shadow

Salutari, darkq!

V-am scris acum vreo 9 luni despre mine si despre sperantele mele la liceu, atunci eram in clasa a opta. Ei bine, lucrurile au mers oarecum conform planului – am ajuns la liceu (chiar daca la unul putin mai slab decat m-as fi asteptat), pe crush-ul meu din gimnaziu, cel cu ochii verzi nu l-am mai vazut la fata din iulie (desi am visat cu ochii deschisi ca o sa-l revad multe luni de-atunci), iar timpul a trecut (a zburat, sa fiu sincer), zi de zi.

Am inceput liceul, pe un profil pe care l-am ales datorita unui compromis intre mine si parintii mei (eu voiam uman, parintii voiau mate-info). Ati putea crede ca e un nou inceput spectaculos, de proportii epocale, care sa ma schimbe din temelii. Vine 12 septembrie, intram in paine, romana pe paine (romanele ma omoara psihic, este si datorita lenei cronice de care sufar), mate pe paine (ma descurc relativ ok), chimie si biologie pe paine (doar suntem profil bio-chimie) si engleza pe paine (intensiv). Colegi relativ ok, profesori faini, viata care nu iese din limitele obisnuitului.

Foarte obisnuit si monoton a fost acest semestru intai al clasei a noua. De fapt, pot sa spun ca monotonia sirului format din lucruri plictisitoare, anoste, care-mi displac, care ma fac sa ma plang de tot este strict crescatoare. Adica, tradus din mate in romana, viata mea devine din ce in ce mai plictisitoare, mai monotona pe zi ce trece. Pe plan academic, a fost totul bine, fara niciun repros, dar pe plan social, emotional, acest semestru a fost un esec. N-am reusit sa ma indragostesc de cineva, prieteni mi-am facut putini. Stau si departe acesti prieteni, nu-i pot intalni des, asadar tot universul are 2 poli pentru mine: casa si scoala. O viata de robot. Si nu-mi vine sa cred cat de mult s-a schimbat viata mea in doar 9 luni, am devenit din adolescentul jovial, plin de viata, de sperante, de tinerete un adolescent care devine din ce in ce mai rece, un baiat caruia viata nu pare sa-i ofere ceva mai bun, fara prea mari sperante. Un adolescent pesimist.

Parintii mei n-au banuit nimic si nici nu banuiesc ceva. Faptul ca sunt gay este un secret total. De fapt, nimeni nu stie ca sunt gay… in afara de cativa ”prieteni online” din Anglia si de comunitatea darkq. Am reusit, printr-o metoda destul de eficienta, sa nu fac pe nimeni sa banuiasca ca as fi gay. In generala, erau zvonuri, aici se tace malc. Sincer sa fiu, nici nu sunt genul de om care spune vrute si nevrute despre viata sa, nu atat de sociabil precum altii. Parintii mei au inceput sa vada si un pic din nefericirea mea si au inceput sa-mi aduca tot felul de lucruri mici, dar fericirea nu se cumpara cu lucruri mici sau bani. Se obtine cu lucruri mult mai profunde.

In concluzie, ce sfaturi aveti? As putea, presupunand prin absurd, sa gasesc un baiat pe care sa-l iubesc in viitorul apropiat (pentru asta, va trebui sa caut prin marea – ironic vorbind – de adolescenti gay din Brasov)? Cum as putea sa-mi imbunatatesc viata altfel, sa redevin acel baiat jovial de asta primavara? Multumesc…


Alte articole scrise de același autor (AlexandruP):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

AlexandruP

Comments

  1. Non_Lose    

    Mie unul îmi este destul de greu să înțeleg nevoia asta de a avea o relație a unui adolescent care abia a început liceul pentru că eu n-am simțit-o la vârsta respectivă. Dacă vrei o părere sinceră a cuiva care este cu vreo zece ani mai în vârstă, here it is: fie că o să te combini cu Ricky Martin mâine și aveți cea mai minunată relație din lume vreo doi ani, fie că o să rămâi singur până în anul al doilea de facultate, nimic din toate astea n-o să conteze peste zece ani, nici n-o să-ți mai amintești că aveai problemele astea. O să conteze dacă ai luat Bacalaureatul cu 9,50 sau cu 7,50. O să conteze dacă ai intrat la ASE / Carol Davila sau la Bioterra. O să conteze dacă ai ajuns la Ernst&Young / MetLife sau la magazinul de la colțul blocului.

  2. Viorel Fl.    

    Domnul meu, este foarte greu de dat sfaturi in acest domniu. Desi sunt bisexual cu experienta, nu stiu ce sa-ti spun. Iti spun doar atat: capul sus, ca viata nu este facuta numai din fericire. In viata fericirea si bucuria doar cu multa arghete se incadreaza intr-un prcent de 10%. Iar dupa ploaie rasare si soarele. In societatea asta atat de bigota e greu sa razbati ca gay. Iti mai dau un sfat: nu trece pe langa prietenii. Fa-ti prieteni din ambele sexe. Stiu ca e greu. Cu fetele… vor iubire. Cu baietii… ei nu vor, dar te macina dorinta. Cu baietii este si mai greu, ca e posibil sa isi dea seama sau sa dezvalui fara sa vrei secretul ca esti gay.
    Nu unt de acord cu Non_Lose. Eu am inceput sa am relatii cu barbati la o varsta cu mult mai mare ca tine si acum regret ca am pierut acesti ani, incepand cu adolescenta. Nici o dragoste, iubire nu-i atat de frumoasa ca in timpul adolescentei.

  3. Viorel Fl.    

    Acum ti-am citit prima postare. Acolo ti-a dat un sfat Daniel. Este unul din cele mai bune si pertinente sfaturi. Sa nu te increzi si sa dezvaului secretul nici celui mai bun prieten. E o vorba romaneasca: Apara-ma Doamne de prieteni, ca de dusmani ma feresc singur. Tu stii ca sunt baieti cu inclinatii homosexuale care, pentru a nu fi banuiti de acest lucru, acuza pe altii ca sunt homosexuali? Ti-o spun din proprie experienta. Cand eram in liceu – in clasa a zecea – discuam cu un coleg de clasa, pe care il consderam cel mai bun prieten si cu care imi petreceam si mult din timpul liber, despre sex. La un moment dat m-a intrebat ce as face daca mi-ar baga-o in gura. I-am spus ca i-as sugeo pana se termina. A impanzit liceul cu aceasta afirmatie a mea si striga dupa mine poponar. Nu am mers la scoala cateva zile si a intrat pe fir conducerea scolii. Eu am negat ca imi plac baietii, sustinand ca ceea ce am afirmat fata de prietenul meu a fost o gluma. Directorul scolii a spus in fata careului, ca daca cineva mi se mai adreseaza cu asemenea vorbe va fi pedepsit cu scaderea notei la purtare si se va ajunge pana la exmatriculare. Asa am scapat de ironiile si jignirile verbale. Am aflat ulterior ca si acestui coleg – asa zisul „cel mai bun prieten” – ii placeau baietii. Dar nu dorea in liceu sa se stie.
    Sper ca moderaturul sa nu-mi stearga postarea, deoarece nu am stiut cum sa scriu altfel acele expresii care ar parea vulgare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *