Răzbunarea iadului

Răzbunarea iadului fierbe-n inima mea! Mistuit de flăcările morţii şi-ale disperării! – O scurtă traducere şi adaptare a primelor versuri din una din ariile mele preferate. Fiind extrem de intensă, o ascult foarte rar. A venit I. acasă şi mi-a adus o stare de tensiune incredibilă. Tot felul de reproşuri mai mult sau mai puţin tacite, provenite desigur din comportamentul personajului negativ al unei poveşti împuţite, care, a dracului, se încăpăţânează să continue. Am spus şi nu a fost bine, am acţionat şi a fost teribil, m-am retras şi s-au încreţit frunţi, m-am izolat şi s-a transmis. În povestea asta spurcată şi dată dracului sunt momente de respiro, rare şi artificiale. Niciodată nu-ţi poţi imagina când va demara din nou acţiunea. Eu nu mai vreau să joc în piesa asta. Niciodată n-am cerut rolul sopranei în opera asta perfidă.

Vreau să-mi plâng stălucirea în somn, până voi rămâne sec. Uscat de nemulţumire, de unde de tristeţe, de reminescenţe de reproş. Veşnic fac ceva, care întristează. Dar la mine nu se gâdesc partenerii mei de scenă. Ei bine, sunt al dracului de sătul. Nu e nevoie să spuneţi nimic de bine, oricum de la voi e iluzoriu. Ţine două zile. Şi nici măcar nu-mi ajungeţi la degetul mic ca actori. Măcar de-aţi fi dracului capabili să mă convingeţi în acel respiro că e bine. Dar stau cu furtuna-n suflet. Veşnic o simt venind. Cum vă grupaţi ochii trişti şi mă ţintiţi cu săgeţi de tristeţe. Nu mai aud decât murmurul nopţii sufletului meu. Mi-aţi violat şi izolarea, tot de voi cauzată, cu frustrările voastre jegoase. Inima speranţei mele abia mai bate, adormită de veninul… În noapte vreau să-mi desfac petalele amorţite, să învăţ să mă hrănesc cu seva întunericului, să capăt culoare din beznă. O să sângerez iubire până voi rămâne alb. Am să înebunesc şi-am să-mi împăştii seminţele sterpe peste mormântul soarelui meu adormit. Vreau linişte! Cer prea mult? Vreau să fiu lăsat în pace!!! Nu mai suport spectacolul ăsta nenorocit!

Ah… Nu vreau să fiu vinovat de crima de a-mi fi pierdut credinţa… Dar uneori e atât de greu să ţin de ea. Tocmai de aici aceste rânduri încărcate de toate cele. Nu pot să spun că mă simt cu mult mai bine, dar măcar am reuşit să mă descarc puţin.