shadow

O buna perioada de timp, probabil mai mult de cat a fost necesar, mi-am invaluit sufletul si inima intr-un strat gros de gheata si mi-am zis ca e mai bine sa nu las pe nimeni sa isi mai gaseasca loc acolo, ca dupa aceea sa poata lasa in urma sederii o alta cicatrice.

El si-a facut aparitia dupa 5 ani de zile, in care nu am stiut, nu m-am interesat si nici nu m-am gandit unde este, ce face si asa mai departe… si sunt sigur ca nici el nu s-a gandit. Intamplator dau de el si incet incet, din discutii banale si minore, mi-a provocat dureri de cap, si a aruncat cu o raza de ceva anume in mine… Gheata s-a crapat si acum simt cum paraie si cum da sa cada jos.

E un fan al blogului si citeste aproape mereu postarile de aici si implicit si pe ale mele. Azi mi-a dat un e-mail si mi-a zis ca ii face placere sa imi citeasca postarile. S-a bucurat cum primavara, citez :” ti s-a strecurat in suflet si te umple, incet-incet, de „bine” şi de viata.” Apoi s-a apucat de citit si ultima postare, „Boala grea…” si, citez: ” L-am citit, am tras aer in piept, l-am citit din nou…. si inca o data. Doare al dracu’…. Stiu despre ce vorbesti, am trait asta mult timp pe pielea mea…„.

Il percep si „simt” ca pe un om al carui suflet e mascat de zambetul lui larg, de limbarita cu care incearca sa isi ascunda emotiile – si totusi, si el a suferit si probabil inca mai sufera…

E nedumerit cu privire la singuratatea mea, si nu stie daca, citez : „Oare nu stii tu ca in fiecare dimineata eu ma trezesc si ITI DAU buna dimineata, chiar daca nu esti, fizic, langa mine?  Oare nu sti tu cum e sa adormi fericit, singur in pat si totusi cu cineva?  Oare sa fi pus eu prea putina inima ca sa topesc gheata ce te inconjoara, omorandu-te?„. Ceea ce i-as putea spune este ca un lucru e sa stiu ceva, si alt lucru e sa simt.

Ma consolez ca cineva imi da „Buna dimineata!” si „Noapte buna!„, ii multumesc pentru asta si sper sa o constientizeze ca pe o chestie reciproca. Iar cu pusul inimii pentru a topi gheata… e un lucru pe care nu il pot cantari, dar niciodata nu e prea mult, si niciodata nu e prea putin, fiindca noi investim si cantarim in mod involuntar exact cat am dori sa ni se acorde (nu e un studiu, e doar ce gandesc eu si asa vad eu lucrurile…).

Probabil sunt inca prea „mic si fraged”, incat sa vad mai departe de randurile pe care mi le scrie si de vorbele ce mi le spune seara de seara. Dar momentan astept ca timpul sa treaca, sa vina momentul in care ne vom vedea fata in fata si sunt sigur ca imediat ce am sa il reprivesc in ochi o sa imi dau seama de mai multe. Asa cum si el abia asteapta sa mi se uite in ochi, vrea sa vada ceva …

Probabil ca atunci cand eu o sa simt si el o sa priveasca, lucrurile vor incepe sa mearga de la sine si intr-o directie pozitiva.

Sunt mereu cu semnul intrebarii si, desi ma chinuie noaptea si nu ma lasa sa dorm, il indragesc si nu cred ca as putea sa stau linistit daca nu as sti ca el este acolo, undeva, cu gandul la mine.

O sa imi naruiesc, din fericire, toate nedumeririle in momentul in care o sa ii simt vibratiile, respiratia si toate gesturile. Sunt un  tip destul de curios si analizator, masor din cap pana in picioare persoanele si nu stiu daca vorbesc prostii sau nu; mi se intampla de multe ori cand vorbesc cu o persoana sa ii simt starea de spirit si nu e ceea ce vad – depaseste cu mult acest aspect… probabil e o calitate de a mea de a percepe pe cineva…

E ca si cum te-ai duce la o galerie de pictura si te uiti la tablouri: eu incep de la rama tabloului, ducandu-ma spre mesajul pe care vrea tabloul sa il transmita, si apoi ma canalizez pe studiul culorilor, nuantelor, liniilor si asa mai departe…

Intrerup brusc acest post, fiindca momentan cred ca e destul … destul incat sa constientizeze ca e imperfectul perfect pentru mine.


Alte articole scrise de același autor (oscarW):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

oscarW

Comments

  1. serafim277    

    Interesant articolul, frumos scris si profund, dar am si o intrebare: si sa nu o iei in nume de rau, de fapt e ceva asa mai generalizat pe aici…
    O gramada de articole despre singuratate, suferinta si tristete… Adica domnule…si viata faina, pozitivul din orice situatie, bunatatea zilei de maine daca azi e naspa, pe unde sunt?
    Nu stiu poate sunt eu prea optimist…sau n-am citit articolele cum trebuie… Dar multa tristete pe aici!
    Corectati-ma daca gresesc cumva! :)

  2. Rzv    

    serafim277, fiecare scrie despre ce îl apasă. Din lucrurile pozitive avem prea puţine de învăţat; din suferinţă, chit că a e altora, ar fi de dorit să învăţăm şi noi, ceştilalţi care cetim… Pentru mulţi, a scrie despre ce te apasă este modalitatea de a te descătuşa, de a defula… de a face loc pentru chestiile pozitive pe care le doreşti tu :)

    OscarW, frumos analizate trăirile tale; ai însă grijă că am senzaţia că frizezi un pic spre posesivitate – chiar dacă îţi dau dreptate când spui că una e să ştii şi alta e să simţi pe pielea ta…
    Ia-o încet şi lasă lucrurile să se întâmple: nu trage concluzii înainte de vreme, nu îţi fă păreri preconcepute despre ceea ce ar putea fi… Sau poate oi fi eu prea analitic acu’? :p

  3. serafim277    

    Rzv, da ai dreptate, ai mult mai mult de invatat din lucrurile care te apasa si din suferinta, inveti daca citesti probabil sa le eviti. Poate ca nu m-am expirmat cum trebuie, nu ma refeream numai experiente, ci la modul de a scrie, cum am mai spus poate sunt eu prea optimist si rasfatat de viata, dar pot sa scriu despre o experienta trista intr-un mod pozitiv, adica nu intr-un mod in care sa transmit si cititorului exact aceasi stare, sau mai degraba o anxietate..ca nu cumva sa mi se intample si mie asa ceva (nu stiu daca poti sa iti dai seama ce vreau sa spun).

    1. Rzv    

      serafim277
      Înţeleg perfect; însă suferinţa relatată la băşcălie (pardon, optimist) riscă să fie percepută de ceilalţi ca o glumă proastă.
      Altfel spus, e greu să te conving că mă doare ceva şi mi-e rău când eu zâmbesc cu gura până la urechi…
      Nu crezi?

  4. serafim277    

    hehe, da… La naiba, numa’ te aprob… Scrie si tu ceva sa te pot contrazice! :)

  5. oscarW    

    Serafim277 si Rzv, inca sunt mic si inca invat de la ceilalti si de la mine in acelasi timp. Scriu ceea ce simt, am simtit si da sunt pesimist si probabil si posesiv…tind sa cred ca sunt. Vreau sa o dau la o parte si sper sa imi si reuseasca (posesivitatea). Eu prin modul de a scrie, ma descarc si refulez vorba lui Rzv… o sa imi fac timp sa scriu si despre clipele frumoase… Va multumesc ca imi cititi postarile. Samnatate!

  6. cornel_50    

    oscarW
    tocmai pentru ca acum esti pesimist, cind vei intilni pe cineva devii posesiv.
    ia gindeste la asta putin.
    posesivitatea duce spre egoism, eu asa cred. multi am trecut prin asta.
    nu dau sfaturi, in fiecatre dintre noi exista particularitati.

  7. Rhade    

    Daca esti extravertit probabil pesimismul se transforma in posesivitate ceea ce nu e intotdeauna un lucru rau, insa daca esti intravertit pesimismul e mai probabil sa devina frustrare (persoana doreste sa fie posesiva insa nu se manifesta fizic, face planuri ce si cum dar nu le aplica aproape niciodata) si, pe langa nemultumirea in interiorul relatiei, o sa existe si manifestari somatoforme ale caror cauza putini reusesc sa le accepte, cu atat mai putin sa le rezolve.

  8. oscarW    

    rhade, sunt destul de extravertit…

  9. Rhade    

    Atunci eventuala posesivitate se rezolva doar cu cate un „sut” din cand in cand 😛

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *