shadow

Primăvara lui 2015, dimineața unei zile de miercuri.

Doar ce-am ajuns în curtea firmei unde lucrez. Cafeaua ieftină de la automat mi se pare divină având în vedere circumstanțele: sunt mahmur ca naiba, nu-mi amintesc cum am ajuns acasă aseară și fac pariu că-mi stă părul ca dracu – am plecat în grabă de acasă (încă beat de la prea puțin somn) – n-am mai avut timp să trec și pe la baie.

Sediul firmei este blindat la parter de niște geamuri reflectorizante imense, așa că ar cam fi cazul să-mi aranjez părul. Mereu mi s-a părut puțin aiurea să văd tipi cu trcouri decoltate ce expun părul de pe piept. Dar fix asta văd eu în „oglindă” acum. Cum naiba?! Eu n-am tricouri de genul! Dar am o pijama de genul…

Sunt în pijama… Mi-am schimbat doar pantalonii înainte să plec de acasă.

Ok, nu-i mare chestie, nu-i atât de „nasol” tricoul de pe mine, am fost în situații mai jenante. Ca de exemplu seara trecută…

Undeva pe la 2 dimineața, văd un tip care seamănă cu șeful departamentului. Să fie el, să nu fie el? El e! Sunt destul de muci cât să-l salut super friendly și super casual. Toate bune și frumoase, până mai târziu când aud prin spatele meu vorbindu-se de „departamentul b.i.”. Întreb în gura mare între mai mulți angajați ai firmei care se adunaseră în cerc: „Care-i treaba cu departamentul b.i.? Ce-i asta?”. Se-ntoarce șeful spre mine și face pe un ton foarte cool, plin de mândrie și volum: „departamentul bisexualilor!”. Reacția mea, în gura mare, pe un ton de beat-this-up-bitch: „îmi pare rău, dar eu sunt doar gay!” Reacția lui: „ooo, iubirea mea, vino să-ți fac cinste cu un shot!”.

Asta-i tot ce-mi mai amintesc. Chiar nu mai contează acum că sunt în pijama…

Ok, fuga la baia de pe etajul meu, cafeaua și țigările și-au făcut efectul! Colegii mei de echipă au ajuns deja. Totul ok, nici o reacție, nici o privire ciudată. Se pare că nu a fost nimeni din echipa mea aseară în club. Mai trec câteva minute și apare și șeful de departament care are biroul perpendicular pe al meu. Între mine și el a existat mereu un protocol de comunicație minimal – „Salut!” „Salut!”. De data asta doar am dat din cap amândoi și aia a fost – începutul unei zile de 7-8 ore în care am stat constant crispat în fața monitorului. Protocolul de comunicație dintre noi nu s-a restabilit nici până azi.

Mi-am amintit faza asta pentru că am gafat-o recent la birou. Mi-a rămas pe sub blugi o șosetă care mi-a căzut din piciorul pantalonilor în timp ce eram la birou (am obiceiul să-mi dau pantalonii jos cu tot cu șosete seara când mă bag în pat). Eu nu mi-am dat seama de asta – n-am simțit nimic, dar m-a atenționat manager-ul că este o șosetă murdară pe jos lângă scaunul meu.


Alte articole scrise de același autor (RDanny):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

RDanny

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *