Acasă Concurs Dragoste cu Umbra

Dragoste cu Umbra

121
7

Tu… ești umbra mea. Tu ești demonul în jurul căruia levitez desculț în încercarea de a cunoaște misterul din pricina căruia levitez, în sumbrele fantasme ce-mi chinuie somnul. Tu ești Neînțelesul meu, ești Necunoscutul din mine, de care mă lipesc la fel cum se lipește o căpușă de victima sa, încercând să-i absoarbă esența. Tu ești „întruchiparea” cea adevărată a omului pe care la un moment în viață îl numesc „iubit”, tu ești fantasma care le bântuie sufletele acelora care încearcă să îmi atingă limitele, tu și numai tu… ești cel pe care l-am iubit mereu, prefăcându-mă că iubesc pe altcineva. Tu ești demonul meu, tu ești cealaltă parte din mine, cea de care întotdeauna mi-a fost teamă.

Ți-aș spune că te iubesc… însă mi-e teamă că omul pe care ai pus stăpânire va crede că mă adresez lui și va accepta foarte greu adevărul despre idila noastră. Ne va bănui de „suficiență de sine” și va căuta să rupă legătura noastră, înstrăinându-se de mine. Nu voi mai putea fi împreună cu tine decât atunci când vei fi pus străpânire pe alt trup. Va trebui ca să-i presari pe timpane liniștea somnului, pentru ca el să creadă că a visat. Numai așa îți voi spune, Demone, că te iubesc. Vom putea să ne desfătăm în liniște lângă cel care doarme lângă noi. Atunci vei putea ieși să te bucuri de lumină, fie ea doar difuză. Vom fuma împreună o țigară și vom bârfi despre cel pe care ai pus stăpânire de această dată. Ne vom sfădi cu privire la dorința ta de-a mă supune cu orice preț. Neînsuflețitul de lângă noi nu are nici o vină. El este doar o formă a ta, a celui care mă atrage ca un magnet, ca fiind o altă parte din mine.

Sărmanii pământeni, i-am arătat cu degetul și i-am mustrat ori de câte ori am simțit că nu s-a desăvârșit contopirea noastră. I-am învinuit mereu că nu sunt fericit, pe când tu, Demone, te amuzai copios îndărătul amăgirilor pe care le strecurai, prin ei, în mine. M-am răzbunat de-atâtea ori pe tine, Demone, încât am ajuns să cred că între noi există o dragoste cu năbădăi. Veșnic nedespărțiți, ne sugrumăm reciproc, ne sabotă, ne fugărim și ne rănim, în încercarea de a ne poseda unul pe celălalt.

Când oare, Demone, ne vom contopi? Când oare vei înceta să mă amăgești sub chipul unui pământean confuz și nu vei mai încerca să fugi de mine? Vreau să ne unim, vreau să mă întregești, căci numai amândoi suntem „eu”. Vreau să îți simt venele prin care curge ceea ce eu numesc acum „necunoscut” ca fiind venele mele. Eu, sufletul, vreau să iubesc un pământean, nu demonul meu-umbră. Pentru asta trebuie să mi te destăinui, trebuie să îmi arăți totul, trebuie ca eu să înțeleg toate „de ce”-urile și să scotocesc prin praful ce s-a așternut în urma mea. Nu se mai poate altfel, simt că nu voi avea liniște până ce nu îmi vei permite să fiu întreg, să fiu și lumină și întuneric, să fiu și eu și tu în același timp.

Atunci voi putea fi liber, atunci vor putea și alte suflete să se bucure de mine.

Sunt pregătit.

 

(Menționez că acest text participă la concurs pentru a-mi da posibilitatea să votez, orice potențial premiu revenind următorului clasat)

Articolul precedentDe ce bărbații tind să fie femei?
Articolul următorVraja nopții
Cine sunt eu? Sunt un fel de paparazzo. Caut imagini cu care să îmi decorez pereţii camerei în care zăbovesc singur sau "singur". Imagini dragi, care să îmi trezească sentimente dintre cele mai frumoase atunci când imi plimb gândul peste ele. Poate sunt egoist. Vreau să le strâng pe toate şi să nu ofer nici una. Obişnuiesc să cred că nu sunt mai înţelept decât majoritatea pentru că nu se cuvine să ne judecăm judecătorii. Mă hrănesc cu oameni, îi consum, pe ei, visele lor, gândurile lor si apoi rămâne clişeul. Poza. Eu nu hrănesc pe nimeni, decât atunci când o fac fără să vreau. Nu îmi plac predicţiile, regulile, planurile, repetările, banalul, deşi fac parte din rândul lor sau trăiesc înconjurat de ele. Îmi place să visez şi să pictez ceea ce visez. Când cineva are curajul să viseze cu mine... atunci e frumos.

7 COMENTARII

  1. Super tare, super mare, super ce vrei!

    Eu as fi renuntat la paragraful de clarificare din final. Sa explicitezi o metafora imi pare ca si cum divulgi un truc de magie, dar se iarta ca prea e frumos.

  2. Ori înger, ori Demon? Alege.
    Pentru Fireman iubirea este un joc, în doi sau chiar în trei. Textul în sine nu mi se pare ușor de înțeles deoarece conține un limbaj ascuns. Sa fie iubitul umbra sau întruchiparea demonului?
    Limbajul ascuns e specialitatea lui Fireman. Poate oare cititorul să pătrundă în labirintul lui pentru a descifra codul secret al inimii?

  3. abstraaact joc.

    dupa mine iubirea este un joc in patru. unde exista doua personaje reale si doua imaginare. Mi-a placut numele folosit de dl Pomp’er pentru personajul imaginar – „umbra”.
    Umbrele reprezinta imaginea iubitului ideal pe care involuntar o proiectam asupra celor reali. Dar involuntar aceasta fantasma se contopeste cu oglindirea propriului eu ridicata la nivel de perfectiune. Astfel se naste jocul iubirii precum dansul unui acrobat pe o mare de jaratec aprins.

  4. Acuși văzui comentarul tău, Abstraaact. Da, așa este, iubirea este un dans amețitor de imagini reale sau ireale ale sufletelor. Și pentru că oglindirea cea mai de seamă a propriului suflet se realizează mai cu seamă prin intermediul celorlalți, ne vedem puși în situația de a ne confrunta cu noi înșine, crezând că atenția ne este îndreptată în altă parte, asupra subiectului iubit. Din cauza asta ies și atâtea „dureri de cap”. 🙂

    Robert, să știi că mie nu îmi mai place butonul „Complex”. 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here