Ți-aș spune ”Te iubesc ” dar oare …..?
Astăzi un simplu ”Te iubesc„ a ajuns să fie rostit atât de ușor și totodată să însemne atât de puțin pentru majoritatea dintre noi. Nu oi fi eu ”Dr. Love” dar din păcate, puțini au habar de valoarea acestor 2 cuvinte din 8 litere, care odată rostite pot schimba viața cuiva ( atât în bine cât și-n rău ).
Avem mai multe forme de iubire, intr-adevăr dar parcă altfel e sentimentul când spui un ”Te iubesc ” omului cu care ai împărțit lacrimi și bucurii, reușite și eșecuri. Desigur, ”Te iubesc” mai poate fi folosit și-n cazul părinților, bunicilor sau al rudelor, mai rar în cazul prieteniilor ( cel puțin, așa e în cazul meu ).
Eu iubesc, ca orice om de pe planeta asta, dar puține sunt persoanele care au reușit să audă aceste două cuvinte din gurița mea. De ce? Pentru că ”Te iubesc” nu se spune ca un simplu ”Salut!” sau ”Bună!”. Totul e tratat cu superficialitate, nepăsare, aroganță fără margini în ziua de astăzi. Credem că totul ni se cuvinte și că putem călca oameni, sentimente și relații in picioare, fără să răspundem de consecințe. După cum spuneam, nu sunt nici ”Dr. Love”, dar nici vreun justițiar al iubirii.
Experiența m-a făcut să spun ”Te iubesc” doar atunci când am considerat că e momentul oportun, după ce cel de lângă mine mi-a oferit fidelitate, incredere, suport moral ( iar lista poate continua). Prefer să aud un ”Te iubesc” odată pe lună, să fie sincer, demonstrat decât să fiu uns cu zeci de mesaje siropoase copiate de pe internet. Prefer ca acel ”Te iubesc ” să fie demonstrat prin fapte și-l voi citi doar uitându-mă în ochii lui, fără a mai fi nevoie să-l rosteasca pe buze.
Cineva, m-a oprit odată pe stradă și m-a întrebat : ”Dacă vei avea voie să mai spui o singură dată-n viață ”Te iubesc” cui i-ai spune-o și de ce? ”
Iar eu i-am raspuns: ”I-aș spune ”Te iubesc” omului care a readus fericirea in viața mea, omului care a reușit să ma pună din nou pe picioare, să-mi ofere zâmbetul pe care nimeni nu l-a observat pierdut, omul care m-a văzut atunci când toți ceilalți mă considerau invizibil…”
Ți-aș spune ”Te iubesc” printr-o scrisoare, ceva făcut din suflet, decât să-ți ofer banalele citate ce se găsesc pe internet. Ți-aș spune ”Te iubesc” în diminețile cu soare ale cărui raze străbat timid perdeaua camerei noastre, lângă patul în care adormeam îmbrățișați seară de seară. Ți-aș spune ”Te iubesc” în timp ce-ți deschizi ochii somnorosi iar eu iți ofer o cană de ceai cald și-o farfurie de clătite ca să te îndulcesc de dimineață.
Ți-aș spune ”Te iubesc”, încet, în șoaptă, la ureche, atunci când te vei simți nesigur de tot ceea ce faci. Ti-aș spune ”Te iubesc” în timp ce-ți voi sterge lacrimile din ochi aduse de o simplă piesă care ți-a răscolit trecutul și ți-a dat toată ziua peste cap. Ți-aș spune ”Te iubesc” chiar și-atunci când vei dori să fii singur, nimeni și nimic să nu-ți perturbe liniștea pentru zeci de minute.
Ți-aș spune tare și răspicat ”Te iubesc” dar n-o voi face. Și știi de ce? Pentru că deja știi asta ! 🙂
Reaver, de ce oare unora persoane le place să audă aceste două cuvinte?
Si totusi Robert, ce sa inteleg din intrebarea ta? … ca nu-ti place sa ti se spuna “Te iubesc”? Si ma refer tocmai la acel “Te iubesc” sincer despre care vorbea Reaver, rar dar intens.
Aud peste tot chestia asta.. “nu vreau sa mi se spuna “te iubesc”, vreau sa citesc aceste cuvinte in privirea lui, prin gesturile lui”. Ok, am inteles, conteaza in primul rand asta, comportamentul, faptele, comunicarea non-verbala. Si eu sunt de acord ca n-ar trebui spus oricand, oriunde. Dar totusi, sa nu vrei sa ti se spuna deloc? Eu zic ca d’aia ne-a lasat Dzeu cu o gura, sa ne putem exprima gandurile si sentimentele, cel putin in anumite momente… uneori parca, o privire sincera, niste ochi umezi de catel, nu reprezinta totul; parca ar mai trebui ceva. Si zic ca acel ceva ar trebui sa fie un “Te iubesc” rostit din toata inima.
Helen_of_Troy,
Păi aici, în acest context, nu are importanță ce-mi place mie (dar, uite, io pe cuvinte – mai ales pe astea două – nu prea dau doi bani… fapte, nu vorbe…) însă il întrebam pe reaver ce-o fi cu ăștia cărora le place să li se spună “Te iubesc”… sunt de ex. unii care se plang, vezi doarmen, că partenerul nu le spune “te iubesc”… de parca aia ar fi esenta… si asta vroiam sa aflu, ce e cu mentalitatea oamenilor de genu’… o fi nesiguri, nu vad faptele, ii linisteste doar sa auda doua cuvinte spuse… sau cum…?
@Robert: Sunt oameni care simt nevoia să audă în permanență ”Te iubesc”, sau macar odată pe zi/la doua-trei zile pentru că altfel intervine paranoia, chestii de genul : mă inșeală, flirtează cu altul, nu mai ține la mine, nu-i mai place cum arăt, ce fac etc. Oamenii aceștia vor avea nșpe mii de intrebări în cap dacă nu li se va spune magicul ”Te iubesc”.
@Helen_of_Troy: De-alungul timpului,am auzit atât de multe ”Te iubesc”-uri false la viața mea încât prefer să mi se spună pe cât de rar posibil ( după cum spuneam și-n articol, citez: ”Prefer să aud un ”Te iubesc” odată pe lună, să fie sincer, demonstrat decât să fiu uns cu zeci de mesaje…”. Experiența m-a făcut să gândesc așa 🙂
@Reaver, thx.
@Robert: Pentru puțin.
Unora ne place sa auzim tot timpul acest “Te iubesc !”, eu de exemplu, imi da o stare de siguranta, liniste, fericire chiar daca sunt constient ca ma pacalesc singr…e o senzatie frumoasa :).
@Deiu: Din păcate m-am mințit și eu cu astfel de senzații. Prefer mai rar să aud astfel de vorbe. Știi cum se spune: mai răruț că-i mai drăguț. 🙂
Lujerului!
@ Reaver & Robert
Ati fost voi ghinionisti:)) Eu spre exemplu, n-am auzit prea multe “Te iubesc”-uri false. Ce-i drept, nici nu prea am avut multe relatii. Am preferat intotdeauna modelul de “fata stabila” decat cel de “fluturas din floare in floare”. Relatiile trecatoare, one-night stand-urile si alte chestii de genul, nu m-au atras niciodata. Asa ca, atunci cand mi s-au rostit cele 2 cuvinte, mi s-au cam spus din suflet 🙂
Altceva mi s-a intamplat in schimb si doream sa stiu daca vi s-a intamplat/se intampla si voua. Acel moment cand ti se spune “Te iubesc” (sincer, te priveste in ochi, te tine de manuta…), dar tu nu ai starea necesara sa-i raspunzi. Nu simti pur si simplu ca-ti vine sa-i zici. Nu din cauza ca nu-l iubesti, dar parca nu este momentul tau. In situatii din aceastea, eu personal aleg totusi sa-i raspund. Ma gandesc ca atunci cand rostesti asa ceva, astepti totusi si un feed-back cat de mic, nu doar un zambet, si aleg sa-i raspund, pt ca nu vreau sa-i stric lui momentul de iubire. Va veni el si momentul meu:)… voi cum procedati?
@Smog: Wrong :p
@Helen_of_Troy: Nu cataloghez asta drept ghinion. Prefer s-o iau ca pe o experiență. One night stand-urile mă dezgustă sincer dar fiecare cu gusturile sale.
Cât despre momentul despre care îmi spui tu, eu am spus-o mereu. In toți acești ani nu cred c-am prins vreodată un moment în care să nu am chef să răspund la un sincer ”Te iubesc!” pentru că indiferent de cât de supărat, nervos, trist aș fi fost, la auzul acestor cuvinte, îmi trecea instant tot.
oricum trebuie sa fie undeva pe iuliu maniu. asta cred :))