Ultimele mele 5 zile au fost ocupate de serialul ăsta, cele 3 de dinaintea lor au fost ocupate de Brokeback Mountain, dar asta e o altă poveste și oricum văd că filmul ăsta a fost deja analizat (nu îndeajuns după părerea mea 😀 ).
Acum 3 zile pisica mea a adus la mine în curte un pisic mic fătat de ea acum o lună și pe care l-a pierdut timp de o săptămână (știu pentru că plangea după ei)… nu mă întrebați cum a trăit ăla micu’ nemâncat o săptămână întreagă. La început a miorlăit încontinuu de credeam că îl iau de coadă și îl trimit peste gard de unde venise, dar i-am dat de mâncare (smântână pe care o linge de pe degetele mele, pentru că mă-sa nu vrea să-l lase să sugă, lucru pentru care îmi vine să o iau pe ea de coadă și să etc) și acum se joacă și doarme, se joacă și pe urmă doarme și ne iubim toată ziua.
Înainte să încep Marea Plictiseală, am promis undeva mai jos că o să pun un avertisment. S-AR PUTEA SĂ MAI FIE ȘI SPOILERE PRIN RECENZIA ASTA CARE NU PREA O SĂ SEMENE CU O RECENZIE DE FILM DIN CAUZĂ DE EU CARE ABEREZ PÂNĂ UIT DE MINE IERTAȚI-MĂ!
Eram într-o mică pană de filme gay și am zis: „Eh fir-ar să fie! Ia să văd eu Queer And Folk că prea l-am ocolit!” Nu știu de ce mereu avusesem o reținere împotriva lui. Dar știind că după varianta englezească din 1999 (da, după ce o să vedeți scenele de sex o să întrebați de 10 ori: „Sigur ăsta e din ’99??!! Naahh… pun pariu că nu s-a dat la televizor! :-j …Cee?? s-a dat la televizor??!!!”. Știu asta pentru că exact reacția asta a avut-o și mama mea când ne uitam la primul episod.), americanii nu au putut rezista tentației de a face instant un remake după ceva străin, bun și de succes, am stat puțin și m-am gândit: „Oi…pe care s-o văd acuma?” și am ajuns la o concluzie foarte proastă: „Văd mai întâi primul episod din varianta UK și pe urma pe primul din varianta US. Yeah…that’ll do!” Devorez eu 4 episoade și mă culc. Am fost foarte mândru de mine că în loc să dau dublu-click pe episodul 5, am dat un singur și trist click pe Shut Down. A doua zi iau o prietenă pe la mine și timp de două nopți vedem totul de la început. Pleacă ea și nu mi-i de-ajuns. O recrutez pe mama mea. Îl văd și cu ea tot în două zile. Citesc tot ce se poate pe imdb despre el, ascult soundtrack-ul vrajită, mă uit pe Google Maps la locația exactă a serialului, bălesc pe-acolo și adulez Google-ul pentru că există și pot să mă plimb virtual pe Canal Street, din Manchester, unde se petrece jumătate din acțiunea serialului, citesc fan-fic-uri, violez tumblr-uri până îmi pică ochii de somn și îmi amorțește degetul pe scroll etc.
Hai mai întâi să vorbim despre varianta UK și dup-aia ne deprimăm cu aia US.
Personajele principale sunt Stuart, Vince și Nathan. Stuart is the male-bitch (jucat de Aidan Gillen), Vince e prietenul lui care îl urmărește peste tot de când aveau 14 ani (acum au 29), iar Nathan e un adolescent de 15 ani („the one-night stand that never went away” cum îl descrie Vince la începutul serialului) pe care Stuart îl găsește pe Canal Street evident, care e înțesată de cluburi și baruri gay și-l ia la el în apartament să-l fută.
Stuart e unul din cele mai mișto personaje pe care le-am văzut vreodată. Are o slujbă la care nu trebuie să facă mare lucru (îi lingușește pe unii să semneze contracte, accountant cre-că îi zice), are o grămadă de bani, un apartament uriaș chiar pe lângă Canal Street, foarte convenabil după cum spune și el, nu este EXTRAORDINAR de frumos, dar pentru că e atât de încrezător în propria persoană – se vede în cum merge, în cum vorbește, în cum se poartă – pur și simplu strălucește. Ce mai! are șarm. Agață tipii în maxim o secundă, dintr-o singură privire, și se culcă cu fiecare, dar doar o singură dată. Minunatele lui nopți sunt stricate când își amintește că o să împlinească 30 de ani – vârstă care i se pare depresiv de înaintată, când îl vede pe Nathan cât de tânăr și plin de energie e, când i se pare că a avut fiecare tip de pe strada aia și când i se mai naște și copilul pe care îl făcuse cu o prietenă lesbiană, Romey. Nu că s-ar gândi vreo secundă la baiețelul lui, Alfred, a doua zi uitase de el, îi amintește robotul telefonic. E incapabil să spună cuiva ceva afectuos sau draguț dacă simte lucrul ăla. În capul lui așa ceva ar fi o slabiciune.
Vince lucrează într-un supermarket, e draguț, nu iese prea mult în evidență, e obsedat de Doctor Who („cheap science-fiction” cum spune Stuart) …într-un mod atât de copilaros… într-o scenă e foarte supărat, vine acasă, bagă o casetă în video și în loc să fie some porn as everyone expected, e un episod din Doctor Who. Instant i se luminează fața și e bine-dispus. (Stuart avea dreptate când vorbește despre Vince: „What is there to love?”. E destul de trist când Vince e de acord cu el.) Cunoscandu-se cu Stuart de când aveau 14 ani, adică de prin clasa a șaptea presupun, vă dați seama ce prieteni erau. Ori Vince îl iubește pe Stuart enorm, e cu el peste tot, sau mai degrabă se târăște după el în fiecare zi de 16 ani. Relația lor e destul de bine descrisă încă din primele minute ale serialului de prietenul lor Phil care îi spune ceva de genul lui Vince: „Aha. Deci mașina e a lui Stuart, îți dă ție cheile ca să conduci și ca să poată el să bea. Tu nu bei, îl aștepți, îl duci acăsică. Nice system. Cred că tocmai se cuplează cu unu’…”
Acel „unu’” e Nathan care venise pentru prima oară pe Canal Street. E extrem de mândru de el că face sex de prima oară de când ieșise în oraș. Mama lui Vince spune despre Nathan: „Some boys don’t come out of the closet. They explode!” Cam ăsta e Nathan după ce nesiguranța îi e spulberată de noaptea petrecută cu Stuart în care învață extrem de multe. Este adolescentul tipic: a doua zi face exact aceleași mișcări ca Stuart, spune exact aceleași replici care îl dăduseră pe spate cu o seară în urmă, se ceartă cu mama lui din orice, vede în orice replică a ei o amenințare, are impresia că ea se ia de el, că nu-l lasă în pace, că etc, se comportă copilărește, în modul ăla idiot și prostesc în care numai adolescenții se poartă, indiferent de câți neuroni au în cap. Dar Nathan evoluează extrem de repede, mai repede în a-l cunoaște pe Stuart (spre uimirea lui Stuart ajunge să îi înțeleagă caracterul perfect) și lumea imensă care tocmai i se deschisese în față, mai încet în privința mamei lui.
În afară de cei trei mai sunt personaje despre care nici nu știu cum să vă spun cât sunt de minunate. Vince are o mamă trăznită și non-conformistă. Hazel are o relație foarte interesantă cu Stuart – tipul care îl târăște pe fiul ei peste tot, relația ei cu Nathan și cu Bernie (chiriașul ei mai bătrân) îți stoarce lacrimi de râs, când o vezi cum dansează prin barurile gay, râde, bea, se maimuțărește, îl face de râs pe fi-su’ îți vine s-o iei în brațe și să te tot minunezi de așa o mamă. O fi Hazel trăznită, dar înțelege tot, îi înțelege iubirea lui Vince, îi înțelege caracterul lui Stuart, îi înțelege aberațiile adolescentine lui Nathan, grija mamei lui Nathan și disperarea mamei lui Stuart (pentru că vedeți voi, Stuart-cel-sigur-pe-sine cu cei 30 de ani ai săi, nu le spusese părinților lui că e gay, el, Stuart-cel-măreț, nu avea o mamă ca a lui Vince și nici ca a lui Nathan).
Mama lui Nathan e preferata mea de pe-acolo. Face tot posibilul să înțeleagă lumea fiului ei, încearcă orice, se comportă cât de natural poate, știe când să tacă dacă vrea să-l facă pe Nathan să priceapă ceva, iar el nu și nu, pentru că altfel, dacă nu e atentă îl pierde, și, ca oricare mamă, e moartă de frică să nu-l piardă.
Donna e prietena lui Nathan de la școală care e deșteaptă-foc, simpatică, cu un bun-simț care m-a dat pe spate, actrița care a interpretat-o mi-a plăcut foarte mult pentru că i-a dat personalitate. Știți… dacă stau să mă gândesc așa la un personaj secundar, prietena liceeană a unui tip liceean, văd ceva extrem de șters. Ei bine Donna e specială, pur și simplu are o personalitate unică.
Mai este o mamă pe-acolo care m-a impresionat, mama lui Phil. E un alt tip de mamă, cu un alt punct de vedere, dar care are și ea dreptate. Și… off… e ca naiba când două lucruri care se exclud trebuie să existe amândouă în aceeași lume, când trebuie să accepți ca fiind adevărate două păreri diferite, când două personalități antitetice au ambele dreptate. Futu-i! Relativitatea asta!
Bun, de-ajuns cu personajele. Și da, sunt conștientă că asta e cea mai proastă recenzie de film/serial care s-a scris vreodată. Nu trebuie să-mi săriți în cap cu criticile, că o să mă critic eu destul, numai că eu mereu aberez până în pânzele albe, uneori nu pun punct într-o frază cu zecile de rânduri, iar uneori nu mai pot să respir când vorbesc pentru că…ei bine nu pun punct! Nu vă faceți griji, pun eu ceva sus, la începutul articolului, cum că e pericol de spoilere și de adormire.
Queer As Folk are un soundtrack genial, ai putea să stai în pat, să dai play la un episod și să nici nu te uiți la el, doar să asculți muzică bună. Mama mea exclama din minut în minut când se uita la serial: „Vai de când n-am mai auzit melodia asta!” sau: „Ooo…Blondie!! Ha-ha! De când n-am mai ascultat!” sau, la un remix de printr-un club, la care în mod normal ar face urât: „Bah ce muzică mișto are serialu’ ăsta!” sau: „It’s raining meeee-eeee-heeee-eeeen!!!!”.
Pe lângă faptul că serialul ăsta, sau mai bine zis mini-seria… are totuși doar câteva ore, e pur și simplu bine scris, nu e niciun actor care să nu-și fi jucat rolul perfect la fix și la țanc și cum vreți voi. A ieșit în ’99 și asta nu e de ignorat, nu știu la ce oră îl dădeau la TV, dar de dat îl dădeau sigur cu tot cu scenele lui de sex care sunt ori sexy de-ți ies ochii când îi vezi privirea machiavelică lui Stuart, ori amuzante chiar cu amețitul de Alexander, cu Vince reținut și prostănac, sau cu toți ciudații pe care-i culeg de pe Canal Street.
Acum un singur lucru care nu mi-a plăcut la serial: sfârșitul – tras de păr, făcut parcă pentru fani, să se simtă ei bine, ne-plauzibil din partea lui Stuart, americanizat la partea cu supermarketul, cu lucruri cam lăsate de-o parte, cum ar fi Alfie. Serialul are doua sezoane, deși cu greu le poți numi sezoane. Primul are 8 episoade de cate o jumătate de oră, iar al doilea sezon e un mare episod de o oră jumate. Ei bine, după mine, prietena mea, mama mea și people on the internet se putea termina foarte bine și frumos la al optulea episod, în club cu Stuart și Vince dansând. Nu aș schimba cu nimic scena aia. În capul meu ei or să rămână mereu acolo dansând ca descreierații pe cub. Să-mi spuneți și voi cum ați fi vrut să se termine, dacă v-a plăcut sfârșitul sau nu, dacă v-a plăcut muzica, dacă v-au plăcut personajele, evoluția lor, dacă v-a plăcut felul de a trăi al vreunuia dintre personaje, dacă v-ar plăcea să trăiți așa ca ei in one big family where everybody cares about each other and you live together and laugh all the time (sună bine știu, dar uneori ai impresia că nu te alegi cu nimic din asta, că e doar prosteală, că trebuie să ai pe cineva al tău și să stai odată locului) dacă v-a plăcut lumea aia, dacă vreți – adică sigur că vreți, stupid me – dacă credeți că lumea noastră o să fie și ea așa …vreodată.
În varianta americană, care are 5 sezoane, actorii joacă prost. M-am uitat la acel prim episod cum am promis și chiar m-a izbit cât de prost jucau actorii, Stuart care aici se numește Brian seamană cu Ashton Kutcher și este foarte inexpresiv și plictisitor – niciun fel de strălucire. Stuart e sexy de moare, ăsta e doar fotomodel, pe Vince l-au făcut Michael și arată de 35, iar scumpul de Nathan seamană cu Anna Paquin și îl cheama Justin, nuu!! n-aș fi ghicit, cum să nu bage ei americanii un Justin pe-acolo?! Primele episoade sunt identice cu varianta UK, dar după cică se diferențiază povestea, evident, la câtă cârcă de sezoane are. Lumea încearcă să le compare. După mine e la mintea cocoșului că originalul e mai bun, dar unii mai cu bun-simț spun că nu ai cum să compari ceva de câteva ore cu ceva de 5 sezoane în care au avut timp să dezvolte personajele și cu un buget imens. Alții cu adevărat deștepți ne sfătuiesc să fim recunoscători pentru aceste seriale. Iar alții subliniază că nu prea ar mai fi existat varianta americană dacă nu era originalul. Unii pe imdb spuneau că nici nu au putut să se mai uite de pe la mijlocul sezonului 4 de cât de prost era scris (mi s-a întâmplat și mie la fel cu True Blood). Atunci m-am hotărât că nu o să mă uit niciodată la varianta americănească. …Decât dacă sunt într-o criză uriașă de filme gay. …ceea ce mi se mai întâmplă.
Bun. Gata. Îmi cer o mie de scuze pentru că v-am bătut la cap. Știu că nu ați mai citit în viața voastră un articol mai idiot și mai tras de par. Nu mă certați, spuneți-mi doar dacă vreți să nu mai scriu niciunul pentru că eu așa scriu mereu și altfel o să continui să fiu un stres pentru voi. Totuși e primul meu articol și acum o să încerc să-mi dau seama cum se publică. Sper să nu fac vreo prostie.
După ce ne-am uitat la serial mama mea i-a spus pisicului Alfred. Îl strigăm Alfie sau Alifie dacă face vreun lucru peste măsură de stupid cum ar fi să cadă în cap, să patineze pe gresie, să alerge după muște, să facă câte un salt mortal pentru că a văzut o frunză.
Are you fuking kidding me?! E una din cele mai misto recenzii de pe blog. Desigur, nu o sa fie publicata in rubrica Dilematograf prea curand si toate digresiunile o fac greu de citit la ora 1 noaptea, dar stilul foarte personal o face o lectura placuta dimineata la cafea (eu m-am simtit ca la o sueta cu o prietena). Este o recomandare foarte buna, echilibrata intre a dezvalui prea mult si a nu trezi interesul, care prezinta faptele fara a parea rece.
Eu unu’ m-am indragostit. Baieti, ati scapat de mine, ma duc pe alt blog! :))
Phew! M-am mai liniștit, mersi. Eram sigură că e cea mai mare amețeală scrisă vreodată, therefore foarte greu de citit, dar pur și simplu ăsta e modul meu foarte idiot de a vorbi. De obicei trebuie să repet ce am spus ca să înțeleagă cineva ce vorbesc. Numai câțiva prieteni înțeleg ce vorbesc, pentru restul trebuie să mă setez mereu pe slow-motion ca să priceapă ceva.
Apropo, mersi pentru edit, n-am știut nici cum să pun poză la articol, parcă îmi luase Dumnezeu mințile, abia am reușit să îl scriu și după îndelungi căutări m-am prins că tre’ să apăs pe chestia aia cu Submit for Review ca să se întâmple ceva. Stupid me.
Sincer, serialul ăsta merită un review mai pământean, but then, what’s the imdb for?
Listening to: Queer As Folk Original Soundtrack.
:>
Was good.
Pare interesant … o sa incerc sa “trag cu ochiul” la el cat de curand 🙂
Scena mea favorita este cea din primul sezon (varianta americana) in care Michael il intreaba pe Brian ce a luat, la care raspunsul lui e:
A, B, C, D, E, E, E!
N-am vazut varianta englezeasca, dar cred ca cea americana e exceptionala, nu mi s-a parut deloc ca actorii joaca prost! Dimpotriva, mai ales in comparatie cu celelalte filme gay.
Oricum, fain articol. Locuiesti cumva in Timisora sau Tg. Jiu? 😀
Mm… ce bine că vorbești de primul episod că e singurul pe care l-am văzut și nu suport să vorbesc despre un lucru fără să-l fi văzut/citit/auzit etc.
Da a fost foarte amuzanta faza. În varianta UK el vrusese să ia Extasy, dar după cum e de praf își dă seama că „that fucking Anita”(care btw cre-că e singurul personaj căruia i-au păstrat numele ca în varianta originală) îi cam dăduse altceva.
Ehehee… evident că în comparație cu celălalte filme gay joacă bine. Am și eu experiențe neplăcute cu filme gay atât de proaste încât îmi venea să mă arunc de la etaj. Doar că după ce îi văzusem p-aia british, când i-am văzut pe Brian și Justin în duș cum își spuneau replicile ca și când erau la școală la ascultare, am avut senzația că sunt extrem de plictisitori în comparație cu that sexy motherfucker Aidan Gillen.
Mersi, păăi…nu. Locuiesc în Craiova. Aș fi vrut eu să stau în Timișoara. Timișoara is much cooler than Craiova, in fact Craiova is not cool at all, I hate this city.
Hehe, o sa vin cateva zile in Craiova luna asta ;)) Poate iesim la un pahar de vorba!
Intr-adevar, unele scene sunt mult prea siropoase, precum cea pe care ai amintit-o, cea cu dusul, dar, cand tragi linie, mie, cel putin, imi da cu plus.
O sa ma uit si la varianta englezeasca atunci cand o sa termin cu Game of Thrones, pe care l-am luat astazi :>
Nice, you won’t like it. : )) Craiova I mean. Well, that would be lovely ^^
Ohhh! Nu vrei să intrăm în subiectul Game of Thrones. Aș putea să vorbesc despre serialul ăsta all day long. Tocmai adineauri mă gândeam că nu știu cum o să mai rezist până în primăvară când iese sezonul al treilea și că most likely o să mă mai uit o dată la el până apare. Ce naiba, deja am uitat cum se numesc personajele, deși am o scuză: sunt cam multe totuși, au nume ciudățele și nu am citit cărțile ca alți fani înrăiți. Mi-ar fi plăcut să le citesc, dar dacă m-am apucat de serial, dup-aia nu mai avea rost, prea știu ce se întâmplă și prea e bine făcut serialul.
Mereu mă enervez și zic: ce le-o lua atâta timp, un an de zile, să facă 10 amărâte de episoade?!! Dar dup-aia tot eu mă calmez și-mi spun că nu am mai văzut niciodată un serial cu atâta grijă făcut, ca un film. Sincer, HBO ar trebui să se lase de filme și să facă numai seriale (deși cu True Blood au cam zbârcit-o pe la sfârșit…).
Da’ eu am crescut (si) in Craiova, stiu cum e!
Eu nu prea m-am uitat la serialele de la HBO 😐 La Suits te uiti?
Îmm nu. Deși am dat de el pe vplay. Cum e? E mișto?
Pai Boardwalk Empire e făcut de HBO și e făcut simply bine.
Angels in America e tot producție HBO which means a lot.
Six Feet Under la fel, ori SFT e unul din cele mai bune seriale. O să-l iubesc pe Allan Ball forever pentru serialul ăsta ^^
Și of course, The Sopranos which is too epic to even talk about.
Numai Mad Men nu e produs de HBO din păcate :-<
Ah, da, Angels in America a fost absolut minunat, probabil cel mai bun film pe care l-am vazut.
De Sopranos am auzit multe de bine, dar n-am ajuns sa il urmaresc.
Suits e super-bun, cel putin din punctul meu de vedere, iar cele 2 personaje principale sunt…cum se pune smiley-ul ala care saliveaza?
Mda, tot Angels in America e filmul meu preferat. Deși și Y tu mama tambien și Trainspotting sunt tot filmele mele preferate. Pur și simplu îmi e imposibil să fac un top. 😀
Da și eu uit mereu cum se face emoticonul ăla. Stai să-l caut. Okay, apparently e ceva de genul =P~ Nah…o să-l uit iarăși.
http://www.imdb.com/title/tt0262985/
Nu ala ci acesta ,merita vazut
nu am vizionat QAF cel britanic,dar cel făcut de americani este , în opinia mea, cel mai bun serial cu tematică gay realizat pînă acum. Este adevărat că sezoanele 4 și 5 au cam fost trase de păr,iar finalul nu a fost pe măsura așteptărilor mele, dar per total serialul este excelent.
Recomnad Queer as Folk,versiunea americana (posibil sa fie originalul chiar), e mult mai marfa. Merita vazut!
Andra: Conform IMDB:
QAF UK primul episod 23 februarie 1999
QAF US primul episod 03 decembrie 2000
uşor imposibil…
Eu vi le recomand pe ambele
@CM, never underestimate americans’ power to remake ANYTHING : ))
Îţi toarnă un remake sau un sequel (part2, part3, part N!) cu viteza luminii.
Mda, şi eu sunt de parere că-s foarte importante amândouă, dar la fel cum nu merge să compari o dramă cu o comedie sau un horror (pentru că pur şi simplu nu fac parte din aceeaşi categorie… ca şi când ai compara avioane cu let’s say clătite), la fel nu compari umorul (sau filmele sau orice) englezesc cu cel american. Unora mereu o să le placă cel american mai mult şi invers.
Totuşi în cazul ăsta am sentimentul că şi dacă vezi ambele seriale, cel pe care l-ai vazut primul o să-ţi placă mai mult. Dunno y…
qaf este o utopie pana la urma. strict divertisment. nu poti sa-ti traiesti viata asa intr-o lunga drama fara sens, tradari si droguri peste droguri. cred ca televiziunea a distorsionat foarte mult ideea de iubire in ultimii 30 de ani – daca nu e demn de oscar, nu este iubire.
nu e de mirare ca toata lumea vrea ponei si girafe in santa fe.
DIDI, înţeleg viteză a luminii, da’ să faci remake-ul înainte de original, asta spuneam eu că e imposibil.
Eu nu sunt convins că primul văzut e şi cel preferat, sper că suntem puuuţin superiori bobocilor de raţă care se ataşează de prima chestie pe care o văd când eclozează, se zice.
Am găsit ceva de văzut în ambele variante, de aia le recomand.
SMOG, ideea de iubire e una, portretizarea ei pe ecran e alta şi realitatea le contrazice pe amândouă. Cu atât suntem mai înţelepţi cu cât ştim să le deosebim între ele. Ce rost ar avea un film în care totul să se petreacă cu încetineala vieţii reale, în care povestea principală să fie încâlcită de toate amănuntele care ne fac realitatea atât de plictisitoare?
CM, cred ca esti putin confuz… Varianta britanica (original) – 1999, varianta americanilor – 2000 (cum corect ai spus si tu mai sus). Cum e remake-ul inainte de original?
AlexP: Didi (ha, ha, ha, am spus P Didi) scrisese că americanii au capacitatea să facă remachele foarte rapid, iar eu i-am scris că ar fi imposibil ca acesta să fie difuzat înaintea originalului. Hmm, nu ţi-ai băut cafeaua văd…
Ce-i drept, n-am baut-o. Nu beau cafea dimineata. Tot nu inteleg de ce zici ca a fost difuzat inaintea originalului… Poate ar trebui sa incep sa beau (cafea)
Haaha : )) Nici eu nu cred c-am priceput complet ce vroia să zică CM, decât că la comentariul 16 a zis “uşor imposibil” şi am înţeles că se referă la cum naiba să faci un remake atât de repede, dar on the other hand poate că doar îi spunea Andrei că e cam aiurea să fie varianta US originalul regarding the actual releasing dates…
Btw, Smog and CM, ştiu că e cam nerealistă viaţa pe care o vedem în Queer as Folk, dar – şi îmi vine să spun asta pe un ton amărui – nu cumva suntem atât de obişnuiţi cu un mediu mult mai puţin permisiv, cu prejudecăţi etc, ce mai! cu ţărişoara noastră indiscutabil mai homofobă decât Anglia:)… încât ni se pare un pic cam incredibilă atmosfera din Manchester?
În ceea ce priveşte iubirea… let’s just not start! : )) În definitiv nu e numai despre asta, e despre o grămadă de alte lucruri, doar e un serial, nu-i un scurtmetraj!
Dacă varianta celor de la Showtime/Showcase nu e originalul, ar trebui să fie. Mie mi se pare infinit mai bună. Cel puțin, cine a văzut mai întâi producția cu Brian, Justin și Michael nu cred că va mai avea ochi pentru Stuart, Nathan și Vince.
E adevărat că, urmărind pentru prima oară serialul american acum vreo zece ani, pentru mine acesta era oricum “originalul”, iar versiunea UK nu prea avea șanse să mă impresioneze.
N-am crezut însă că serialul britanic va fi într-atât de dezamăgitor încât să nu pot trece măcar de primul episod. Actorii mi se par mult mai șterși, scenariul mai slab, iar interpretarea destul de neverosimilă.
Oricum, așteptăm să vedem care dintre variante apare prima pe TVR 1!
😎
Cel mai tare serial gay făcut până acum, și a trecut peste un deceniu de când a fost realizat, te captivează de la prima secvență, nici nu-ți dai seama când trece timpul, urmărești fără pauză episod după episod fără să bagi de seamă că s-a făcut dimineață și trebuie să pleci la lucru.
Nici nu mai trebuie recomandat, te vei convinge singur.
Găsiți pe filelist sezonul unu subtitrat în Română.
Poate pune cineva și celelalte sezoane subtitrate în Română.