Acasă Ce mai e nou Educarea copiilor ca proces natural

Educarea copiilor ca proces natural

436
9

De ani buni, se derulează în lume programe educaţionale pentru copii, privind protejarea în timpul actului sexual şi a interzicerii traficului cu persoane. Unele şcoli au adaptat aceste acţiuni în cadrul programului. Desigur, există o mulţime de alte soluţii adoptate, folosind separarea copiilor după gen (mai multe detalii aici, pe modelul vechilor internate de băieţi şi fete.

În condiţiile în care se duc atâtea programe de combatere a homofobiei prin informare, nu credeţi că următorul pas ar fi educarea copiilor? Există atât partenerul direct, edu.ro, prin programa şcolară şi cea extra-curriculară (Cluburi ale Copiilor, Palate), dar şi cel indirect, social (primăriile, Case de cultură), care pot fi antrenaţi în acest demers.

Se dă următorul caz: Vin eu, ca reprezentant Legalize Love, la o doamnă învăţătoare/ profesoară şi îi propun coordonarea unui concurs sau ore deschise tematice, unde tinerii, în prima fază, parcurg o cantitate de informaţie evident adusă la înţelegerea lor şi apoi, în faza 2, se formează prin realizarea de compuneri sau lucrări plastice care să scoată în evidenţă un mesaj. În ultima etapă au loc dezbaterile între coordonatori şi tragerea unor concluzii. Ba mai mult, ar putea fi implicaţi într-un concurs regional sau articole de presă.

Nu mă întreb ce şanse am avea să punem în aplicare, ştiu că sunt extrem de reduse, dar aş dori să scoatem împreună la iveală toate aspectele. S-ar miza pe participarea egalitară a membrilor unui grup care de acasă nu ar avea cum să se informeze cu privire ce înseamnă să fii LGBTQ în 2012. Atenţie, nu fac reclamă gratuită promovării noastre. E vorba de cu totul altceva aici, de educarea tineretului straight şi acordarea de lămuriri persoanelor care trec prin perioada frământărilor sufleteşti. Că tot veni vorba, asupra căror categorii de vârstă credeţi că ar fi cel mai OK să se intervină? O prietenă de-a mea care meditează copii consideră că momentul potrivit apare din clasa a opta, cu toate că există şi copii care fac sex de la 10 sau 12 ani (cazuri rare şi de nedorit).

Ah, cred că ar fi bine să aflaţi că în Barcelona anului ăsta se poartă Pride kids. Evenimentul s-a terminat de câteva zile. Mai multe detalii aici.

Dacă un asemenea lucru ar lua naştere, trebuie ţinut minte că factorul esenţial este brain storming-ul; pentru asta nu trebuie un prequel al evenimentului sau mare tam-tam, ci efectuarea lui ca studiu de piaţă silenţios, dar cu efect.

9 COMENTARII

  1. Organizatia pe care o conduc a realizat in ultimele 2 saptamani din anul scolar un studiu cu privire la activitatea sexuala a copiilor si toleranta lor fata de minoritati, printre care si LGBT.

    Inca nu am finalizat raportul final al studiului dar rezultatele preliminare arata ca in general elevii de liceu si-au inceput viata sexuala între 11 si 15 ani (64%), procentul fiind mai mare la liceele cu medii de admitere pana la 7 si mai mic la cele de peste 7.

    De asemenea, am observat faptul ca o mare parte din tineri (32%) nu folosesc metode de protectie sexuală (prezervativ), in cazul liceelor de pana la media 7 procentul ajunge undeva la 70%.

    Si pentru ca suntem pe DarkQ, vreau să vă spun că în rândul liceenilor din București rata de tolerantă față de comunitatea LGBT este de pana la 70%. Fiind semnificativ mai mare in randul elevilor care provin din familii cu parinti intelectuali, dovada faptului că educația și modelul dat de părinți este esențial.

    Problema există încă la nivelul liceelor cu medii mici (grupurile scolare industriale, colegiile tehnice) unde intoleranta, rasismul si discriminarea ajung în unele cazuri (3 licee din Bucuresti) pana la 89%-92%.

  2. Dacă educația religioasă a întâmpinat atâtea dificultăți din partea părinților până să fie implementată în școli, ce șanse poate avea un necunoscut care vine într-o clasă plină de copii pentru a aduce în discuție tematici sexuale – și încă dintre cele mai controversate, precum homofobia?

    Educarea „tineretului straight”?! WTF?! Eu aș zice să fugi cât te țin picioarele de asemenea obiective educaționale. În primul rând, eviți să te expui unor injurii gratuite, iar în al doilea rând eviți să experimentezi un eșec total. În fața unei clase de elevi, o temă sexuală are șanse să fie asimilată doar dacă este predată de un reprezentant al unei autorități certificate într-un anume fel în domeniu (autoritate medicală, psihologică, didactică etc.), însă în niciun caz nu ar trebui să încerce așa ceva un ONG sau o persoană neacreditată pe deplin de către autoritățile din învățământ.

    Cel mai potrivit mi s-ar părea efortul de promovare a introducerii acestui gen de informație în manualele școlare, la materiile și în capitolele unde o astfel de informație își poate găsi locul. Tema discriminării trebuie lăsată în seama educației civice, nu a educației sexuale, care înseamnă cu totul altceva și care din păcate se rezumă – în mod inexplicabil – doar la ideea de „protejare” (împotriva gravidității și a bolilor), de parcă sexul ar fi o simplă joacă, o formă de divertisment și nu încercarea cea mai importantă a oamenilor de a se apropia unii de alții. Instruirea copiilor asupra modurilor semnificative de comunicare și interacțiune cu semenii, inclusiv pe plan sentimental, ar trebui să preceadă orice informație cu virtuți de protecție. Educația sexuală centrată pe actul sexual mi se pare o abordare greșită.

    În general, mi se pare o idee proastă amestecarea educației sexuale în tot felul de chestii educaționale de profil LGBT (așa cum se practică de decenii bune peste tot în lume), de parcă sexualitatea ar fi centrul universului pentru membrii „comunităților” LGBT (în caz că așa ceva chiar există în realitate, nu doar ca imagine a intereselor de marketing informațional). E adevărat că prezervativul ne salvează de multe belele, dar parcă prea a ajuns sinonim cu existența gay. Cred că în curând heterosexualii n-or să mai folosească prezervative, pe motiv că-s însemne gay. Nu știu cum a ajuns condomul pe post de condiment infosexual, dar strecurarea informațiilor de natură sexuală între două prezervative mi se pare a fi o greșeală.

    Ce să mai înțeleagă copiii? Deci, nu.

  3. Total de acord cu Grid.

    Nu stiu cum ai putea sa educi niste copii care nu prea stiu ce inseamna Str8, Gay, Bi etc… Iti dai seama ce tam-tam s-ar isca in cadrul acestor scoli, cati parinti ar fi revoltati, ar percepe asta ca pe un atac la persoana, ca si cum am vrea sa le schimbam copii.

    Nu putem face asa ceva atata timp cat persoanele adulte nu ne accepta, ei sunt adevarata noastra problema iar noi tindem sa o ignoram axandune pe niste axe adiacente nesemnificative. Iti dai seama ce bani ar face judecatorii, pentru ca sunt convins ca s-ar isca o gramada de procese, aia vor sa ii faca nu stiu ce fiului meu,…si multe altele.

    Desi initial pare o idee buna, pentru ca asa o percepem noi ce din comunitate, nu stiu cat de deschisi vor fii ceilalti si sunt sigur ca va fi perceputa ca un atac.

    Va dati seama a veti intampina opozitia inversunata a bisericii. In scoli vor fi predate doua materii oarecum contradictorii. Noi le spunem ceva iar profesorii de religie le vor spune ca ceea ce spunem noi este rau, un pacat.

    Cred ca ar fi mai simplu sa se introduca in cartea de educatie civica aceasta tema, pentru ca in cazul in care asociati sexul cu termenul gay va dati seama ca nu ar da nastere decat unui adevarat fiasco.

  4. Si eu sunt de parere ca lectiile despre LGBT tin mai degraba de educatia civica si nu de cea sexuala. Sunt de acord si ca in Romania va intampina obstacole aproape insurmontabile, insa nu vad de ce asta ar trebui sa ne opreasca din a incerca. Nu zic sa visam cu ochii deschisi, dar nici sa nu renuntam la lupta inainte de a incepe.
    Imi imaginez ce reactii vor fi din partea unor parinti, daca doar cand vad cate un copil la Marsul Diversitatii, ei sar in sus ca de ce nu reactioneaza Jandarmeria la pedofilie… Daca unii parinti se sperie de faptul ca scoala incearca sa le schimbe copiii prin programe educative, inseamna ca n-au prea inteles rolul scolii.

    Intr-adevar problema consta in reactia adultilor si nu in cea a copiiilor, insa nu mi se pare ca educatia copiilor este un obiectiv nesemnificativ. Pana la urma la varsta aceea li se intiparesc convingerile si este mult mai usor sa formezi un copil tolerant decat sa convingi un adult sa-si schimbe atitudinea.

    Profesorii de religie… oricum spun altceva decat restul profesorilor. Ar trebui sa scoatem foarte multe subiecte din carti pentru a nu intra in conflict cu ei.

    Introducerea unnor lectii despre LGBT in manuale mi se pare o miscare cu o amploare destul de ridicata, de aceea nu sunt convins ca ar fi mai usor decat derularea unor programe educative restranse (initial); altfel e o masura de dorit.

    Desigur, cursurile vor trebui fi foarte bine documentate si tinute de persoane calificate (si nu cred ca exista o incompatibilitate intre astfel de calificari si ONG-uri).

  5. 🙂
    Mi-ati amintit de same sex kindergarten stories din Norvegia (http://eurout.org/2010/05/13/norwegian-kindergartens-get-same-sex-fairytales). Cam acea varsta e punctul de plecare in opinia mea.

    Eu as pregati profesorii si le-as pune la dispozitie materialele necesare, de la planuri de lectie la fise de lucru. Nu as interveni prin ore ”speciale” ci as credibiliza si valida informatia oferita prin intermediul autoritatii deja existente (profesorul de la clasa).

    Mi-am aruncat ochii peste programa scolara in vigoare, iar curricula la nivelul clasei a 8-a include, pentru cultura civica, o simpatica sectiune denumita ”dreptate si egalitate”, unde teoretic copiii ar trebui invatati printre altele despre egalitate si discriminare. Curricula pentru clasa a 7-a include lectii referitoare la demnitatea si unicitatea persoanei, grupuri sociale si drepturile omului. Este loc suficient pentru un profesor deschis la minte sau pregatit sa organizeze … aproape orice fel de activitati, în cadrul cărora copiii sa invete sa puna semnul egal intre discriminarea rromilor, a maghiarilor și LGBT.
    Dar acesti profesori care sa valorifice la maxim ceea ce le permite curricula trebuie sa fie interesati, dornici si pregatiti, ceea ce actualmente ma indoiesc ca sunt.

    Liceul e locul ”concursurilor de proiecte” la orele de dirigentie. Am constatat ca filiera teoretica are 1 sg ora/sapt de stiinte socio-umane din categoria ”omul si societatea”. Si ca un elev care a facut astronomie si geologie pe post de optionale fanteziste, vă garantez că la mine in clasa LGBT issues would have never made it on the agenda.

    :)Sa invatam, deci, profesorii.

  6. Sexualitatea, ca și religia este un subiect prea complex și prea abstract pentru puterea de înțelegere a copiilor. Atunci când nici măcar adulții nu sunt în stare să înțeleagă ceva, e bine ca măcar copiii să fie ținuți deoparte.

    Datorită faptului că dezvoltarea cognitivă și spirituală a unui copil prepuber este situată la un nivel pre-rațional (magic-mitic, conformist și concret-operațional), copiii nu au instrumentele mentale necesare pentru asimilarea unor subiecte care pot fi descifrate numai în cheie abstractă.

    Actul sexual nu are nicio semnificație pentru un copil, acesta operând doar cu imaginea unui act lipsit de conținut. Copilul operează doar cu etichete și culori, deci cu pre-judecăți. Fără îndoială că un copil ar putea învăța pe de rost, automat, asemeni unui papagal, întreaga retorică a antidiscriminării, însă aceasta nu reprezintă educație în adevăratul sens al cuvântului. Nu poți să torni cu pâlnia contra-prejudecăți în capul copilului și să pretinzi apoi că l-ai învățat să gândească; el va înlocui doar vechea prejudecată cu una nouă, dar nu va putea înțelege ce anume face diferența dintre etichetă și conținut.

    Dacă în cadrul educației primite de copil direct din partea familiei sale este permisă transmiterea unor astfel de forme goale, rolul educației (și al școlii) este ca acestea să fie umplute cu un anume conținut, adecvat vârstei și puterii de înțelegere a copilului, astfel încât acesta să își poată dezvolta în continuare propriul său sistem de valori.

    M-a amuzat ideea norvegienilor de a spune copiilor de grădiniță povești cu feți-frumoși gay și prințese lesbiene. Într-adevăr, asta ar fi o abordare foarte potrivită pentru acești copii, dacă ar exista un mit în spatele poveștii. Din păcate, astfel de povești nu există, trebuind inventate, ceea ce se simte, iar copiii taxează întotdeauna prompt chestiile ridicole.

    Poveștile și miturile sunt reflecția mentalului colectiv al unei comunități, iar inventarea unei povești contra-factuale are exact aceeași valoare ca un act de rescriere a istoriei, numai pentru a face pe plac contemporanilor. E pur și simplu o aberație. Un copil care aude acasă că doi bărbați care se sărută sunt scârboși sigur n-o să accepte un Făt-Frumos în versiune gay. De altfel, n-ați observat că orice copil are câte-o poveste preferată, pe care vrea s-o asculte la nesfârșit, respingând automat poveștile care nu-i fac plăcere?

    Nu cred că e bine să ne jucăm cu psihicul copiilor, livrându-le informații fără acoperire. Nu acesta este rolul școlii. În acest domeniu, familia are un privilegiu exclusiv.

  7. „Datorită faptului că dezvoltarea cognitivă și spirituală a unui copil prepuber este situată la un nivel pre-rațional (magic-mitic, conformist și concret-operațional)”

    Grid, acum m-ai facut curios. Cum definesti inocenta?

  8. 🙂

    Inocența nu înseamnă neștiință sau necunoaștere, ci nevinovăție.

    Copiii nu ne apar ca inocenți pentru că le lipsesc cunoștințele despre lume, ci pentru că nu se împiedică de cunoștințe. Forma de cunoaștere la care copiii au acces (cunoașterea non-formală) nu este una care să aducă această cunoaștere în postura de a le oblitera perspectiva. Asta e resursa inocenței unui copil – faptul că raportul dintre cunoscut și necunoscut nu poate fi apreciat. Din moment ce copilul nu știe că el cunoaște, nu se poate face vinovat de necunoaștere. Spre deosebire de copil, adultul are conștiința cunoașterii sale (ia cunoștință de cunoașterea sa), ceea ce îl face responsabil în fața lui însuși și în fața celorlalți.

    Raportul copilului cu sine însuși este diferit de cel al adultului, întrucât copilul este centrul propriului său univers, pe când adultul are capacitatea desprinderii de sine (este capabil de obiectivitate) și înțelege că este o parte a unui întreg, chiar dacă asta îl face uneori să uite că este el însuși un întreg.

    Spre deosebire de copil, care doar se închipuie pe sine ca un întreg, dar nu are mijloacele de a o proba și de a se autosusține, adultul are șansa să descopere (de pildă, prin ceea ce numim îndeobște „educație spirituală”) unitatea ființei sale ca fiind aceeași cu unitatea întregului univers. Cogniția abstractă și nivelul formal-operațional aduc cu sine mijloace de cunoaștere a lumii pe care copilul nu le are la dispoziție, iar adultul are prin acestea posibilitatea de a accede la o inocență (nevinovăție) de tip superior, care derivă din sentimentul responsabilității față de sine și față de semeni.

    Nu știu dacă la acest lucru te-ai referit, însă acesta este răspunsul meu. Copiii nu sunt mai buni decât adulții dacă sunt inocenți. Inocența lor este una iresponsabilă. Deși seducătoare prin aparenta ei libertate, mai ales pentru un adult constrâns să adere la propriile sale proiecții, inocența copilului nu oferă în realitate decât prospectul prizonieratului propriului eu, din care copilul n-are cum ieși singur (altfel decât înfruptându-se din cunoașterea formală și devenind adult).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here