Acasă Cultura Filme cu tematica gay Kaboom (2010)

Kaboom (2010)

296
11

Daca tot se cauta filme cu tematica dedicata, recomand Kaboom. Ales pentru Sundance, Cannes si Toronto Film Festival. Va zic de acum ca este un film hiperbolic – totul la extrem, implicit ideea principala e.. ambigua sa zicem si fara relevanta din punctul meu de vedere.

Dar scenele cu interactiunea barbat-barbat, barbat-femeie, barbat-barbat-femeie sunt extraordinar de bine definite si aliniate la un concept.. familiar, se prezinta ca simple acte sexuale, verbale, imaginare cu acel mic „ceva special” – cu care, ca prin minune, te identifici de ramai cu gura cascata – „si eu fac la fel/si el face la fel/ si ea face la fel”.

Pe scurt se detaliaza viata unui student care cam face sex de colo colo, plus niste chestii mai ciudate dupa jumatatea filmului care cam uita ca e film cu gay orientat pe continut sexual.

In concluzie, filmul e simplu, este un film porno softcore extrem de bine facut, cu personaje care fac un singur lucru si nimic altceva, dar ca oricare alt film care urla sex/crima/comedie/horror se poate uita rapid ca este, intr-un final, un film psihologic(oarecum) definit pe IMDb (link la pagina filmului) drept: „comedie, mister, sci-fi” – unde au gasit ei sci-fi nu stiu, dar este IMDb deci incotestabil.

Primul meu articol pe DarkQ, sparg gheata zicand „sex” de multe ori. Lovely.

11 COMENTARII

  1. Filmul e o prostie, dar trebuie vazut pt actorul principal Thomas Dekker care este absolut fermecator, pur si simplu e splendid baiatul asta!!!
    PS filmul nu e chiar gay ca are destule scene de sex str8!!!

  2. personajul principal este bisexual, de aceea se culcă și cu fete. 😉 cine a mai văzut filme de la regizorul Greg Araki nu ar trebui să fie surprins. se știe că acesta este unul din cei care vorbesc cel mai interesant despre tema asta.

  3. Apropo de IMDb.com, nu este chiar incontestabil. Am vazut cateva filme care erau catalogate in anumite genuri care nu se potriveau deloc cu acestea… Tin minte doar un exemplu, filmul „Chloe” (cu Amanda Seyfried si Julianne Moore) era clasificat ca fiind thriller, drama, dar pe mine mai mult m-a amuzat si nici n-am putut empatiza cu personajele, desi era clar ca asta era intentia regizorului. Poate e ceva subiectiv, dar pentru mine a fost un esec in ceea ce priveste incadrarea in gen, probabil stabilita de regizor si nu de catre site. Iata ca filmul are tendinte bi (Chloe e obsedata de personajul interpretat de Moore, i-am uitat numele); pentru amatori de scene intre femei poate nu e rau, dar eu sunt gay si m-a lasat total rece.

  4. Kaboom mi se pare o metaforă creionată admirabil de inteligent, destinată în mod special culturii „fast” a zilelor noastre. Din păcate (și paradoxal), misiunea filmului se împlinește tocmai prin eșecul său, anume prin faptul că – în virtutea mesajului transmis – filmul nu va fi perceput adecvat tocmai de către cei cărora le este destinat în primul rând (recte, „generația speed„).

    Profeția majoră a acestei capodopere cinematografice de rit nou este tocmai că în cultura vitezei, metaforele nu au nicio șansă de a fi auzite. Viața pe repede-înainte își pierde sensibilitatea pentru metaforă. Imaginile (carnea vie a oricărei metafore) sunt absolut sterile și aculturale. Chiar dacă sunt capabile să stârnească senzații puternice de suprafață, aceste imagini de mare impact în rândul tinerilor (sexul, tehnologia, extazul, viteza etc) sunt de fapt complet infertile pe tărâmul gândirii, fiind chiar de natură să pervertească gândirea până la a o obliga să-și devină sieși potrivnică.

    Tinerețea trăită în regim fast forward, sexualitatea consumată pe stomacul gol (înainte de orice altceva), drogurile folosite pentru accelerarea simțurilor (ca și cum simțurile n-ar fi în sine suficiente), gândirea rapidă (non-reflexivă), relațiile interumane intensificate până la nivelul obsesiei (un adevărat abis al superficialității), toate acestea conduc gândirea pe calea unei perpetue halucinații. Rezultatul unei vieți ghidate după principiul acestei halucinații universale nu poate fi decât unul catastrofal, singura conspirație evidentă fiind cea a gândirii împotriva propriei sale rațiuni de a fi.

    Butonul roșu nu este, în acest caz, decât validarea mult prea facilă a ridicolului existenței umane actuale. Dacă e adevărat, așa cum remarca F. de Goya într-o celebră schiță a sa, că „somnul rațiunii naște monștri” (referindu-se în principal la teroarea pe care un spirit încătușat de o gândire rigidă o poate dezlănțui), nu e mai puțin adevărat că de aceeași îngrădire a spiritului se face vinovată și gândirea permanent asaltată de imagini, gândirea alertă care refuză să doarmă.

    Or, o cultură a vitezei este o cultură care îi refuză gândirii dreptul de a se odihni și care, prin urmare, nu lasă nici monștrii gândirii să doarmă. Stârniți necontenit de beția imaginilor care se succed fără încetare, acești paraziți ai gândirii o secătuiesc de vlagă și ne împing la dezastru. Abia cu mintea odihnită vedem că, de fapt, apăsarea butonului roșu e un act… postum.

    😎

  5. @grid

    Citesc de mult timp, cu plăcere, intervenţiile tale. Mă irită uneori lipsa de acurateţe a informaţiilor (îmi vine în minte acum şi ceea ce ai zis în alte părţi despre Galileo Galilei sau despre logica formală).

    În cazul de faţă este vorba de o celebră gravură a lui Goya, din seria Capricii, nu de o schiţă.
    Vezi aici

    N-am scris mai devreme pentru că am ţinut seama de cele pe care le-ai scris în altă parte: „Spălători de ocazie sunt destui. Mă întâlnesc adesea cu ei şi îmi râd în nas, văzându-mă cu mâinile goale. Ei au un arsenal întotdeauna bine pus la punct, sunt la curent cu ultimul produs sintetic de pe piaţă şi au o întreagă baterie de chimicale şi instrumente de frecat gata de acţiune…” şi continuarea acestora. Le-am înţeles ca un dispreţ programatic faţă de acurateţea informaţiei, şi poate chiar exclusiv la aceasta se referă, nu doar faţă de alte opinii, interpretări ori facilele „mode”.

    Pledoaria pentru „minte odihnită”, pe care o vedeam proprie unuia/uneia ca EBA, involuntar sau nu, pare a avea o anti-concluzie, în ultima frază. 🙂

  6. sicmarin~

    Îmi pare bine că ai reținut pasajul acela din descrierea paginii mele de autor. Nu știu dacă prezentarea pe care mi-am făcut-o cu acea ocazie e chiar nimerită în calitate de „avertisment privind conținutul„, însă constat că niciodată nu strică să ai un mic disclaimer la dosar, măcar de dragul cârcotașilor apropiați puși pe șotii, care adună probe chiar în timp ce te citesc cu plăcere.

    Desigur că practica asta de imunizare contra criticilor are și dezavantaje. O dată pentru că niciun blindaj nu e perfect (la un moment dat preocuparea pentru asigurarea invulnerabilității riscând să devină ea însăși o vulnerabilitate) și apoi pentru că ochiul critic este un aliat – nu un inamic – al autorului. În cazul meu, după cum văd, circumstanțele atenuante regăsite în propria-mi descriere par să mă acuze, constituind dovezi indirecte de vinovăție. Din fericire însă, nu va trebui să mă și apăr.

    Dimpotrivă, o să spun că habar n-aveam cine e autorul panseului cu pricina (despre care credeam, până la a mă apuca de comentariu, că e un citat). Chiar și când am aflat că provine de la Goya (despre care știam doar că a fost un pictor spaniol, nu și un artist plastic multivalent), tot am încercat să văd în ce context a produs celebrul dicton. Nu mică mi-a fost mirarea când Mr. Google m-a informat că, de fapt, e titlul unei lucrări ce aparține pictorului respectiv. De unde am concluzionat, evident, că trebuie să fie vorba de un tablou, pe care sigur că am vrut să-l văd și pe care tot sub patronajul Google l-am găsit.

    Surpriza nu s-a oprit aici, „tabloul” nefiind de fapt un tablou, ci o lucrare în alb-negru pe care am luat-o drept schiță, deși ar fi trebuit să știu că în engleză „to etch” înseamnă a grava, iar „etching” – gravură. Ora era însă prea înaintată ca să mai verific – or, în calitate de informație, necesita verificare (nu și pentru ceea ce voiam eu să transmit). Așa că am ales cuvântul mai general „schiță”, deși poate în acest caz trebuia să fi spus „lucrare” pentru că e încă și mai vag. (Cuvântul „schiță”, având un sens foarte precis în domeniul artelor plastice nu era potrivit gravurii în cauză, dar era preferabil denumirii de „tablou”, ceea ce sigur nu era.)

    Nu știu dacă tehnica gravurii presupune sau nu o schiță inițială sau gravarea se face direct pe stratul de grund protector (nici n-am vreme să caut), dar poate aflu de la tine – asta în cazul în care chiar te pricepi la artele plastice și n-ai aflat de buclucașa gravură-panseu tot grație internetului. Că n-are rost să ne batem în informații pe care oricine le poate găsi, cu sau fără folos.

    Dacă tot am ajuns aici, chiar dacă am spus că nu văd niciun rost în a mă apăra (ba dimpotrivă, dau muniție celor ce trag în pianist), vreau totuși să atrag atenția asupra erorilor de percepție care aduc uneori criticul foarte aproape de subiectul criticat. Ceea ce la mine sunt greșeli factuale, la tine sunt erori de contextualizare. „Dispreţ programatic faţă de acurateţea informaţiei” e totuși prea mult spus. Nu e vorba de dispreț aici și nu e nimic programatic la mijloc, mai ales că nu informarea e obiectivul meu (deși aș fi curios să cunosc ce alte informații greșite am mai furnizat în incursiunile mele nocturne).

    Felul în care scriu e o formă de joacă bazată pe neîncrederea în mitul realității și pe evitarea capcanelor pe care atât faptele cât și cuvintele ni le întind în numele principiului identității. Ca joacă, scrisul meu e în mod fundametal neserios. Însă joaca în sine e singurul lucru cu adevărat serios care ne-a mai rămas. Iar pentru a ne juca avem într-adevăr nevoie de o minte odihnită (ceea ce nu înseamnă o minte neantrenată – dimpotrivă). Joaca nu urmează principiul puterii și al câștigului, fiind caracteristică acelei lumi neatinse de dictatul rațiunii și de primatul dovezilor. Cu toate că nu e o lume contrafăcută ci una imaginară, a tuturor posibilităților, lumea în care încă putem fi copii ne rămâne – în ciuda tuturor eforturilor – destul de străină. Oare pentru că ne străduim prea mult?

    😎

    P.S. – Câteva link-uri dedicate:

    http://en.wikipedia.org/wiki/Caprichos
    http://www.gasl.org/refbib/Goya__Caprichos.pdf
    http://en.wikipedia.org/wiki/Aquatint
    http://en.wikipedia.org/wiki/Intaglio_(printmaking)

  7. Ar trebui să știe toată lumea că atunci când explici tu, Grid, este o adevărată cinste pentru cel asupra căruia se îndreaptă explicația. 🙂 Fetele astea sunt stresate (în afară de sicmarin, normal) :)))

  8. Filmul a fost superb exceptand partea cu sfarsitul lumii care urmareste o cu totul alta linie.Sfarsitul a fost dezamagitor si cand voi mai revedea filmul voi sti pana unde merita sa il vezi.Thomas Dekker avea niste ochi superbi si chiar pare dragut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here