De ce? Sau nu. Mai bine… care ar putea fi cauza… ? Adică… ce elemente din „mediul înconjurător” de atunci, de când eram mici, mici, v-au încurajat să vă exprimați latura gay? Mai mult, sau mai puțin.

Și eu îmi amintesc când eram mic așa:

Am o familie faină, de oameni simpli, curați în suflete, cinstiți, care mi-au dăruit cam tot ce e mai curat din mine, din punct de vedere al educației primite încă din fașă.

Și eu, ăla mai mic și mai tâmpit de copil din doi frați, mă jucam cu păpușile. Io, băiețel mic, croiam rochii pentru păpuși. Eu, da, eu, FireMan. Păpușile mi se pare că le găsisem uitate pe la bunici prin casă, prin lada patului, rămase de la mătușile mele, de când erau ele mici.

 

Ei bine, eu, dacă aș fi părinte, în mod normal, în momentul în care mi-aș vedea fiul jucându-se cu păpușile, i-aș cumpăra mașinuțe copilului, poate îi plac și alea… SPER să-i placă.  Și ai mei părinți mi-au dat și mașinuțe. Erau faine, rusești, cu telecomandă cu fir. Ei s-au gândit bine. Aveau mașinuțele rămase de la frate-miu mai mare. Ieftin, nu era nevoie să cumpere altele.

Ei bine, frate-miu nu mă prea lăsa să mă joc cu ele, că eu le stricam și el vroia să le păstreze. Eu stricam tot. Desfăceam tot, ca să văd cum funcționează, dar le lăsam așa, că nu mai știam să le fac la loc. Căutam prin toată casa, să știu ce e prin toate sertarele. Mă interesa totul. Ba mă duceam și pe la unii vecini și le căutam prin sertare.

Și părinți mei au fost buni. Nu m-au prea certat, mă alintau, îmi făceau toate poftele, toate mofturile. Eram un prinț. Și frate-miu săracu, se cam oftica. Că eu făceam tot felul de prostii și eram iertat, ba chiar alintat. El nu, că era mai mare. El era certat și pentru unele chestii pe care le făceam eu. Că învățasem să dau vina pe el. Cum făceam vreo prostie, știa că o să îl certe părinții că nu a fost mai grijuliu cu mine…

Frate-miu era singurul om care nu făcea cum vroiam eu și din cauza asta am început să îl disprețuiesc puțin. Și aveam gura mare. Țipam ca din gură de șarpe când îmi altoia câte una, ușor. Ziceai că m-a tăiat trenul.

Când îl prindeam pe frati-miu la înghesuială cu vreun secret al lui sau cu vreo palmă dată mie, îl șantajam. Îi ziceam că „îi spun lu mama”. Eram peltic. Și îi ziceam că dacă nu face ce vreau eu (de exemplu să îmi dea mașinuțele ca să mă joc cu ele), îl „spun lu mama” secretul lui sau că… m-a bătut. Bineînțeles că îl cârpea și mai tare pe mucosul sîsîit care vroia să îl șantajeze.

Am mâncat ceva bătaie pentru că el e cu 7 ani mai mare și țin minte că plângeam…așa, prăvălit în pat, cu ochii la „Răpirea din Serai” și plângeeeammm… Și când veneau ai mei de la muncă, chiar dacă între timp mi se uscaseră și lacrimile, începeam să plâng iar, la comandă, și mai tare. :)

Și auzisem io pe-atunci (la ora de religie, în clasa I, oră pe care o făceam cu o nebună fanatico-religioasă. Nebună la propriu.) de Iisus, care e mare și bun. Și care iartă tot. Și care e alinarea celor ce plâng. Aaa da, și căruia, dacă vrei să i te adresezi, trebuie să vii la biserică să-i spui ce ai de spus, că altfel nu prea aude… Și mi-am făcut din Iisus ăsta un prieten imaginar (cel mai bun prieten), căruia mă adresam când plângeam. Și îi spuneam „Boul ăla de flate-miu ial m-a bătuuuuut! Bate-l și tu pe el, că tu ești male!!!”. Și vorbeam cu el mereu, că știam că el mă aude, dar nu prea vorbește…

Băi și să vezi că nu m-a prea ascultat, nu l-a bătut pe frate-miu, nu m-a răzbunat, nu a făcut nimic pentru mine. Sau cel puțin așa am crezut atunci. Acum cred că m-a ascultat, pentru că, în felul în care am crescut, am crescut mai frumos. Și cred că fără el, fratele meu, nu aș fi ceea ce sunt azi. Și fără Iisus, bineînțeles, că uitasem de el. Iisus și-a schimbat între timp numele în Ionel. Dar tot prietenul meu imaginar a rămas de-atunci. În plus, eu am fost mereu Prințișorul răsfățat. Și acum sunt.

Și cum spuneam, în momentele acelea cu lacrimile curgând șiroaie în ochi, mi-am dat seama că Iisus ăsta nu mă prea ascultă. Și m-am hotărât să urmăresc pe viitor 2 chestii noi:

1. Să mai încerc să vorbesc cu Iisus ăla care se face că nu mă aude  (sau măcar să văd de ce nu vrea să vorbească cu mine) și

2. Să mă întorc liniștit la păpușile mele și să bag mașinuțele în pizda mamii lor.

Dă-le dracu de mașinuțe, playing with dolls is (MUCH MORE) easier and (MUCH MORE) safer.

Și m-am jucat cu păpușile în continuare. Bașca, făcând acolo rochițe pentru păpușele, mi-a venit ideea să mă inspir de la hainele mamei. Și le puneam pe mine, așa mic cum eram, să văd cam cum ar fi croiala pentru păpuși. Am observat că travesti-ul ăsta era chiar amuzant pentru oamenii din jur. Încălțam toacele, puneam un șorț la brâu, eventual mă boiam cu ruj, că așa o văzusem pe mama, și… mă duceam în fața munsafirilor și părinților. Ba chiar l-am corupt și pe verișorul meu cel mai bun. Ne îmbrăcam amândoi ca două zuze nebune și făceam defilare pe podiumul din fața mesei unde jucau părinții noștri remi.

Și ei râdeau ca nebunii când ne vedeau. Cred că de atunci am credința asta săpată adânc în mine: că travesti-ul este ceva comic. Uneori chiar penibil. Atunci am realizat că dacă vreau să fac pe măscăriciul, ca să distrez publicul, trebuie să mă îmbrac în rochiile mamei. Acum, la 31 de ani, mulțumesc lui Iisus că nu mi-a interzis atunci când eram mic să mă îmbrac cu rochiile-alea, căci, poate, dacă era altfel, mă trezeam acum, mai târziu, că vreau să încerc experiența asta cu rochiile. Mai bine așa, barem când eram mici nu puteam fi penibili, ci doar… cel mult haioși. Domne mulțămescu-ți pân-acu, apără și păzește să nu-și pună FireMan rochiile și perucile în cap și de-acu încolo!

Atât mi-a trebuit atunci, mic fiind, să nu-mi zică nimeni nimic, să nu mă bată nimeni pentru ceea ce fac, nici măcar la cap. Toată lumea era veselă, eu – la fel.  Bașca, maică-mea mai spunea de câteva ori tatei „Lasă, Ioane, și-așa vroiam să fie fată. Dar oricum e frumos ca o fată!”. După o vreme am lăsat rochiile, că vroiam să mă ia lumea și în serios, nu numai în glumă. Nu mai puteam fi fericit cu rochiile pe mine din acel moment. Nu frate, când vroiam să spun ceva, toată lumea râdea. Io eram ăla mic și tâmpit. Nu frate, gata cu rochiile, eu vreau să fiu serios! Și le-am lăsat dracului să se prăfuiască la locul lor în șifonier.

Aoleo! Am reținut-o pe-asta, că mi se spunea des: „E frumos ca o fată!”. Suspans… Ta daaaa! Reținem ideea că, așa copil mic cum eram, am înregistrat în bilă faptul că sunt asociat cu o fată frumoasă…

Mai târziu abia am îndrăznit să mă gândesc la prima fată frumoasă ce îmi venea în minte, uitându-mă la primul film porno văzut în viața mea, „Emanuelle”, cam cum se simte fata aia pe care o călărește tipul ăla. Dar nu de la început, ci… după ceva „experimente”.

Adică îmi plăcea scena cu călăritul – un el bine de tot, o ea slăbuță, finuță cu pielea albă, călărindu-se de mama focului. Îmi plăcea atât de tare, încât așa am descoperit ce înseamnă masturbarea. Dar nu știam sigur ce îmi place mai mult, să fiu el sau să fiu ea. Prima dată m-am gândit să mă pun în locul lui. Am luat plapuma făcută ruladă, am pus-o capră și îi dădeam și eu „la buci” „Emanuelle”-ei mele. Dar ceva nu mergea. Trebuia să aibe ceva gaură pe undeva… Trebuia să găsesc neapărat o gaură!

După un timp de gândit la ce gaură s-ar putea găsi prin casă, mi-a venit ideea să regulez o fostă minge de fotbal, de piele, care  avea camera de cauciuc moaleeeee și puțin desumflată (deci imita pielea umană) și, în loc de un petec, avea o gaură cât să intre tot ce aveam în dotare, ba chiar să atingă camera aia de cauciuc. A fost formidabil. Extaz în delir!

Și așa cu fetele…. Mai apoi, am fost curios ce e cu fetele-astea… Cu ce se deosebesc ele de mine? Ba chiar am rugat-o pe una să îmi arate ce are ea deosebit față de mine, în spatele blocului și nu a vrut. A dracu răutăcioasă! Grasa! Poate eram și io hetero acum! Dar nu, ea nu vroia… Așa că…

M-am întors la camera mea de minge, miraculoasă, de cauciuc. Dar parcă mă plictiseam. Camera nu mai era de ajuns. Deci, am încercat asta cu găurile, fetele erau secretoase. Bun. Asta era pe când… „aveam cu ce”. Acu îmi aduc aminte una și mai veche:

Altă fază (puțin mai veche):

La un moment dat, mi-a propus vărul meu drag, cu un an mai mic, „să mă învețe cum se fute”, că tocmai ce aflase și el de la un vecin din sat. Frumușel văru, mai ales acum. Și rămânem singuri, doi copii trăzniți, fără părinți în casă (amândoi știam de la părinții noștri că futaiul este o chestie rușinoasă, pe care doar oamenii mari o fac… și eram curioși, dar și precauți, pentru a nu ne dezamăgi părinții), ne lăsam chiloțeii jos și ne puțuleam (frecuș piele pe piele goală, fără finalizare), pe rând (deci eram „versatili”), certându-ne că… „nu, mă, boule, așa se face cu fetele [pozitia misionarului]”, ziceam eu sau … zicea el că … „pe la spate” e mai bine. Io nu știam să mă decid cum e mai bine… dar ne tot schimbam locurile…

Cert e că tot certându-ne noi așa, am început să ne cam simțim bine. Și repetam treaba asta… destul de des. Nu vă gândiți la prostii, nici măcar nu ni se dezvoltaseră puțulicile. Animalelor (ăia care v-ați gândit la prostii)!

Am repetat frecușul ăsta delirant, ba chiar am adăugat ca și condiment uitatul la casetele video ale unchilor mei, porno, bineînțeles, pe vremea când existau „videouri” aduse pe sub mână din Occident sau Rusia. Și ne uitam la filme porno și îi imitam pe actorii din filme. Pe rând. O dată eram eu femeia, o dată eram bărbatul, apoi el și … tot așa. Apoi vroia și el, într-o poziție nouă.

Până era să ne prindă taică-miu. De fapt cred că ne-a prins, că îmi amintesc că ne-au cam separat de-atunci. Parcă și șușoteau ceva îngrijorați. :) Treaba lor. Noi doi, eu și văru-meu, ne-am rușinat de-atunci unul de altul. Probabi cu ajutor exterior.

Eu am fost dezamăgit și cred că mai târziu, când s-a introdus televiziunea prin cablu am început iar să mă uit la filme porno, melancolic inconștient, meditând la vremurile de mult apuse, cu văru.

Ei bine, situația asta cu vărul meu m-a pus în ipostaza de a încerca să mă pun  în pielea femeii. Abia mai târziu, când a început perioada pubertății, am început să devin mai atent la băieți decât la fete. Cred că îmi plăceau și fetele, unele, alea finuțe, dar rar.

Femeia aia din „Emanuelle” a fost prima femeie din viața mea. Și singura fată pe care am iubit-o (mai târziu, în facultate) semăna cu Emanuelle, actrița din filmul porno. Cu deosebirea că a mea era cuminte. Făcea dragoste doar cu mine. Și mă iubea mult. Poate prea mult. Și dezamăgirea i-a fost pe măsură: mare, pe cât iubirea. Am fost sincer cu ea, i-am spus că…băiatul ăla din gașca noastră a fost prima mea dragoste. Și ea s-a supărat. Eu nu vroiam să o supăr, ci simțeam că dacă o iubesc, înseamnă că trebuie să fiu sincer, să știe totul despre mine.

O femeie însemna pe atunci, pentru mine, o zeitate, pe care mi-era teamă s-o explorez. Nu teamă. Era un mister și parcă așa trebuia să rămână, pură de atingerile mele „murdare”, de bărbat cu plăceri diversificate. Mi-am reproșat pe undeva atunci că „m-am născut cu buba asta”. Vroiam să o fac fericită, însă am rupt vraja în momentul în care am fost sincer. La început m-a acceptat, greu, dar m-a acceptat. Și eram fericit că a făcut asta.

După o vreme însă, a început să fie exagerat de geloasă. Dacă înainte îi era teamă să nu o înșel cu vreo tipă bună, pe care o vedeam, acu începuse să îi fie teamă și de băieți, că îi mai arătam câte unu bun pe stradă, că mă tot întreba cam care îmi sunt gusturile la băieți. Devenise chiar enervantă la o vreme, pentru că era geloasă și pe prietenul meu cel mai bun, cu toate că nu m-am gândit o clipă să o înșel vreodată. Aveam tot ce îmi doream. Dar ea, nu și nu, frate! Am început să ne certăm din ce în ce mai des, pentru că nu dădea semne să se relaxeze și… la un moment dat i-am spus că eu nu mă mai simt bine în felul ăla… Ori să-și schimbe atitudinea, ori pa!

Ea s-a răzbunat urât din cauza asta, în loc să încerce să schimbe obsesia aia tâmpită. Și nici măcar nu o înșelasem, doar îi spusesem că înainte de ea (prima mea femeie în pat) mai fusese un băiat (tot în pat), prietenul nostru din gașcă.

Și, după cum ziceam, s-a răzbunat… fără să vrea, probabil. A plâns mult, eu îi spuneam că nu am făcut nimic rău fiind sincer și apoi s-a „descărcat” mamei ei, care îmi cunoștea prietenii. Prietenii nu au prea crezut-o pe mă-sa (ba chiar au comentat că e cam tâmpită, devreme ce crede că fiică-sa a stat 3 ani cu un homosexual în pat) , dar pe mine m-a rănit profund toată treaba asta, că o venit mă-sa la prietenii mei și le-a zis „știați că aveți un prieten homosexual”?. Și din dragostea ce i-o purtam, am început s-o urăsc.

Atât de tare, încât am „devenit” gay. Mi-am spus că nu are rost să mă descopăr unei fete, că toate-s la fel, „dă-le draq, pot fi fericit și fără ele” – într-un cuvânt. Nu mi-am închipuit atunci că există fete care pot accepta sinceritatea. Le-am băgat pe toate într-o oală și am mestecat… Proastă mișcare…

Pe Iisus nu mi-a fost teamă să-l mai explorez, dar pe zeitatea asta de femeie, da. Am renunțat și eu să mai iubesc acea femeie, FEMEIA. Și am căutat băieți. Gay.

Pe Iisus l-am tot căutat ani buni, nu l-am găsit, el n-a vorbit cu mine (căci nu mă mai bătea frate-miu, fiind la distanță unul de celălalt), așa că… m-am apucat de băut și de cântat. Eram numai băieți, niște seminariști uniți între ei ca și soldații pe câmpul de luptă. Beam ca nenorociții, cântam ca lupii pe câmpii, uneori frumos și… Iisus nu s-a supărat.

Ba chiar, acolo, în mediul ăla plin de băieți, am reluat joaca din copilărie (frecușul ăla cu văru-meu), găsindu-mi un cel mai bun prieten nou, căruia îi cam plăcea și lui să se joace  cu mine. Numai că eram în plină pubertate și joaca aia… nu mai era chiar o joacă. Și ne-am cam îndrăgostit unul de altul. Adică eu. El zicea că nu. Treaba lui. Eu i-am zis că da, m-am îndrăgostit. Și din motiv că eram mai măricei, cu puțe crescute, cu tulei năpârlit, joaca aia s-a transformat în … excitare. Groaznic, uneori!

Boul dracului n-a vrut să îi arăt ce mă învățase văru-meu. Cred că ar fi fost mai interesant decât cu văru-meu, că de data asta aveam și jucării funcționale  în dotare, nu doar prototipuri. Treaba lui, el a pierdut. Io m-am oferit să fiu ce vrea el, el nu a vrut. Ba mă gândeam chiar că poate dacă îl leg și îl violez puțin, plăcut, are să îi placă și lui la un moment dat și… l-aș dezlega. Io ziceam hai, el nu prea… După aia a zis el „hai”, dar nu am mai vrut io. Ce? Numai când vrea el? Eeee! La un moment dat a început să fie hotărât cu „NU”.

Acu îl înțeleg, atunci i-am cam purtat pică. Și când ne privim acum în ochi, regăsesc aceeași dragoste frățească (sau mai mult decât frățească) pe care mi-o purta. N-a avut curaj să vadă cum e, mi-a zis că „el nu vrea să devenim homosexuali”. Și el nu a devenit homosexual, pe el l-a ascultat Iisus-ul lui.

Atunci am devenit cam homofob. Consideram că am o boală, am început să citesc despre asta, până la urmă m-am mai calmat… și am început explorarea… Am cunoscut homosexuali care m-au dezamăgit, n-am știut că nu trebuie să mă supăr pe ei. N-am știut că au acest drept, de a fi cum doresc ei să fie. Și îmi pare rău.

Dar l-am cunoscut mai apoi pe primul meu prieten. Care era și el puțin homofob, însă având mult mai multă  experiență decât mine. Cu el m-am jucat în voie, am râs, ne-am simțit bine. Dar eu vroiam TOTUL. Și nu poți cere unui om să îți aparțină. Asta am învățat-o definitiv doar recent. Cu el mi-am pierdut virginitatea. Cu el m-am simțit împăcat cu mine pentru prima dată. Dar ăsta era și el un homosexual frustrat, care spunea că noi suntem bi. Și a trebuit să îmi întorc privirea și spre sexul opus… că na, să nu zică lumea ceva. Niște frustrați amândoi! Între timp s-au mai schimbat lucrurile: suntem doi poponari și o recunoaștem.

Apoi a fost ea. Asta am povestit.

Apoi doar „ei”… Am cunoscut mai mulți băieți.  Cu ei, cei care au urmat, am învățat că avantajul unei relații (a mea) cu un băiat constă în posibilitatea de a fi cum vrei, de a avea două opțiuni: dominant sau supus, tăcut sau țipător, tare sau moale, exact așa cum simți într-un moment anume. Dacă vrei să schimbi placa, o schimbi, fără riscul ca cineva să înțeleagă ceva greșit. Cu un băiat sunt mai sincer. Mai sincer cu mine însumi, în primul rând.

De-asta sunt eu ghei. Pentru că un băiat îmi oferă posibilitatea să fiu exact ceea ce simt că trebuie să fiu într-un moment anume, mai dificil sau mai vitejesc, fără să îmi fac probleme legate de interpretările ulterioare…

Nevoia mea de un prieten (cel mai bun, cu care să vorbesc și care să mă înțeleagă) sau de un frate (care să nu mă bată, ci să mă iubească) m-a condus mai întâi spre Iisus, apoi spre vărul meu cel mai bun, apoi spre cel mai bun prieten din liceu, apoi spre o fată, apoi spre primul meu prieten, apoi către oameni diferiți și frumoși, care mi-au fost iubiți, sau prieteni, sau colegi, sau … Și de la toți am învățat câte ceva folositor mie.

Nici nu ar fi putut fi totul altfel! E perfect așa! :)

Voi de ce sunteți, bă,  ghei? :))))

 

P.S. Asta e un fel de răspuns la o provocare la sinceritate primită din partea cuiva (probabil în mod involutar).

P.P.P.S. A se interpreta textul acestui articol după bunul plac! :)

P.P.P.S. Și l-am mai scris și dintr-un motiv nobil: ca să cinstesc sinceritatea unui tip bisexual pe care l-am cunoscut recent, care, cu prietena lângă el (și ea tot bisexuală), mi-a mărturisit într-o seară că el s-ar fute cu un băiat frumos. Am rămas fără cuvinte, însă i-am arătat că sunt impresionat de sinceritatea lui. Frumos băiat, frumos caracter! Probabil că o să rămânem amici.


Alte articole scrise de același autor (FireMan):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

FireMan

Cine sunt eu? Sunt un fel de paparazzo. Caut imagini cu care să îmi decorez pereţii camerei în care zăbovesc singur sau "singur". Imagini dragi, care să îmi trezească sentimente dintre cele mai frumoase atunci când imi plimb gândul peste ele. Poate sunt egoist. Vreau să le strâng pe toate şi să nu ofer nici una. Obişnuiesc să cred că nu sunt mai înţelept decât majoritatea pentru că nu se cuvine să ne judecăm judecătorii. Mă hrănesc cu oameni, îi consum, pe ei, visele lor, gândurile lor si apoi rămâne clişeul. Poza. Eu nu hrănesc pe nimeni, decât atunci când o fac fără să vreau. Nu îmi plac predicţiile, regulile, planurile, repetările, banalul, deşi fac parte din rândul lor sau trăiesc înconjurat de ele. Îmi place să visez şi să pictez ceea ce visez. Când cineva are curajul să viseze cu mine... atunci e frumos.

Comments

  1. LeKick    

    Fireman, ma regasesc 100% in „de ce-ul” tau si iti multumesc pentru momentul de sinceritate. Prin urmare am sa adaug urmatoarele, asa ca sa facem 150% adevar: in copilarie m-am jucat numai cu fetele (porecla mea a fost – fetelcea), la liceu/faculta am avut numai prietene fete, baietii erau doar target-uri, nu am avut un var cu care sa experimentez frecarea dar aveam o vointa sireata de a propune tot felul de jocuri in care evident baietii trebuiau sa se dezbrace, sau indemnam fetele sa tabare pe x sau y si sa le traga pantalonii de pe ei.

    La orele de sport stateam pe margine si priveam posterioare fragede si asudate (yeah, me little peep). Mai tarziu ca si tine am incercat o iubire cu o dama, momentul sarutului pentru mine a fost ca si cum mi-ar fi introdus un melc balos in gura si nu o limba jucausa. Momentul adevarului pe la 16 ani – me loves man – panica!

    Era putin trecut dupa revolutie, aveam acces la filme porno, faceam stop cadru doar pe partile masculine si-mi petreceam timpul visand la ziua in care am sa incerc si eu asa. A venit, a fost de neimaginat. Mi-am jurat ca fiecare moment de gen va fi ca in prima zi, nu a fost de fiecare data in schimb daca mi se va ivi oportunitatea sa aleg, aleg sa fiu gay…pentru ca pot!

  2. RobertG    

    Eu sunt de parere ca in copilaria/adolescenta fiecarui gay a fost ceva ce a declansat, inconstient, „o serie de evenimente neasteptate”. Psihologia copilului este ceva fascinant.

    Ca sa nu stric farmecul acestui post, merg si eu pe linia sinceritatii.

    Am fost un copil iubit si mama este figura marcanta a copilariei mele. Tata lucra foarte mult, asa ca aproape ca nici nu l-am „cunoscut”. Mama a fost (si este si acum), o femeie inteligenta, frumoasa, puternica (mereu l-a condus pe tata, din umbra, ca sa nu-l faca sa se simta prost) dar mai ales perfectionista.

    Prima mea amintire, este un fragment cand mama il altoia pe fratele meu sa ma plimbe cu caruciorul, si ala, bou’, ma baga prin toate gropile.

    Imi povestea mama, ca dupa ce m-a nascut, toti copiii din maternitate sugeau la tatele mamelor lor, io… nimic. Asa se face ca a trebuit sa bata pe jos vreo 3 kilometrii dus/intors, zi de zi, ca sa aduca lapte de vaca de la cineva. Povestea asta a fost una marcanta pentru mine, mai incolo, evident, dupa ce am inteles-o. Ideea de iubire fara limite, autosacrificiu le-am invatat de la ea (in urma cu cativa ani, cand mama s-a internat in spital, nici macar nu mi-a zis, ca sa nu imi fac griji…).

    La gradinita, care nu era tocmai aproape de casa, mama era cea care venea zi de zi cu mine, ma ducea de mana, si venea si ma lua. In clasa a-I-a, m-am adaptat foarte greu la schimbare, tin minte ca vreo saptamana mama a trebuit sa vina sa stea langa geamul cladirii sa pot eu s-o vad ca e acolo ca daca nu, plangeam. Dupa aceea m-am obisnuit.

    Am fost un elev silitor, s-au prins repede lucrurile de mine, mai ales ca ca daca de exemplu maine urma sa facem litera R, mama statea cu mine in seara precedenta si facea litera R. Si scriam impreuna, adunam mere pe masa, mai punea sau mai lua cate un mar si ma intreba cate au ramas, eu le numaram, si uite-asa. Aveam note foarte bune, si mama ma tot pupa ori de cate ori mai luam cate un 10, si il mustra pe frati-miu, cat de bou e, ca el abia trecea clasele (el era in generala deja… e cu 7 ani mai mare ca mine).

    Ei bine, reflexul acesta s-a dezvoltat in timp si eram fericit cand puteam s-o fac pe mama fericita. Si pentru mine era o motivatie extraordinara.

    Mama a fost si foarte grijulie cu mine. Nu prea ma lasa sa joc fotbal de frica sa nu ma ranesc (ca mi-am rupt mana cam pe-atunci, la sport), nu vedea un anturaj bun in gasca copiilor de la bloc care se bateau tot timpul si urlau ca descreieratii imi tot spunea ca eu nu sunt ca ei, ca aia sunt niste derbedei, si sa invat si sa fiu bun, sa nu am soarta pe care a avut-o ea. Asa am ajuns sa ma si simt diferit, mai bun… pana la urma… altfel.

    In adolescenta eram deja oarecum un fel de copie a mamei. Tacut, imi faceam treaba, nu ma bateam cu nimeni. Se faceau campionate de fotbal intre Clasa X si Y, eu niciodata nu participam, pentru ca intre timp mi-am mai rupt mana o data jucand baschet si mama s-a dus profu’ de sport si i-a zis sa nu ma mai puna sa fac sport ca sunt un copil sensibil. Si eu erm foarte fericit ca nu trebuie sa ma mai chinui p-acolo, decat, eventual, sa fac vreo doua genoflexiuni.

    In familia noastra subiectul sex a fost tabu, a fost considerat un subiect inchis. Niciodata nu s-a pomenit absolut nimic de asa ceva. Era mai bine daca se pomenea, sau poate ca oricum era deja prea tarziu, dar asa a fost filmul.

    Pe la 14 ani (cam asa) ma imprietenisem cu un coleg de clasa, Claudiu il chema, care statea tot la etajul 3, in acelasi bloc cu mine. Un baiat destul de nesimtit, tupeist, dar OK. Parintii lui lucrau amandoi, asa ca era des singur acasa. Mai mergeam pe la el, sa invatam impreuna, io dorind de fapt sa il umilesc ca era mai prostovan de fel si eu cum eram „copil silitor”, trebuia sa arat acest lucru, nu? 😀 Mama nu avea nimic impotriva, mai ales ca parintii lui Claudiu ii multumeau lu’ mama ca ma lasa sa invat cu Claudiu.

    Intre doua sesiuni de „studii”, Claudiu imi mai arata putza (el era foarte dezinvolt, glumet, nu era pudic sau din astea… – tipologie de om care a devenit un model pentru mine), imi zicea ca daca ii face nush ce, iese ceva din ea… si sa vad si eu cum e, apoi sa-i fac eu lui si el mie… din astea.

    Intre timp tata s-a pensionat la 45 de ani, au zis ca nu mai vor sa stea la bloc avand doua case ramase de la parinti, asa ca ne-am mutat. Tin minte ca am plans atunci foarte mult ca trebuia sa ma rup de tot.

    In perioada liceului, am urmat cam acelasi fir, eram setat pe ideea ca nu fac indeajuns de mult, si mereu fortam nota si tindeam sa ajung din ce in ce mai sus. Si am reusit de fiecare data. In liceu, tot asa, s-a repetat din nou povestea cu un baiat, pe care il ajutam la matematica, eram vecini. Harjoneli, el facea lupte si tinea sa imi arate ce mai invatase, io… ma lasam… si uite-asa.

    Inca nu-mi pusesem problema sexualitatii, nici nu ma gandeam ca trebuie sa imi placa ceva. Totul era pur instinctual.

    In facultate, am stat in gazda cu Stefan. Era foarte vesel si afectuos. Nu am avut niciodata nimic cu el, insa am tinut la el foarte mult. Ne spalam unul altuia haine, faceam cu randul la cine sa faca mancare, ne spargeam bursele impreuna… din astea. Ah, avea o prietena pe care o uram din tot sufletul. 😀

    Cred ca mai mult de ciuda, m-am lasat sedus de o tipa, cu care am fost „cuplat” (vorba vine…) cam un an. Tipa aia cred ca a tinut mult la mine, ca planificase (ea singura) ca ne vom casatori peste doi ani, a cunoscut-o si pe mama ca intr-o vreme mergeam cu ea acasa. Mama a zis insa ca nu e potrivita pentru mine in primul rand ca era romanca, apoi ca era olteanca si nu in ultimul rand ca avea sanii prea mari. :) A fost un an frumos, chiar frumos… facem chestii impreuna, imi facea mancare, imi calca camasile spre disperarea lui Stefan, a carui prietena nu prea facea din astea. SI in plus, il batea mar pe Stefan si la sah, ceea ce Stefan nu suporta.

    Dupa aceea, am descoperit mIRC-ul. Din nefercire. Si am intalnit primul tip care m-a ajutat mult (?) sa inteleg cam cum stau treburile. Din acel moment totul s-a schimbat. Am inceput sa am restante, m-am despartit de tipa ca nu imi placea sa mint ca merg sa dorm si eu de fapt mergeam in alta parte si apoi am inceput sa-mi asum faptul ca sunt… „gay”. Proasta mutare.

    Spun asta pentru ca viata gay nu e roza absolut deloc, pentru ca e o viata in care chiar daca esti cu cineva de cele mai multe ori te simti singur, pentru ca doi barbati nu se vor potrivi niciodata asa cum se potriveste un barbat cu o femeie, pentru ca e o viata plina de promiscuitate, pentru ca sunt mult prea putini oameni intregi la minte, pentru ca e prea multa frustrare, prea multa depresie, etc. M-am indragostit si mi-am vandut o parte din suflet, fara macar sa imi dau seama. Am crezut ca e normal sa iubesti un om asa cum e el – cu bine, cu rele – , sa faci compromisuri, sa rabzi, sa fii mut si-atunci cand iti vine sa urlii, sa te multumesti cu cat ai, sa fii sincer, etc (si nici nu aveam cum sa vad lucrurile altfel de vreme ce asta invatasem, fara sa imi dau seama, de la ai mei). Apoi am inceput sa urasc ideea de „indragosteala” si am inceput s-o vad ca pe o slabiciune, vulnerabilitate. Sunt convins ca daca eram suficient de puternic, viata mea ar fi cu totul alta in acest moment. Dar n-am fost.

    Ce s-a intamplat dupa e deja can-can, nu mai are nicio importanta.

    Cert este ca… ma indoiesc pana in maduva oaselor ca ne nastem gay. Eu cred ca devenim gay. Adica, eu sigur nu m-am nascut gay. :)

  3. Adi    

    Intr-o societate in care persoanele lgbt se tot lupta sa fie acceptate, cred ca e periculos (nu stiu daca e cuvantul potrivit) sa sustinem ca nu ne-am nascut gay, ci anumite situatii in care ne-am aflat la un momentdat in copilarie ne-au indreptat catre atractia fata de acelasi sex. Dar pe de-o parte, nu ar fi vina celor din jur? Daca nu ne-am naste gay, inseamna ca trebuie sa existe un tratament care sa ne anuleze atractia fata de acelasi sex, si nu exista.

    Dar cei din jur care nu ne accepta, ar traduce acest lucru ca fiind o boala ce are nevoie de tratament. Si asa ne-am intoarce ce unde am plecat, pe taramul homofobiei.

    Si eu am momente in care tind sa cred ca nu m-am nascut gay, ci am devenit, fara sa vreau sau sa imi dau seama.

    Si eu am o poveste, ce-i drept, la intr-un anumit punct, mai trista, si nu as vra sa o impartasesc, cel putin nu acum, in schimb am trecut si eu prin faza de froteorism nud infantil cu un baiat (vai ce bataie mi-am luat, atat de la mama, cat si de la tatal acelui baiat).

    Mai tin minte ca intr-o seara (aveam vreo 5-6 ani), mama i-a spus sefei ei ce zodie am, la care aceasta a tinut sa precizeze, intr-un fel de gluma desi nu cred, faptul ca cei din zodia mea tind sa fie mai… gay. Oare aceste lucruri or fi declansat ceva in mintea mea? Cine stie…

  4. RobertG    

    @Adi, tema postului, asa cum a pus-o Fireman, este „de ce sunteti gay?”. Ce am exprimat eu este pur opinia mea, despre mine si implicit viata mea si mi-o asum (au voie opiniile mele sa-mi apartina?…). Nu am zis ca asa este, ca nu sunt detinatorul adevarului absolut, nu sunt ruda cu mama Omida. 😀 E doar opinia mea.

    Ar fi interesant sa comenteze mai multi si sa fie sinceri… si sa incerce sa descrie prima experienta sexuala, franturi de ganduri, modelul de familie in care au crescut, prezenta tatalui, a fost sau nu mai autoritar, mama cum a fost, eventual daca au avut sau nu un model in copilarie, adolescenta, dezamagiri in relatiile premature cu femeile, frica de a nu fi placut de femei, abuzuri sexuale de orice natura. Chestii de genu’.

    Ce tratamente frate? Psihologia e un domeniu extrem de vast, nu orice care e „facut” poate sa fie si „desfacut” si mai e si vicleana, ca nici nu-ti dai seama „de ce?”… orice lucru pe care il facem, sau ni se intampla, constient sau inconstient, isi lasa o amprenta asupra a ceea ce vom fi.

    Uite, poate o tipa vede un film la un moment dat, un film porno… sa zicem sa in acel film un tip o semi-abuzeaza pe una… si sa zicem ca ii place, catusi de putin, ideea. Mai vede un altul, si un altul – pe aceeasi tema. Si ii place. Si trece timpul. Ei bine, iti garantez ca pe tipa aia n-o s-o satisfaca ever un tip cu parul dat pe-o parte, cuminte si devreme acasa. Iti dadeam doar un exemplu.

  5. Adi    

    Robert, nu iti criticam opinia, chiar am spus ca tind sa cred la fel. Cand am scris primul paragraf mai sus, nu insinuam ca trebuie sa evitam a spune ca nu ne-am nascut gay, sau ca trebuie sa avem grija ce spunem, ci ma gandeam la ce ar zice un straight mai mult sau mai putin homofob daca eu m-as confesa in fata lui.

    Nu stiu sigur de ce sunt gay. Cateodata ma intreb daca sedinte de hipnoza ar putea aduce anumite raspunsuri.

  6. RobertG    

    @Adi, cu siguranta ca nu. Si daca ar fi sa fie adevarat ca devenim gay, nimeni, niciodata, prin nicio metoda, n-ar putea sa stearga ce a inmagazinat creierul intre varsta de 2-3 ani si 20… si cu cat trece timpul, cu atat e mai imposibil.

    Cand cunosti un om, si vezi cum e, iti poti da seama foarte repede de niste chestii… fara sa iti zica prea multe. Uite, unii oameni sunt posesivi sau extrem de gelosi… de ce sunt posesivi? Cel mai probabil pentru ca nu sunt siguri pe ei insisi sau nu sunt oameni foarte atragatori sau cineva le-a suflat iubita/iubitul cu ceva timp in urma…. si le este frica sa se intample la fel, le este frica ca vor suferi din nou, ca vor fi din nou singuri, etc.

    Orice lucru are o explicatie.

  7. Alex P    

    Nu cred ca sunt relevante cauzele homosexualitatii in lupta impotriva homofobiei. Ce, daca o sa se demonstreze ca homosexualitatea e innascuta sau ca e deprinsa, toti homofobii o sa se relaxeze si o sa zica „bine, atunci totul e ok”?
    Nu vad cum poti sa derivezi o valoare etica (pozitiva sau negativa) din vreuna din cele doua posibile cauze.

    Un scenariu pe care mi-l imaginez: daca se descopera ca homosexualitatea e genetica si se poate depista inainte de nastere, nu cred ca oamenii se vor impaca cu asta ci vor face avort.

    Si boală pot sa insiste ca e fara nicio problema. Orice boala poate fi vindecata (in cel mai rau caz printr-o lobotomie sau moarte), problema sunt efectele secundare. Din punctul asta de vedere cred ca suntem safe, pentru ca si daca homosexualitatea a fost „invatata” in primii ani de viata, oricum procesul invers ar fi traumatic, deoarece intre timp structura psihica s-a schimbat, a devenit mai „fixa”.

    Cred ca este mai util sa ne indreptam atentia asupra efectelor homosexualitatii. Prin ce dauneaza ea?

    Revenind la subiect, m-am regasit in cateva episoade, cum ar fi prietenia cu fete in copilarie, sau episoadele de lupta care o da in erotic (dar astea si majoritatea experientelor descrise cred ca sunt destul de tipice in faza protosexuala).

  8. FireMan    

    @Adi
    Dacă s-ar fi descoperit „gena” poponarității, poate aș fi fost înclinat să cred că așa m-am născut. Dar fiind sincer cu mine, am aflat că toate lucrurile și persoanele care s-au perindat prin viața mea au avut legătură (directă sau nu) cu felul în care am EVOLUAT.
    Totul în viață este o continuă evoluție. Pentru fiecare dintre noi.
    Robert a ghicit foarte bine intenția mea (bine, nici nu e greu să îți dai seama) de a invita oamenii la sinceritate.
    Cu toate acestea, nu forțez pe nimeni să se descopere altora mai mult decât simt ei că trebuie să o facă.
    Eu, prin tot ceea ce am scris în acest post, nu consider că m-am „expus” în fața altor oameni, ci am fost sincer cu mine, în primul rând. În momentul în care poți fi sincer cu tine însuți, nici măcar nu îți prea mai pasă de părerea celorlalți. Sincer să fiu, mie nu îmi pasă de ceea ce ar putea crede cineva care nu mă cunoaște și citește acest post. De ce? Pentru că eu sunt fericit așa…
    Pentru că în primul rând mă interesează să provoc pe fiecare din cei care citesc să fie sinceri cu ei înșiși. A transcrie în comentarii ceea ce le vine în minte după ce au citit cele scrise de mine… nu este obligatoriu. Așa că nu te simți obligat să o faci. Eu mă bucur că ai prins ideea. :)
    Iar legat de societate, stai liniștit, până și societatea evoluează, se adaptează… Mai încet, dar o face.

    @Alex P
    „cum dăunează homosexualitatea?”… Hmmm. Dacă toți oamenii ar deveni homosexuali, ar dispărea specia umană? Cred că asta ar fi cea mai gravă fobie a unui homofob, pe lângă aceea de a-i fi frică să nu îi placă…

    Deci, homosexualitate nu dăunează decât concepțiilor și credințelor deprinse încă din timpul copilăriei.
    Și nu cred că ideea de „luptă” cu homofobia este o idee bună. Cea mai bună metodă cred că este înțelegerea unor lucruri care ne fac să fim așa cum suntem: homofobi, homosexuali, efeminață, bădărani, răutăcioși, visători sau… etc. Odată ce înțelegi motivele din pricina cărora ești așa cum ești, începi să te înțelegi mai bine și implicit începi să îi înțelegi mai bine pe cei din jurul tău. Ceea ce este un fel de „win-win situation” în loc de „lupta” de care vorbeai. Tocmai din această cauză nu aprob sistemul de combativitate prin agresiune al ONG-urilor gay-friendly cel puțin.

    @Robert
    fain 😛

  9. Dracarys    

    Privind in urma, eu nu gasesc nici un indiciu rational care sa ma faca sa cred ca datorita unor factori exteriori am devenit gay.

    Daca as fi simtit vreun moment ca este o alegere, ca pot influenta in vreun fel volitional lucrurile cred ca as fi facut-o sau as fi incercat s-o fac, mai ales ca ma raportez la perioada 1986-88…cam atunci, in liceu fiind, am realizat ca sunt atras sexual de baieti. Nu cred ca are sens sa mentionez cum stateau lucrurile atunci (homosexualitatea era incriminata penal, nu era net, reviste etc).

    Familia mea este una comuna, nimic spectaculos, parintii intelectuali, s-au preocupat intens de „educatia” mea si a surorii mele (lectii de pian, meditatii la limbi straine, tenis, schi, inot ). Am fost mereu apropiat de tata , care nu poate intelege nici in ruptul capului cum e posibil ca un barbat sa nu fie atras de femei si caruia partenerul meu de viata nu i se pare prea grozav, dar admite ca e mai ok decat sotul surorii (ceea ce nu e nici pe departe un compliment).

    Tin minte ca primul crush a fost pentru un coleg de liceu, mai mare decat mine si care probabil nu a stiut vreodata ca exist. Am iesit in liceu cu o colega, era draguta, blonda cu ochi albastri, dar ma plictiseam de moarte cu ea, nu era nici o scanteie intre noi, nimic.

    La 18 ani l-am cunoscut pe El la o petrecere. Tin minte parca ieri a fost, ca eram singurii de la petrecere care nu dansam, ceilalti baieti invitau fetele la dans intr-o veselie. Asa l-am cunoscut, m-am indragostit nebuneste si din acel moment nu m-am gandit vreodata ca as putea iubi o femeie asa cum ar merita sa fie iubita.

    Pentru mine, iubirea fata de partenerul de viata (barbat sau femeie), presupune pe langa partea spirituala si atractia fizica, pasiunea care trebuie sa se intrepatrunda. Eu nu as putea simti pasiune pentru o femeie, nu am simtit niciodata, cu toate ca, poate, in anumite momente ale vietii mi-as fi dorit.

    Și tot ce am zis acum nu am zis pentru tine, Dracarys, pentru că, din punctul meu de vedere, tu ești împăcat cu tine însuți și nu ai nevoie de a scormoni mai adânc, însă o zic pentru mine.

  10. FireMan    

    @Dracarys
    nu a zis nimeni că este o alegere. Și dacă ar fi vorba de alegere, de multe ori oamenii fac alegeri pe care le conștientizează mai târziu. Nu ai cum să faci ceea ce simți, dar în același timp să și controlezi ceea ce simți că trebuie să faci. Înțelegi? Deci, pe undeva, cred că este și vorba de simțire, de sentimentele care ne împlinesc, care ne fac fericiți.

  11. aserd_tm    

    Eu, acuma, dupa ce am ajuns la concluzia ca sunt gay, daca stau si ma gandesc la momente din copilarie, imi dau seama ca probabil asa m-am nascut.

    Cand eram mic pana in clasa intai am stat la sat cu parintii si bunicii, grija de mine si de fratemiu având mai mult bunicamea si bunicamiu, ai mei find plecati toata ziua la munca. Acolo la sat in vacante si in toate wekendurile venea si verisoara mea care era mai mare cu 4 ani decat mine si cu 2 ani mai mare decat fratemiu, si tin minte ca tot timpul ne jucam impreuna , cu papusi, de-a mama si de-a tata, prosti din astea…. In timpul saptamani cand ea nu era acolo ma jucam tot timpul cu ceilalti copi de pe strada, fotbal, sotron, de-a v-ați ascunselea…

    La 7 ani ne-am mutat in Timisoara, ca deh, scoala de la sat e la pamant si nu o sa se aleaga nimic de noi. Momentul ala a fost cel mai greu al copilariei pt mine, tin minte ca am plans foarte mult, nu vroiam sa plec de langa bunici si nu imi placea deloc sa ma mut in Timisoara. Bineinteles ca in fiecare vineri dupa masa plecam obligatoriu la sat si ne intorceam duminica, ai mei neavand de ales daca vroiau sa o scoata la capat cu mine, eram foarte incapatanat :)
    Pe la 12 ani in vacantele de la sat tin minte ca varamea asta de care v-am povestit si-a facut primul prieten…Cristi un tip foarte fain de care si acum cand il vad pe acolo imi trezeste un sentiment fain.

    Era genul de tip frumusel, golanas,glumet, nu stiu de ce dar imi placea la maxim faptul ca fumeaza :) Tot timpul unde erau ei, hop si eu sa nu care cumva sa pierd ceva.

    Tin sa va spun ca pana pe la varsta asta ma intelegeam excelent si cu fratemiu, ne jucam impreuna, dar apoi el fiind cu 2 ani mai mare decat mine si-a facut alti prieteni si eu nu mai eram asa de binevenit in gasca lui ca si pana atunci. De la mistourile pe care mi le adresa cu orice ocazie in grup si pana la cate-o palma nu a trebuit mult timp. Chestia asta e iarasi un moment marcant pt ca fiind in aceasi scoala cu el si cam avand acelasi grup de prieteni, m-a facut sa ma distantez, sa ma izolez si il urasc si acum pt lucrul asta (desi acum, mai ales de cand stie ca sunt gay, ne intelegem foarte fain ) in fine…asa a fost sa fie.

    Subiectul sexual a fost unul Tabu in familie, ai mei nediscutand niciodata cu noi despre el.

    Pe la 15 ani, si chiar mai devreme am inceput sa ne uitam la filme porno cu prietenii si tin minte inca de atunci ca mi se scula teribil cand vedeam partea masculina din film, insa pe atunci nu realizam ca sunt gay, nici macar nu cred ca stiam ce inseamna, ci pur si simplu ma bucuram de ceea ce vedeam :)

    Mai tarziu era la moda Strong dc_ul pe net si descarcam tot felul de pornosaguri,pana intr-o zi cand din greseala am descarcat un film in care 2 tipi si-o trageau in toate pozitile, ala fiind momentul in care am realizat ca sunt gay…. De acolo au inceput problemele mele interioare care au durat cam mult, aproximativ 6 -7 ani, ani in care nu am cunoscut nici un tip gay, ani in care imi puneam tot felul de intrebari si cautam raspunsuri.. in fine, ani pierduti degeaba :)

    Cam asta e asa in mare povestea copilariei, si cred sincer ca te nasti gay si nu alegi sa fi, insa nu exclud nici varianta ca unele momente din copilarie sa declanseze in tine chestia asta.

  12. Dracarys    

    FireMan, nu intentionez sa intru in polemica cu nimeni, am raspuns la intrebarea din articolul tau, articol care mi-a placut mult.

    Afirmatia cu „alegerea” are legatura oarecum cu un comentariu in care autorul spunea ca, la un moment dat, daca ar fi fost mai puternic lucrurile ar fi stat altfel pentru el, iar eu am interpretat asta in sensul in care el considera ca ar fi puttu face o alegere (poate am interpretat eu aiurea).

  13. FireMan    

    Dracarys, nu e vorba de polemică. Nici nu poate fi vorba de polemică. :)
    Am crezut doar că te adresezi… articolului, nu unui comentariu anume, caz în care se specifică de obicei autorul sau numărul comentariului căruia i te adresezi. E o chestie… pur tehnică. Scuze :)

  14. Michel-Angelo    

    Homosexualitatea, din punct de vedere etiologic, sau ca origine, tind sa cred ca este explicata foarte bine aici:
    http://www.descopera.ro/dnews/10388097-oamenii-de-stiinta-au-rezolvat-enigma-homosexualitatii

    Nu cred ca este o alegere, in acelasi timp poate exista o anumita predispozitie congenitala, dar care se poate sau nu manifesta, in functie de mediu.

    Nu, nu este o boala, precum sa fii blond sau brunet nu este o boala. Este doar o forma de manifestare a zestrei genetice pe care am mostenit-o.

    Din cate am discutat pana acum cu alti ghei, in majoritatea cazurilor au existat probleme pe partea paterna: sau absenta tatalui din viata copilului, sau conflicte cu tatal, sau altele.
    S-ar putea sa fie acesta unul din factorii de mediu care poate contribui la manifestarea acestei trasaturi.

    La mine, in copilarie, tatal a fost absent. Tin minte o faza foarte clara in care ma uitam cu mama la televizor, eram in clasele primare si ea imi spunea cat de bine arata un actor sau altul si imi cerea sa o aprob sau dezaprob (in spetza era chiar vorba de Magnum – aka Tom Selleck, poate de aceea imi plac tipii parosi azi). Si tin minte reactia mea a fost ca m-am suparat de ce imi cere mie parerea despre actorii aia, ca aia sunt barbati, si mie ar trebui sa-mi placa fetele…
    Anyway, anii au trecut, experiente sexuale cu altii nu tin minte sa fii avut. Am avut un prieten de varsta mea din vecini, cu care am crescut impreuna, dar n-am facut niciodata nimic sexual impreuna.

    In clasele 5-8, imi placea fizic de un tip care statea in spatele meu, era un fel de mascul alpha al clasei. Dar evident, eu ma jucam in general doar cu fetele, eram scutit de educatie fizica si de orele de atelier asa ca eram singurul baiat din scoala care facea lucru manual cu fetele (beat that! 😛 )

    Insa m-am luptat impotriva ideii de a fi gay, mult si bine. Eram deja anul 1 de facultate, si incercam sa-mi fac prima mea prietena, dar fara succes: tipa de care-mi placea (nu neaparat sexual) era preocupata doar sa aibe un partener cu bani, multi bani.
    Prima experienta cu un tip am avut-o la 23 de ani. Apoi am intalnit si alti tipi dar chiar si asa, inca la 25 de ani, am avut o ultima tentativa in a-mi face o prietena. Fara succes…
    Astfel am 27 de ani, nu am avut parte nici macar de un sarut cu o fata (tongue kiss, not on the cheeck) iar cu tipi am avut doar sex. Inca nu am avut niciodata o relatie.

    Iar azi, scriu pe acest blog, acceptand ideea ca sunt gay and there is nothing wrong with that, si in acelasi timp incerc sa explorez ideea de a avea in sfarsit si eu un boyfriend. Ma vad mai tarziu chiar casatorit cu un tip (nu in Romania) si cu copii. Dar nu cred ca ar fi cel mai indicat cu primul venit, primul servit. Ar fi preferabil sa am experienta a catorva relatii inainte de a ma stabili… Dar timpul tace si fuge…

  15. Dracarys    

    FireMan tu ai adaugat fraza aia la finalul comentariului meu? Mor de ras si nu alta, a citit cineva si m-a intrebat daca sunt pe ceva substante de vorbesc cu mine insumi in concluzie. Nu ma deranjeaza, numai ca e super tare, par un dement care dupa ce scrie ditamai epopeea concluzioneaza apoteotic vorbind cu sine insusi…am ras cu lacrimi.

  16. Queeditch    

    Nu stiu de ce unora le e greu sa accepte ca s-au nascut gay. Eu asta simt si asta stiu… deci pot sa spun ca m-am nascut astfel. Nu-mi fac nici un stres pe tema asta. Asta sunt si nici n-as vrea sa ma schimb. :)

    Si da, sunt sincer, am scris mai demult cate ceva despre viata mea gay, anul trecut (parca).

  17. RobertG    

    @Dracarys, ma simt dator sa adaug cateva cuvinte, si in acelasi timp apreciez (de prima oara de cand ai comentat la un alt post) modul matur in care pui problema.

    Am spus ca nu am fost suficient de puternic deoarece, in opinia mea, referindu-ma strict la cum ma raportez eu la mine, nu exista „nu se poate”… ci mai degraba „nu sunt suficient de puternic”, asta ma defineste pe mine, ca om.

  18. RobertG    

    @Queeditch, si mie mi-ar placea sa am atat de multe certitudini precum ai tu, dar daca n-am avut noroc… :)

    Cred ca am repetat de vreo 1000 de ori ca e opinia mea despre mine. Atat. Nu generalizez. Imi cer scuze daca am ranit pe cineva care e sigur ca s-a nascut cu esarfa fru-fru la gat. N-a fost cu intentie.

    Ma astept din clipa in clipa sa vina vreun ONG si sa ma puna la perete ca nu m-am nascut gay si sa-mi zica: „Frate, tu nu esti gay daca nu te-ai nascut gay, te excludem din clubul nostru exclusivist!”, sau sa ma tortureze pana recunosc ca m-am nascut gay. De cand trebuie sa te nasti gay ca sa fii gay? 😀

    Aia bi cum s-au nascut? Este o gena separata pentru cei bi? Aia 90% hetero si 10% gay (sunt hetero care foarte rar se fut si cu persoane de acelasi sex) tot asa s-au nascut? Daca admitem ca cineva s-a nascut gay, bi, hetero etc… care din acestia este cel cu mutatia genica?? Ca daca nu-i la fel inseamna ca ceva ii schimbat. Si daca am putea sa spunem ca „uite ala”… de ce? Ce definim prin normal si mai putin normal?

    Sau hai s-o punem altfel. Daca poti fi gay numai nascandu-te asa, inseamna ca eu nu sunt gay, ca eu NU cred ca m-am nascut gay. Spun asta pentru ca realitatea fiecarui individ este una subiectiva. Adica, realitatea e o fictiune. Better? 😀

    Si-apoi, lasand gluma la o parte, sper ca imi este ingaduit sa am o opinie legata de propriul trecut, respectiv propria-mi viata, sau?

    Eu prefer sa cred ca m-am nascut blank. Ca mintea mea a fost ca o coala de hartie alba (cu patratele insa, nu cu linii – ca numai la femei e cu linii) pe care nu era scris nimic. Si, pe foaia aia de hartie, pe fitzuica aia, de-alungul timpului, trecand din mana in mana… cei cu care am interactionat si-au lasat amprenta. Rezultatul sunt eu, Robert cel de azi.

    Din respect pentru sinceritatea lui Fireman si a acestui post (ca nu prea avem din astea) as prefera sa dezbatem cauzele homosexualitatii intr-un alt post si sa lasam acesta sa fie un post la care sa se comenteze asa cum s-a inceput.

  19. Dracarys    

    RobertG, foarte buna si utila deviza „nu exista nu se poate”, numai ca, nu stiu, daca in chestiunile discutate aici se poate aplica in mod fezabil.

    Nu stiu, daca pe termen lung asumarea orientarii sexuale poate fi o chestiune de vointa si daca cel care transforma lucrul asta intr-o chestiune de vointa poate trai impacat si in echilibru cu el insusi.

    Imi vine greu sa cred, ca ar putea cineva fi fericit intr-o relatie/casnicie in care, isi impune, prin vointa, sa fie din diverse motive…..cred ca oamenii pot cu ajutorul vointei sa faca orice, dar, cand vine vorba de atractie si iubire toata vointa din lume nu ne mai ajuta.

    1. RobertG    

      Dracarys, stiu. O sa scriu eventual un articol zilele astea ca nu vreau sa stric post-ul lui Fireman.

  20. rediam    

    Pe voi când v-apucă nu mai terminați, fix în perioada asta v-ați găsit cu articolele interesante…și vă mai lăudați că sunteți blog de studenți.:P

    În primii ani din viață am crescut mai mult la țară, la munte. Țin minte că deși mă înțelegeam cu toți copiii și nu prea aveam probleme de integrare, uneori îmi plăcea să stau retras și să mă joc singur. Uneori nici nu răspundeam când eram strigat, pentru ca odată să fiu căutat până și în fântânile din jurul casei fiindcă nu dădea nimeni de mine. Deși mai făceam prostioare, ai mei mă puteau lăsa singur fiindcă aveam un instinct de conservare bun și nu aveam tendința să mă duc la prize, cuțite etc., ba mai mult, nici nu plângeam când stăteam singur, fapt ce mi-a atras reputația de copil cuminte. Sora mea era mai agitată. La ideea ei am umplut și WC-ul de pantofi, am pictat pereții, și câte și mai câte.

    Odată cu începerea grădiniței am stat mai mult pe-acasă, la oraș. Țin minte că uneori, deși uram asta, soră-mea făcea experimente de machiaj pe mine și mă boia în toate culorile, dar asta destul de rar. Alteori, cotrobăiam prin hainele mamei și ne mai prosteam cu câte o rochie, un pantof cu toc. Mie-mi plăcea cum se auzeau tocurile pe gresie. În fine, astea erau episoade rare.

    Pe-afară, mă jucam cu ceilalți băieți tot ce prindeam: leapșsa, fotbal, lapte gros, cornete. La multe din ele eram chiar bun, pentru ca mai târziu să continui cu sportul și la un nivel mai ridicat. Să nu faceți miștouri, dar eram un fundaș de bandă foarte bun.:))

    Când eram la grădiniță, aveam o colegă cu care mă înțelegeam foarte bine și petreceam mult timp împreună. Pur și simplu ne completam în orice. Mai târziu aveam să mă înțeleg foarte bine cu fetele, fapt care mi-a atras antipatia multor băieți. Oricum niciodată nu am văzut fetele mai mult decât ca pe niște prietene, iar multe din ele se simțeau în siguranță în preajma mea și se cam spovedeau la mine.

    Totuși, când eram mic, pe la vreo 6-7 ani, mă jucam cu o fată iar mama ei ne-a prins când ea era cu cucul meu în gură. Eu asta văzusem într-o revistă adusă de un vecin din Germania. Ne arătase el niște poze de-acolo, iar eu începusem să le pun în practică deja. Precoce mai eram… Pe la 8-9 ani dădusem de cutii de chibrituri cu poze cu femei goale. Țin minte că deși nu era funcțională încă, chestia dintre picioare chiar se ridica la văzul tipelor cu sânii mari. Cred că de-aici mi se trage faptul că-mi plac bărbații pieptoși.:D Un episod amuzant a fost atunci când, prin clasa întâi, un băiat mai mare cu un an îmi furase jucăriile, iar eu l-am pus la pământ și m-am pișat pe el. Acum îmi dau seama ce pervers mic eram pe-atunci.

    Mereu însă, partea masculină a fost cea care mi-a captat atenția cu adevărat și pe care voiam să o dau gata. La fel și în filmele porno, bărbații erau punctul meu de atracție. Corpul, vocea, atitudinea, totul mă atrăgea la un bărbat.

    Într-o vacanță de vară, la țară, mă împrietenisem cu un băiat cu 3 ani mai mare decât mine, avea 14 ani. Ne plimbam prin pădure, petreceam mult timp împreună, la fotbal eram în aceeași echipă mereu, mâncam împreună, uneori și dormeam împreună. Lui îi plăcea teribil atunci când eram singuri să mă pună la pământ și să stea lipit de mine pe motiv că mă imobilizează. Iar eu stăteam, deh, doar mă împiedicasem, nu? El m-a învățat să mă masturbez și la el am văzut prima oară pe viu cum cineva ejaculează. Am avut tendința să și gust din fructul plăcerii, doar că el mi-a zis că asta fac doar poponarii. La fel era și cu sărutul, iar noi, ferească sfântul, nu eram poponari. Doar mă ținea în brațe, mă pupa pe creștet și pe frunte, iar când dormeam mă ținea cu spatele la el și-atât.

    În vacanța de vară dintr-a șasea, au urmat niște evenimente triste pentru mine. Tata făcea pe nebunul, voia să divorțeze și chiar m-a pus să aleg unde vreau să mă duc, la el sau la mama. O bună perioadă de timp, câțiva ani, nu prea suportam să mă atingă și cam evitam prezența lui. Ulterior l-am iertat în sinea mea și am trecut peste.

    Pe la vreo 15 ani am sărutat prima fată. Eu nu am simțit nimic pentru ea, dar ea se cam amorezase și se lăuda că are un iubit care pe deasupra mai și sărută bine. După două săptămâni am ajuns insensibilul dracului, și porcul care-și bate joc de fată și brusc toși băieții începeau să mă întrebe despre fete. Au mai urmat și altele pe care le-am sărutat și cam atât.

    Prin clasa a 11-a, când am început eu să mă prind că fetele nu prea-s interesante și că în vestiar băieții sunt mortali, am început să caut răspunsuri în religie. Citeam, mă documentam până când am văzut că logica nu prea se pupă pe acolo și am început să gândesc singur. Așa m-am împăcat cu ceea ce sunt. Simplu, fără drame, fără regrete.

    Așa am descoperit și Darkq.:)

    1. RobertG    

      @rediam, super fain. :)

    1. RobertG    

      @Non_lose, da pe tine nu te-a trantit nimeni? Tu n-ai dat meditatii la nimeni? Pipi pe cineva? Un mic viol, acolo… nimic?

  21. Alex P    

    Fermecatoare poveste, rediam, dar sa stii ca am ras :)

  22. rediam    

    Ia uite, io îmi povestesc inocențele copilăriei și ei râd. Să nu mai râdeți, că pipi pe cineva am făcut atunci, acum nu mai fac!:P

  23. FireMan    

    Dracarys, nu, eu nu umblu la comentariile altora…

    Queedich, ai zis bine: asta simți și asta știi tu. Însă nu e obligatoriu ca ceilalți să simtă și să știe numai ce știi tu. Iar dacă tu crezi că eu mă stresez pe tema asta… ce să zic? Am zis la finalul articolului că fiecare e liber să interpreteze ce vrea…

    Rediam, păi postul ăsta e cu carne, pentru studenți, ca să aibe vitaminele și proteinele necesare la examene. :) Are legătură, vezi?

    Băăăi Rediam, citindu-ți CV-ul așa… îmi vine să te cer în căsătorie! :))) Apropos, vezi că pe luni marți care vine vreau să beau o cafea cu tine. Sau cu toată nația din București… care este. Nu știu acu sigur când mă întorc în București, însă, probabil că luni sau marți… Și mi-ar face plăcere să revăd pe Rzv, pe Dani, pe Alex P, pe Nora, pe Rhade… Poate bem un suc.
    Rediam, mi-ai amintit o fază tare. Când eram de vreo 15 ani m-am înscris la un curs de jiu-jitsu. Și acolo, ne punea antrenorul să ne luăm câte doi, unul în cârca celuilalt, procedeu numit parcă destabilizarea prin deplasarea centrului de greutate al adversarului. Bine, era un nume (al procedeului) în japoneză, dar nu am reținut…Doar am explicat ideea… Cu alte cuvinte, înainte să îți trântești adversarul la pământ, trebuia să faci 2 prize sigure cu mâinile (pe reverul kimonoului – în dreptul pieptului și pe încheietura mâinii opuse), să-l tragem pentru destabilizare inițială și apoi să faci o piruietă, să ajungi cu curul în dreptul pulii lui și să îți dai fundul în spate și să încerci să îl ridici pe spate cu ajutorul lui (al fundului tău). Cine a făcut judo sau jiu-jitsu cred că știe ce spun. Ei bine, era un tip al dracu de bun, simpatic, bine făcut (dar nu la sală, ci din sport), spate în formă de „V”, piept mișto, ochi verzi… Deci era tare. Eu… eram terminat după ăla și nu știu cum dracu se făcea că antrenorul mă punea numai în echipă cu ăla bun rău. (Acu încep să bănui că antrenorul o fi văzut el ceva…) Și mă punea să fac priză pe bunăciunea asta. Eu cu mâna dreaptă trebuia să îl apuc de gulerul kimonoului, eu îl apucam involuntar de pectoral, încât i se înroșise :)))) Dar punctul culminant a fost atunci când făceam schema aia cu fundul înapoi. Frate și când îmi băga ăla bun curul în dreptul pulii și mă ridica pe spatele lui… imaginați-vă că mi se scula ditai pula pe spatele bietului om. Ei, dar profesorul insista să repetăm faza de mai multe ori, așa încât la un moment dat, cel care era cu spatele făcea și o mișcare de du-te vino… UN INFERN. Și când îmi venea rândul să bag eu curul la înaintare, nu ziceam nu :))))))
    Ei, de-asta m-am lăsat eu de jiu-jitsu, pentru că pur și simplu mi-a fost rușine să mai dau ochii cu omușorul ăla frumos. Mă înroșeam tot, fugeam „la vestiar, că am uitat să merg la poștă” cu mâinile în dreptul pulii și … plecam. Asta s-a repetat de câteva ori, până când am zis că nu se mai poate continua. Și am preferat să mă retrag.
    Acum îmi dau seama că ăla frumușelu nu s-a plâns niciodată, ba chiar era amabil cu mine. :)))))) Ce prost am fost! Daaaamn! Ba chiar se mișca bine :)))))

    Și pe Cristy cred că mi-ar plăcea să îl văd, să-l mai ciufulesc puțin și să văd cum se botește :)))))

    P.S. Scuze dacă am uitat pe cineva. Dacă am uitat, să vină. De fapt să vină toți autorii disponibili. Sper numai să avem o masă mareeee.

    1. RobertG    

      @Fireman, sper din tot sufletu’ ca pe Avocatus nu l-ai chemat. :)

      Doamna directoare.

  24. FireMan    

    Păi Avocatus nu cred că e în București… Sau este? Dacă este, să vină și Avocatus. Să fie cu cărțile pe față, mediez eu. :)))

    1. RobertG    

      @Dracarys, ce comentariu a fost modificat? Imi trimiti un e-mail te rog pe admin@?

  25. Mending    

    Nu va inteleg, tot vorbiti de gene si mutatii genetice cand asta nici nu ar trebui pusa ca o problema. Homosexualitatea nu e determinata de o gena, ci de o subgena si e total natural. Nu inteleg de ce se pune problema unei mutatii genetice. Homosexualii au existat de la inceputurile noastre ca specie. Sa consideri ceva nenatural cand de fapt asta e evolutia speciei e total absurd.

    Este doar o problema de a accepta anumite lucruri si de a le lasa sa se manifeste natural. Sa fortezi lucrurile, sa le schimbi pentru ca nu iti convin, sa vezi doar partea „proasta” a lucrurilor, sa te plangi, sa iti pese doar de tine, sa iti fie frica, etc – sunt probleme.
    Noi vrem sa ne fie acceptate drepturile, dar tot noi suntem aceia cu o parere de mai mare jalea fata de comunitatea noastra. Noi preferam sa ne complacem in anumite situatii, sa futem cat cuprindem si sa ne neglijam sentimentele. Suntem slabi – nimic mai mult.

    Daca am avea curajul sa ne confruntam, societatea ar fi mult mai buna, pentru ca problemele pornesc de la sine, nu de la altcineva.
    (am sa scriu mai in detaliu un post despre asa ceva cand o sa am timpul necesar)

    1. RobertG    

      @Mending, io nu stiu, uneori am impresia ca imi pierd timpul incercand sa stau sa explic ce vreau sa zic sau stau rau la capitolul a ma exprima. Adevarul e ca pentru a intelege anumite chestii din ceea ce scriu p-aci, trebuie sa ma cunosti ca om, un pic.

      N-am zis ca traiesc in denial (si chiar daca ar fi asa, nu m-as plange pe blog ca nu imi place sa ma plang), nici ca este ceva nenatural (ba chiar am ironizat putin ideea de „normalitate” pentru a evidentia ca normalitatea e relativa).

      Oricum nu conteaza de ce sunt(em) gay, io mi-am zis povestea, recapituland-o cu mintea de acum. Si tind sa cred ca cel putin in cazul meu a fost vorba de mana destinului si, mai apoi, de un curs firesc al lucrurilor. Asta cred eu deoarece asa este logic, doar asa se leaga, in al meu caz, lucrurile.

      Si da, am mai spus, ca din al meu punct de vedere, data fiind conjunctura nefavorabila in care este privita homosexualitatea, as fi preferat un alt destin, si spun asta deorece nu traim intr-o lume ideala in ceea ce priveste raportarea indivizilor la sexualitate. Lumea e indoctrinata ca baieteii trebuie sa se joace cu masinute, fetitele cu papusi, ca mai incolo ei trebuie sa fie atrasi unul de altul, sa faca copii. E normal ca orice altceva e… anormal, nu?

      Intr-o lume ideala, ar trebui sa nici nu existe ideea de orientare sexuala, sa creada fiecare om de pe planeta ca ne nastem fara o sexualitate definita si ca asta este rezultatul amprentelor pe care le lasa diverse intamplari asupra noastra, caci numai astfel ar putea sa se manifeste un comportament sexual „firesc” (indiferent ca individul ar fi atras de sexul opus, de acelasi sex, sau de ambele). Ar fi o lume deschisa, onesta, fara atata ascunzis, fara mincina in care probabil ca am fi mai fericiti.

      Dar, in acelasi timp, strict anatomic vorbind, organul genital al barbatului, si anume pula, are tot ce-i trebuie ca sa intre undeva, sa penetreze, sa umple. La femei, pizda e goala, primeste, cere sa fie umpluta cu ceva. Deci, e o potrivire din acest punct de vedere. Si din acesta potrivire se naste o alta viata.

      Evident ca cea mai lesne explicatie pentru noi, homosexualii, este sa acceptam ca asa ne-am nascut (adica cu un defect, ca daca acceptam ca orientarea sexuala „normala” este heterosexualitatea, inseamna, prin deductie ca orice altceva cade automat in sfera anormalului): e simplu, fara complicatii. Si asteptam bine-merci ca societatea, vezi Doamne, „sa ne accepte”, ca noi avem nevoie de intelegere, mila si compatimire. De ce? Pentru ca asa ne-am nascut.

      In contextul in care noi insine declaram sus si tare ca avem de fapt o problema, si anume aceea ca ne-am nascut asa… cersim mila. Parerea mea.

      Si-acum, in acesta lumina, cine este cel slab, cel care nu are curajul sa infrunte? Cel care alege cea mai simpla varianta, cea mai putin anevoioasa si cerseste mila societatii, sau cel care crede ca nu are nicun „handicap”, ca este perfect normal si ca efectiv lucrurile s-au derulat in asa maniera?

      Adevarul ca e mult mai greu sa ne punem niste intrebari, decat sa luam lucrurile de-a gata. Eu, de exemplu, am foarte multe intrebari si incerc sa le dau un raspuns, astfel incat lucrurile sa aiba o logica.

      Nu m-am gandit ca fiind sincer voi crea atatea „nemultumiri”, o sa am mai multa grija pe viitor. Credeam ca standardul acestui blog e ceva mai ridicat dar se pare ca m-am inselat.

  26. Non_Lose    

    Robert: Nu, n-am avut parte de așa ceva! Prima experiență sexuală a avut loc la 20 de ani și am fost pe deplin conștient de tot ceea ce se întâmplă :)

  27. Non_Lose    

    Mending: Drepturile homosexualilor nu sunt ceva ce primim dacă ne purtăm frumos. Ele se cuvin și ultimului poponar din ultimul darkroom.

  28. LeKick    

    @Fireman
    Devreme ce sunt bucurestean de vreo 7 luni, pot avea onoarea de a participa la aceasta sedinta? Nu am foarte mult timp dar m-as bucura sa va strang o mana dvs.si participantilor.

    P.S. Promit ca detin cei 7 ani de acasa, nu voi strecura roofies in bauturile minorilor si iti voi aduce cea mai „gorgeous” peruca – a nu se interpreta ca luare de mita :).

    Multumesc!

  29. Queeditch    

    RobertG (18) si Fireman (27), nu vad sa fi scris pe undeva „faceti ca mine”. Am zis de mine, nu am zis ca asa ar trebui sa fie toti… Vad ca ati interpretat vorbele intr-un sens pe care nu l-am intentionat…

    Spuneam doar ca nu-mi fac nici o problema pe tema asta.

    RobertG, parerea mea este ca fiecare se naste asa cum e, pe parcursul vietii devii cine esti. Fiecare descopera cine este. Nu ai cum sa te nasti intr-un fel si apoi sa fii altfel. Mai intai esti, apoi descoperi cine esti.

    Intr-adevar, fiecare poate sa aiba opinia lui. :)

    FireMan, eu n-am zis ca tu te-ai stresa… Am observat ca unii asta fac si am adus asta in discutie, fiindca in povestea ta chiar se vede ca aveai un conflict interior intre cine esti si asteptarile sociale, iar acel conflict chiar este o sursa de stres. Vad ca acum te simti bine in pielea ta, nu-i asa?

    Din nou, sunt de acord cu Mending. :) De unde esti?

    1. RobertG    

      @Queeditch, fiecare liber sa gandeasca cum vrea… cel putin noi, care cersim acceptare, ar trebui sa stim cum functioneaza treaba… tocmai de aceea nu am inteles de ce unii din voi s-au aprins asa.

      Crezi ca mi-ar fi greu sa tin un speech lacrimogen in care sa vorbesc despre cat de oropsiti sunt gay-ii, cat de nedreapta este lumea, cum trebuie noi sa luptam cot la cot pentru a combate homofobia, sa vorbesc despre datoria marola a fiecaruia dintre noi, despre curaj, unitate (mai ales daca as primi si vreo 2000 de euro pe luna pentru asta)… oh vai… as face cariera in domeniu.

      Dar am optat sa fiu sincer, de dragul lui Fireman. Am vorbit despre mine. Sper ca o sa ma puteti accepta asa cum sunt, ca eu va accept, sa stii. :)

  30. Queeditch    

    Nu cred că Mending a pus semnul egal între orientarea homosexuală și slăbiciune sau defect… Cel puțin, eu nu fac asta deloc. Cred că pe undeva e o neînțelegere.

  31. Mending    

    @Non_Loose, sunt total de accord. Drepturile nu se castiga diferentiat. Ceea ce vroiam sa spun e ca noi ne vrem drepturile si totusi nu. Am cunoscut destule persoane din „familie” care se complac in situatia asta si prefera sa traiasca in umbra si sa traga comunitatea in jos in loc sa o ajute. Persoane slabe(si nu le judec). Din cate am observat viata acuala a unui homosexual consta in a se ascunde dupa o masca, in a cauta persoane neprocesate pe romica (ca vai Doamne sa nu imi aud povesti de la nu stiu cine pe nu stiu unde) in a degrada comunitatea printr-o barfa totala la o vodka mica in club si multe altele.
    E o problema, si inca una mare. O persoana de o orientare sexuala nu tocmai „normala”, pe langa faptul ca este inlaturata din societate, nu are nici ocazia si nici libertatea sa experimenteze. Multi ajung sa isi inceapa viata sexuala tarziu, cu frustrari acumulate pana la acea varsta, deseori lucrurile nu merg as planned pentru ca nu sunt in mare parte informati, traiesc in permanenta sub presiunea societatii etc.
    Momentan nu am timpul necesar sa detaliez si scriu in fuga (imi cer scuze pentru incoerenta si pentru faptul ca s-ar putea sa nu transmit ceea ce trebuie).
    @queendich, sunt din Cluj.
    @Robert, raspund mai incolo (mi se arde mancarea in cuptor si nu am mancat nimic astazi)

  32. rediam    

    @FireMan #27, nu ai fi primul.:)) Dar să nu te puie ăl cu coarne să mă ceri fără inel scump…cam ca ăla de i l-a dat Gerard Butler viitoarei soții. Sau măcar mi-l aduci pe Butler și despre inel mai vorbim noi (inelul i-l poți da și febleței tale:P).

    Ce-ți mai plac sporturile extreme, dar mai ales ăia de le practică!

  33. castillo    

    Hello! Am citit articolul si mi se pare ffoarte interesant. O experienta… utila! Prima mea experienta pseudo-sexuala (mai degraba o experienta a cunoasterii propriului corp) s-a produs cu … o fata! Era singura acasa. Ma duceam ffffoarte des pe la ea, in special seara. Ne distram super impreuna: foarte des jocuri „de-a mama si de-a tata”. Au fost mai mute situatii in care parintii ei plecau in vizite, sa zicem. Insa numai o data curiozitatea ne-a impins spre a ne „cunoaste” mai mult! Ea a condus toata aceasta experienta, incercand, cred – nu mai tin minte, sa redea fidel imagini porno… cred. Ca prea dadea sa le stie. Si m-am trezit ca sunt cu pantalonii in vine stand la orizontala peste „cucoana” tot cu pantalonii in vine. Si da-i pe simulari cu putzulica de tip „prototip” (cum zicea Fireman daca nu gresesc). Nu pot sa zic ca mi-a prea placut din teama mea de necunoscut. Nu stiam cum se va termina… si PROST s-a terminat! Ne-a prins ma-sa in plina desfasurare. Apropo o „faceam” pe intuneric. Si-a pus biata femeie mainile in cap. Era disperata. A inceput sa-i care fetei palme la fund cu nemiluita (o imbracase inainte) iar pe mine ma certa amenintand ca ma spune mamei. Eu eram naucit! (numai mamei sa nu-i spuna de asta… si NU i-a spus :D!). Cum stiu acest lucru ? Simplu… nici pana azi nu crede ca ar fi fost asa ceva intre mine si fatuca aia desi existau zvonuri prin cartier. Toata „telenovela” a devenit interesanta cand a venit una sa spuna ca „baiatul dumneavoastra s-a FUTAT cu fata X” (se intelege ca nu vreau sa divulg nume). A luat-o mama de-o aripa si a gonit-o din fata usii. Eu faceam lectii. Vedea in mine un asemenea copil model (nu ca nu as fi fost, dar strict pe faza cu experenta asta cam o dadusem in bara :)) ) ca nici nu si-a pus problema s-o creada pe aia… sau asa mi-a dat/a vrut sa-mi dea de inteles. Am redeschis subiectul peste ani – in plina adolescenta daca nu gresesc – si spre rusinea mea nu am recunoscut faza cu „futatul”. Asa, in rest experiente cu fete nu am avut. Decat cu una, dar nu pot spune ca a fost experienta ca atare. AM stat mai mult de forma cu una 6 luni fara implicatii serioase. Ceva mai serios a fost cu acel baiat din alt oras despre care am povestit intr-un post al meu anterior (cu acele cadouri… Fireman stie ca am avut mici polemici cu el la commenturile aferente postarii :)) ).
    In rest… ca experienta specifica gay in copilarie… m-am trezit si eu purtand niste pantofi tip cizma cu toc, bunica privindu-ma. Nu tin minte rectia exacta dar nu a fost nimic de rau. La niste prieteni de familie imi facusem o „iubita” (spuneau ei in gluma) din papusa lor destul de inalta. Nu pot zice totusi ca m-am orientat mai mult spre partea feminina. Ceea ce REGRET ENORM este lipsa prietenilor. Am fost retras mai mereu. Desi se chinuiau ai mei sa ma bage in casa noaptea tarziu eu dorind sa ma mai joc cu copii in fata blocului. In generala nu tin minte sa fi avut un „cruch” (sper ca zic corect asa) cu vreun baiata sau fata. Iar in liceu… era un liceu cu lume destul de pestrita asa ca adoptasem tipologia „in the closet”. Nu am discutat cu ai mei in mod explicit, vreodata, despre sex. Culmea este ca totusi am aflat informatii utile de la o prietena de-a mamei din cartier. Cam asta ar fi mi pe scurt… Numai bine !!!

  34. castillo    

    ” La niste prieteni de familie imi facusem o “iubita” (spuneau ei in gluma) din papusa lor destul de inalta. ” –> eram mititel, vreo 3 anisori :))

  35. castillo    

    P.S.: experienta cu acea fata s-a produs pe la vreo 5 – 6 ani parca

  36. FireMan    

    @Mending (#39)
    Vorbești despre „comunitate” de parcă stai pe meterezele unei cazemate. În caz că tu crezi că ea te susține, că ea te face să fii ceea ce ești (căpitan de cazemată, de exemplu), eu zic (părerea mea) că s-ar putea să cazi…
    În altă ordine de idei… ce are vârsta cu frustrările sexuale? Sau … ce înseamnă pentru tine frustrări sexuale? Căci eu, sincer să fiu, și faptul că nu îmi plac femeile tot un fel de frustrare sexuală este.

    Uneori a trăi „în umbră”, precum spui, este muuuuult mai decent decât a trăi… în „soare”. Iar categorisirea aia a ta… („persoane slabe, dar nu le judec”) îmi pare foarte trasă de păr. E ca și cum îți justifici propriul „curaj”. Curajul, după umila-mi părere, constă în seninătatea cu care ești sincer cu tine și apoi cu cei din jur, fără a face demonstrații inutile.

    Și nu mai băga, dragă, mâncarea la cuptor dacă te apuci să ne scrii, că mai mult ne amăgești… cu mirosul!

    @Rediam

    Atunci renunț! Că caratele e scumpe.
    Mai mult ăia de le practică! :)

  37. grid    

    Dacă circumstanțele ar putea releva cauzele, atunci întrebarea „de ce?” (care postulează cauza drept adevăr) și-ar găsi răspunsul întrebând pur și simplu „cum?” (mergând, adică, pe firul poveștii).

    Frumusețea întâmplărilor de viață expuse mai sus demonstrează însă că rostul povestirii nu este acela de a afla adevărul, ci de a-l face mai suportabil (sau măcar de a face mai ușoară povara căutării lui).

    Prin urmare, întrebarea „de ce sunt gay?” n-are mai multă relevanță decât întrebarea „de ce exist?„. Întrebarea despre ființă și despre existență nu poate fi redusă la întrebarea despre naștere, respectiv despre genetică. Ființe nu suntem prin naștere (și pentru că ne naștem), ci ne naștem pentru că suntem ființe.

    Dincolo de faptul că a căuta o explicație genetică pentru comportamentul uman (afectiv și sexual) este tot atât de deplasat ca încercarea de a găsi un determinant științific al moralei, nu putem fi siguri dacă ceea ce numim „expresie genică” (fenotip) este un fapt univoc, respectiv rezultatul exclusiv al codificării genice.

    Nici măcar trăsăturile pur fizice (cum ar fi înălțimea, masa corporală, culoarea pielii sau a ochilor etc.) nu sunt exclusiv rezultatul decodării informației cuprinse în genom; nu mai vorbim despre trăsăturile caracteriale sau de comportament, despre care nici nu există date care să sugereze că ar putea fi codate genetic.

    Nu numai că traducerea informației din genom este supusă unor erori și influențe externe, dar și „interpretarea” ulterioară a acestei traduceri (până în momentul expresiei sale finale ca fenotip) poate suferi variații imprevizibile. Până la urmă, toate mecanismele reglajului genic însuși sunt dependente de informații provenite din afara moleculelor cuprinse în genom.

    Din aceste motive, putem presupune că există niște limite până la care putem atribui genomului uman o implicare directă în sexualizarea unui individ (și, mai mult decât atât, în orientarea sa sexuală – dependentă sau nu de sexul său biologic).

    Dacă e totuși să presupunem că orientarea sexuală are într-adevăr de-a face cu balanța dintre „feminin” și „masculin” în viața cuiva, atunci acest raport trebuie privit în mod integral – nu doar ca un raport strict fizic (de masculinizare sau feminizare biologică), ci și ca raport emoțional (prezențe sau influențe masculine și feminine marcante) și/sau comportamental (machism sau efeminare situațională).

    Așadar, lucrurile sunt mult mai complicate decât par la prima vedere, însă tot atât de complicată e și tendința de a le simplifica.

    😎

  38. FireMan    

    @Grid
    Întrebarea din titlu servește unui scop comercial. E menită doar să instige. Cum crezi că a ajuns DarkQ primul în Goagăle? (în afară de meritele marketing-istice ale lui Robert, mai facem și noi ce putem, nu?) :)
    Cât despre simplificarea sau complicarea lucrurilor, da, ai dreptate. În orice simplificare există o doză de „it`s complicated”. Am vrut însă, prin această întoarcere în trecut, să reevaluez reacțiile pe care le-am avut cu diferite ocazii, pentru a vedea în ce fel m-au putut influența.
    În mod voit am ocolit influențele, masculină și feminină, pe care le-au exercitat părinții mei(principalele personalități ale vieții mele), pentru că am senzația că acel capitol îmi este cunoscut îndeajuns de mult încât să consider că merită analizat doar între… 2 ochi.

  39. grid    

    FireMan ~

    Chiar dacă poate nu pare așa, prefer oricând adevărul prezentat sub formă de poveste adevărului rezultat în urma unei analize (oricât de pertinentă ar fi aceasta).

    Tocmai pentru că mi-au plăcut poveștile prezentate aici am scris comentariul de mai sus, menit să protejeze cumva frumusețea unei povești de viață în fața tentației de a trage o concluzie de pe urma ei.

    Poate că ar fi fost mai nimerit să scriu și eu o poveste, dar mi-am rătăcit ochelarii de scris povești… Rămas doar cu ochii goi și cu pleoapa grea a minții, poveștii mele îi e deocamdată cam greu să se nască :) .

    😎

  40. Angel    

    Poate ceva din trecut:)

  41. SH    

    Este un topic interesant pe care l-am citit cu placere. Ma invart in 99% din timp intr-o lume str8 pentru ca orice incercare de a explora cealalta latura a mea ma umple de depresie (mai ales daca intru pe site-uri de dating, adevarate carmangerii).

    Povestea mea este destul de asemanatoare cu a lui Robert. Mama a insemnat si inseamna foarte mult pentru mine. Tata desi a fost si este de nota 10, a fost mereu distant si rece, nu-mi amintesc sa-mi fi zis vreodata ca tine la mine sau „prostii d-astea”. Pana la topicul asta al vostru rareori am vazut opinia ca gay devii si nu te nasti. Si totusi, avand in vedere faptul ca nu-mi plac decat barbatii maturi (50+), adaugand si aspectele cu tata incep sa vad si altfel toate astea.

    In copilarie nu ma jucam mai mult cu fetele cum vad ca ziceti voi, dimpotriva. Insa am fost o fire foarte moale, mereu cand copiii isi bateau joc de unul dintre noi sau de un om in varsta, un animal, etc, ma simteam dator sa ii iau apararea si deseori mi-o incasam.

    Fiind inainte de 89, primele constatari cum ca imi plac barbatii au fost foarte tulburatoare… bine, fata de voi, am plusat cu faptul ca imi plac cei maturi sau in varsta. Faptul ca ti-e drag un „bunicut” de 60 de ani nu e tocmai linistitor pentru un pustan speriat din acele vremuri. Ideea apropierii de un tanar imi provoaca repulsie intocmai ca unui hetero. Totodata mai tin minte de prin liceu mega erectiile la orele unei profesoare la vreo 45 de ani care venea cu niste fuste scurte si avea niste sani mama-mama. Nici eu nu mai stiu ce sunt de fapt, pentru ca imi plac si femeile mature. Bi? Poate. Dar cert e ca atractia asta pentru barbati maturi nu mi-a dat pace oricat am incercat sa o ingrop cat mai adanc, sa o sterg, e mai puternica decat orice. Abia pe la 27 de ani am avut prima experienta, urmata de o alta peste vreo 2 ani, ambele cu domni trecuti de 55-60, constand doar in cuddling, masaje, etc. Au fost singurii oameni care m-au convins, oameni decenti, la costum, cititi, care nu s-au luptat sa ma bage in pat si apoi sa nu mai stie cum ma cheama. Inca de mic mi-au placut barbatii de genul asta, deci nici nu mai stiu daca e o chestie innascuta sau dobandita.

    In copilarie nu am avut vreo experienta cu fete sau baieti. Aveam un prieten foarte bun de joaca, dar nu a fost nicio urma de atractie de genul asta. Cumparam cu randul reviste deocheate de la chiosc, rusinati si stresati, pe care apoi le citeam si le ascundeam prin diverse locuri, neputand sa le luam acasa. Nu-mi amintesc sa-mi fi atras atentia vreun barbat in acele reviste, sanii mari la femei erau slabiciunea mea. :) Si apoi veneam la scoala unde il studiam cu mare interes pe proful, un munte de om la vreo 1.95, carunt, burtos, cu o palma imensa si o privire severa, trista. Oricum, aveam numai 10 la materia lui si nu mai puteam de mandrie cand il vedeam zambind la cat de bine ii stiam lectia fata de pramatiile de colegi. :p

    Cum am mai vazut scris, mi-aduc aminte cu amuzament ca atunci cand eram mic si ma scoteau ai mei pe strada le zicea lumea ca vai ce frumos si cuminte sunt, ca o fetita. Ma umplea de nervi chestia asta, desi eram mic imi amintesc perfect cat de tare ma suparau cu remarca asta. Si acum cand m-am copt, orice gest efeminat la un barbat ma ‘turn off’ instant. Cred ca si d-asta imi plac barbatii copti, ma atrag mainile lor groase si tocite de vreme, privirea linistita si parul grizonat, in fine, ma abtin sa intru in detalii, probabil sunteti deja oripilati. Dar avand in vedere ca ma aflu pe acest site, sper ca dau peste o doza mare de toleranta. As reveni cu un articol mai mare (daca administratorul considera ca isi are locul aici asa ceva), fiind curios daca mai sunt cititori ai blogului care au aceleasi preferinte si ce le-a determinat. In Romania am mai cunoscut cativa, iar afara sunt cu miile, spre surprinderea mea i-am descoprit in adevarate comunitati… pana sa apara sfantul net aveam impresia ca sunt singurul caruia ii plac barbatii maturi.

    Unii ii numesc silver daddies iar altii sugar daddies, avand in vedere ca sunt destule curvulite masculine care ii cauta pe maturi pentru bani. Nici eu n-am scapat de banuiala asta si e de inteles. Chiar imi amintesc singurul om pe care l-am iubit vreodata, cum ma intreba repetat in linistea noptii, cand stateam cu capul pe pieptul lui „ce-ti place tie la mine? ce?”.

    Din pacate, din 2007 sunt singur, maturii pe net in RO sunt foarte putini si nu cauta decat tavaleala, iar alte mijloace de a-i intalni nu cunosc… exclud aici tufisuri, toalete sau alte chestii insalubre :)) pentru ca imi doresc un OM pe care sa-l indragesc si sa-l admir, pe termen lung. Idei?

  42. Ionut1888    

    Well… Here I am again :)
    Treaba cu a fi… gaaay… e mult mai complexa :) nu se rezuma doar la niste genute sau subgenute sau la mediu… ps: de ce n-ai fi gay? Nu esti fericit :)))? (gay in engleza inseamna… ciudat… fericit si parca si-n franceza doar ca-i gai)
    2) pe undeva ma regasesc si eu in acei factori (no father… some dolls… copilul mai retras/cuminte… bla bla) dar chiar nu prea consider ca ei m-au determinat sa am o astfel de atractie… a fost chiar mai mult o chestie gen: toata lumea vb de ..p**da… dar p**a? :)) ea saraca nu-i bagata in seama si io asa m-am trezit pe la 12 ani pe porno-uri cu tematica gay si am tinut-o asa vreo 7ani :))) (adica e si-n preznt)
    Deci sa stam linistiti… noi sa fim sanatosi si fericiti, ca restul se schimba. Everything is a role play :)^^

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *