Am decis sa ma alatur voua: va multumesc pentru frumoasele articole scrise, articole care imi trezesc sentimente adanci .
Acum realizez ca nu are rost sa scriu o poveste daca preludiul tine mai mult decat actul in sine, asa ca am sa fiu cat mai scurt si concret in povestea mea. Totul a inceput de la un banal proiect, in care m-am implicat; acolo am cunoscut un baiat brunet cu ochii atat de adanci, incat ma apuca frica doar gandindu-ma sa ma uit atent in ei ca sa nu ma pierd. Da, inca il iubesc, si il voi iubi mereu chiar daca el nu va fi mereu alaturi de mine.
Totul a fost cultivat in de-a lungul a doi ani, timp in care soarta l-a sadit, ingrijit, udat. In acesti doi ani am simtit cele mai frumoase si adanci sentimente pe care le poate trai un om. Nu am sa le dau nume, sunt prea greu de explicat, extrem de greu de perceput, daramite de descris in cuvinte.
Toate oportunitatile mele de a ma accepta au inceput de la aceste cuvinte catre el : “Eu joc in alta liga” (imi era extrem de greu sa pronunt anumite cuvinte la acea vreme), urmate bineinteles de o eliberare prin lacrimi multe, lacrimi care au eliberat terenul pentru acea banala si extrem de cautata fericire. Afara ploua, stupid, parca scuipa cerul ura asupra mea.
Dupa acele cuvinte l-am luat in brate, gata fiind sa cad pe jos si sa fac o scena (de nu era el langa mine sa ma sprijine). A fost singura persoana in care mai puteam sa ma sprijin emotional, dupa o lunga abstinenta in a spune ceea ce simt.
Precizez, este cel mai bun prieten al meu, pe care din pacate il iubesc la nebunie: se pare ca aceasta iubire nu mai vrea sa treaca.
Soarta a facut in asa fel ca el sa fie hetero; aici lucrurile se complica, mai sunt prietenii care se transforma in frumoase povesti de dragoste, dar din pacate pentru noi acest lucru e imposibil.
Eu vreau sa fim cei mai buni prieteni, sa avem o legatura indestructibila, dar in acelasi timp il doresc macar pentru a ma tine in brate la momente de nevoie. Niciodata nu m-am gandit la altceva din partea lui si nici nu o voi face vreodata.
Il iubesc protectiv, cu o blandete de nedescris, zambesc doar gandindu-ma la el.
Oare aceasta dragoste incurca sau ajuta ? Uneori stau si ma gandesc: il iubesc ca un prieten sau ca un iubit ? Rapunsul e acelasi intotdeauna: il iubesc, nenuantat…
Mi-e frica ca dupa ce acest sentiment va disparea totul va fi banal si fara nici un pic de sentiment. Deseori imi pun intrebarea : “merita?”, in ideea ca daca ma ridic prea sus iar acest lucru se va prabusi, sa nu cad prea de sus.
Ce e extrem de bulversant pentru mine e faptul ca el nu este capabil fizic sa imi spuna un simplu te iubesc inapoi. O fi orgoliu, o fi lipsa reciprocitatii sentimentului, sau pur si simplu ignoranta lui? …
Adanc, stiu ca si el ma iubeste; dar ii este imposibil chimic sa o spuna , sau sa o accepte.
Ne mai auzim, Tschuss!
Cele mai mari iubiri sunt de obicei cele imposibile, sad.
Nimeni nu îți poate spune să treci peste, încearcă doar să nu te implici emoțional și mai mult decât ai făcut-o.
@MarioG
Din fericire am trecut peste alaturi de el , ma simt extrem de norocos de anturajul din care fac parte . Am dat de persoane care ma iubesc asa cum sunt eu , persoane apropiate .
Pot sa il numesc frate pe S. (yang) Desi nu imi spune ca ma iubeste o face . Uneori distanta ma sfasie , da suntem la 6000 km distanta mai nou …. dar stiu ca intr-o buna zi destinele noastre se vor reintersecta ( precizez: vorbim mai des decat vorbeste el cu prietena) .
In momentul in care te vei indragostii de un altulm iubirea fata de prietenul tau se va diminua. Alles gute.
Am trecut si eu prin ceva asemanator,am cedat,i-am spus ca il plac,poate mai mult de atat,nu s-a socat,nu a fugit de mine,ba ma cauta mai des sa stam si noi ca baietii la povesti.
Apoi mi-a cerut sa ii explic cum e sa fiu gay,ce simt etc Am tras concluzia intr-un final si m-am trezit la realitate.Apoi mi-am dat seama ca soarele rasare in continuare si nu-i capat de lume.Atat.
@Avocatus
Sper sa nu dispara , doar atat.
@ Allure
Pai la fel si aici , stie ca il iubesc , stie tot ce simt pentru el doar ca uneori simt si eu nevoia de afectine inapoi . ( need a real love …)
Ce e diferit e ca el mi-a spus clar ca stia ca sunt gay . Rareori gasesti o persoana gayfriendly care are multi prieteni de genu si mai si iese cu ei in cluburi specifice .
Asta ”al meu” de care spuneam,e si el gay,pentru ca voia sa stie tot felul de detalii,ca si cand incerca o comparatie intre cum sunt eu ca gay si cum e el…sau ceva asemanator.Am si alte argumente dar prea putin conteaza acum.
Concluzia era astfel: Stii ca tin la tine,nu te deranjeaza asta,in schimb ma cauti de xşpe ori si ma suni de koişpe ori,adica triplu decat inainte,in plus iti petreci mai tot timpul cu mine in conditiile in care ai alte optiuni,gen intalnire cu o tipa ”buna”.Adica,ce hetero refuza sa se vada cu o bunaciune in favoarea unui tip?
Mai zic?Nu mai zic.
Uitasem sa adaug ca in ciuda celor insirate mai sus,era hetero convins.
Pana si mama m-a intrebat daca e ceva cu el.
Ai scris cuvinte pline de emotie si de sentimente puternice, insa nu crezi ca iubirea asta ce i-o porti nu e cam exagerata, avand in vedere ca el este hetero? Ma gandesc ca probabil iti cheltuiesti mult prea mult resursele si sentimentele in cineva cu care, practic – sa fim realisti- nu ai nici o sansa, cel putin asa am dedus eu din ceea ce am citit. Asa ca nu e mai ok sa gasesti pe cineva care merita cu adevarat?? Sper sa intelegi ceea ce vreau sa zic si sa nu crezi ca e vre-o forma de a te face sa te simti prost. Dar ma gandesc ca acest gen de iubiri sunt inutile, si pe langa asta, totul pare destul de patologic, adica… ok il iubesti, insa pana cand. Totul are o limita, zic eu… Foarte tare textul.
Multumesc tuturor pentru aprecieri desi nu mi se pare prea bine scris , eh m-au salvat sentimentele .
@ oscar
Am citit si recitit commentul tau iar acum ar fi timpul sa imi iau inima in dinti si sa iti spun ce cred .
Sunt total de accord cu tine , e imposibil . Problema cea mai mare e ca sunt intr-un fel addicted to his presence , tot ce face , tot ce imi scrie , tot ce imi spune ma face fericit – da e patologic .
Intradevar imi folosesc toate , nu multe ,ci toate resursele disponibile pentru el (sentimente , timp , sperante) .
Ma intreb oare cand mi se va stinge fitilul , cand se va termina ceara de la aceasta lumanare aprinsa ?
De ce nu fac ceva in privinta asta ? Simplu : sunt intr-o lume noua , nu cunosc pe nimeni , in schimb toti ma cunosc pe mine ( fiind de culoare alba) departe de tara mea draga si de europa …
Da , sunt exilat aici pentru inca 2 ani cel putin asta daca nu stang bani din cersit si imi iau bilet de avion inapoi spre Romania 😉 iar acolo poate imi gasesc un job de maturator de strazi pentru ca sa fim seriosi : trebuia sa fiu a 12-ea in Romanica .. cine naiba angajeaza o pers fara experienta (ca sa fiu si mai ironic) si fara 3 facultati absolvite (grept , management ,stinte politice … mai enumar ?) . Adica cunosc persoane cu doua facultati ce lucreaza la banda in fabrica .
Revenind la subiect , nu am de ales iar singura mea sansa e facultatea pe care by the way o fac in Germania . So cu acest mesajam prilejul spun adio tarii pentru multa vreme .
Mending, iubirea de genul asta trece. Greu, dar trece. Ca o sa il uiti vre-odata? Nu pot sa iti raspund la asta. Cel putin eu nu cred ca am sa-l uit pe al meu… ever. Desi nu a fost nimic intre noi, am fost colegi de clasa. Problema e cand colegul de clasa te strange in brate de 20 de ori pe zi,in vazul lumii, te tine de mana, prefera sa se joace cu degetele tale in orele de la scoala decat sa fie atent la profesori/scrie/etc. si in final primesti acelasi rapuns de fiecare data:”Stii… mie imi plac fetele.”
Si cum spunea si oscar, aceste iubiri sunt inutile si mai mult iti fac rau decat bine. Incearca sa te axezi mai mult pe tine decat pe el. Take care.
Mending,
După ce îţi vei face suficient de mult rău printr-o iubire…nepotrivită (înţelegând prin asta, neîmpărtăşită) vei învăţa de unul singur să te iubeşti pe tine, mai înainte de a iubi pe altul.
Apoi, vei învăţa iubindu-te pe tine, cum să iubeşti pe celălalt.
Eu unul tind să cred că tu, de fapt, nu îl iubeşti…că este altceva ceea ce simţi tu pentru el. Priveşte atent în sinea ta, şi vei începe poate să înţelegi că am dreptate…
Am trecut şi eu cândva prin ceva de genul ăsta… mi-am analizat extrem de atent sentimentele, m-am bucurat de ele, şi prin ele am devenit mai bun. Cândva, le vei preţui cu totul altfel, după cum vei preţui şi faptul că le-ai nutrit.
Din păcate, însă, am o veste proastă pentru tine: la mine finalul poveştii nu a fost cel anticipat…. drumurile noastre s-au despărţit firesc, de la sine, în momentul în care fiecare a conştientizat că ceea ce făceam era nociv pentru amândoi. Şi fiecare ocupă acum un loc aparte în inima celuilalt – dar totul este trecut. Sunt, cred, vreo 10 ani de când ne-am văzut ultima dată…
Doamne ferste (!!!) dar daca asta imi este dat , imi accept soarta !
Sper ca aceasta prietenie ( neasteptat de ‘enforced’ din partea lui ) va tine , chiar daca nu ne vom mai vedea pentru mult timp de acum incolo .
Gandeste-te ca poate el , ti-a dat drumul in ideea ca daca va ramane tu nu vei putea evolua ca om .
Mai ai ocazia sa dai de el ? Daca da , multumeste-i inca o data pentru ce ai ajuns acum , si daca nu o faci din/pentru ‘tine’ fa-o macar pentru persoanele ca mine care te citesc si te empatizeaza .
Sper din tot sufletul ca tu zambesti gandindu-te la el !