Acasă Concurs Vraja nopții

Vraja nopții

139
21

Seara se lasă pe nesimţite. Mă găsesc umblând din nou pe străzi atât de bătătorite de mii de tălpi grăbite şi totuşi atât de pustii sub calmul întunericului. Privesc în jurul meu la luminile palide ale stâlpilor de iluminare, înlemniţi într-o calmă stare de veghe. Câte un biciclist se perindă pe lângă mine, câte o bătrânică grăbită să ajungă la căldura casei după o zi de admirat priveliştea atât de monotonă şi totuşi atât de împăciuitoare a parcului preferat. Mă uit în dreapta mea şi te zăresc. Lângă mine eşti tu şi mergem agale, cu paşi rari, privim în jur, ne privim unul pe celălalt.

Treptat se sting în urmă poteci, alei şi uliţe, copaci, grădini şi ambasade, hoteluri şi vile fastuoase. Doi gardieni răzleţi privesc cum paşii noştri se apropie din depărtări, se perindă prin faţa ochilor cei plictisiţi de monotonia singurătăţii şi se pierd în depărtare, precum clipele ce se scurg prin praguri temporale. Oare nu şi-or fi dorind şi ei din nou fiorul tinereţii celei efemere? Nu şi-or fi dorind să fie ei în locul meu ţinându-te de mână, retrăind idile adolescentine şi plimbări nocturne atunci când singurii martori ai celor mai mari iubiri sunt aştrii atât de îndepărtaţi şi atât de reci în neclintirea lor universală? Sau mai mult ca sigur că se simt împliniţi de dragostea găsită ce-i aşteaptă acasă mereu cu braţele deschise, mereu cu un zâmbet cald de satisfacţie reîmpreunării jumătăţilor, zi de zi, clipă de clipă, chiar şi pentru câteva ore. Acolo unde sentimentul s-a materializat într-un trai simplu şi umil, înrădăcinat în temelii puternice ale unui sentiment de neclintit. Sentimentul celor doi oameni care şi-au unit singurătăţile pentru a-şi aduce universul personal la un cu totul alt nivel.

Şi mergem. Vorbe şi cuvinte se pierd în miezul nopţii. Discutăm, zâmbim, râdem, ne jucăm, prinşi într-o feerie nocturnă de neîntinat. Doar câte o maşină trecătoare îndrăzneşte a mai deranja armonia spaţiului nostru, al aurei de care ne-am înconjurat. Fără o destinaţie precisă ne plimbăm încet, trăind din plin fiinţa celuilalt şi bucuria de a fi noi doi ca şi unul. Pe o bancă de pe margine alţi doi îndrăgostiţi îşi împărtăşesc propria poveste. Par nici sa nu bage în seamă privirile noastre scrutătoare ce le pătrund şi le invadează micul colţ de idilă. Privind adânc unul în ochii celuilalt probabil îşi jură dragoste eternă. Ţinându-se de mână îşi împreunează buzele într-un sărut aproape suprarealist. Sunt şi ei ca şi noi, iubire, doi canari ce împart aceeaşi colivie cu porţi deschise către orizonturi luminate, dar închise pentru pisica ce pândeşte lacomă şi hămesită de după piciorul scaunului tras mult prea aproape de masa mică pe care li se sprijină culcuşul.

Sub acoperişul întunericului nu mai cunosc nimic decât pe tine. Ţi-aş spune că te iubesc, dar ar fi doar nişte banale cuvinte pierdute în magia nopţii. Sunt pasager prin propria-mi poveste de iubire ce îmi doresc să nu se mai termine. Şi din zecile de vieţi scrutate cu vajnic interes în drumurile mele prin meandrele oraşului, la finele zilei doar una îmi deschide porţile sufletului şi pătrunde în universul meu. Un singur om mă face să tresar cu un copilăresc entuziasm, mă face să râd, să mă bucur, să vreau să cânt şi să dansez, îmi îmbăiază simţirea într-o mireasmă de eternă primăvară, îmi răscoleşte gândurile, le ia, le reaşează, le organizează şi le dezordonează din nou ca să o ia de la capăt într-un perpetuu joc al minţii.

[Pentru concurs]

21 COMENTARII

  1. „Ţi-aş spune că te iubesc, dar ar fi doar nişte banale cuvinte pierdute în magia nopţii.”
    La gayromeo, sunt sigur! 🙂

  2. Alex P., recunosc că nu am citit atenție articolul și mi-a scăpat partea cu „Ţi-aş spune că te iubesc, dar ar fi doar nişte banale cuvinte pierdute în magia nopţii”. My bad, sorry de întrebarea stupidă însă vroiam să ştim de-o treabă să nu carecumva să nu fie clar că apoi nu-i ‘a bună.

  3. Te iubesc a devenit prea banal.

    Cuvantul cheie din acest text mi se pare a fi: “întunericul”. Argumetul meu este întărit de expresiile autorului: “seara…, calmul întunericului…, plimbări nocturne…., aștrii atât de îndepărtați…, miezul nopții…, feerie nocturnă…, acoperișul întunericului…”. Un alt element este cel al singurătății: „atât de pustii…, monotonia singurătății…, și-au unit singurătățile…”.
    Ceea de impinge la reflexie este expresia: “Ţi-aş spune că te iubesc, dar ar fi doar nişte banale cuvinte pierdute în magia nopţii”. Dacă aceste cuvinte vin dintr-o inimă sinceră nu vor fi niciodată banale. Ceea ce îl nemulțumește pe om nu sunt cuvintele dar lipsa materializării lor în acțiuni.
    Aln descrie romantic scena privirii reciproce. Antoine de Saint´ Exuperi spunea: “Iubirea nu înseamnă a te privi reciproc dar în aceași direcție”.
    Textul în sine redă întâlnirea nocturnă dintre două persoane independent de varstă, sex sau altă apartenență. Să nu obosești niciodată să spui: Te iubesc! Mai ales atunci când este adevarat. Iubirea nu provoacă nici un fel de suferință.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here