Decembrie…
Anul acesta a venit zapada mult mai repede decat as fi crezut. Se pare ca gerul nu se lasa mult asteptat si insista sa isi ocupe locul in lume… la fel cum melancolia cucereste din ce in ce mai mult teren in inimile noastre. Astazi am o stare contemplatoare, oscilez intre visare si realitate, lasandu-ma purtat cu privirea de-un fulg de nea.
Privesc pe geam si nu imi vine a crede ochilor, neaua este deja de o palma… iar mormane de zapada incep sa se formeze din ce in ce mai mult. Lumea, parca luata prin surprindere, nu stie in ce directie sa apuce, panicata de rafala de zapada in care s-a trezit prinsa. Mai astept cateva minute, imi iau haina de pe scaun si cu pasi repezi ma indrept spre usa. Mergand spre casa realizez cu surprindere dar si cu ura, dezgust si indignare, ca eu inca mai traiesc in Romania, o tara in care inca se mai dezapezesc drumurile cu lopata. Da. Ne regasim intr-un mediu total ostil, un mediu pe care nu il simtim sau observam decat in momentul in care ne izbim orbeste cu capul de acesta, apoi ne ridicam si plecam….nu facem nimic sa il schimbam, ramanem doar cu un sentiment de iritare si dezamagire.
Nu trece mult si ma regasesc in casa cu sufletul plin de resentimente. Abia ma miscam in timp ce priveam cu caldura perdeaua de zapada din dreptul geamului. Granule de fulgi lucitori se rasfatau in suflarea viscolului. Se intuneca! Nu stiu de ce, dar tot timpul intunericul mi-a dat o stare de liniste, contemplativa.
Deodata simt cum mi se stinge pe fata un ciob de gheata incinsa… tresar si inchid repede fereastra. Oare cand am deschis-o?!
Ma asez la calculator, imi pun un pahar de vin (rosu bineinteles)… si scriu. Ma bucur ca a venit iarna, mi-a starnit o groaza de sentimente, amintiri, simtiri. Imi place sa privesc pustii ai caror ochi zglobii abia ii zarasesti, imi place sa ii vad cum se tavalesc prin zapada, imi place mirosul iernii, al zapezii, al vietii adormite… al viselor taram.
As mai vrea, sa fie langa mine acel cineva… ridic paharul si mai beau o gura. Oare cum ar fi sa mai privim impreuna zapada, cum ar fi sa mai inotam prin ea, sa o incalzim in mainile sangerii… cum ar fi sa iti zaresc zambetul intr-un decor alb… Vinul acesta chiar este bun.
Oare cum o sa pot uita acele zile de iarna reci cand te cautam printre nameti? Ca un betiv inaintam spre tine si incet-incet muream. Si iata ca o iau de la inceput… Ma simt ca un copil nou nascut, sper ca nu este vinul de vina :D… Schimb piesa… Deja ma simt mai bine, sunt fericit, iar sufletul imi este plin de caldura. bucurii, liniste…. Iti multumesc! Da, tie iti multumesc, pentru ca ma faci sa ma simt uman (nu la vin ma referam aici, ca sa fim intelesi).
Viata mea, un fulg de nea !
Se pare ca afara ninsoarea s-a oprit, vreau sa mai iau o gura de vin, dar paharul e gol… Ce repede a trecut timpul… Noroc ca mai am o sticla de rezerva. Noroc !
Daca nu beai vin rosu, as fi exclamat, ‘vai ce romantic este Deiu, vai ce latura sensibila, vai ce frumos’, dar inchei tot cu vinul rosu, asa ca te intreb serios; La ce bei vin rosu de unu singur Domnule?
Eee…asa e cand nu ai cu cine sa imparti o sticla de vin. Dar sa privim partea buna….am totata sticla doar pentru mine . 😀
Sigur gasesti pe cineva cu care sa imparti sticla de vin rosu, dar mai trebuie sa si intrebi.
Acesta postare m-a facut sa ma gandesc la un fulg de nea care are fata vacutei Fulga si care se izbeste “pling!” cu nasul de fereastra si se scurge usor :)) … a fost funny si dragut!
:))….ai o pasiune pentru vaca Fulga ? 😀
guilty 😉
Mai bine să-ți meargă fulgii de la niscai aburi de vin, decât să stai cu gura căscată așteptând să te-mbeți de fulgul răzlețit…
În rest, de-ar avea fulgii tărie aș tot ține-o-ntr-o beție!
😎