No menu items!

Ce presupune socializarea pentru gay?

Acelasi autor

Despre iubire și alte bălării…

Vineri dimineaţă. Prea dimineaţă. Plouă mocăneşte, continuu, trist. Sorb cu nesaţ din cafeaua cu lapte pregătită de partenerul meu înainte de a pleca la...

Mai suntem oameni?

Ieri s-a stins un om pe care am avut prilejul (a se citi onoarea) să îl cunosc. O tragedie incontestabilă. Lume îndurerată. Dar nu...

Cum a apărut Crăciunul?

De fiecare dată când vine vorba de tradiţii, încerc să înţeleg tradiţiile... Aşadar, ce este Crăciunul şi cum a apărut? Înainte de toate, astrologic vorbind,...

Purple Club (București)

Later edit (14.04.2012): aprecierile pozitive de mai jos erau valabile la data scrierii recenziei (deci, până pe 6.iv.2012). Din motive evidente (vezi comentariile #25...

Muzica din viața noastră

Având în vedere că postul precedent pentru dedicaţii muzicale a ajuns în punctul în care s-a "blocat" am luat decizia să nu mai permit...
Rzv
Rzv
Nu am avut niciodată pretenţia că am scris ceva de valoare inestimabilă, sau nici măcar ceva nou; am scris însă ceea ce am simţit, ce au însemnat alţii pentru mine. Sunt un om în adevăratul sens al cuvântului? Sunt oare un bun prieten? Nu ştiu, şi nu voi afla cu certitudine nicicând…

Am fost binecuvântat de soartă să călătoresc destul de mult, deşi – drept este – în interes de serviciu, şi – ca orice poponar sadea care se respectă – mi-am găsit de fiecare dată o fărâmă de timp ca să fac cunoştinţă cu… să-i zicem, „fauna locală”. Marais, Soho, Eixample sunt doar câteva exemple de cartiere consacrate din capitalele europene prin care m-am plimbat la timp de seară când tineretul focos ieşea la promenadă.

„Măritat” fiind şi pe vremea aceea, cu un partener cuminte şi iubitor acasă, nu m-am dedat la a degusta deliciile carnale, păstrând interacţiunile cu homosexualul occidental strict în sfera socială: un pahar de bere/vin, un pahar de vorbă, un pahar de tutun, o bârfă mică…

De fiecare dată, am dat peste oameni relativ interesanţi. „Ah, curve care intră în vorbă cu străinii!” veţi zice… Ei bine, NU!

Dacă ar fi să rafistolez un tipar general în care să se încadreze homosexualul occidental, aş spune că este un individ inteligent (mă rog, apreciere subiectivă: şi ei au paraşutele lor), mai mult sau mai puţin frumuşel (deh, frumuseţea este în ochii privitorului), mai masculin sau mai efeminat (în funcţie de personalitatea fiecăruia), dispus oricând la sex, dar perfect capabil să poarte o discuţie decentă.

OK, veţi spune, nimic anormal până aici, cam aşa stau lucrurile şi la noi… Ei bine, NU! Aici apare o uşoară diferenţă.

Homosexualul român preferă să socializeze mai mult în mediul virtual. Sunt sigur că cunoaşteţi toţi conversaţia banală:

  • Sal. CF?
  • Bn. U?
  • La fel. Ai poză? [poză ataşată, obligatoriu cu ochelari de soare, +/- părţi private]
  • Uau, mumos. Da [poză ataşată]
  • Eşti [nice] [hot] (alegeţi varianta preferată)
  • A/P/V? La mine sau la tine?
  • Ştii, nu cred că e relevant. Voiam doar să stăm de vorbă…
  • (tăcere mormântală +/- block)……

Probabil aţi observat şi voi că „dintre sute de catarge” de multe ori nu ajungi să stai de vorbă (şi mă refer aici la a comunica efectiv, nu la a…”da din gură”) cu persoana de la celălalt capăt al internetului, pentru că efectiv unicul interes este… sexul; şi pentru că aparent metoda preferată de socializare la “noi” pare să fie mediul virtual. OK, înţeleg, fiecare dintre noi are (şi preferă) amicii/prietenii pe care deja îi cunoaşte, dar… de ce să îţi refuzi posibilitatea de cunoaşte pe cineva? Oare există „prea mulţi prieteni”?

Ei bine, domnilor, mie unul mi se pare ca nu toţi suntem la fel, că există un “noi” şi un “ei”…

M-a frapat dincolo în primul rând deschiderea pentru conversaţie, atât în mediul virtual, cât şi în mediul real. Pentru că, de fiecare dată când aterizam printr-un băruleţ flancat la intrare de binecunoscutul drapel multicolor, cam după ce apucam să termin de fumat prima ţigare şi terminam de sorbit cu poftă primele două degete de bere, invariabil exista un personaj care se apropia zâmbitor de masă şi mă întreba dacă m-ar deranja să împărţim masa.

După câteva întrebări de tatonare, în care într-o manieră destul de directă dar… în limitele bunului simţ, se testa discret terenul şi se stabilea că disponibilitatea pentru nebunii era unilaterală, începea partea care, iniţial, m-a făcut să mă minunez:

„OK, înţeleg, eşti într-o relaţie şi nu vrei să îl înşeli. Te invidiez pentru ce ai, îl invidiez…vă invidiez pe amândoi! Uite, eu eram cu nişte prieteni la masă, n-ai vrea să ni te alături? Desigur, dacă vreunul dintre noi găseşte ceva interesant s-ar putea să se retragă…dar până atunci, ne-ar face plăcere să petrecem seara împreună!”

Şi-atunci, vă întreb domnilor, de ce este homosexualul român mai cu moţ decât ceilalţi? De ce este homosexualul român incapabil şi de (o altfel de) socializare? De ce singurul resort care impulsionează socializarea este sexul?

De ce oare tindem să ne mulţumim să privim pe celălalt doar ca pe un obiect sexual, şi nu nutrim niciun interes pentru ceea ce este el dincolo de trup şi pofta carnală?

Voi cum aţi perceput pe „ceilalţi”? Există un “noi” în antiteză cu “ceilalţi”, sau este doar percepţia mea?

Voi vă rezumaţi doar la sex, sau încercaţi să şi cunoaşteţi pe celălalt, chiar dacă premisa de la care se porneşte de ambele părţi este una de “no strings attached“/random sex?

Ce înseamnă pentru voi socializare?

33 COMMENTS

  1. Foarte fain.

    După cum încercam și je să subliniez în careva articol, homosexualii, în general, cred, din cauza faptului că totuși suntem o minoritate și ne percepem ca atare, tind să nu dorească “să rateze” nicio șansă… să-i zic așa.

    Știi, e ciudat, te întâlnesti cu cineva care arata bine, este o atractie reciprocă, colcăie, și vorbiți despre vreme și referendum. 🙂

    Prin alte țări, ce-i drept, chiar dacă ăia is infinit mai superficiali decât noi, poate chiar de aceea, sexul e despărțit de prietenii și de relații. Una-i una, alta-i alta.

    La noi, in majoritatea cazurilor, gay-ii se vor uita la tine ca la o ciudățenie dacă îi inviți la o cafea, pentru a “povesti”. Ah, și dacă ai neșansa să conviețuiești cu cineva, nici n-o să priceapă de ce mai vrei și nenorocita aia de cafea s-o bei cu altcineva în afară de cel cu care conviețuiești. 🙂

  2. De la un Razvan nuvelist avem de data aceasta un Razvan mai rece/dur/exigent. (sau poate mai realist).

    Exista o mare diferenta intre dialogul virtual si cel live evident. Faptul de a vedea in celalalt un obiect tine de cultura fiecaruia, de mentalitatea lui.

    Intalnirea personala e strict necesara pentru a cunoaste mai bine un om.

  3. Am avut ocazia sa locuiesc intr-o alta tara si uimirea mea a fost mare in momentul in care am realizat dferentele dintre persoanele gay de la noi si cei de acolo.
    Cei intalnti de mine,da,erau dispusi sa treaca la fapte oricand,dar in acelasi timp reuseau sa treaca peste dorinta sexuala si aveau interes si rabdare sa cunoasca omul din fata lor.Astfel am putut sa petrec o mare parte din timpul meu liber alaturi de astfel de oameni fara sa fim permanent fixati pe intrebari de genul: oare se culca cu mine,sau nu?azi sau maine?il chem la mine sau merg eu la el?oral sau anal?….ati prins ideea.
    Mentalitatea mea este axata pe firesc,pe normal.Mi se pare firesc ca doi oameni sa poata comunica fara sa astepte vre-unul dintre ei ceva in schimb,adica ,,iesim,vorbim da’ musai facem sex dupa aia”.Sexul e o normalitate,dar nu un scop in viata.
    Aici,ma simt depasit de situatie.Am trait cateva ,,variante” de socializare gay:
    1.Pe net,discutii strict despre sex si …sex,plus poze nud sau semi.
    Imi pierd interesul daca vad totul dinainte,as putea vedea un porno in schimb si as fi scutit si de un drum spre nu stiu unde.
    2.Discutii interminabile despre orice,ne intelegem bine in tot,ne intalnim si …el nu vorbeste mai nimic.Dar ochii fixati pe mine obsesiv,ma lasa sa vad cum deja in mintea lui,ii sug seva.E planta.Vrea sa ne mai vedem,imi scrie asta in sms dupa intalnire.Cacat,nu.
    3.Vorbim putin,ne vedem,ne intelegem,ajung la el acasa cu scopul de a vedea un film,incepe sa ma dezbrace.Facem sex,ca doar “STIU CA PENTRU AIA AI VENIT!”
    Mda,m-am dus..pentru aia.
    4.Ne vedem in poze,ne intalnim o data,de doua ori,trei ori apoi ajung la el acasa stabilind clar scopul non-sexual.Se rabda o ora,se urca pe mine,ma dezbraca.Il agit,il “pornesc”,ma imbrac si plec.Se supara.
    M-am gandit totusi sa nu expun toate variantele,ideea e ca daca nu vrei sex de la inceput,nu poti avea pretentia sa cunosti oameni,adica esti un handicapat,o ciudatenie.

  4. Si bine,trebuie sa spun si cateceva despre cei cu care te vezi dupa secole de filozofari.Se indragostesc instant,nu vor sex,dar vor sa te casatoresti cu ei si sa traiti pana crepati.Asta in prima ora,dupa aia vor si copii cu tine.
    Nicicum nu-i bine.

  5. @Rzv

    Tu vorbesti din perspectiva omului matur, intr-o relatie stabila, casatorit, cu scaun la cap, trecut de varsta “dinamica”. Adu-ti aminte cum erai inainte de a-ti incepe aceasta relatie. Lumea este in permanenta cautare de placerile carnale. Cu timpul ea se diminueaza, mai ales atunci cand iti gasesti pe cineva stabil.

    Sunt mai multe tipuri de relatii ce difera de la fiecare individ. Eu unul nu am avut inca parte de astfel de experiente. Ia ca exemplu blogul asta. Oamenii pot fi oricine in spatele unui ecran, dar asta nu generalizeaza neaparat pentru majoritate. Avem intalniri destule unde lumea ajunge sa se cunoasca, sa vorbeasca, sa faca schimb de impresii, etc.

    Plus ca e mult mai dificil sa intalnesti un gay in real life decat pe net, mai ales in secolul XXI. 😛

  6. Clișeistic vorbind, am fi tentați să spunem că vesticii sunt pur și simplu mai politicoși și mai civilizați, ceea ce revine la a spune că știu a-și purta jugul măștii cu demnitate. Noi suntem mai din topor, iar dacă bem o cafea, o bem cu agenda pe masă. Avocatul diavolului ar zice, probabil, că e mai bine așa și că “socializare gay” nu există. Cine vrea cafele fără agendă, nu merge în cluburi gay. Întrebarea revine deci la a vedea de ce pragmatismul nostru “pe față” visează la un pragmatism cu perdea.

    Ne putem întreba, mai departe, dacă a fost vreodată cafeaua cu un necunoscut altceva decât un preludiu spre altceva, sau dacă o sporovăială cu totul dezinteresată este totuși posibilă.

    Aici intervine observația că agenda ascunsă a conversațiilor cu un străin, la un capăt de masă, nu-i neapărat una sexuală. Miza e, în acest caz, cunoașterea celuilalt și ținerea lui aproape. La mijloc e o intrigă a atenției și supunerii, poate chiar un plan de seducere (non-sexuală) a interlocutorului. Nu cumva după o astfel de cafea nevinovată cel puțin una din părți se ridică de la masă visând la ceva mai mult? Cât de importantă e, în economia unei întâlniri întâmplătoare, alegerea partenerului de pahar? În cazul oricărei invitații, important este cine pe cine pune ochii mai întâi.

    Nu știu de ce, dar am impresia că oamenii acceptă în general mult mai ușor statutul de obiect sexual decât cel de subiect într-o discuție – și asta indiferent de patrie. În plus, nu știu dacă vesticii sunt neapărat amatori de conversații nonșalante și între ei, sau oferă acest privilegiu doar străinilor aflați în trecere? În general, distanța creată de diferența de limbă și cultură favorizează astfel de apropieri care nu sunt neapărat (sau nu în primul rând) sexuale.

    În orice caz, mie inocența cafelei cu un necunoscut mi se pare suspectă. Dacă într-o gară, între două trenuri, aș mai putea admite că legi o vorbă cu cineva numai ca să treacă timpul, într-un bar gay (sau după o conversație pe messenger cu un alt gay) o cafea înseamnă întotdeauna mai mult decât o cafea…

  7. RobertG,
    Pe de o parte, una din chestiile care îmi plac efectiv la a fi gay este faptul că, prin definiţie, nu mă supun majorităţii, nu mă conformez standardelor. Îmi place lipsa unor inhibiţii legate de sex, îmi plac… mă rog, ştii prea bine ce îţi place şi ţie la tine 😉 Dar de aici până la a mă considera “minoritar” sau “temător că voi rata şanse” e oarece diferenţă.
    Nu vorbesc aici despre a te vedea cu cineva care arată bine, care te atrage şi de care eşti atras. După cum am conturat deja prin context, e vorba despre o situaţie în care eşti singur într-un mediu străin şi ai nevoie strict de un pic de “săuşălaizing” (nu de futai). Am încercat, călătorind prin România, să fac acelaşi lucru: să stau de vorbă cu cineva, să-mi ţină cineva de urât… şi ghici ce: n-a fost chip…

    Avocatus,
    Ştii bine că 2 ore de povestit faţă în faţă înlocuiesc infinit mai bine multe, multe ore de conversat în mediul virtual 🙂

    Allure,
    Fix la această diferenţă între “noi” şi “ei” mă refer… la răbdarea de a sta cu celălalt. Cum frumos ai spus, sexul face parte din normalitate, dar nici eu nu consider că ar trebui să devină un scop în viaţă.
    Ah, în paranteză fie spus… la schimbul de foto eu unul consider că orice depăşeşte o poză cu faţa este deja pervers… prefer să descopăr pe celălalt încet, pas cu pas…

    Grid,
    Aş spune că totuşi, şi un gay este până la urma urmei un om, ergo un animal de haită. Că si un gay are nevoie de socializare.
    Există o miză, fie ea sexuală sau non-sexuală? Poate. Nu asta aduc însă în discuţie, ci mai degrabă acceptarea diferită a unei mize non-sexuale a întrevederii.
    M-am gândit şi eu că vesticii s-ar putea să ofere acest privilegiu doar străinilor aflaţi în trecere… însă tind să cred că nu este adevărat. Pentru că, de exemplu, m-am întâlnit de câteva ori cu vestici aflaţi în trecere prin Bucureşti, şi n-a fost nicio altă miză, nicio altă expectaţie – decât plăcerea reciprocă a companiei la un pahar şi o cină. Într-adevăr, diferenţele de cultură ar putea fi un liant, ar putea explica această diferenţă…
    Tind să te contrazic destul de vehement însă în ultima ta afirmaţie. Şi voi aduce un singur contra-argument: oare existau expectaţii, sau a fost ceva suspect în scopul întâlnirii de grup din martie? 🙂

  8. Excelent. Plus: verbul “a rafistola” trădează o anume meserie, sau cel puțin un anume anturaj (ca în cazul meu). Chapeau.

    Ca münchenez prin adopțiune și convingere, recunosc situațiile descrise. Dar: am avut și în România destule întîlniri via gayromeo, decurse fără sex manifest. Depinde cu cine ai de a face și cum știi să clarifici lucrurile dinainte.

    Ah da, și una din cele mai amuzante povești de pe vremea cind descopeream lumea gay la München: Blind date, cu un tip care mă duce la disco. Cum n-ai mai fost niciodata aici? Atunci hai să-ți arăt. Știi, ce-mi place cel mai tare la discoteca asta este că are un darkroom. Eu: Ach; ce-i aia? El, prompt: Hai să vezi. Intru în darkroom, fac cîțiva pași, și întreb în gura mare: Ce-i asta, nu văd nimic, aprinde lumina. El: Bine, bine, hai să mai bem o bere. Inutil să mai spun că al doilea date cu respectivul n-a existat. Probabil că aș fi luat cu mine o lanternă.

  9. Oamenii,indiferent de orientarea sexuala,au nevoie sa dea si sa primeasca afectiune.Daca o mare parte din noi,ar accepta acest fapt si s-ar conforma firescului,nivelul frustrarii ar scadea dramatic,poate.

  10. Pinnochio,
    Mulţumesc de aprecieri. Posibil să ne învârtim în sfere la fel de înalte, deşi în areale geografice care, după cum spuneam, sunt uşor diferite :))
    Drăguţă povestea cu darkroom-ul 🙂

    Avocatus,
    Mulţam, la fel!

    Allure,
    Să înţeleg că vezi originea diferenţelor constatate mai sus ca fiind de fapt frustrarea generată de lipsa de acceptare a firescului?

  11. Da. Eu am parte de afectiune si apreciere din partea prietenilor mei hetero, cupluri tinere sau mai in varsta si familie. Sunt diferente mari intre cum percepeam lucrurile inainte si dupa ce le-am permis sa ma cunoasca mai in amanunt. Apoi am pus in balanta si felul in care ma simteam cand petreceam mult timp cu un prieten gay, exista reciprocitate si mai putin conta ce se intampla afara, cine ce zice, cine ce crede.
    Cunoscand astea, pot spune ca nu simt frustrarile de acum un an de exemplu. Lipsa unui partener se poate compensa cu lucruri diferite. N-am suc,beau apa. 🙂
    Parerea mea, pe care o gandesc acum, in timp ce scriu, este ca oamenii gay stiu cat e de frumos sa fii inconjurat de afectiune. Dar din cauza ca apare mereu intrebarea “Cum e oare cu celalalt?” sau pur si simplu nu poate gestiona sentimentul, se rezuma la intalniri de cate o ora sau noapte, in care are parte de cate putin din fiecare. Acolo se acumuleaza frustrarile, constata cat e de bine sa adormi si sa te trezesti cu cineva langa tine, plus alte senzatii, dar in acelasi timp vrea sa simta astea si alaturi de altii. Nimic rau zic eu, numai ca “altii” aia sunt diferiti, lucrurile decurg altfel de fiecare data si se complica mai apoi.
    Fugim de afectiunile de termen lung, de asta dupa o noapte de sex nu mai exista altceva de cele mai multe ori, chiar daca dorinta exista.
    Nu stiu ce am scris mai sus ca nu am fost atent.

  12. Şi vin atunci şi te întreb… oare există în primul rând respect pentru tine însuţi? Îţi convine să bei apă, când de fapt ceea ce doreşti este suc?
    Ai grăit mare adevăr când ai spus că fugim de afecţiunile pe termen lung… întrebarea mea ar fi: DE CE?
    Sunt oare homosexualii incapabili de afecţiune pe termen lung?
    Pentru că prietenia este o afecţiune pe termen lung… indiferent dacă este sau nu presărată cu picanterii de factură sexuală…

  13. Respect de sine este, si apa e la fel de buna ca sucul.
    Majoritatea par sa fie incapabili, nu cunosc motivul exact si nu vreau sa presupun. Dar stiu ca isi doresc prietenii.
    Am cunoscut un om care voia clar sex, fara implicare sentimentala. Dar nu am facut sex pentru ca brusc si-a aruncat la gunoi toata teoria sexului brut. Voia sa fim totusi impreuna. Am zis nu. Deci, ce s-a intamplat?

  14. Greu e să presupun ce s-a întâmplat din partea lui, de şi-a aruncat la gunoi teoria. Dar şi mai greu este să presupun motivul pentru care ai refuzat tu.
    În fond… ce s-a întâmplat? Ce se întâmplă?
    Ne este oare frică să găsim ceea ce căutăm?
    Ne place mai mult căutarea, vânătoarea, decât să o concretizăm într-un rezultat?
    Ne este oare frică să ne luăm… trofeul?
    Suntem ipocriţi şi ne prefacem că dorim ceva, când de fapt ne dorim altceva?

  15. O sa iti dau detalii mai tarziu,trebuie sa plec.Si da,suntem ipocriti,fiecare in felul sau.

  16. Ma gandesc ca totul face parte dintr-un mecanism scapat de sub control.
    Banuiesc ca e mult mai simplu sa gestionezi un act sexual,decat un act emotional care evident e mai complex,implica mai mult efort si implicit sacrificii.Deci,alegem sa ne satisfacem nevoile de moment si uitam de cele permanente.
    Eu am ales sa il refuz pe om pentru ca e greu sa il scoti dintr-un mediu in care se complace de foarte mult timp,chiar daca reusesti,mai devreme sau mai tarziu se va intoarce acolo.
    In plus,am ajuns,noi oamenii si o spun la modul general,sa aruncam lucrurile care se strica fara sa incercam macar sa le reparam.A devenit mai comod sa ne cautam un altul si cred ca incetul cu incetul,ne pierdem rand pe rand calitatile umane.

  17. RZV ~ (re: #7)

    Aaaa, întâlnirea aia nu se pune. Chiar dacă cei mai mulți dintre noi nu ne mai văzuserăm înainte, ne cunoșteam deja în bună măsură de pe blog, sau din povești. Lipsea doar contactul… vizual :))

    Chit că erau și cărbuni încinși pe-aproape, nu era vremea bună de jucat “fripta” :))

  18. Allure:
    1. ai raspuns pe privat.
    2. Tind să te contrazic… prin aceea că e APARENT mai uşor de gestionat un act sexual, dar poate să te modifice pe tine, ca personalitate/structură în maniere nebănuite…
    Îţi înţeleg motivele.
    Ah… consumerismul din ziua de azi… se manifestă până şi în viaţa privată, nu?

    Grid:
    :))

  19. Mentalitatea de consum este precis o explicație credibilă. Mi-a trecut prin cap, ca alternativă, celebra explicație evoluționistă, cum că bărbatul e făcut să plece la vînătoare, și femeia să stea acasă și să aibă grijă de casă și familie — dar cum rămîne cu lesbienele? Despre cele din Germania, mi s-a explicat că sînt la fel de promiscui ca și bărbații, singura diferență fiind că sar de la o relație la alta cam cu sar bărbații de la un one night stand la următorul. Oare cum o fi cu lesbienele din România? Mă gîndesc că ar merita să aruncăm o privire, dacă tot discutăm despre asta.

    Știm cel tîrziu de la Eminescu despre dualitatea venere-madone. Femeia adică are întotdeauna două fețe, femeia fecioară/mamă vs. femeia curvă, asta ține de natura umană, este dualitatea materie-spirit, din care sîntem făcuți cu toții. Depinde de cei direct implicați care dintre fețe intră în joc; și, dacă inițial intră în joc fața de femeie curvă, bărbatul erou trebuie să știe să îmblînzească scorpia, să o prindă pe fata Împăratului Roș și să o ia de nevastă, sau să fixeze mercurul alchimic. De succesul operației depinde calificarea sau descalificarea eroului.

    Și aici putem generaliza și reveni la cele discutate. Trăim într-o lume materială, drept care sîntem cu toții niște material girls — inițial. Probabil că ne e frică să fim noi eroii, probabil că ne e frică și de noi înșine în primul rînd, și asta ne împiedică sa devenim eroii dragostei proprii. Sau poate că nu avem har, pur și simplu, ceea ce e cam tot una.

    Ei, dar e luni dimineață după o noapte nedormită de căldură… Scuze pentru aberații! 😉

  20. PS Dacă mă gîndesc bine, în basm exista o miză: Fata împăratului Roș era moștenitoarea Împărăției, și Harap-Alb știa asta. Fiecare din noi este o fată de împărat sau un Harap-Alb, uneori chiar și amîndoi în același timp. Cînd lucrurile eșuează, probabil că lipsește capacitatea de a vedea Împărăția la capătul drumului și curajul de a merge pe acel drum.

  21. Spuneai tu de imblanzirea scorpiei si mi-am adus aminte de o incercare de a mea de a fi eroul de care vorbesti.
    Am cunoscut un baiat,simteam o compatibilitate pe care nu o puteam explica si mi-am dorit sa fim impreuna.Bineinteles ca l-am lasat si pe el sa stie dorinta mea.Avea un trecut nu tocmai decent ca sa spun asa,dar am reusit sa trec cu vederea,am pus in problema doar persoanele noastre.Constiinta mea nu accepta compromisuri dar am dus-o cu zaharelul si s-a conformat in cele din urma.
    Numai ca in scurt timp,domnisorul incepe un maraton de cateva zile in care imi explica cu fiecare ocazie:
    -Eu sunt asa,imi place sa fac asta si aia si vreau sa incerci si tu cu mine.Nu imi place una si alta si m-ar deranja daca tie ti-ar placea.Nu imi convine ca tu faci asa,ar trebui sa faci altfel,nu stiu cum dar altfel.De ce te duci acolo?Eu nu merg acolo.Ai putea sa schimbi unele lucruri la tine,o sa iti spun pe parcurs ce.
    -Nu crezi ca ar trebui sa te gandesti prima data sa schimbi tu anumite lucruri la tine?
    -Eu asa sunt si asa gandesc si nimic sau nimeni nu o sa ma schimbe.
    -Stai putin,tu cine esti?

    Eroul se duce acasa si ramane inchis in camera.Nu a inteles nimic.

  22. Pinocchio,
    daca ridici la fileu problema dualităţii veneră vs madonă a fiecăruia dintre noi… de ce la noi predomină la prima întâlnire venera, iar “dincolo” apare acest joc subtil, acest continuum între veneră şi madonă care le permite să se adapteze la orice ipostază?
    De ce la noi trebuie “îmblâţnzită scorpia”? Oricare ar fi miza?
    Ipoteza bărbatului-vânător e o poveste veche… mie unul îmi place să cred că am depăşit de mult perioada în care eram supuşi doar instinctelor. OK, ele există, adânc înrădăcinate în genele noastre, dar… chiar nu ne dorim să depăşim instinctele primordiale? Pentru că, dacă privim lucrurile dpdv strict instinctual, conceptul de relaţie este o aberaţie şi noţiunea de relaţie nu există, cel puţin nu la rudele noastre apropiate, primatele….

    Allure,
    tangential vorbind, ca să mă bag ca musca în lapte (deh… e postul meu), cred că greşeala cea mai mare este să porneşti într-o relaţie de la premisa că poţi schimba pe celălalt.
    În fond, schimbarea trebuie să plece din sine şi să se producă prin sine, chiar dacă mediată de ceilalţi… nu crezi?

  23. Ba cred,de aceea am ramas contrariat de ce vor unii sa ii modeleze pe ceilalti dupa placul lor.

  24. Allure, ești parfumul preferat al domnului Inginer, mă usuc de dior, de chanel, și mai ales de căldură…

    Stăteam odată de vorbă cu un profesor austriac care tocmai prezentase teoria lui despre emoții pe net. I-am spus: Uite cum și-au tras-o X și Y în barbă pe net, oameni în toată firea, și după ce au terminat cu barba au trecut mai departe, la lovituri sub centură. Cum se aplică teoria dumitale în cazul lor? Mi-a răspuns foarte scurt (hehe, nu cred că i-a plăcut întrebarea): Teoria mea se aplică în domeniul psihologiei educaționale, nu al psihologiei clinice. În aceeași ordine de idei, Allure, băiatul tău era bine, sănătos? Ar mai fi și alte întrebări de pus (de exemplu referitoare la cei 7 ani de acasă, vezi psihologia educațională), dar înclin să cred că asta era problema. Există tulburări de personalitate care îl fac pe fericitul posesor atît de charismatic, încît tocmai persoanele cele mai raționale trec peste conștiința-nu-și-nu și le țin isonul, cel puțin pentru o vreme. Reacția de a te închide în cameră și de a nu înțelege e foarte normală după. E inutil să-ți pui întrebări, banuiesc, problema nu a fost de partea ta, deși el probabil că a știut să-ți dea impresia că a fost.

    Rzv, răspunsul zic eu că e cam același, e vorba de niște lipsuri și frustrări bazale, care au prioritate față de eroisme, moșteniri, spiritualitate. Un veac de singurătate, 50 de ani de oprobiu, ilegalitate, amenințare, apoi lucrurile se schimbă, și vrem să avem tot ce n-am avut atîta amar de ani, să cunoaștem, să gustăm, să savurăm, pînă la rien-de-rien-nooon-je-ne-regrette-rien. Frustrările astea depășesc nivelul memoriei individuale, intră în memoria colectivă, sau poate în subconștientul colectiv și răbufnesc te miri cînd și la cine. Aceleași frustrări le-au avut vesticii cu vreo 10-20 de ani mai devreme, drept care au avut mai mult timp să le prelucreze. Adică să guste, să savureze, să nu regrete nimic (probabil pe vremea epidemiei de SIDA — domnu’ Inginer și acuma povestește din cînd în cînd de cîte un prieten sau altul din tinerețe, care nu mai e), să se sature și să mai deschidă ochii și la altceva.

    Poate că ne pierdem încet-încet calitățile umane — noi, în sens colectiv. Dar cred că tocmai astea sînt timpurile în care se trezesc eroii, nu?

    Just my magic crystall ball…

  25. Ca tot veni vorba de socializare…care vreti sa iesiti la o bere candva? 😀

  26. @Pinocchio
    Allure – the power to entice or attract through personal charm.

    Nu am legatura cu parfumul,imi pare rau.
    Baiatul e sanatos ,sa zicem,doar ca la fel ca si altii,s-a pierdut intr-o realitate falsa.

  27. Sa inteleg ca nu va place berea :)). Ok, orice altceva atunci! Si imi cer scuze ca sunt off-topic discutiei voastre, dar tot dam vina pe mediul virtual si nu facem nimic in privinta asta. Plus ca mie imi place mai mult sa vorbesc decat sa scriu :)).

    • Fredericksen,
      se organizeaza periodic intalniri intre membrii blogului… urmareste si participa cu proxima ocazie! 🙂
      Nu este vorba de offtopic aici… nu mi se pare deloc deplasata invitatia ta, mie unuia cel putin!

  28. Da, am avut cateva tentative care au esuat, din pacate, sa particip la una din aceste intalniri. Pe viitor nu voi mai pierde ocazia, cu siguranta!. Multumesc pentru sustinere, Rzv!

Comments are closed.

Vezi si...

E frumos când înfloresc magnoliile

Chiar dacă n-am mai scris demult, v-am urmărit îndeaproape. De obicei nu-mi place să scriu despre miresme de magnolie, azi, spre seară, m-a lovit așa... o boare. Prin urmare, recidivez. Promit să nu mai fac, promit să citesc în continuare despre iubirea teoretică, relații ideale și evenimente gay care nu...

Articole din aceeasi categorie