Ploaie, frig, gol. Sunt cuvintele care mi se preindau prin cap în seara asta. După cum am spus în articolul anterior, trebuia să ies. Am aşteptat destul până a catadicsit să apară autobuzul cu numărul 43. Înăuntru feţe, feţe, feţe. Lipsite de expresivtate. Unele zâmbeau, altele priveau, unele emiteau unde sonore. Pentru o clipă am căutat instinctiv o urmă de fericire. Nu am vazut-o pe nici una din acele feţe, care-şi schimbau contururile, culorile şi texturile pe măsură ce autobuzul pleca din staţie în staţie. Pe geamurile aburite se scurgeau alene stropii de ploaie. Maşini de toate felurile treceau pe cealaltă bandă, depăşind aglomeratul 43. Şi mai era şi frigul, care m-a învăluit în negreala lui udă odată ce am coborât la destinaţie.

După ce am terminat ce aveam de făcut, am plecat din nou spre staţia de autobuz, pentru ca acelaşi 43 încet să mă ducă spre casă. Am mers o bună bucată de timp până am ajuns în staţie. Cât am aşteptat, aş fi avut timp să fumez vreo 4 ţigări. Am fumat numai una singură. Ploaia parcă picura şi ea din obligaţie, măruntă, rece şi răutacioasă. Am privit asfaltul ud şi negru. Câte feţe goale îl călcaseră oare? Le-a ajutat oare să ajungă la fericire, la o stare de bine general? Nu mi-a răspuns.

M-a încercat un cumul de sentimente extrem de ciudate. Nici nu ştiu dacă reuşesc să mă exprim corect. Pe de-o parte o tristeţe profundă, împletită cu frustrare, care sunt rezultatele unor rugăminţi şi cereri repetate de ajutor, adresate unei persoane dragi; pe cealaltă parte un sentiment de calm legat de convingerea că ştiu să mă ajut şi singur. E ciudat, pentru că, în mod conştient, chiar nu ştiu cum să ma ajut de unul singur, mai ales când e vorba de nişte domenii în care chiar nu am competenţa necesară acestui lucru. Şi cu toate acestea, aşa simt. Nu îmi pot explica aceste sentimente complet antagonice.

Apoi mi-am dat seama că îi zâmbeam asfaltului rece, ud şi negru, şi chiar şi 43-ului care se târa agale spre staţie. Nu am mai cautat explicaţii pentru lucrurile, pe care le simt. M-am simţit un copil magic, răsărit din forţă pură, cu o pată de lumină pe inimă.


Alte articole scrise de același autor (FirstLine):


Thanks for rating this! Now tell the world how you feel via Twitter.
Ce părere ai despre acest articol?
  • Super tare
  • Util
  • Complex
  • Amuzant
  • Plictisitor
  • Slab

Author

FirstLine

Un male bitch uns cu toate cremele, greu impresionabil, alergic la prostie şi prost-gust, gay până-n vârfurile unghiilor, vertical şi după cum s-a mai zis cu sânge-n p**ă. Nu vă place de mine? Treceţi mai departe!

Comments

  1. Aurora    

    peste aproape noi toti ploua uneori undeva in lume.
    stand cu talpile goale sau acoperite pe asfalt…un asfalt negru, gri, gaurit, lovit de pasi si stropi straini sau cunoscuti…alteori asfaltul cald, fierbinte, ce cuprinde farmecul soarelui din cateva suflete calatoare.
    mi-a fost dor in tot acest timp de gandurile tale, pe care le recitesc, cautand ecoul gandurilor mele.nimic din viata asta nu este ceea ce pare.diferenta o facem noi cu ceea ce reflectam cand ne privim in oglinda.sau cu ceea ce reflectam cand fetele noastre sunt privite din exterior.
    mi-e dor de tine.
    si as dori si eu un loc pe site-ul tau.
    aici, acum, aproape ca ninge…

    1. Fleur du Mal    

      Şi mie mi-a fost dor să găsesc în gândurile tale completarea alor mele.

      Te rog doar să dai un nume „locului” tău şi să-mi e-mail-ezi gândurile pe care le vei decoda prin litere în câte un document Word.

      Mă bucur că vrei să ni te alături în treaba asta! Mi-e dor de tine! Te pup!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *