru Roma. Răspunsul evident că oamenii fac de multe ori lucruri ciudate şi ilogice din dragoste. Antinous poate să fi crezut că va câştiga nemurirea în apele Nilului şi, prin urmare, nu poate fi văzuta moartea lui ca un capăt de linie. Deși nu există nicio dovadă directă că Antinous suferea de vreo depresie, consumarea vieții ca “eromenos” trebuie sa-l fi răpus. În termen de un an sau doi cel mult, Antinous trebuia fie să renunţe la poziția sa ca favorit regal fie sa se obișnuiască cu “patetica stigmatizare”. Declinul lui de la favorit ar putea fi doar o diminuare a poziţiei şi dacă l-ar fi iubit cu adevarat, ar fi fără îndoială alarmat de perspectiva de a pune capăt relației.

Pentru orice motiv ar fi intrat Antinous în apele Nilului, a obţinut o formă de nemurire. Răspunsul lui Hadrian la aceasta i-a asigurat un loc în amintirea viitorului.

    ANTINOOS, PROTECTOR DIVIN

El a fost înconjurat de sculpturi care l-au valorificat pe Antinous la rang de zeu și numeroase temple i-au fost ridicate noii zeități peste tot prin Imperiu, precum și în cel mai grandios monument al lui Antinous, orașul de la Nil, Antinoopolis. O nouă stea a fost descoperită imediat dupa moartea lui Antinous, care a fost botezată după numele lui. O anumită culoare a florii de un roșu aprins fost redenumita rapid Antinoeios, asemenea coroanelor oferite câștigătorilor la concursurile organizate în numele lui Antinous. Un poet pe nume Pancrates a scris o epopee homerica despre ultima vânătoare de lei la care Antinous a participat, în cursul căreia intervine Hadrian pentru a salva viața băiatului. Lui Pancrates i-a fost acordat imediat un loc de onoare în Museion de către împărat. Curând, vor abunda statui și poeme dedicate tânărului zeu.
Variile reprezentări, arătându-l ca Dionysos/ Bacchus, Silvanus, Hermes ori Aristaeus, zeități cu care Antinous omul s-a confruntat în societatea-mama, au fost doar începutul. Inca din timpul vieții, dar mai cu seama la putin timp de la tragica sa moarte, tânărul este asemănat lui Osiris, entitate a morții la vechii egipteni; dovada stau osiriadele ce pot fi vizitate la Museo Vaticano, Musee du Louvre sau British Museum.
Insa în fruntea tuturor renditiilor rămân tot clasicele busturi simple, menite sa-i redea frumusețea în diverse etape ale vieții.
Rolul principal prin care Antinous a fost “citit” este similar cu un număr mare de alte divinităţi şi vorbeşte despre caracterul său ca regăsindu-se în mod evident în gratiile lor. Cel mai evident lucru despre Antinous zeul a fost că el a câștigat divinitatea prin chintesență și a ieşit biruitor asupra morții. A fost văzut ca un camarad devotat, un gardian a sufletului şi o escortă prin tărâmurile lui Hades. Astfel, Dionysos, deşi în cea mai mare parte este cunoscut ca zeu al fertilităţii, a fost, de asemenea, cunoscut sub numele de “Domn al sufletelor”, după călătoria lui în lumea de dincolo pentru a-si salva, Semele. Hermes a fost un alt celebru dirijor al sufletelor, cunoscut pentru a o fi condus înapoi pe Persephone în această lume. Obeliscul pe care Hadrian l-a construit pentru Antinous prevede că, după moartea lui Antinous, acesta “s-a ridicat din nou la viaţă” pentru a deveni zeu, la fel ca o altă divinitate cu o popularitate în creștere, anume Isus Hristos.

    Fig. 3 – Musee du Louvre; Antinous în postura de mare preot.

A fost benefică o asemenea popularizare? Deși, pana astăzi, nu s-au găsit evidente ale profanării unor opere de artă (fie gravuri în piatră ori cameo sau sculpturi) ce-l înfățișează, zilele glorioase ale semizeului mișcării LGBT din antichitate au apus, la orizontul zilelor noastre.
Orientarea sexuală a fost și va rămâne un puternic motiv de intruziune în viata privată a oamenilor (politici, în special cu puternice funcții administrative).

    Decreditarea? stupidă (sau nu?).
    Fig. 4 – Antinous din Delphi a fost găsit în iulie 1893 în timpul săpăturilor efectuate de către arheologul Homolle Théophile şi École Française d’Athènes, aproape de templul lui Apollo si a fost descoperit încă în picioare aşa cum se vede în această fotografie.
    Statuia a suferit în urma unor incursiuni barbare, pierzându-și ambele brațe. Ulterior, a fost reconstituit fără brate și postat într-o capelă.
    Puţin mai târziu, unii adepţi ai cultului Antinous, au îngropat cu grijă statuia, în picioare, pentru a o feri de a fi de distrugerile iconoclaștilor creștini, după ce Teodosie I, în 380, a declarat creștinismul “singura religie legitim imperială” și a încurajat distrugerea Templului lui Apollo din Delphi: situl a fost complet distrus de creștinii zeloși, în încercarea de a elimina orice urmă de păgânism și a cultul lui Antinous, ultimul dintre zei.

15 COMMENTS

  1. Morala acestui articol, ca de altfel bine documentat, e ca inainte ca “erastes sa ofere băiatului cizelarea mintii, trupului, moralei, precum și aspecte de responsabilizare”, sa-l invete a innota.

  2. Mulțumesc, Avocatus, te apropii destul de mult de ceea ce am vrut sa scot în evidență!

  3. Un articol bun, interesant și foarte bine făcut. Nu cred că necesită adăugiri. Personal pot spune că din ce am citit am aflat lucruri pe care nu le știam. Felicitările mele!

  4. Oh, Your sister., mulțumesc. Mă bucur câtă vreme există oameni care trăiesc pentru cultură; asa deosebim grâul de neghină!

  5. Peter,un articol ce ar trebui publicat nu numai pe un site de profil!Pot spune fara rusine ca desi am depasit varsta de 20 de ani nu demult si am par facial,fac parte din categoria eromenos si ca activitate si ca etnie(greaca)…am o relatie cu un barbat de 36 de ani,un om extraordinar si care ma ajuta sa ma dezvolt,sa ma cizelez si pe langa asta ma iubeste!Astept sa mai postezi!Multumim mult

  6. Hey, mon cher eromenos! A fost o surpriză neaşteptată feedback-ul tău; eu vă mulţumesc! Ăsta e un nivel de profunzime în perceperea textului la care nu aş fi visat în România.
    Voi mai scrie, cât de curând. Vorbeai de site-uri de profil; din nefericire, da, în ţara noastră lipsesc subiecte dezbătute/ traduse despre homosexualitatea anticilor (sunt curios dacă există ceva pe Wiki în română ha-ha!).
    Vă doresc tot binele din lume!

    xoxo,
    Peter

  7. Avand in vedere comentariul tău, Peter, ro.Wikipedia va avea cât de urgent articole de calitate despre homosexualitatea antica :)) Nu că acum ar sta prea prost la acest domeniu.

Comments are closed.

Vezi si...

Confesiuni la miezul nopții

Într-unul din materialele mele de debut pe acest site aduceam în discuție trăirile mele din perspectiva homosexualității. Dar scoteam în evidență gândurule tensionate cu referire la coming out. Mă interesa și mă interesează modul în care vor reacționa părinții mei la această veste. De la primele aduceri în prim plan...

Articole din aceeasi categorie