Hi, the twink is back. V-am povestit eu aseara de experienta prin care mi-am inceput eu initierea in lumea gay.:)
Asadar masculul ma inselase. Nu mai era nimic de facut. M-am retras in carapacea mea si am suferit in tihna.
Da’ de unde? Cui pe cui se scoate. Mi-am gasit imediat un tip, nu credeam ca e asa usor. Desigur, cu o precautie poate enervanta pentru el, intrebam cele mai mici detalii pentru a ma asigura ca totul e in ordine cu specimenul. Ne-am intalnit, am avut un sex date (protejat, desigur!), iar eu m-am intors acasa cu un zambet de copil care si-a gasit scaunul potrivit de inalt, incat sa ajunga la ciocolata din dulap. Eram mandru de mine ca am fost suficient de precaut incat sa nu am parte de o dezamagire.
Din punctul meu de vedere, este poate cel mai important sa cunosti macar 5% din omul cu care o sa te intalnesti. Intai te asiguri ca intr-adevar tasteaza persoana pe care o vezi in poze. 😛 Asadar, webcamul e must. Un alt aspect cu o pondere destul de mare pentru mine este limbajul. Daca esti smart boy, iti dai seama de intentiile omului din subtilitatile cuvintelor, care desigur trebuie folosite cum zice mama-sintaxa si tati-doom. Tipul era bine educat, arata parca mai bine decat in poze si la webcam. Tot ce mi-a trebuit pentru prima escapada.
Desigur, telefonul fara fir al doamnelor din capitala a functionat si de data asta. Primesc sms dupa cateva zile: “Vremea frumoasa in Bucuresti?” Planul meu functionase. Incepusem sa il ating tare si in acelasi timp ma simteam si eu bine, nu neaparat pentru ca era randul lui sa sufere, ci pentru ca ma bucuram de liberatea individului pe care mi-o garanteaza constitutia. :))
Urmatoarea lovitura a primit-o poate fara sa vreau. Dar cineva acolo sus (sau jos >:) ), dorea ca Justin Timberlake sa nu fi cantat degeaba What Goes Around Comes Around. Intamplarea a facut ca un “prieten” cu care am iesit, sa ii dea un mesaj sa vina si el la un suc. Acel “prieten” era defapt tipul cu care el ma inselase si miscarea nu cred ca o facuse neintentionat. Pretenasului i-am explicat ca nu am nimic cu el (eh, pe dracu’!) si ca nu am nimic impotriva ca si exul sa vina. Desigur, frumos era sa fiu si eu intrebat. Dar miscarea era facuta, si habar nu aveau in ce se baga. S-au strans atunci mai multi la suculet, ei stiind de escapada celor doi, desigur dinaintea mea. Au inceput sa faca mistouri subtile, eu tinand garda sus, intorcandu-le in asa fel incat cei doi sa simta ca ajung acolo, in fundul pamantului. That’s gay pride, babe!
Un alt lucru pe care nu il inteleg este conceptia “coptilor” de 25-30, cum ca pustanii care dau de mirosul activitatii cultural-sportive numita sex, o sa treaca din disco-stick in disco-stick. Eh, uite ca nu e cam asa. Acum nu vorbesc numai de mine. Am discutat cu mai multi de varsta mea, si vreau sa va spun ca acele moravuri ale baietasilor s-au cam schimbat. Asta, desigur, daca vor seniorii sa aiba langa ei si ceva brains, ca shakire intalnim peste tot.
Sa nu mai spunem ca intotdeauna vulpea cand nu ajunge la struguri, stiti ce se intampla. Sa nu va mirati, atunci cand o sa auziti mai multe asocieri aduse voua, dupa ce invatati sa spuneti frumusel “Not my type.”
See ya!
P.S. Ma simt bine. Nu am devenit manwhore. Acum sunt la locul meu, ma ocup de scoala, prieteni si de alte lucruri care conteaza in viata mea.
Lasă că te prinzi cu timpul. Trebuie să ai în minte faptul că nimeni nu e “perfect”. Fiecare om are scăpările lui etc, cu toate că cu timpul o să devii din ce în ce mai pretențios, în sensul că având experiențe peste experiențe în cârcă, te vei gândi de două ori înainte de a te arunca în piscină. You know what I mean.
Prima mea iubire (bine, că acum nu o consider iubire, dar atunci o consideram) era un tip cu câțiva ani mai mare decât mine și consideram că tot ce zice, face este… nemaipomenit.
A doua iubire (asta a fost mai aproape de ceea ce trebuia să fie) a fost mai echilibrată… a fost genu’ ăla de relație închisă în care mă gândeam c-o să îmbătrânim împreună. Asta până l-am prin în patu’ nost’ cu unu’.
A treia (și ultima) a fost cea mai cu de toate, din multe puncte de vedere. Mi-a trabuit mult timp să realizez că a iubi nu înseamnă sacrificiul de sine. Poate… cea mai importantă lecție.
Robert, te contrazic putin, un pic de sacrificiu tre sa faca ambi intr-o relatie, azi las eu ceva de la mine alta data lasa el de la el si asa mai departe. Nu stiu dar am impresia cind unu e putin mai in virsta ca celalalt merge si relatia mai bine, ma rog exceptii sint ai aici ca peste tot locul..
Andrei, experienta face maestrul, nimeni nu sa nascut invatat, toti am invatat dind cu capul de zid, in unele cazuri e placut si sa dai cu capu de zid si mai dai o data si inca o data… pina te doare capu.. te calmezi si iar incerci.. asta e viata.. mergi inainte si invata, invata, invata.. si cind ai timp mai invata-ne si pe noi 🙂
Bilateral daca e… e bine. Numai că atunci cand iubim tindem să gândim cu orice altceva decât cu creieru’.
Are dreapte RobertG cand zice ca nu trebuie sa faci ORICE sacrificiu. Egoismul este o trasatura umana pe care trebuie sa o intelegem si cu care nu ne putem lupta.
Daca esti indragostit si il incurajezi pe celalalt sa nu iti respecte si tie dorintele, ajungi sa faci foarte multe compromisuri care se aduna fara ca el sa realizeze asta.
Problema? La un moment dat, te trezesti ca vrei ceva (ex. “Hai sa mergem in concediu in Noiembrie la munte.”) ce el nu isi doreste in mod deosebit, si s-ar putea sa te simti jignit si sa ii arunci in fata tot ce ai facut tu pentru el (ex. “Am iesit la bere cand eram obosit.”, sau “Te-am lasat sa alegi tu X si Y.”).
Nu este drept pentru el sa ii reprosezi lucruri pe care le-ai facut fara sa il avertizezi ca pentru tine erau de fapt mici compromisuri, si ajungi sa fii nefericit in cele din urma, tot din cauza ta.
Pe de alta parte, daca amandoi sunt sinceri, compromisurile sunt echilibrate (presupun aici un minimum de compatibilitate de caracter) si iese SUPER bine.
Martin, ce încercam să spun e că o relație nu trebuie să distrugă ceea ce ești cu adevărat, ceea ce îți dorești, simți etc. Nu toți oamenii sunt la fel… unii sunt mai melancolici în modul lor de a fi, unii pot iubi mai profund, unii văd o relație ca pe o relație de prietenie în primul rând, etc… atâtea cazuri am văzut… unul vrea relație închisă – celălalt nu, unul înșeală la greu – celălalt dă cu mopu’ prin casă și face bradul de Crăciun, unul stă și se uită la filme într-o cameră – celălalt și-o trage cu altcineva în cealaltă cameră. Apoi mai sunt și relațiile total deșunchiate în care nu există nici o legătură alta decât (probabil) cea sexuală… singurătatea, etc. Nu mai zic de relațiile în care care te simți mai singur decât dacă ai fi singur… obligații, pretenții, certuri, puricat telefonul mobil și mailul, posesivitate excesivă și câte și mai câte.
Ei bine, la asta mă refeream, că indiferent cum e fiecare din noi, nu e bine să se lase “preluat” (adică sunt sau mă comport într-un anumit fel pentru că așa îi place partenerului) de mentalitatea celuilalt pentru asta e o mișcare din care niciodată nu va ieși ceva bun. Mai devreme sau mai târziu vin regrete, diverse cuvinte aruncate “nu m-ai lăsat, ai făcut aia… etc” care numai bucurie nu-ți aduc.
Așa că, dacă celălalt nu te acceptă așa cum ești, pentru ceea ce ești… de ce ai încerca să te schimbi… pentru el? Tu unde rămâi în toată acestă poveste? Cui îi pasă de ce ți-ar plăcea ție?
Eu am vazut prin prisma mea…
Ultima mea relatie (acum mai bine de doi ani), privind inapoi, a fost foarte aiurea. El era posesiv si gelos, mereu nervos, ii placea sa joace Poker, sa mearga in club, etc… eu eram diferit, imi place linistea, condusul, mersul pe munte (unde e liniste…)
Stateam impreuna pentru ca, well… imi placea de el fizic. TARE de tot. Exact cum spui tu, aveam impresia ca tot ce ii place lui e super, desi unele lucruri nu mi se potriveau. El nu a incercat niciodata sa aprecieze lucrurile pe care eu mi le doream. Incet incet ma facuse sa ma neglijez pe mine.
Mai mult, avea o atitudine dramatica (mai ales dupa el, am dezvoltat fobie de drama queens), si cumva parca TOATE i se intamplau si el nu era vinovat de nimic niciodata. Nu se grabea sa ii cunoasca pe prietenii mei (desi pe ai lui a insistat sa ii cunosc, si nu erau chiar toti oameni la camasa si cravata)…
Au fost si momente in care parea sa ne potrivim (gatea bine, eu nu stiu sa fac nici cartofi prajiti :D), dar spre sfarsit posesivitatea si nesiguranta lui m-au scos din minti, si n-am mai suportat. Am urlat la el vreo 10 minute intr-una (chiar imi face placere sa imi aduc aminte, a fost asa de… eliberator) si dupa aia n-am mai vorbit cu el niciodata.
A durat doar vreo 6 luni in total, dar mi-a lasat un gust amar pentru toata viata.
Acum stiu mai bine ce caut: respect reciproc si valori asemanatoare. Poate scriu un articol despre experienta asta, mi se pare ca se poate invata din ea.
@martin.. sorry, ai avut o relatie doar pentru ca tipu arata beton si gatea bine? altceva mai nimic in comun? nu tu un hobby ceva? si te miri ca nu a mers? sorry mi se pare extrem de superficial.. nu vad nici o relatie in faptul ca doi oameni doar mananca si se fut impreuna, pardon dorm impreuna… eu unu inteleg total altceva printr-o relatie…
Martin, scrie.
Martin, îmi place că ești sincer. Și cu capul pe umeri. Ar trebui să scrii. Mai des.