Acasă Concurs Momente

Momente

316
8

Ne-am cunoscut la locul de munca, mai mult locuiam in acelasi apartament. Era putin distant, eu eram putin curios, ma interesa persoana lui. Urma sa aflu ca si el era interesat de a mea.

L-am intrebat intr-o seara, fiind acasa amandoi, de ce petrece atat timp singur? De ce nu vine sa vorbeasca cu noi? Eu aveam un coleg de camera. Mi-a raspuns: Pentru ca voi aveti mereu usa inchisa cand sunteti acasa, asta imi da de inteles sa stau deoparte.

Bun raspunsul, imi zic, chiar asa este, noi stateam cu usa permanent inchisa. Am inceput sa merg sa ii bat la usa, sa il intreb ce face, sa il rog sa vina cu mine la magazin, sa il chem cu noi atunci cand ieseam seara, a acceptat foarte bucuros de fiecare data. A devenit parca mai vorbaret si mai vesel in preajma mea. Intr-o seara m-a luat in brate in plina strada si m-a strans scurt.

– De ce ai facut asta?

– Pentru ca ma bucur ca te cunosc. Pentru ca m-ai scos din casa de fiecare data cand am simtit nevoia sa ies, pentru ca m-ai deranjat de fiecare data cand am avut nevoie de galagie.

Au trecut toti repede peste acel moment. Pe mine insa m-a pus pe ganduri si asa am ramas mult timp. Am inceput sa ma gandesc mult la el, poate prea mult, imi placea la nebunie sa il tachinez, sa il scot din sarite. Dar parea ca asta nu il deranja foarte mult. Am ajuns sa petrecem mai mult timp amandoi, doar noi, preocupati de activitati banale. Pe moment eu eram multumit si cu atat. Dar momentul acela a refuzat sa ramana si ma vedeam in situatia in care voiam mai mult.

Mai tarziu s-a mutat, undeva in apropiere. Ne cautam si mai des, parca sa compenseze faptul ca nu mai locuim in aceeasi casa.

Intr-o seara am iesit, el s-a imbatat. A devenit foarte prietenos cu mine si de cele mai multe ori trebuia sa il temperez, sa distrag atentia celorlalti. Putea sa isi faca rau singur. Nu voiam asta. Ajunsi la apartament, a scos din fosta lui camera o saltea si mi-a zis hotarat: Tu dormi pe asta!

Il deranja faptul ca eu dormeam in acelasi pat cu amicul meu, pe care il cunosteam de 7 ani si care nu stia ca sunt gay. Devenise gelos din cate observam.

In alta seara, ne-am ametit toti. Eram 5. Ajunsi acasa, am iesit pe acoperis, sa stam sa ne uitam la stele, la mare, sa mai bem, sa mai radem. Numai ca gasca s-a cam impartit in doua grupuri. Una din fete cu unul din baieti devenisera romantici intr-o parte a acoperisului, o alta fata a ramas cu mine si cu el si incerca sa faca la fel ca cealalta, prin urmare a inceput sa ma sarute. El s-a mutat putin mai incolo si a aplecat capul in pamant.

Mie mi-a venit o idee foarte ‘’normala’’, ce ar fi daca l-am chema si pe el cu noi?

Culmea a fost ca fata a zis ca bine, eu de abia asteptam sa ii aud lui reactia .L-am chemat si s-a apropiat. Era foarte timid, atat fata de ea cat si fata de mine. Am luat-o toti ca pe un joc. Am inceput sa ne sarutam, sa ne pipaim, apoi am intrat in camera noului coleg unde i-am gasit deja pe ceilalti doi. Am ramas acolo si fiecare si-a vazut de ale lui. Nu stiu exact cat a durat, dar in momentul in care m-am trezit deasupra lui, incercand sa il dezbrac sub privirile uimite ale celorlalti, m-am oprit. A fost un fel de trezire la realitate. M-am uitat la ceilalti, am inceput sa rad.

Se facuse tarziu, el voia sa plece acasa, ne-a urat noapte buna si a iesit. Am iesit si eu dupa el fara sa stau nici macar o secunda pe ganduri. L-am ajuns din urma si l-am rugat sa se opreasca.

L-am sarutat pe scari, l-am luat de mana si l-am privit in ochi. Apoi l-am sarutat din nou .Era din nou foarte timid, iubeam sa il vad asa. A dat sa plece din nou, l-am urmat pana la iesirea din cladire unde l-am fixat pe tocul usii si l-am sarutat iar, apoi l-am luat in brate. El se lasa in voia mea, nu se opunea, se mai uita din cand in cand pe strada, sa nu vina cineva. I-am dat drumul si si-a luat ramas bun, pe a doua zi. A facut cativa pasi si s-a intors brusc spre mine, a venit si m-a luat in brate, sarutandu-ma lung. Apoi mi-a dat drumul la fel de brusc:

-Nu, nu pot face asta, nu.

-Tocmai ai facut-o..

-Nu intelegi… trebuie sa plec, noapte buna!

A plecat, eu am stat nemiscat in strada si m-am uitat dupa el. M-a cuprins un sentiment de regret, regretam ca a plecat si momentul nu trebuia sa se termine inca, era prea frumos. L-am sunat.

-Te rog sa vii inapoi.

-De ce ma chinui atat?…. O sa vin, dar nu ar trebui.

Am mers amandoi pe plaja, am stat toata noaptea acolo si am discutat in timp ce ne tineam in brate. Stiam ca intre noi, asta a fost probabil cel mai mare moment care il puteam trai atunci, erau prea multe diferente, prea multe impedimente si prea putine resurse pentru a lupta pentru ceva. M-a rugat sa nu spun nimanui nimic, mi-a confirmat ca ii place foarte mult de mine, ii placea de la inceput, dar prin faptul ca are o familie foarte stricta de care depinde, nu poate risca nimic. Mi-a povestit putin din viata lui, eu putin din a mea. Unele dintre acele diferente au mai disparut treptat. Apoi am mai stat un timp imbratisati, rasaritul de soare ne-a prins asa, imediat dupa aceea ne-am despartit.

Zilele urmatoare totul a decurs normal, se simtea in siguranta in preajma mea, ne vedeam la fel de des si devenisem prieteni foarte buni. Petreceam zilele impreuna, mai putin noptile ,exceptand cele din cluburi, terase, cele cu restul prietenilor.

Mai tarziu a venit timpul sa plece acasa, vara era gata. Noptile erau un chin pentru mine, nu suportam gandul ca nu o sa il mai am in preajma, mi-a confirmat faptul ca simtea la fel. In ziua plecarii am luat masa impreuna, pentru ultima oara, timpul parea ca se scurge prea repede. L-am rugat sa ma sune cand pleaca, sa ne luam ramas bun. Numai ca plecarea s-a facut mai repede decat ne asteptam si nu am mai apucat sa facem asta.

Nu am apucat sa ii vad ochii tristi si nici el pe ai mei, nu ne-am luat ramas bun asa cum s-ar fi cuvenit, nu am plans unul in bratele celuilalt, ci doar la telefon. Inainte sa inchida mi-a zis:

– Sa nu fim chiar atat de tristi, nu o sa murim, nu se termina timpul.

– Asa e. Stii,ti-as spune ca te iubesc, dar asta nu ar schimba foarte multe.

– Nu o sa te uit.

– Nici eu, insa stim amandoi ca nu va mai fi la fel de acum.

Au trecut 3 ani de atunci si nu am mai tinut legatura decat foarte putin timp. Acea perioada a fost un continuu razboi de sentimente puternice, cu care aruncam permanent unul spre celalalt.

Acestea sunt ganduri pastrate intr-un loc de cinste, momente pe care le iubesc chiar si acum, ceva la care am lucrat amandoi, in care ne-am implicat, ceva se s-a desprins mai apoi si a plecat, uitand de noi, pentru mine, un model de inceput de viata in doi.

Pentru concurs.

8 COMENTARII

  1. Foarte frumos. Ma ganesc uneori ca poate motivul pentru care iubirile neimplinite sunt cele mai frumoase e faptul ca ele vor contine mereu farmecul unei etape precise din viata, a unui moment dat in spatiu si timp.
    Poate, daca s-ar fi implinit, diverse lucruri ar fi profanat caracterul sacru al amintirii.

    Ce s-a intamplat cu Alba ca Zapada si Printul dupa nunta? Dar cu Cenusareasa si Printul?
    Nimeni nu povesteste despre asta… poate au urmat destinul gri si monoton al multor alte cupluri care au ramas impreuna din comoditate si obisnuinta, la care flacara pasiunii s-a stins de mult.

    Cred ca tocmai aceasta neimplinire, aceast suspans cu „ce-ar fi fost daca” face ca iubirile neimplinite sa fie atat de pretioase sufletului. Cred ca majoritatea dintre noi isi aminteste cu nostalgie de un el, cu care intr-un loc si un timp anume s-au simitit cei mai fericiti oameni pe pamant 🙂

  2. nu-mi place finalul:(,e trist. sper ca la un moment dat sa-l revezi si sa reluati „relatia”.cred ca a fost tare greu ptr tn…e nedrept

  3. A fost trist,a fost si nedrept,acum insa tot ce imi ramane e sa ma gandesc cu drag la acele momente.Imi e dor doar de acel ,,noi doi”.

  4. Frumos si trist in acelasi timp. Asa este viata nu ai ce sa faci, dar macar ramai cu amintirea care traieste vesnic.

    Felicitari Allure!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here