Acasă Ce mai e nou Wormholt este un cimitir din Londra

Wormholt este un cimitir din Londra

412
23
Ilustraţie de Maria Zurbagiu
Ilustraţie de Maria Zurbagiu

Parcă pe Vice am citit niște fragmente din romanul pe care l-am terminat acum două minute. L-am pus pe lista de cumpărături pe care o am făcută pe Wunderlist. Dar vizitând noul mall Promenada înainte de Crăciun am zis să-l caut prin Cărturești. Eram chiar curios dacă o să-l găsesc la raftul de noi apariții, la bestsellere sau ascuns pe vre-un raft, doar cu cotorul la vedere.

Carte cu copertă albă și titlu roșu, carte cu copertă albă și titlu roșu… după ce m-am învârtit prin librăria ăstora ferindu-mă de ceaiuri și DVD-uri am găsit-o, poziționată destul de bine. Am luat-o și am mers la masă unde puteam să o răsfoiesc. Între timp mi-am propus să nu o cumpăr ci să o citesc în librării. Puțin azi, poimâine mai revin și tot așa, în diverse librării din București și Timișoara, încât să nu supăr pe nimeni cu o ședere prelungită cu suspiciuni de homeless. Acolo am citit primele 50 de pagini și mi-am propus ca în ziua următoare să merg până la Humanitas Cișmigiu, la 4 minute de casă. Așa că next day am mers acolo și am mai citit 20.

Mă gândeam destul de des la ea, așa că ajuns în Timișoara peste câteva zile, am trecut pe la Cartea de Nisip să ajung până la 100. Și am mai făcut un calcul: săptămâna asta pot să merg să citesc alte 25 de pagini în 4 librării diferite din oraș. Pur și simplu am vrut să cheltuiesc 34 de lei pe altceva. Dar mi-am dat seama că e un semn foarte bun să faci planuri atât de elaborate pentru a citi o carte gratis așa că m-am decis să o cumpăr şi să fac economii în altă parte. Plus că e o carte perfectă de împrumutat la cât mai multă lume.  De la 101 încolo am stat relaxat în patul meu și m-am bucurat de fiecare pagină.

Aaa, încă nu am zis despre ce carte vorbesc?! Sper că ați auzit despre ea și poate chiar ați citit-o: “Cimitirul” de Adrian Teleșpan. Nu ştiu de unde să încep cu laudele. Pur şi simplu are un subiect care nu lasă oamenii indiferenţi. Pe lângă bani, religie, sex şi moarte vorbeşte necenzurat despre homosexualitate, şi reuşeşte să scrie, după cum zice autorul: „primul roman gay românesc pe placul heterosexualilor.  Şi chiar este o carte pentru toată lumea, nu doar pentru gay.

M-am concentrat în ultimii ani pe literatură clasică şi „Cimitirul” e prima încercare de proză contemporană după multă vreme şi am fost foarte impresionat de universul cărţii. Este un produs comercial de calitate până la urmă cu care autorul şi-a făcut un debut foarte vizibil , e bine scrisă şi plină de umor, te poţi conecta foarte uşor la ea, iar cu personajul am empatizat destul de des.

Teleşpan scrie o autobiografie terapeutică, o carte care te ceartă şi te învaţă dar care mai ales te mobilizează. Adrian Green, personajul principal, este un imigrant român gay ajuns într-una din cele mai mari metropole europene: Londra. E un tip care comunică uşor, glumeşte cu oamenii, e direct şi franc, şi e destul de curajos şi nebun încât să se confrunte cu moartea (aproape) în fiecare zi, angajându-se la negru ca ajutor al unui administrator de cimitir. Când citeşti despre neîmplinirile sentimentale ale personajului, poveştile morţilor şi ale înmormântărilor, escapadele sexuale, monologurile despre religie, laşitate sau traume eşti cucerit de oralitate şi umor, acestea două fiind marile calităţi ale cărţii.

Când nu se foloseşte de umor plasează mesaje foarte puternice care te opresc din lectură şi te pun să meditezi. Pe mine m-a impresionat următorul: “Am un sfat pentru toţi părinţii: iubiţi-vă copiii! N-aveţi bani să-i creşteţi? Nu vă plângeţi în faţa lor sau abandonaţi-i! Le va fi mai bine fără voi. Măcar vor putea visa că părinţii lor erau buni şi nu vor afla niciodată cât de căcăcioşi sunteţi! Cât de egoişti sunteţi! Copiii voştri vor creşte şi vor avea problemele lor, nu trebuie să le ştie şi pe ale voastre. Fiţi actori în faţa copiilor, pentru că nu le va păsa cât de netalentaţi sunteţi. Lor le va plăcea să jucaţi pentru ei!  Daţi-le copiilor ce aveţi voi mai bun. Sunt atâtea lucruri gratuite şi frumoase! Dragoste, vorbe, poveşti, cântece, dansuri, jocuri. Dar nu le daţi griji! Nu le daţi frica! Nu le daţi un viitor de căcat! Nu faceţi copii doar pentru că vă futeţi![…] Din cauza unor cretini ca voi eu sunt un copil mare! Din cauza unor cretini care nu mi-au citit niciodată o poveste şi m-au învăţat că fără dragoste se poate trăi, dar fără bani nu!“

Încă o mostră, despre succes. “[…] ajungând într-un punct al vieţii în care e evident că nu vrei să te afli, dar din care habar n-ai cum să pleci. Şi acum ce faci? Ce poţi să faci? Din păcate nu poţi să faci prea multe. Dacă ai un talent, o idee genială, o metodă concretă care să te ajute să-ţi schimbi viaţa, exploateaz-o, în pula mea. Dacă nu, acceptă-ţi mediocritatea. Pentru că mediocritatea nu e atât de rea. Mediocritatea te lasă să citeşti, să vezi filme, să asculţi muzică, să mănânci, să dorni, să mergi într-o vacanţă, două pe an, să te simţi bine cumpărându-ţi tot felul de gadgeturi, să bei o cafea la terasă, să ieşi la o bere cu prietenii, să fuţi şi altceva decât partenerul de viaţă, să faci o baie e relaxare. Dar acceptă să faci asta ca un om mediocru şi nu îţi imagina că după asta va urma ceva genial. Pentru că sunt şanse foarte mari să nu fie aşa. Cel mai probabil, va urma ceva genial de mediocru. Vrei să faci lucruri mari, senzaţionale? Gândeşte-te bine întâi dacă ai cu ce! Visează în funcţie de propriile resurse şi posibilităţi. De cele mai multe ori vei vedea că nu eşti înzestrat de aşa natură încât să realizezi lucruri măreţe. Şi atunci ar fi bine să accepţi că eşti mediocru. Dar nu confunda mediocritatea cu resemnarea pentru ca asta te-ar transforma într-un căcat! Un căcat care pute de-ţi întoarce stomacul pe dos. Nu neapărat stomacul celor din jurul tău, ci stomacul tău în primul rând! Ăia de-i vedem noi la televizor că reuşesc sunt, poate, câteva mii de oameni. Mediocri, ca noi, sunt câteva miliarde. Deci nu e o tragedie! Nu eşti singurul! Nu râde nimeni de tine că eşti mediocru! În mintea aia a ta îngustă de împrumutat la bancă încearcă să înţelegi că eşti bine. Aproape nimicul ăla pe care îl realizezi tu e mult! Nu mori de foame, nu stai în frig, nu dormi afară! Asta ai reuşit! Să ai grijă de tine! Şi, dacă asta ţi se pare puţin lucru, atunci nu eşti doar mediocru, eşti şi prost! Şi zâmbeşte-mi pe stradă! Pentru că şi eu sunt mediocru şi mi-ar plăcea să-mi zâmbească cineva din când în când! M-aş gândi că, dacă mi-ai zâmbit, asta înseamnă că, văzându-mă atât de relaxat în mediocritatea mea, te-ai hotărât să nu mai sari în faţa autobuzului. Şi iată cum eu am devenit erou mediocru fără să vreau, fără să ştiu! “

În loc de concluzie vreau să vă zic cu ideea cu care am rămas după lectură. Ne spunem şi ni se spune de multe ori că homosexualitatea nu ne reprezintă, că nu ne defineşte. De acord. Dar nu trebuie ascunsă pentru că mi-am dat seama că această trăsătură îţi dă şansa la o viaţă diferită de a majorităţii oamenilor, şansă de care trebuie să te bucuri şi să te pui să explorezi mai curajos relaţiile interumane, sincer şi mândru about yourself. Ştii de ce? Pentru că o să întâlneşti, nu cum crezi, ură, indiferenţă şi violenţă, ci o mare curiozitate, fascinaţie şi bucuria diversităţii, pe care fiecare se bucură să o descopere în jurul lui!

Vă rog să citiţi cartea şi să o promovaţi, numai bine poate să facă!

Vă reamintesc de primul meu articol în care am dat startul unei mici “campanii” de promovare a blogului Darkq! Pe scurt, promovați blogul punând un link spre el la statusurile voastre de pe romeo sau facebook (cine poate) și motivul pentru care vă place. Citiți mai multe aici.

23 COMENTARII

  1. Vanzarea romanului merge foarte bine si ma bucur pentru asta, cand l-am citit am ramas impresionat de umor, de situatiile hilare prezentate, de simplitatea cu care a fost scris, de sinceritate.

    Partenerul meu e pe cale sa termine de citit romanul, ii place si lui. Problema e ca „Telespan” i se pare un nume complicat, asa ca l-a numit „Pandispan” 🙂

  2. =))))) Şi Teleşpan cred că e un pseudonim şi cred că nu se supără dacă lumea îl botează cu alte nume related.

    Mie mi-a plăcut foarte mult faza cu părintele Lola şi cu fanatica care aştepta numirea noului papă: „Habemus papam” =)))). Vouă care v-au plăcut?

  3. Băi, salut! Mulțumesc frumos pentru recenzie și comentarii! Mă bucur tare că v-a plăcut! Și Teleșpan mă cheamă! :)))) Mi-au mai zis și alții Pandișpan, Termopan, etc… deci e ok. Toate cele bune!

  4. AAA,Preafericitule! (if you know what I mean)

    Cred că te confrunţi cu o reacţie generală din partea celor care-ţi citesc cartea care vor să te îmbrăţişeze, să te bată pe umăr a laudă şi pur şi simplu să-ţi fie prieteni. Mi-am zis pe parcursul întregii cărţi, şi acum evident: oameni ca el aş vrea să am în jur, aş vrea să văd lumea prin ochii lui….

    Poţi să ne spui? S-au vândut mai mult de 3000 de cărţi?

  5. Cinica, suficient de vulgara, ca ciocolata neagra dulce-amaruie, o citesti cu zambetul pe buze si cu mana pe pistol in caz ca intra Telespan pe usa, lectura perfecta daca ai si cu cine povesti dupa (eu am avut si a fost grozav). Meryl Streep cu siguranta va lua un Oscar doar pentru ca a aparut printre cele 8 idei mari de baza.

    Scena favorita..ewm…wtf-ul de pe fata mea dupa ce am terminat de citit cartea?

    #Telespan
    Multumesc!

  6. Am incercat sa tin cat de cat pasul cu ce s-a mai publicat in limba romana si trebuie sa recunosc ca, dupa Orbitorul lui Cartarescu, nu am mai citit ceva la nivelul cartii asteia. E drept ca ma refer la literatura de limba romana, mediocra asa cum o stim, dar chiar si asa e o realizare. Si cred ca va avea cartea asta succes si in strainatate.

  7. O lectura interesanta.
    O abordare indrazneata.
    O lectie de viata pentru multi dintre noi!
    Nici prea vulgar, nici prea cuminte si deloc neinspirat, mesajul acestei carti este unul clar: „Avem o singura viata si trebuie sa o traim cat de bine putem noi!”
    Recomand cartea, merita investitia!
    Domnul Telespan este un dansator slab dar un scriitor de top!
    Spor si inspiratie!

  8. Stie cineva cate exemplare a vandut pana la urma Cimitirul? Din cate am vazut, de vreo jumatate de an e in Top 10 vanzari la Carturesti.

    • @Corneliu, Teleşpan zicea zilele trecute că e un autor de miliarde (lei vechi, bănuiesc), într-o postare pe facebook. 2 miliarde vechi împărţite la 340.000 cât e cartea vine aprox. 5.888 volume vândute. A vândut undeva la 5000 de volume, cred eu, dar e doar aproximaţia mea. Nu ştiu dacă o să aflăm cifra exactă. Poţi să-l întrebi chiar pe el.

  9. CIMITIRUL
    Avocatul Diavolului de vorbă cu Adrian Teleșpan

    AV: Întrebările pe care vi le pun, mi le-am pus mai întâi mie, și poate că și alți cititori și le-au pus.
    Prima întrebare: Primiți ceva pentru interviuri și apariții televizate?

    AT: Nu. Niciodată. Cred, însă, că aș accepta bani, dar sunt mulțumit că pot să-mi promovez cartea.

    AV: Este știut că foarte puțină lume își mai face timp să citească o carte. Pe ce ați mizat când v-ați apucat de scris „Cimitirul”, iar editura pe ce credeți că a mizat când v-a publicat romanul? Sau tocmai pe faptul că nu se mai tipărește carte?

    AT: Nu am mizat pe nimic, cred. Poate pe imaginație. Mi-am dorit să scriu o carte care să nu plictisească și am reușit să scriu o carte care mie mi-a plăcut în momentul în care am terminat-o. Nu știu pe ce a mizat editura, dar știu sigur că le-a plăcut Cimitirul pentru că au acceptat să mă publice. Nu m-am gândit niciodată, de exemplu, că homosexualitatea din carte ar putea fi un avantaj, ci, dimpotrivă, m-am gândit că acest aspect ar putea alunga cititorii. Din fericire nu s-a întâmplat așa.

    AV: Când ați început romanul, ați avut în vedere o „rețetă” anume , ceva care să atragă atenția?

    AT: Nu. Singurul lucru pe care l-am avut în cap când am început să scriu cartea asta a fost ideea de a-mi spune povestea într-o manieră cât mai firească, cât mai amuzantă și cât mai puțin plictisotoare. Nu știu dacă există o rețetă de succes în ceea ce privește cărțile. Cred că, dacă ar exista, ar exploata-o toți scriitorii și toate cărțile ar fi bestselleruri.

    AV: Nu mă refeream la „rețeta succesului”, ci la ceva de genul „metodă folosită”, și anume angoasele unui virtual scriitor care caută un subiect consistent, și care îl găsește chiar în biografia lui, în cele trăite de el. Este totuși o „rețetă”, foarte mult folosită de-a lungul timpului în literatură și mai apoi în film, în principal de către debutanți.

    AT: Nu aș numi-o o rețetă în contextul în care nu mi-am petrecut nici măcar o secundă căutând un alt subiect. Sunt de părere că oamenii trebuie să scrie despre lucrurile la care se pricep și, atunci când mi-a venit vremea să scriu ceva, am scris despre mine.

    AV: În romanul „Cimitirul”, personajul principal, un român, ajunge administratorul unui cimitir din Londra. Are vreo importanță că acesta este homosexual? Pentru că mie nu mi-a lăsat această impresie…

    AT: Nu are nicio importanță. Personajul este homosexual pentru că eu sunt homosexual. E o carte despre mine, iar homosexualitatea este una dintre trăsăturile mele și, prin urmare, ale personajului principal. Nu m-am gândit niciodată să ascund asta în carte, dar m-am gândit cum ar fi sunat povestea dacă eu aș fi fost heterosexual. N-am prea știut cum să-mi dau un răspuns.

    AV: O carte bună este cartea care reușește să transmită ce și-a propus. Când ați terminat de scris, ați fost mulțumit? Acum care este situația, a fost receptată după așteptări? Mai puțin, sau mai mult?

    AT: Nu mi-am propus să transmit nimic în momentul în care m-am apucat de scris. Mesajul unei cărți poate fi controlat extrem de greu pentru că fiecare cititor are un alt format personal. În privința Cimitirului am observat că oamenii se identifică cu pasaje sau trăiri dintre cele mai diferite. De la traume din copilărie până la suferința din dragoste. E normal ca ei să privească această carte cu precădere prin prisma pasajelor în care ei s-au regăsit. E normal ca fiecare să își ia mesajul propriu din carte. Din feedbackul primit de la cititori există un singur mesaj constant: Între heterosexuali și homosexuali nu există diferențe. Toți suntem oameni. Mie treaba asta mi se pare excelentă în contextul în care în carte nu apare niciun slogan pro-homosexualitate. Evident, am primit și mesaje în care mi se sugera că sunt bolnav de homosexualitate și că ar trebui să mă tratez.

    AV: În cinematografie există regula celor trei „C”: „Ce vrei să spui”, „Cum vrei să spui”, „Cui te adresezi”. Eu aș mai adăuga și „Cu ce scop”. Ați avut în vedere ceva similar?

    AT: Nu neapărat. Ce voiam să spun am aflat în timp ce scriam. Cum voiam să pun mi se pare mult mai important pentru că mi-am dorit de la bun început să păstrez un caracter cât mai oral al scriiturii. Nu studiasem deloc piața de carte din România, nu am avut un target, dar speram să placă cât mai multor oameni, din toate categoriile sociale, sexuale etc. Scopul a fost unul singur: Acela de a face oamenii să se simtă bine în timp ce citesc.

    AV: Iată, la o astfel de „rețetă” mă refeream la început, „stilul oral” într-o lucrare scrisă. Ați mizat pe vocabularul folosit?

    AT: Absolut deloc. Am fost chiar avertizat de unii prieteni că limbajul trivial ar putea fi considerat drept defect al cărții de către cititori. Am folosit doar cuvintele pe care le utilizez în mod normal.

    AV: În alte interviuri v-ați identificat cu personajul principal, Adrian Green. Acum, după ce ați văzut reacția cititorilor, aveți momente, situații sau pasaje în care considerați că nu vă mai puteți identifica, sau nu vă mai convine să fiți identificat cu personajul principal?

    AT: Nu. Mă identific în continuare cu personajul principal din carte, dar trăirile, emoțiile, sentimentele sunt chestiuni relative. În funcție de starea de spirit, nu sunt tot timpul de acord cu ceea ce am scris în carte. DAR nu o să-mi fie niciodată rușine cu nimic din ceea ce am spus în carte.

    AV: De exemplu, Adrian Green se consideră mediocru și mulțumit că e mediocru, ca urmare fericit așa cum e, și-i îndeamnă și pe alți mediocri să fie fericiți, fără să facă fapte mărețe. Adrian Teleșpan a ieșit din mediocritate, atâta timp cât dă interviu și apare la televizor. A scris un roman, deci nu era mulțumit de statutul său, nu era fericit…

    AT: Între mediocritate și prostie este o cale lungă. Cei mai mulți oameni trăiesc într-o normalitate pe care o asociază cu mediocritatea. Nu e nevoie de fapte mărețe pentru ca un om să fie fericit. E nevoie de mulțumire de sine. I-ar asumarea normalității, a mediocrității este un pas către această mulțumire. Din punctul meu de vedere. Nu am zis niciodată în carte că eram mulțumit de mine. Dimpotrivă, din carte reiese clar că nu sunt deloc mulțumit de mine. Am scris o carte, dar acest lucru nu mă face excepțional sau mai bun. Mă bucur că are succes și atât. Probabil ar trebui să mai trec pe la psiholog. Viața mea nu s-a schimbat radical din pricina cărții ăsteia. Poate, dacă aș locui în România, aș simți vreo schimbare. În afară de perioadele când vin la București, viața mea de la Londra nu diferă cu aproape nimic față de perioada anterioară publicării cărții.

    AV: Acum vă înțeleg punctul de vedere, dar, prin definiție, mediocritatea înseamnă lipsă de inteligență, adică până la prostie nu e mult. Mediocru înseamnă la mijloc, nota 5. Abia nota 7 ar însemna „normalitate”, adică preponderent și, practic, acceptabil.

    AT: Nu cred că oamenii fac o departajare atât de precisă!

    AV: Ați spus cu altă ocazie că Green și Leonard sunt unul și același personaj. Argumentul că amândoi sunt ratați, nu se susține, pentru că Adrian Green a scris, totuși, un roman, dar Leonard nu a ajuns celebru.

    AT: Eu și Leonard eram identici înainte de a mă muta la Londra. Eu și Adrian Green suntem aproape identici după ce m-am mutat la Londra. Pe scurt, am suferit o îmbunătățire din punctul meu de vedere. Adrian Green nu a scris niciun roman, ci doar s-a angajat ca administrator de cimtir. Când spun că mă identific cu personajul principal mă refer doar la partea emoțională.

    AV: Acceptând că „orientarea sexuală” a personajului principal a fost alegerea autorului, pentru că despre așa ceva știa să scrie, ați vrut să vă adresați comunității gay?

    AT: Inițial am crezut că ar putea fi un roman nișat pe comunitatea gay. Asta din pricina faptul că homosexualitaea este un subiect încă destul de tabu în România. Din fericire, încă din momentul în care scriam și de la primele feed-backuri primite de la apropiați, mi-am dat seama că e o carte care poate fi apreciată indiferent de sex sau orientarea sexuală a cititorilor. Adrian Green, ca și Adrian Teleșpan, e om, înainte de a fi homosexual.

    AV: Adrian Green face o distincție categorică între sex și dragoste, ceea ce pare să fie și îndemnul autorului. În realitate nu este chiar așa nici la heterosexuali, din câte știu eu, dar nici la homosexuali, din câte spun alții. Nu poți comanda nici inimii, nici creierului, sexului nici atât!

    AT: Eu nu îndemn pe nimeni să facă această diferențiere. Spun doar că mie mi-ar fi imposibil să fac sex cu aceeași persoană până la sfârșitul vieții, 30-40 de ani, să zicem. De asemenea mai spun că sexul cu mai multe persoane nu mă poate împiedica să iubesc un singur om. E ceea ce cred eu despre mine, nu un îndemn către cititori. Așa sunt eu, poate suferificial, poate realist. Nu știu încă sigur.

    AV: Nu credeți că faceți un deserviciu comunității gay prezentându-l pe Green ca fiind instabil, din cauza dependenței de sex, de plăcere erotice prin simpla schimbare a partenerului, dar visează la căsătorie și adopție de copii, când singur spune că s-a îndrăgostit de mai multe ori, iar o relație nu poate dura mai mult de 2 ani? Și chiar dacă s-ar îndrăgosti pentru totdeauna, ca Oli, șansele de a găsi un partener stabil sunt foarte mici.

    AT: Nu cred asta. Cunosc, din păcate, extrem de puține cupluri fericite de-a dreptul. Indiferent de orientarea sexuală. Relațiile de dragoste se transformă de cele mai multe ori în relații de confort, de obișnuință. Îmi cer scuze față de homosexualii fideli, dar eu nu am cunoscut niciunul până acum. Poate am fost eu ghinionist. Homosexualii pe care îi cunosc eu sunt fideli o perioadă. Un an sau doi la începutul unei relații. Din punctul meu de vedere Green/Teleșpan nu este dependent de sex, dar îi place foarte mult. Sunt convins că a face sex din când în când cu alte persoane nu împiedică pe nimeni să fie un părinte bun. Da, îmi doresc o relație stabilă bazată inițial pe dragoste și ulterior pe compatibilitate și acceptare reciprocă. Nu resping nici ideea de monogamie eternă, dar nu îmi doresc acest lucru în acest moment sau, mai degrabă, nu îl văd posibil. Normal, mi-ar plăcea să întâlesc dragostea eternă, dar nu știu cât de posibil este acest lucru.

    AV: Eu știam că homosexualii sunt în proporție de 4 – 6%. Cartea aceasta lasă impresia că sunt pe toate drumurile. Intri pe un site specializat și doar trebuie să-ți spui preferințele și ți se aduce partenerul perfect prin curier. La cimitir, din 3 gropari, unul e gay, arată și foarte bine, e și disponibil. Mai mult, pe nimeni nu deranjează prezența lor. Chiar așa stau lucrurile? Atunci care sunt problemele homosexualilor?

    AT: Din câte știu eu, populația homosexuală este undeva între 15 și 20%. Evident, sunt mult mai puțini cei declarați decât cei existenți. Există câteva aplicații pentru smartphone unde poți găsi parteneri și de sex în câteva minute. Am auzit că, de curând, au apărut astfel de aplicații și pentru heterosexuali. Problema este că există încă oameni care își declară cu mândrie ura împotriva homosexualilor. Diferența între România și UK este că, în UK, dacă cineva face remarce homofobe, plătește pentru asta. În România mai puțin. În UK toleranța față de homosexuali a ajuns la un alt nivel și anume acela la care homosexualitatea este privită ca un lucru normal, așa cum ar trebui. E o chestiune de civilizație și obișnuință. În România nu este chiar așa, drept dovadă cele câteva mesaje în care mi se sugera că ar trebui să fiu stârpit. Dacă eu m-aș fi dus la poliție în România cu mesajul respectiv, nu s-ar fi întâmplat nimic. În UK, da. Homofobi, rasiști, xenofobi, misogini sunt peste tot. Totul depinde de fiecare țară în parte să îi țină în frâu. O lege aplicată bine se transformă de cele mai multe ori în normalitate.

    AV: V-am văzut mai întotdeauna înconjurat mai mult de femei. Erau hetero?

    AT: Am atât priente hetero, cât și prietene lesbiene. Mă înțeleg bine cu femeile. Mă înțeleg bine și cu bărbații. Probabil m-ați văzut mai des înconjurat de femei pentru că acestora le place mai mult să se pozeze sau sunt mai deschise la expunerea pe Facebook.

    AV: Ați spus că romanul „Cimitirul” este scris pe placul heterosexualilor. Era un deziderat, sau ați cunoscut heterosexuali care l-au apreciat? Precis erau heterosexuali? Ce anume au apreciat, din ce perspectivă? Pentru că din punct de vedere literar, orientarea sexuală cred că nu are importanță…

    AT: Cei mai mulți dintre cititorii care mi-au scris sunt heterosexuali. Cu precădere femei, ce-i drept. Dar am primit destule mesaje de apreciere și de la bărbați heterosexuali. Nu îi cunosc bine pe fiecare în parte astfel încât să pot spune ce orientare sexuală au. Iau de bun faptul că îmi spun că sunt heterosexuali. Nu văd de ce ar minți în această privință.

    AV: Eu aș vedea de ce, dar e punctul meu de vedere…
    Dacă este adevărat că „Cimitirul” este apreciat „și de heterosexuali”, și este, într-o oarecare măsură, se datorează, cred eu, personajului principal, „un băiat cumsecade, care își vede de treaba lui”.
    În viața reală, cu știrea sau fără știrea autorului, lucrurile stau cu totul altfel. Mai corect… „și altfel”!

    AT: Nu a fost în intenția mea să abordez lucrurile … „și altfel”!

    AV: Ați spus că vă doriți un film după acest roman. Toți autorii și-ar dori cărțile ecranizate. Costurile, însă, sunt mult mai mari, iar succesul nu este garantat, mai ales dacă filmul se adresează unui public restrâns.

    AT: Nu îmi doresc o ecanizare în limba română, sau o ecranizare doar pentru publicul român. Îmi doresc o ecranizare care să fie realizată la Londra și am încredere că povestea din Cimitirul este una suficient de cinematografică încât să atragă un public larg.

    AV: Mai aveți ceva de spus… în apărarea dumneavoastră?

    AT: E loc pentru toată lumea pe Pământ.

    AV: Eu cred că mai sunt și locuri libere!
    Mulțumesc pentru interviu!

    AT: Și eu, de asemenea!

  10. Din cartea aceasta s-ar face un film pe placul lui Alexander, dar și pe al meu, convins fiind, că și pe placul a mulți alți gay și nu numai.

  11. Am avut o controversă cu Teleșpan. Eu susțineam, consideram, că „Cimitirul” nu cred că a fost primit mai bine de heterosexuali, cum crede el.
    Se pare că m-am înșelat!
    Mă așteptam ca pe acest blog, cu o orientare declarată, această carte să fie frenetic pomenită, analizată, dezbătută, sau chiar controversată.
    Când colo, slabă activitate! Ce concluzie să trag de aici?
    Unii au promis că o vor citi, dar n-au mai apărut cu comentarii, alții au citit-o, cum e Cristymaykei dar abia acum văd câteva cuvinte scrise de el.
    Și asta pentru că e „comentatorul de serviciu” și scrie câte ceva la fiecare articol. Fără el, rubrica de „Comentarii recente” ar rămâne înghețată săptămâni în șir!
    Altădată, ehei, de mult, la rubrica respectivă nu încăpeau titlurile comentariile dintr-o zi!
    Eu nu doream să fac publicitate gratuită cărții lui Teleșpan, voiam doar să știu cum a fost primită. Și mai ales de ce așa!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here