Deocamdata este destul de placut afara…nu e tocmai cald, dar avand in vedere vremea capricioasa de zilele astea, nu pot spune ca ma plang…insa nici nu pot spune ca sunt impresionat. In mod normal, poate as iesi afara la o gura de aer; asta, daca nu ar fi una din acele zile… zile in care parca ochii mi-ar fi acoperiti de o pacla… le am periodic.
Momentele acelea in care te trezesti obosit, desi stii ca ai dormit cat trebuia, in care orice ciocolata parca devine amara ( ceea ce e tragic pentru un iubitor de dulciuri ), in care e posibil ca afara sa fie 30 de grade, dar cand mergi sa iti cumperi mancare ( pe care stii ca o s-o mananci cu greu, dar totusi trebuie ), sa ai senzatia ca pasesti prin noroaie.Zile in care de fapt nimic nu e schimbat, nu? Lucrurile in jurul tau sunt tot asa cum le-ai lasat cu o seara inainte, cand poate ai adormit cu un zambet pe fata ( chiar daca poate era un zambet tamp…tot zambet se cheama ) si nestiind, in inocenta ta, ca maine cand te vei trezi, o sa constati ca planurile tale nu vor merge asa cum te gandisei. Totusi nimic nu e schimbat si stii asta; doar lumea nu se opreste in loc pentru ca ai tu o zi nasoala, nu?…si parca totusi… . Asta e de fapt partea neplacuta, lumea nu se opreste, dar tu ai vrea sa te opresti; ai vrea sa pui pauza, sa respiri. Asa ca inaintezi…cu greu, pentru ca te dor picioarele, pentru ca simti ca totul in jurul tau e un furnicar si chiar daca ai vrea sa spui “stati putin, am obosit, am ametit”, nu te-ar auzi nimeni din cauza zgomotului de fundal. Te lasi azvarlit dintr-o parte in alta pentru ca esti slabit si astepti sa fii dus de curent la loc in patul tau, cand o sa setezi alarma pentru o noua zi, sperand ca bateriile tale vor fi mai eficient incarcate atunci.
Speranta e o notiune care m-a intrigat mereu si in care nici nu am crezut pana acum nu multa vreme. Pana la urma, teoretic, faptele sunt fapte, traim intr-o lume in care totul se vrea a fi calculat, chiar si asteptarile. Dar ce se intampla cand calculatorul arata niste cifre mici? Inca mai speri. Nu stii exact ce se va intampla, dar continui sa mergi… poate privirea ta se va apleca asupra unei flori frumoase.
In final, as vrea sa spun ca eu aveam altceva in minte cand am inceput sa scriu articolul, dar m-am lasat dus de val si a iesit ce a iesit… 🙂 Imi cer scuze daca pe alocuri am batut campii sau am sarit de la una la alta. Simteam nevoia sa scriu, pentru ca scrisul ma linisteste si poate se mai regaseste cineva in ceea ce am povestit. Salutari!
Sunt asa zile cant ți-i pohui.